close
CronicăPromovate

Nicio roșie

Nu s-au făcut roșiile anul ăsta. Deloc. Nici o roșie. Nada. Numa’ de solar. Nu s-au făcut la Maia, nici la Dridu, nici la Fierbinți, aud că nici la Adâncata.
Nici o roșie, nici o roșie?
Nimic.

Asta e dramă locală pe bune. Pandemia legumelor.
Nici corcodușe n-au fost, a venit înghețul când dăduseră pomii-n floare, praf i-a făcut. Dar cum a venit, așa, firul înghețului, pe corcodușii din Maia i-a terminat, dar pe-aia de pe drumul spre cimitir, mai la vale, nu.

Noi de-acolo am cules, zice tanti Valerica, să avem de compot.
De la cimitir ne-am dus la ea, că ne aștepta, îmi făcuse cafea și scovergi. Scovergi, frate, că știa că-s leșinată,
am mâncat scovergi goale, scovergi cu măsline, scovergi cu sare, scovergi cu varză nouă călită, scovergi cu pui, scovergi cu gem de piersici. Am murit. Pe urmă am mâncat colivă și am înviat, am băut cafea la ibric,
am plecat pe luncă, Lunca Măgarului se cheamă, era amiază, ardea soarele, pământul, frigea și apa din baltă,
pe domeniul Catargiu l-am întâlnit pe domnul castor, domnul castor a fugărit niște domnișoare rațe sălbatice, pe sub apă s-a dus, dar alea l-au auzit și-au decolat,
țeapă
când am ieșit din pădure pe partea cu brazii, am nimerit fix în iarba caprei nebune, am mâncat niște frunze ca să testăm de ce n-o lăsa bunică-sa pe Nico să se apropie de ele,
în afară că am murit
de sete, nu s-a întâmplat nimic, am băut niște apă fierbinte la mașină,

biserica veche e singura rămasă în picioare la moșie și are în curte un salcâm impresionant, plantat în 1862, e “monument al naturii, Sofora”, scrie pe el.

“Unde duce drumul ăsta?”
“Înainte”, zice ciobanul
“Spre Dridu?”, insistă Nico
“Nu, spre Dridu e încolo, ăsta e spre înainte”
“Înainte, înainte, da’ unde duce?”
“Înainte.”
Așa că am luat-o înapoi,

până la Adâncata mai erau vreo 7 kilometri,
hai la Motorpark să vedem mașinile,
la haltă am avut o dispută dacă două fete erau curve, aia are sutien roșu, au fețe de eleve, și-atunci de ce stau dezbrăcate acolo, în drum?
nu ne-am lămurit,

nu s-au făcut roșiile anul ăsta, se discută și la bodegă,

la Motorpark atmosferă mișto, de final de cursă, mașinile erau la verificat, în boxe, altele deja pe platforme și soarele începuse să coboare spre apus, gata,

am făcut și anul ăsta parastas.

(Text/foto: Oana Costea)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.