Atmosfera asta de bazar oriental, in care toti vanzatorii isi striga marfa, in care fiecare produs e „original”, ma duce cu gandul si la galagia pe care o face ala cu alba-neagra, doar ca sa te faca de cap.
Nu cred ca sufar de scenarita, desi sunt parte a unui popor psihotic si am si eu tarele mele, dar pana la cazul Alexandrei (caz la care ne referim in continuare ca fiind rapire-viol-crima, desi pana la raportul IML sau la gasirea victimei avem doar rapire, nu ca ar fi mai putin important asa, dar mergem pe ce se poate dovedi, nu?), cum spuneam, pana acum nu parea ca nu dormim noaptea de grija triangulatiei, clanurilor de proxeneti si retelelor de trafic de persoane, a simbiozei politie-clanuri sau alte bube, mucigaiuri si noroi.
Eu tot mai sper ca sub acest iures patimas, intr-un subsol luminat precar, o echipa de criminalisti veritabili, harsiti si tipicari sa se ocupe de cazul Alexandra si de gasirea ei.
Pentru ca timpul nu mai are rabdare.
Ultima oră: Crimele de la Caracal | Cumpănașu: ADN-ul din oase este al Alexandrei. Familia, anunțată de ministrul Justiției (DIGI 24)
(Maria Luiza Niculicea)