close
MonarhiePromovate

„Nu avem viitor dacă nu ne respectăm trecutul”. Regele Mihai împlineşte astăzi 96 de ani

Regele Mihai I împlineşte miercuri 96 de ani, iar starea sănătăţii sale este, conform informaţiilor furnizate de Casa Regală, „fragilă”, cum fragilă este şi starea de sănătate a ţării, după 27 de ani de la „revoluţie şi reformă” şi de tranziţie către niciunde.

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

Regele Mihai I împlineşte miercuri 96 de ani, iar starea sănătăţii sale este, conform informaţiilor furnizate de Casa Regală, „fragilă”, cum fragilă este şi starea de sănătate a ţării, după 27 de ani de la „revoluţie şi reformă” şi de tranziţie către niciunde.

Regele Mihai I este singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

La începutul anilor ʼ90, Regele a fost demonizat de birourile de propagandă ale celor „emanaţi” de evenimentele din 1989: vezi episodul sinistru al urmăririi de pe autostradă şi al expulzării din ţară sub ameninţarea armelor, vezi şi imundul articol publicat de cotidianul „Adevărul” sub semnătura unui gazetar căruia nu-i pomenesc numele din motive de igienă : „Fir-ai al naibii, Majestate!”

În 1992 i s-a permis să-şi viziteze ţara cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vizita a avut loc în perioada 25-27 aprilie, iar sosirea Regelui la Bucureşti a scos în stradă mai mulţi oameni decât în oricare alt prilej din istoria României.

Speriaţi de uriaşl val de simpatie cu care a fost întâmpinat Regele, puterea de atunci i-a interzis acestuia accesul în ţară pentru încă cinci ani.

Abia în 2001, Familia Regală şi-a stabilit reşedinţa în ţară, la Palatul Elisabeta.

Regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma la Londra, în 1947, când a participat la căsătoria principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I şi pricipesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit, astfel, regina Ana, s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. Căsătoria lor a durat până la decesul Reginei, în 2016.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

De la fatidica dată de 30 decembrie 1947, când Regele a fost silit să abdice („a fost abolită monarhia”, cum au spus comuniştii) şi „a fost instaurată” Republica, au trecut aproape 70 de ani.

70 de ani de derapaje. Atât până în 1989, cât şi după aceea. În tot acest timp, însă, putem consemna, în istoria naţională, şi un foarte scurt moment de normalitate: Sunt cele 15 minute în care Regele Mihai şi-a citit mesajul în Parlamentul României, în dimineaţa zilei de 25 octombrie 2011.

Se tot spune că România nu are tradiţie monarhică. Dar despre România (Mică) se poate vorbi abia de la 1859 încoace. Iar de la 1859, România Mică a avut Domn pe Alexandru Ioan Cuza. Apoi, de la 1866 până la 1881, (tot) Domn al României a fost Carol I. Din 1881 urmează, până la 1947, un şir de regi ai României (devenită Mare din 1918): acelaşi Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai (ultimii doi cu alternanţe la Tron). Aşadar, de la Cuza până în 1947, sunt 88 de ani. Din 1947, România este Republică. „Populară”, până în 1989 şi „democratică/ parlamentară” până astăzi. Republica noastră a împlinit 69 de ani. Lăsând orice alt comentariu la o parte, avem de comparat cifra 88 cu cifra 69. Asta ca să vedem, aritmetic, ce şi cum cu tradiţia. Monarhie vs Republică: 88 – 69. Dacă unii reproşează acestui calcul că am adăugat şi domnia lui Cuza la monarhie, poftim, o scădem şi obţinem Monarhie vs. Republică: 81 – 69.

În discursul său din Parlament, din 25 octombrie 2011, Regele Mihai a enumerat câteva valori fundamentale de la care un neam n-ar trebui niciodată să abdice: libertatea, identitatea şi demnitatea. Libertatea ni se trage de pe la 1877, când cu Războiul de Independenţă purtat sub comanda primului nostru Rege, Carol I. Identitatea ni se trage de la Marea Unire din 1918, înfăptuită sub domnia Regelui Ferdinand. Iar demnitatea poate fi lesne găsită în perioada interbelică, la vremea când leul, moneda Regatului României, era una dintre cele mai puternice monede ale continentului şi când o seamă de români ţineau capul de afiş pe teritoriul artelor şi al ştiinţelor în Europa.

În fine, o ultimă observaţie: pe 25 octombrie 2011, de la discursul Regelui Mihai din Parlament au absentat mai multe persoane, printre care şi preşedintele de la acea vreme al României. O singură absenţă este inexplicabilă: aceea a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. În special de către BOR, Regele ar trebui să fie perceput (fără nici un comentariu) drept Unsul lui Dumnezeu (asta, desigur, dacă Patriarhul şi BOR admit existenţa lui Dumnezeu). Lipsind de la întâlnirea cu Regele, Patriarhul a absentat de la întâlnirea cu rosturile cele mai intime şi mai subtile ale Bisericii sale, ratând, irosind iremediabil, un moment istoric. Irepetabil.

Discursul Regelui Mihai I în Parlamentul României, la data de 25 octombrie 2011, este disponibil la adresa:

Principesa Sofia se află în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale. Alteța Sa Regală petrece o săptămână la reședința privată a tatălui ei.

Astăzi, când Majestatea Sa împlinește 96 de ani, Custodele Coroanei găzduiește la București două importante evenimente dedicate Regelui Mihai. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va decora, în numele Majestății Sale, un număr de 14 personalități din România și Europa, la Sala Tronului Palatului Regal. Seara, Familia Regală va lua parte la concertul caritabil organizat de Fundația Principesa Margareta a României la Ateneul Român în fiecare an, de ziua Regelui Mihai I.

Textul scris de Principesa Moștenitoare Margareta în ziua de 25 octombrie 2001, când Majestatea Sa Regele Mihai a împlinit 80 de ani:

Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:

„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.

Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.

În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.

La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.

Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.

Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile.

Când am devenit adolescentă, m‑a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător şi nu m‑a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare.

Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.

Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e aşa de păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald și Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.

Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniştite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu‑l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.

Eram mic copil atunci când am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenţei sale, mai presus de viaţa personală. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea îndepărtată pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne‑am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi totuşi, acel ceva era, într‑un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne‑a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.

Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.

Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului ne‑a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.

Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a‑şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondenţă cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi chestiuni mecanice. Auzeam cu toţii cum bătea literele la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet aşa de liniştitor!

Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi‑a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui.

A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când a întors armele de partea aliaţilor, în cel de‑al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor care, în cele din urmă, l‑au forţat cu ţevi de puşcă şi cu tancuri să‑şi părăsească ţara.

Dar acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi chiar copiilor duşmanilor lui.

Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.

Şi omul acesta este tatăl meu.

Margareta a României

C.R.

Tags : casa regalamonarhieregele mihai I

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.