close
CronicăPromovate

O CARTE CU ÎNTÂRZIERE

 

(Blejoi, miercuri, 1 iulie 2020)

Sebastian Ştefănucă mi-a împrumutat o carte remarcabilă, cu adevărat de referinţă pentru antropologia social culturală, mai ales cu aplicaţie pe dimensiunea antropologiei creştine studiată în cazurile diverselor comunităţi ortodoxe, din Europa de Est. Cartea este publicată într-un context academic de mare respiraţie culturală, la prestigioasa editură a Universităţii Berkeley din California (Hann, Chris; Goltz, Hermann (ed.). 2010. “Eastern Christians in anthropological perspective”. Berkeley: University of California Press). Cartea are o poveste a ei, o poveste iradiată dintr-o experienţă de surprindere pe care am trăit-o recent.

Mi-o împrumutase Sebastian prin primăvară, după ce îmi precizase că o comandase pe Amazon din SUA. Îi sunt recunoscător pentru că am început să o citesc imediat, dar nu mi-a trebuit foarte mult să-mi dau seama că nu trebuie să-mi lipsească din bibliotecă această sursă autentică de muncă de teren (fieldwork — termenul este consacrat în antropologia culturală serioasă) aplicată pe studiul comportamentului religios în comunităţi ortodoxe din mai multe state est-europene. Astfel că o comandam pe Amazon pe la sfârşitul lunii aprilie şi, după mai multe atenţionări date furnizorilor că întârzie enorm de mult primirea comenzii, exact în ultima zi a lui iunie a.c. o primeam!… Mărturisesc că-mi luasem deja adio de la ideea că voi mai vedea cartea vreodată. Nu reuşeam să înţeleg cum un sistem comercial aproape perfect cum este reţeaua de distribuţie de carte din SUA este capabil de asemenea erori impardonabile. Aproape că idolatrizasem acest sistem şi, iată, acum cădeam chiar eu victimă erorilor de sistem. M-am gândit chiar că eroarea s-ar putea origina în efectele imediate ale pandemiei covidate care a generat schimbări majore de paradigmă socială şi de comunicare la nivel global, evident şi potenţiale defecţiuni înregistrate în domenii care înainte funcţionau perfect…

Dar iată că, în cele din urmă, cartea a ajuns. Bucuria, ca să fiu puţin hâtru, mi-a fost atât de mare ca şi a păstorului care-şi regăseşte oaia pierdută. Morala: fie pâinea cât de rea, aştept… California…

Cartea este un corpus de lucrări susţinute în cadrul unei conferinţe organizate sub auspiciile Institutului Max Planck pentru Antropologie Socială, în 2005, după ce, aşa cum mărturiseşte Chris Hann, în 2003 departamentul coordonat de el în cadrul acestei instituţii demarase un proiect mai amplu cu scopul investigării schimbărilor intervenite în motivaţia şi natura religioasă în ţările socialiste: „In 2003 my department at the Max Planck Institute for Social Anthropology launched a series of projects to investigate changes in the scope and nature of religion in postsocialist countries. Eastern Christianity has figured prominently in these projects. It quickly became apparent that the literature available in Anglophone anthropology to those working on Orthodoxy and Greek Catholicism in East-Central Europe was poor compared with the comparative literature on Islam available to those colleagues investigating religious changes in Central Asia; it was also poor in comparison with the literature on the other major streams of Christianity.” (Hann; Goltz 2010:ix) Cu alte cuvinte, Chriss Hann recunoaşte că la data referitoare (dar din păcate încă şi în ziua de azi!) literatura de specialitate era foarte săracă în surse serioase de documentare pe bază de fieldwork în comparaţie cu literatura dedicată aceleiaşi teme, dar concentrată pe Islam (dacă aş fi maliţios aş putea numi acest fapt un soi de efect al teoriei huntingtoniene, the crush of civilizations, care presupune că civilizaţia occidentală — bazată pe Romano-Catolicism şi Protestantism se sfârşeşte acolo unde încep Ortodoxia şi… (vai Doamne, ce alăturare!) Islamul). Poate tocmai de aceea, prin conţinut şi formă, cartea vine să umple un gol în literatura serioasă de specialitate.

Nu intru în detalii cu prezentarea conţinutului, mai mult voi dezvolta acest aspect la viitoarea conferinţă a Societăţii Prahovene de Antropologie Generală de la Cheia, din vara aceasta, dar remarc deja nişte tiluri semnificative de contribuţii: Sonja Luehrmann, “A Dual Quarrel of Images on the Middle Volga: Icon Veneration in the Face of Protestant and Pagan Critique”; Stéphanie Mahieu, “Icons and/or Statues? The Greek Catholic Divine Liturgy in Hungary and Romania, between Renewal and Purification”, Anna Poujeau, “Monasteries, Politics, and Social Memory: The Revival of the Greek Orthodox Church of Antioch in Syria during the Twentieth Century” (ştiu că acesta din urmă ar stârni interesul Părintelui Jonathan Hemmings şi al Înaltpreasfinţitului Mitropolit Silouan Oner).

Da, o carte care trebuie citită de sociologi şi antropologi, mai ales de către cei ortodocşi, din scoarţă în scoarţă!…

(Bogdan Costin Georgescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.