Interviurile video PSnews.ro au continuat vineri, avându-l ca invitat pe teologul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Unul dintre cele mai importante subiecte discutate cu oficialul BOR s-a referit la Catedrala Mântuirii Neamului, programată să fie final despre ale cărei costuri Bănescu a oferit explicații detaliate.
Pentru început, reprezentantul Bisericii a făcut istoria dezbaterilor privind necesitatea unei catedrale naționale, amintind că ideea a pornit în 1881 de la jurnalistul și poetul Mihai Eminescu.
„(Lucrările se află – n.r.) în stadiu foarte avansat, mai ales că anul acesta, anul Centenarului (anul în care sărbătorim practic 100 de ani de la inaugurarea formei de statalitate modernă a României), este anul în care va fi și sfințită Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului. Profit de ocazie să explic sintagma «Catedrala Mântuirii Neamului», pentru că, din păcate, inclusiv oameni cu cultură majoră, cu propensiune spre filosofie și spre teologie n-au înțeles inițial această denumire de «Catedrală a Mântuirii Neamului». Primul reflex al unui om care nu cunoaște istoricul acestui proiect este acela să creadă că e vorba de mântuirea la grămadă, a tuturor, la nivel de neam. Nu e vorba de asta – e foarte grosieră interpretarea respectivă. Sintagma a apărut în secolul XIX, după Războiul de Independență de la 1877, când mântuirea neamului însemna ceea ce înseamnă și acum, de fapt, în realitate, salvarea poporului român de sub stăpânirile străine. 1877 a fost, practic, anul eliberării noastre de sub domnia turco-fanariotă – a fost, practic, eliberare națională. Și atunci s-a pus problema pentru prima dată. Puțini știu, dar eu o spun cu multă bucurie: inițiativa publică a construirii unei catedrale naționale pentru a-i cinsti pe eroii căzuți în Războiul de Independență a fost a lui Mihai Eminescu, care în 4 iulie 1881 scrie un articol în ziarul «Timpul», în care propune ridicarea unui asemenea monument. Ulterior, ideea este preluată de toate elitele românești ale vremii, se ajunge la regele Carol I (care în 1884 promulgă Legea Bisericii Catedrale, prin care alocă de la bugetul de stat 5 milioane de lei – echivalentul a 5% din bugetul național al vremii respective al României). Acest lucru însă nu s-a întâmplat atunci – nu s-a putut demara construcția respectivă. Proiectul a rămas, a fost preluat de toate elitele culturale, religioase ale timpurilor care vin. Au urmat cele două războaie mondiale, care bineînțeles că au zguduit, au fracturat societatea și nu a mai fost posibilă preluarea coerentă a acestui proiect. A intervenit perioada comunistă, când nici nu s-a pus problema ridicării unei asemenea monument. După 1990, proiectul a fost adus din nou la suprafață: au început demersurile – au fost foarte multe avataruri ale acestor demersuri. S-a ajuns în anul 2006, când s-a promulgat Legea Catedralei Mântuirii Neamului, prin care s-au stipulat inclusiv sursele de finanțare ale ei: în primul rând Patriarhia Română (principala finanțatoare); în al doilea rând Guvernul României (prin Ministerul Cultelor – actualmente Secretariatul de Stat pentru Culte) și autoritățile publice locale, în măsura posibilului.
De aceea, apar din când în când, cu destulă coerență, aceste ajutoare financiare din partea statului român pentru ridicarea unui monument al cărui proiect are rădăcini aproape la 140 de ani adâncime în istoria noastră. E un proiect care a stârnit multe controverse, e un proiect neînțeles încă de foarte mulți, care își pun problema exclusiv în cheie materialistă, pragmatică, și spun: «De ce avem nevoie de o catedrală atât de mare, când avem atâtea biserici-monument istoric care au nevoie de reparații, când avem nevoie de spitale?» A apărut sintagma – adaug eu – manipulatoare «Vrem spitale, nu catedrale». Nu din cauza construirii Catedralei Naționale – ale cărei costuri le voi detalia imediat – nu se construiesc spitale sau autostrăzi în România. Vedem că există bani necheltuiți sau cheltuiți greșit, bani neabsorbiți din fondurile europene (…). Suntem o țară din păcate prost administrată, care nu reușim să luăm un start ireversibil din multe puncte de vedere. În acest context, apare construirea unei catedrale dedicate tuturor eroilor neamului românesc: din Războiul de Independență, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial… Apoi să nu uităm de eroii foarte discreți și din păcate nebăgați în seamă care au murit în temnițele comuniste: mii și mii de români care au sfârșit în temnițele comunismului tot eroi ai țării sunt și ei, pentru că au luptat pentru libertate în felul lor. Apoi eroi care și astăzi mor pe multe câmpuri de luptă unde România are angajamente prin NATO și care se întorc acasă din păcate în sicrie (îi vedem primiți pe aeroport). Toți aceștia sunt eroii României. În primul rând pentru acești eroi se ridică o asemenea catedrală.
E numită Catedrala Națională, pentru că este construită în capitala României. Este o catedrală al cărei proiect include (…) și alte componente, care pun în lumină nu doar dimensiunea religioasă a jertfei acestor eroi, ci și activitatea socială și culturală a Bisericii. Va exista lângă catedrală un centru de diagnostic și tratament (care va oferi servicii medicale gratuite – evident – pentru oamenii fragilizați social), vor exista un Muzeu al Creștinismului Românesc, un centru de conferințe, o cantină și un cămin pentru pelerinii care vor veni din din țară sau de oriunde – oameni care nu au bani să se cazeze în alte locuri. Așadar, aceste patru clădiri vor înconjura pe cele patru laturi această catedrală și va mai apărea un parc nou pentru bucureșteni (și nu numai pentru ei), de aproape 6 hectare, care va fi amenajat tot de Patriarhia Română lângă această catedrală, spre partea care dă spre Parcul Izvor.
Lucrările se află în proporție de 85% realizate. Se lucrează acum la cota 52 (la nivel de turnare beton și 62 de metri armătură). Lucrările sunt concentrate acum pe zona cupolei principale (cea mai importantă), care va avea înălțimea de 120 de metri. Pe ea va fi montată o cruce înaltă de încă aproximativ 7 metri, din câte știu. Dimensiunile catedralei sunt de 120 de metri lungime, 67 de metri lățimea maximă între cele două abside (vorbim de forma clasică a catedralelor în formă de cruce, deci latura scurtă a crucii va fi în clădire de 67 de metri) și înălțimea de 120 de metri.
Apropo de proporții: a fost comparată uneori în mod hilar cu Casa Poporului. Ea practic constituie doar a zecea parte din ceea ce numim astăzi Casa Poporului. Este doar puțin mai înaltă, din fericire – pentru că și din punct de vedere simbolic va apărea această cruce, care va putea fi văzută din orice punct al orașului. Va exista de asemenea posibilitatea să se urce până foarte sus (la două nivele – pentru cei care doresc să vadă panorama de la o asemenea înălțime)”, a detaliat Vasile Bănescu.
În acest punct, comunicatorul Bisericii Ortodoxe Române a expus costuri concrete: circa 80 de milioane de euro din 2006 până acum, urmând ca edificiul (care va avea ca hramuri Înălțarea Domnului și Sfântul Andrei) să coste 90 de milioane de euro „la roșu”.
„S-au cheltuit până în acest moment aproape 80 de milioane de euro. Costurile finale ale întregii clădiri, la faza «roșu» (cu acoperiș, ferestre și uși) va fi de 90 de milioane de euro. Din această sumă cheltuită până acum, 14 milioane s-au întors deja la stat, sub formă de TVA. Lucrează aproximativ 600 de muncitori (deci sunt aproximativ 600 de locuri de muncă), lucrează în trei schimburi. A fost o iarnă blândă – s-a avansat mult în privința lucrărilor. Nu există întârzieri legate de lucrările respective și sperăm că pe 30 noiembrie 2018, în ziua Sfântului Apostol Andrei (care este și unul dintre hramurile catedralei) va fi sfințită. Al doilea hram al catedralei este Înălțarea Domnului (această sărbătoare extraordinar de importantă), care este și Ziua Eroilor. Principalul hram va fi acesta (Ziua Eroilor), pentru că această catedrală le este dedicată”, a subliniat Bănescu.
În continuare, Vasile Bănescu a argumentat că donațiile de la stat au rol de eficientizare a cheltuielilor pentru ridicarea unor așezăminte de caritate. În aceeași ordine de idei, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a expus alte cifre, care arată faptul că opera filantropică a instituției din 2007 până în prezent (așadar, în mandatul Patriarhului Daniel) este echivalentul a circa dublul sumei alocate Catedralei Mântuirii Neamului.
„În primul rând, Patriarhia Română (a investit în catedrală – n.r.), prin donațiile care se oferă (zilnic se înregistrează foarte multe donații, din țară și din străinătate, în sume variabile). Sumele, chiar dacă nu sunt spectaculos de mari (deși au fost și sume foarte mari donate de oameni foarte bogați), sunt sume foarte numeroase și din această perspectivă donațiile acestea sunt constante.
Un al doilea finanțator al catedralei a fost Guvernul României: în 2017, a oferit aproximativ 25 de milioane de lei. Primăria Capitalei este pe locul 3: în 2017, au fost donate 19,5 milioane de lei.
De ce donează statul pentru catedrală? (E o întrebare pe buzele tuturor – le citesc și eu comentariile care apar în presă.) Puțină lume mai poate înțelege astăzi (pentru că nu li se explică aproape niciodată oamenilor) că există în orice societate din Europa și din lumea civilizată un parteneriat între stat și cultele religioase. De ce e necesar acest parteneriat? Pentru că statul are înțelepciunea sau strategia de a observa că sunt zone în societate unde el nu se poate implica sau ar fi prea costisitor pentru el să se implice. Mă refer la zona socială: decât să construiești un orfelinat de un milion de euro, mai bine oferi 500.000 de euro (dau niște cifre absolut aleatorii) unui cult religios care construiește el și aduce el personalul ca să lucreze în acel orfelinat.
Acest parteneriat stă la baza finanțării cultelor. Există foarte multe lucruri pe care în societate le operează din punct de vedere și material, și moral cultele religioase (în România avem 18 culte religioase, între care unul este Biserica Ortodoxă Română majoritară). Statul ajută cultele religioase, pentru că și cultele religioase ajută statul. Să dau un exemplu: câte mii de oameni mănâncă duminica în spațiul bisericilor, unde se oferă aceste daruri sub formă de mâncare. Există în Patriarhia Română 789 de instituții sociale (farmacii, microspitale, orfelinate, afterschool-uri), unde nu se plătește evident nimic și unde oamenii săraci (majoritatea bătrâni, copii și femei abuzate) beneficiază de serviciile Bisericii Ortodoxe Române. Există o hartă pe site-ul Patriarhiei Române (disponibilă AICI – n.r.), unde se poate vedea exact unde sunt locurile acestor așezăminte sociale. Unii se întreabă: e mult? e puțin? Aș spune că este exact cât s-a putut face până acum. Este mult – Patriarhia Română a cheltuit în ultimii 10 ani (de când este Patriarhul Daniel la cârma Bisericii Ortodoxe Române) 150 de milioane de euro doar pentru zona filantropică, de ajutor social pe care Biserica l-a oferit societății românești. Dacă comparăm asta cu alte instituții foarte bogate din zona economică, vom vedea că niciuna nu se situează deasupra Bisericii Ortodoxe Române, ca investiție în spațiul social.
Acest parteneriat între stat și Biserică este firesc: e și în beneficiul statului, e și în beneficiul bisericilor – care biserici nu trebuie confundate cu instituțiile restrânse, care formează inevitabilul lor aparat birocratic (departamentele respective: vorbim de Patriarhia Română, vorbim de Patriarhia Bucureștilor)… Biserica Ortodoxă Română nu e formată doar din aceste entități birocratice; ea e formată din 86% din populația României, care se regăsește într-un fel sau altul în acest organism numit Biserică. Și de aceea e firesc să existe această colaborare stat-Biserică”, a afirmat Bănescu.
Alt subiect discutat cu purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române s-a referit la vânzarea lumânărilor: există sau nu norme trasate de către Patriarhie ierarhilor și preoților din teritoriu? La rândul lui, Vasile Bănescu a subliniat că Patriarhia nu impune așa ceva, dar a dat de înțeles că ea nici nu se opune în cazul în care un ierarh sau altul din provincie stabilește o asemenea normă pentru preoții din subordine. Cu această ocazie, purtătorul de cuvânt a enumerat cazurile în care Biserica plătește și pe cele în care nu plătește impozite.
„Vă spun ceea ce știu: nu este adevărat. Acolo unde însă unii ierarhi – aflându-se față-n față la niște ședințe lunare cu preoții pe care îi păstoresc – discută această problemă economică… Nu cunosc asemenea amănunte la nivel de discuții, dar în mod cert Patriarhia Română nu a fixat vreodată asemenea normă de vânzare a lumânărilor, pentru că e o absurditate în sine, dacă stăm s-o analizăm: nimeni nu poate fi obligat să vândă sau să cumpere lumânări. Și eu, și dumneavoastră, când mergem pe la biserică, în mod reflex aprindem câteva lumânări pentru cei care au decedat în familia noastră, pentru cei pe care îi avem dragi în sufletul nostru, dar nu există posibilitatea obligării cuiva de a cumpăra vreo lumânare în plus față de ceea ce își dorește. Asta e valabil pentru toate obiectele de cult care se vând în biserici și care apropo: că s-a discutat și despre asta: că Biserica nu plătește impozite… Biserica nu plătește impozite – și ea, și celelalte culte religioase din România (dar și din Europa) pe obiectele de cult pe care le fabrică ea însăși, în atelierele sale: lumânări, obiecte de cult care se folosesc în serviciul divin (cădelnițe, Evanghelia, ferecăturile cărților respective, cărțile de cult pe care Biserica are monopol, în mod firesc – nu poți să lași o carte de cult să apară la o editură X sau Y, pentru că e vorba de grija față de text șamd). Doar pe aceste obiecte de cult nu se plătește impozit când ele se vând în biserică. Banii care se obțin din vânzarea obiectelor de cult reintră în circuitul Bisericii, pe care îi folosește în varii direcții: de la întreținerea locașului de cult (care nu costă puțin: căldură, lumină, curățenie etc.), repararea locașurilor de cult, activități filantropice, culturale…
Cunosc în București câteva biserici care au afterschooluri, unde copiii merg și li se predă gratuit. Există grădinițe pe lângă biserici, unde de asemenea copiii săraci pot veni și urma aceste cursuri… Acești bani care se obțin din vânzarea obiectelor de cult sau din încasările pe care Biserica le face prin donațiile pe care le primește rămân în interiorul instituției. Este exact statutul pe care îl are orice ONG, partid politic sau universitate din România. Bisericile au statut de ONG în fața legiuitorului. Banii din interiorul unui ONG circulă în interiorul lui și nu este voie să faci afaceri cu ei, din care să obții profituri nedeclarate la stat. Biserica nu face asta – desigur – și plătește impozite pe toate clădirile și terenurile agricole pe care ea le are (și din care obține venituri), pe salariile personalului… Este din păcate o informație falsă – care poate fi verificată oricând în adevărul care de fapt se ascunde în spatele unei asemenea informații”, a încheiat Bănescu.
Secvența este disponibilă mai jos, în intervalul 15:07 – 35:01:
