Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, a pus în vânzare biletele și abonamentele pentru stagiunea 2017-2018 a instituției din Calea Giulești nr. 16. Aceasta cuprinde peste 400 de spectacole de operă, operetă, teatru, balet, pantomimă, musicaluri, povești simfonice și spectacole interactive, adresate deopotrivă copiilor și părinților. În perioada septembrie 2017 — iunie 2018, cei mici vor putea vedea pe cele trei scene ale Operei Comice pentru Copii 50 de spectacole diferite, dintre care 16 producții în premieră.
Începând din septembrie, la Sala Mare a OCC, cei mici se vor putea întâlni, în premieră, cu personajele baletului ‘Lumea Păpușilor’, adaptare după ‘Coppelia’, în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș. În perioada noiembrie-aprilie, alte 4 premiere îi așteaptă pe copii în Sala Mare: spectacolele de operetă ‘Noapte la Veneția’ și ‘Crai Nou’, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, musicalul ‘Veronica’, regizat de Răzvan Popa, și baletul ‘Albă ca Zăpada’, în regia și coregrafia lui Mihai Babușka.
Salonul Mozart își așteaptă micii spectatori cu 5 producții noi: spectacolele interactive ‘Orchestra lui Nino’ și ‘Cu Nino în România’, în regia Irinei Slate, spectacolele de operă ‘Arlechino și Colombina’ și ‘Colombina se întoarce’, în regia Irinei Furdui, precum și un spectacol interactiv de muzică medievală, prezentat de trupa Truverii.
La Sala UnderGrant copiii îi vor întâlni, în premieră, pe Bastien și Bastienne din opera cu același nume, realizată de Irina Crăița Mândra și Bianca și Sabina Veșteman și premiată în cadrul concursului de proiecte ‘Stagiunea UnderGrant’. Lunile octombrie și noiembrie aduc pe scena Sălii UnderGrant baletul ‘Mirandolina’, în regia lui Mihai Babușka, și spectacolul de teatru cu marionete ‘Onix sub Cerul Liber’ — al doilea câștigător al ‘Stagiunii UnderGrant’, realizat de Ana Crăciun Lambru și Ioana Denisa Petre. În februarie, cei mici vor face cunoștință cu marele Caragiale, în spectacolul de teatru omonim, regizat de Gabriela Dumitru.
Pe parcursul întregii stagiuni, publicul tânăr va putea vedea și producțiile deja cunoscute și îndrăgite ale Operei Comice pentru Copii: operele ‘Flautul Fermecat’, ‘Hänsel și Gretel’, ‘Don Pasquale’ și ‘Răpirea din Serai’, spectacolele de balet ‘Prințul Crab’, ‘Frumoasa Vasilisa’, ‘Spărgătorul de Nuci’, ‘Fetița cu Chibrituri’, ‘Pinocchio’, ‘Cenușăreasa’, ‘Jack și Vrejul de Fasole’ și ‘Don Quijote’ și musicalurile ‘Micuța Dorothy’ și ‘Peter Pan’, toate la Sala Mare. Salonul Mozart readuce în fața micilor spectatori mult apreciatele spectacole de operă ‘Nino Arlechino’ și ‘Directorul de Teatru’, poveștile simfonice ‘Petrică și Lupul’ și ‘Viața lui Mozart’ și spectacolele interactive ‘Cu Nino la Londra’, ‘Salonul de Musical’, ‘Salonul de Percuție’ și ‘Salonul de Balet’. La Sala UnderGrant copiii pot revedea poveștile îndrăgite din ‘Trilogia Creangă 180’, lansată în stagiunea 2016-2017, în regia Gabrielei Dumitru: musicalurile ‘Punguța cu Doi Bani’, ‘Ivan Turbincă’ și ‘Harap Alb’.
Abonamentele pentru întreaga stagiune a Operei Comice pentru Copii sunt disponibile pe www.bilete.ro, în 4 variante: VIP, la prețul de 500 lei, Gold — 300 de lei, Silver — 250 de lei și Bronze, la prețul de 200 de lei. Acestea cuprind locul asigurat la 10 spectacole și un puzzle sau un program de sală. Cei care cumpără abonamente până pe 5 iulie 2017, primesc cadou o intrare la un spectacol din Sala UnderGrant, o intrare la un spectacol din Salonul Mozart, o intrare la unul dintre concertele de la Ateneu din cadrul festivalului ‘Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului’ (7, 8, 9 iulie 2017), un tur în spatele cortinei, participarea la o Gală a Operei Comice pentru Copii, precum și un set cadou personalizat (agendă/pix).
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. În perioada 1-9 iulie, instituția pregătește o nouă ediție a festivalului ‘Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului’, care va avea loc la Ateneul Român, cu recitaluri de neuitat, și la Opera Comică pentru Copii, unde sunt programate întâlniri muzicale adaptate special pe înțelesul celor mici. Va fi o ocazie unică de a cunoaște îndeaproape artiști din zece țări, care se reunesc la București într-un festival deja de tradiție.
C.P.