close
Monarhie

Ora Regelui – Ediția a CCXLII -a

Sâmbătă, 24 iunie 2017, Televiziunea națională prezintă a 242-a ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Telespectatorii vor putea urmări pe TVR1, ora 15, o emisiune din cuprinsul căreia menționăm:

* Principesa Moștenitoare Margareta a primit la Palatul Elisabeta delegația militară din Polonia care a reprezentat Batalionul Logistic “Regele Carol al II-lea al României”. Batalionul este subordonat Brigăzii 17 Mecanizate a Poloniei, aflată sub Înaltul Patronaj al Principesei Moștenitoare Margareta.

* Ziua Eroilor este sărbătorită în România în aceeași zi cu Înălțarea Domnului. În această zi sunt organizate ceremonii pentru cinstirea celor care și-au dat viața pentru țară.

* Cîțiva tineri talentați sprijiniti de Fundația Principesa Margareta și-au expus lucrările la Muzeul Satului din București.

* Meciul amical de fotbal “România Regală versus Serbia Regală” 2017 a celebrat 95 de ani de la primul meci internaţional româno-sârb, jucat la Belgrad, în ziua nunţii Regelui Alexandru I al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor cu Principesa Maria a României, fiica Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

* Colecția de carte regală se completează cu ‘’Povestea Castelului Peleș”, scrisă de Principele Radu al României.

* Despre istorie și prezent, despre politică și presă cu invitatul emisiunii, jurnalistul Tudor Octavian.

Regizor artistic, Dan Manoliu. Realizator, Bogdan Șerban-Iancu. Producător, Lidia Voicu.

Tags : carol II leacasa regalaPrincipesa Margaretatvr 1

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.