close
Creștinătate

ORTODOXIA ASIGURA SANATATEA VESNICA (SFINTENIA) 2

Medicina Creştină începe cu „REÎNTÂLNIREA” cu DUMNEZEU, fapt ce aduce „IERTAREA” păcatului omenesc.

Taina „IERTĂRII păcatului” este esenţială în Medicina Creştină. După cum boala are nevoie de un „medicament”, tot aşa păcatul are nevoie de „IERTARE Medicamentul DIVIN”. Este un Medicament al Lui DUMNEZEU pentru bolile noastre, „IERTAREA păcatelor”. Luând acest Medicament DIVIN, deodată începe o revenire la Sănătate.

În sens Creştin, păcatul este mai mult decât o „abatere de la legea naturii”, este o „contrarietate Interpersonală”, ce tot prin „ÎMPĂCARE INTERPERSONALĂ” se remediază.

Dacă nu te ÎNTÂLNEȘTI Personal cu DUMNEZEU, nu vei obţine niciodată „IERTAREA” păcatelor, orice ai încerca tu.

Păcatele se „ispăşesc”, se pot consuma ca efect direct, dar niciodată nu se pot IERTA decât prin IERTAREA pe care o DĂRUIEȘTE doar DUMNEZEU. Doar DUMNEZEU IARTĂ păcatele, nimeni altul, şi este un „instrument” prin care se face această IERTARE: Biserica Lui DUMNEZEU, Biserica-CHIPUL IUBIRII şi IERTĂRII DIVINE.
Pr. Ghelasie 

(Cătălin Rusu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.