Pe tânăr îl chema Ostap Bender. Din biografia lui el dădea de obicei un singur amănunt: „Tatăl meu, spunea el, a fost supus turc.” Fiul supusului turc schimbase în viața lui multe meserii. Firea lui
neastâmpărată, care-l împiedica să se consacre vreunei activități precise, îl azvârlea mereu prin alte colțuri ale țării și acum îl adusese la Stargorod fără ciorapi, fără cheie, fără casă și fără bani.
Stând culcat în odaia portarului, unde era atât de cald, încât mirosea urât, Ostap Bender își completă în gând cele două proiecte ale sale de viitor, între care cumpănea.
S-ar putea face poligam și să se mute liniștit dintr-un oraș în altul, cărând cu el mereu altă valiză cu lucruri de preț luate de la nevasta ultimă la rând.
Sau ar putea să se ducă chiar mâine la Comisia pentru Probleme ale Copiilor din Stargorod și să-și ofere serviciile pentru difuzarea tabloului încă nepictat, dar de o concepție genială: Bolșevicii îi scriu o scrisoare lui Chamberlain, după cunoscutul tablou al pictorului Repin: Cazacii din Zaporojie îi scriu o scrisoare sultanului. În caz de reuşită, proiectul acesta i-ar fi putut aduce vreo patru sute de ruble.
Ambele proiecte, Ostap le concepuse în timpul ultimei sale șederi la Moscova. Primul, cel cu poligamia, se născuse în capul lui sub influența unei cronici judiciare citite într-un ziar de seară, unde scria clar că un tip acuzat de poligamie fusese condamnat numai la doi ani și nu la temniță grea. Proiectul nr. 2 încolțise în mintea lui Bender când cu un bilet de favoare vizitase expoziția Asociației Artiștilor Plastici din Rusia revoluționară.
Archil Gomeashvili în rolul lui Ostap Bender în filmul „Douăsprezece scaune”, regia Leonid Gayday, 1976
Ilf şi Petrov – Douăsprezece scaune.
Fragment selectat de Constantin Marin
