Iubiţi credincioşi, să muţi un munte este un lucru mare! Să muţi un munte chiar şi bucată cu bucată, să faci cale printre munţi e un lucru mare şi să ştiţi că nu poate face nimeni lucrul acesta decât având credinţă! Dacă cineva vrea să facă un drum printre munţi, un drum în munte, să facă un tunel, e tot un fel de mutare de munte sau tot un fel de schimbare a lucrurilor care au fost înainte.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Filocalie, are un cuvânt din care înţelegem că munţii pe care i- a avut în vedere Domnul Hristos când a spus că pot fi mutaţi munţi prin credinţă, sunt altfel decât sunt munţii cei de piatră. Sunt munţi de răutate, munţi de nepăsare, munţi de îndoială, munţi de necredinţă, sunt piedicile care stau în faţa noastră când e vorba să ne apropiem de Dumnezeu.â
Arhimandrit Teofil Părăian