close

S-a întâmplat în 12 mai1942: S-a născut Aurelian Andreescu.Aurelian Andreescu (n. București- d. 22 iulie 1986, Constanța) a fost un cântăreț român de muzică ușoară.Aurelian Andreescu s-a născut în București, fiind fiul lui Spiridon Andreescu și al Mariei Andreescu. A fost căsătorit timp de şapte ani cu Ana Ciumetti, în anul 1968 dar a divorţat, unul dintre motive fiind şi problema sterilităţii lui Aurelian. S-a recăsătorit cu Mariella Dumitriu, în anul 1976, balerină la Teatrul „Constantin Tănase”, şi împreună au înfiat un băieţel în vârstă de 2 ani, abandonat la Leagănul de copii.În 1991, Mariella se mută în Canada împreună cu fiul lor.A debutat la Festivalul Național de Muzică Mamaia la prima ediție în anul 1963 cu melodia „În tot ce e frumos pe lume” de Elly Roman.Este unul din cei mai „curtați” interpreți de muzică ușoară de către compozitorii vremii. Aurelian Andreescu susține programe muzicale la cele mai selecte baruri și cluburi de noapte din București și de pe litoral.Din anul 1965 s-a angajat la Teatrul Constantin Tănase. Împreună cu colectivul teatrului a efectuat turnee în mai multe țări din Europa, precum și în Israel, Cuba, Turcia. În anul 1968 a obținut locul al III-lea la Festivalul Internațional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la „Ziua discului”. A făcut parte din echipa României alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971.În anul 1973 Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu melodia „Alerg printre Stele” a compozitorului Radu-Eugeniu Gheorghiu și a deschis recitalul lui Johnny Hallyday. De-a lungul carierei, a înregistrat peste 200 de melodii.Aurelian Andreescu a murit la 44 de ani, în anul 1986, suferind de ciroză. Este înmormântat în cimitirul Ghencea din București.Din anul 1993, la teatrul Constantin Tănase are loc anual Festivalul de Muzică Ușoară „Aurelian Andreescu”.Lucky Marinescu a plecat din România în 1985, iar la revenirea în țară, alături de regretatul ei soț, Constantin Barbu, a fost unul dintre oamenii care au sponzorizat Festivalul „Aurelian Andreescu”, contribuind financiar, și făcând parte din juriu. Mihai Trăistariu a fost descoperit în urma participării la acest festival. Primul câștigător al Trofeului „Aurelian Andreescu” este Marian Stere, actualmente textier și redactor la Radio România Internațional.Lucky Marinescu era de părere că numele lui Aurelian Andreescu trebuie reactualizat, așa cum trebuie să se întâmple cu alte nume mari, cum ar fi Dan Spătaru, Laura Stoica sau Gil Dobrică.Poate cel mai valoros interpret pe care l-a avut vreodată muzica uşoară românească, cu o voce tremolată, viguroasă, dar caldă şi sensibilă în acelaşi timp, cel care cânta în primul rând pentru satisfacţia sa, având capacitatea de a imprima oricărei melodii harul său lăsat de Dumnezeu, Aurelian Andreescu a fost, cu siguranţă, un adevărat zeu în sălile de concert, în cele mai căutate restaurante de pe Litoral şi cele mai scumpe şi selecte baruri din Bucureşti, deşi n-a fost nici pe departe atât de apreciat, pe cât de uriaş i-a fost talentul.„Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica ușoară românească din timpul său, și nu numai. Cânta pentru satisfacția sa. Avea vocea tremolată, viguroasă, încânta publicul pe care l-a iubit și respectat totdeauna.Era echilibrat și avea sufletul nobil.”- Temistocle Popa
Surse:
Ionescu, Doru (2005).Timpul chitarelor electrice (vol. 1, ediția I), Editura Humanitas Educațional.
https://identitatea.ro/fost-odata-aurelian-andreescu-unul-dintre-cei-mai-mari-artisti-romani/
https://radioromaniacultural.ro/greii-muzicii-usoare-romanesti-aurelian-andreescu/
https://jurnalul.antena3.ro/timp-liber/monden/aurelian-andreescu-un-destin-dramatic-71628.html
https://taifasuri.ro/index.php/taifasuri/la-taifas/11617-aurelian-andreescu-secretele-unui-om-stralucitor-ca-un-imperiu-nr549-sapt29-oct-04-noi-2015

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.