Pe o strada aglomerată
Îmi alerga sufletul.
Era speriat de ceva nevăzut.
Se lovea de oameni, de stâlpi, de mașini
Dar alerga.
Acel ceva invizibil
Avea să aducă multă durere.
Și sufletul meu știa.
Era înrobit de nesiguranță.
Părea totul învăluit într-o ceață lipicioasă
Venită din măruntaiele terrei.
Liniștea s-a transformat în haos,
Haosul în neputință,
Neputința în nimic.
Sufletul meu știa!
Liana Dupont
9.02.2021