Stăteam rău cu banii în vara aia.
Făcusem tot felul de calcule, alegeri, am decis, am renuțat, nu se lega nimic,
fumam cu Coco pe borduri, intr o căldură infernală și visam la valuri albastre pe plaje grecești
Și hai să mergem, aia e
ne descurcăm noi cumva,
kalimera.
Am ales cel mai ieftin airbnb și-am nimerit la cea mai mișto gazdă din Corfu, la Alekos. Ne-am împrietenit în 10 minute și o bere, ne-am petrecut toate diminețile împreună, la cafea, serile cu vin grecesc, amărui și uleios, am răsucit politica mondială în vreo patru limbi,
Alekos ne-a dus la plaja lui secretă, interzisă turiștilor și costumelor de baie,
iar Marietta, soția și iubirea vieții lui, (agapi mou, agapi mou) ne-a asezat pe masă, intr-o seară, toate legendele gastronomice ale Olimpului, dar toate
si ne-am hrănit cu ele vreo trei zile.
A fost un septembrie cald și calm, cu doar o ploaie care ne-a ținut niște ore in golful unui Agios de la poalele lui Pantokrator,
am iubit Corfu de la prima plajă până la penultimul apus,
iar in ultima dimineață,
Alekos nu a vrut să ne lase să plecăm, n-a vrut
pentru că suntem oikogeneia, familie, familie
și de-acum nu mai vin turiști
și să mai rămânem. Fără bani. Doar să rămânem, să ne bucurăm, să vorbim, să iubim, să fim.
Emeina.
Și-a mai fost niște vin, au mai fost povești și-o scrisoare in greacă la care am plâns amandoi. Pe urmă am râs.
În totuși ultima zi pe insulă, mai aveam încă o grămadă de bani, așa că am mers în capitală și i-am spart pe toți intr-un magazin de pantofi.
Unii erau albaștri, erau ca marea departe, erau ca Grecia, erau culoarea cerului de dinaintea furtunii, nu mai avusesem pantofi albaștri, mi-au plăcut la nebunie.
Asta seară, Draga i-a găsit (nu-mi dau seama cum, nu mai știam nimic de ei de niște ani) și a zis și ea că-s foarte de bun gust. La propriu.
Efharisto,
parakalo.
(Oana Costea)
