Păpușa de cârpă
Dacă DUMNEZEU ar uita pentru o clipă că sunt o păpușă din cârpă și mi-ar dărui o fărâmă de viață, probabil nu aș spune ce gândesc, dar cu siguranță aș gândi tot ce spun. Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează, ci prin ceea ce semnifică. Aș dormi puțin și aș visa mult deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când alții se opresc, m-aș trezi când alții dorm. Aș asculta când ceilalți vorbesc și aș mai savura o înghețată cu ciocolată!
Dacă DUMNEZEU mi-ar dărui puțină viață, mi-aș pune haine simple, m-aș întinde la soare pe burtă, dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă aș avea o inimă, ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață și aș aștepta să iasă soarele să o topească. Aș picta pe stele un poem de-al lui BENEDETTI cu un vis al lui VAN GOGH … și un cântec al lui SERRAT ar fi serenada pe care aș oferi-o lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor și sărutul vindecător al petalelor.
Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață nu aș lăsa să treacă o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc că îi iubesc. Aș convinge fiecare femeie că ea îmi este cea mai dragă și aș trăi îndrăgostit de iubire.
Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească, neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.
Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare. Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea, ci o dată cu uitarea.
Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii. Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe culmea muntelui, neștiind că adevărata fericire este să urci panta. Am învățat că, atunci când un nou-născut strânge în pumn pentru prima dată degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus numai atunci când îl ajută să se ridice. Am învățat atâtea lucruri de la voi, dar de fapt nu-mi vor fi de folos mai deloc, căci din nefericire, când mă vor pune în cutia ceea, o să mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe DUMNEZEU să fiu păzitorul sufletului tău.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit.
Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea aș spune ,,TE IUBESC ” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.
Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le îndeplinești o ultimă dorință.
Ține-i pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui ,,ÎMI PARE RĂU ”, ,,TE ROG ”, ,,MULȚUMESC ” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le celor dragi cât de importanți sunt pentru tine. Dacă nu o vei spune astăzi, mâine va fi la fel ca și ieri. Și dacă nu o vei face niciodată, nimic nu va mai conta.
Gabriel Garcia Marquez scriitor columbian (6 III 1927 – 17 IV 2014)
laureat al Premiului Nobel pentru literatură in anul 1982, pentru roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de o bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Cel mai cunoscut roman este „Un veac de singurătate”.
