close
Magna EuropaPromovate

Parlamentul va vota noua Comisie Europeană

europarl.europa.eu

După ce au evaluat comisarii desemnați, deputații europeni vor decide pe 27 noiembrie dacă vor alege Comisia ca întreg, lucru care va permite instituției să își preia mandatul.

Votul în plen de miercuri va încheia lunga procedură de examinare atentă de către Parlamentul European a echipei de comisari propuse. Scopul este de a garanta că organul executiv al UE are legitimitate democratică pentru a acționa în interesul europenilor.

Deputații au ales-o pe Ursula von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei în iulie. Apoi, de la sfârșitul lunii septembrie până la jumătatea lunii noiembrie, comisiile parlamentare au organizat audieri cu fiecare dintre candidați pentru a evalua capacitatea acestora pentru posturile propuse.

Pe 21 noiembrie, liderii grupurilor politice și președintele Parlamentului, David Sassoli, au convenit că procesul de examinare a fost finalizat și că Parlamentul este gata să voteze în plen.

Miercuri, 27 noiembrie, președinta aleasă, Ursula von der Leyen, își va prezenta echipa și programul noii Comisii. În urma unei dezbateri, europarlamentarii vor decide cu majoritate simplă dacă vor alege sau nu Comisia.

Dacă va fi aprobată, noua Comisie își va începe activitatea pe 1 decembrie.

(europarl.europa.eu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.