close
CronicăPromovate

Pazvante Chioru

 

Stiti de ce se spune….Pazvante Chioru = La 25 septembrie 1806 bandele de cârjalari ale turcului Pasvan-Oglu au trecut Dunarea la Calafat si au pradat Craiova; acest eveniment a ramas in amintirea poporului drept vremea lui Pazvan-Chioru.Osman Pazvantoglu, cel care a rămas în folclorul romanesc prin expresia “vremea lui Pazvante Chiorul”, a fost, de fapt, un paşă rebel care a sfidat puterea sultanului, creînd, în Balcani, un paşalac independent, cu capitala la Vidin. Şi-a pierdut ochiul într-o luptă cu Iancu Jianu şi de aici i s-a tras şi porecla. A murit în 1809, ucis, se pare, tot de Iancu Jianu care, într-o incursiune peste Dunare, a atacat cu haiducii lui Vidinul şi Plevna, pe care le-a incendiat. După alte surse, Pazvante Chiorul ar fi murit în 1807, otrăvit de medicul său. A fost evocat de Dinu Cocea în filmele “Răpirea fecioarelor” şi “Răzbunarea haiducilor”. Oglu, în turceşte înseamnă fiu, deci Pazvant-oglu s-ar traduce prin Fiul lui Pazvante.Viata si ispravile celui care a dat limbii romane una dintre cele mai vechi expresii, des uzitata si in prezent, sunt atipice pentru majoritatea pasalelor care au servit de generatii intregi interesele Inaltei Porti. De fapt, indrazneala de neconceput pentru un supus al sultanului din acele timpuri l-a dus pe pasa Pazvante direct in cartile de istorie turcesti, el ramanand pana astazi singurul pasa care a indraznit sa se revolte contra autoritatii supreme de la Stambul si sa creeze un adevarat pasalic independent, cu capitala la Vidin, relatii diplomatice private si moneda proprie. Pentru istoricii pasionati, Pazvante este si astazi o personalitate greu de etichetat. Diplomat, egocentrist, maniac, fanatic, lingusitor, sadic, prieten fidel, nostalgic, invatat, vizionar, haimana, arivist, complexat, depresiv, ambitios, misogin, razbunator, el intruchipeaza perfect figura dusa pana la extrem al unui slujbas de rangul doi din Balcanii inceputului de secol XIX.

 

Baiatul din Balcani.
Undeva prin iarna anului 1758, se nastea intr-un satuc din vilayet-ul Bosniei, un copil a carui faima de mai tarziu va straluci putin dar intens in noianul de intrigi si taifasuri care zugraveste perfect imaginea unui Imperiu Otoman a carui stea incepea sa apuna. Orfan de tata de la o varsta frageda, micutul Osman, duce in spate o zestre genetica diversa si un caracter pestrit si maleabil cum numai Balcanii puteau da nastere in acele vremuri. Exista o sursa conform carora Osman era fiul unei familii de romani din Valea Timocului, trecuti la Islam din simplul motiv ca astfel erau scutiti de taxele comerciale percepute de turci cetatenilor non-musulmani din provinciile stapanite de ei. Nu exista, insa, mai multe izvoare care sa confirme ipoteza originii romanesti. Astfel, se pare ca bunicul sau facuse parte din garzile de akingii bosniaci ale orasului Sofia. De aici rezulta, de fapt, al doilea nume al tanarului Osman, Pazvantoglu, o derivatie a poreclei Pasban-Oglu, adica fiul gardianului. Bunicul sau era nascut in Bosnia din tata turc si mama croata. Mama sa avea radacini amestecate, rudele dupa bunica fiind formate din albanezi, evrei, sarbi, bulgari si turci. Tipic balcanic!

Dupa moartea timpurie a tatalui, Osman ajunge in grija bunicului sau. Alaturi de acesta deprinde arta armelor, isi insuseste primele notiuni de politica si se apuca de camatarie. Cum pentru orice credincios musulman, camataria este o indeletnicire strict interzisa de perceptele religioase, Osman se afla pentru prima data in viata in fata pericolului de a sfarsi in streang.

Prins de autoritatile turce, are de ales intre spanzuratoare si exil. In urma interventiilor bunicului si datorita mitei avansate de acesta judecatorilor, Osman scapa de la moarte si fuge intr-o noapte din inchisoarea din Sofia unde, spre norocul sau, o parte dintre gardieni erau vechi cunostinte ale bunicului. Cateva zile mai tarziu, Osman Pazvantoglu strabate pe furis, intr-o barca, apele Dunarii si ajunge in Tara Romaneasca. Aici, dupa multe peripetii, datorate caracterului sau bataios si a catorva scandaluri datorate escrocarii unor boieri, Pazvantoglu ajunge sa frecventeze cercul de apropiati ai domnitorului muntean de origine fanariota, Nicolae Mavrogheni.

Politichie, smecherie, talharie.
Aflat in element propriu printre demnitarii fanarioti care parazitau Tara Romaneasca, Pazvantoglu este brusc inflacarat de ideea de a ajunge sef al garzilor domnitorului. Pentru inceput se angajeaza in paza palatului domnesc din Bucuresti, oferindu-si serviciile ca simplu mercenar. Ajutat de insistenta si ambitia nativa, dublate de numeroase pungi de galbeni, Pazvantoglu avanseaza, ajungand in doar doi ani sef al garzilor personale de arnauti ale domnitorului Mavrogheni. Fire sensibila, simte o stranie atractie pentru poezie, astfel ajunge sa il cunoasca si sa se imprieteneasca cu renumitul poet revolutionar grec de origine aromâna, Rigas Feraios. Atras de frumusetea domnitelor românce de la curte, Pazvante, dupa cum l-au denumit românii, este respins de o asa numita jupânita Anica. Pazvante cade intr-o depresie care l-a tinut la pat timp de doua luni. Ridicandu-se plin de sete de razbunare, dezvolta o ura bolnava impotriva femeilor, ura care va fi concretizata mai tarziu, in timpul raidurilor de jaf efectuate in Valahia, cand personal indeamna hoardele de pazvangii sa siluiasca orice femeie românca intalnita in cale, indiferent de varsta sau rang social.

Pofta de glorie si marire a lui Pazvante nu mai putea fi tinuta in frau astfel incat, in scurt timp, ajunge sa comploteze cu boierii fanarioti, mazilirea lui Mavrogheni. Acesta afla si, turbat de furie, ordona decapitarea lui Pazvante pe o platforma construita undeva in apropiere de Strada Lipscani. Nesabuitul aventurier bosniac este salvat de la moarte, in ultima instanta, de catre interventia lui Rigas Feraios, interventie dublata de o suma considerabila de bani platita in prealabil de acesta domnitorului Mavrogheni.

Pazvante trece inapoi Dunarea si organizeaza o banda de turci si albanezi cu care incepe sa jefuiasca sistematic Balcanii in lung si in lat. Reuseste astfel sa stranga o suma considerabila de bani, pe care o va trimite direct sultanului Selim, impreuna cu asigurarea ca, daca va fi pus aga, va dubla peschesul trimis Inaltei Porti. Sultanul accepta momeala, iar Pazvante devine aga. Nemultumit, doreste sa ajunga pasa in cel mai scurt timp. Cum politica de la Stambul era indiferenta la insistentele lui, el strange o armata de mercenari adusi din toate colturile Europei si se rascoala impotriva stapanirii turcesti a sultanului Selim al treilea.

Pazvante nu mai putea fi oprit. In nebunia sa creeaza un stat independent cu capitala la Vidin si se autoproclama pasa. Fascinat de puterile occidentale, dezvolta relatii diplomatice cu toate tarile din jur, ajungand chiar sa-si deschida un consulat in Republica Franceza. In anul 1798, Pazvante stapanea deja un teritoriu marginit de Dunare, Muntii Balcani, cetatea Belgradului si orasul Varna. Dus de val, nu se lasa pana nu ajunge sa bata moneda proprie care pe o parte il infatisa, iar pe cealalta avea gravata puscaria din Sofia.Sultanul nu putea lasa nepedepsita indrazneala nebuna a lui Pazvante astfel incat, in anul 1798, trimite o expeditie militara de pedepsire compusa din 100.000 de oameni condusa de aga Husein Kucuk. In mod bizar, armata lui Kucuk nu reuseste sa cucereasca Vidinul si, implicit, sa-l captureze pe Pazvante.

Pus in fata acestei situatii, aga Kucuk da vina pe domnitorul fanariot din Tara Romaneasca, Constantin Hangerli, pe care il acuza ca nu i-a aprovizionat suficient armata. Hangerli trebuie sa plateasca oalele sparte. In consecinta, sultanul emite un firman de mazilire si executie a domnitorului fanariot, act dus la indeplinire de aga Kucuk la data de 18 februarie 1799. In vara aceluiasi an, sultanul decide sa-l ierte pe Pazvante si se hotaraste sa-l numeasca, in sfarsit, pasa de Vidin, impresionat de ambitia de neoprit a baiatului din Balcani.

Stapanit de o sete nestinsa de bani si bunuri, Pazvante inteprinde unele dintre cele mai crunte expeditii de jaf si distrugere din intreaga istorie a Tarii Românesti. Bolnav de ura, nu se multumeste cu jefuirea satelor si targurilor, ci ordona incendierea acestora. Astfel de fapte, alaturi de siluirea femeilor si uciderea barbatilor, duc la intarirea sentimentului de ura antiotomana printre români, precum si la constituirea primelor cete de haiduci, organizate pe sistem militar, din Tara Româneasca. In anul 1800 trupele sale, denumite pazvangii, jefuiesc si incendiaza Craiova. Din cele circa 7.000 de case de la acea vreme, doar 300 scapa de incendiu. Acesta situatie a dus la un fapt straniu: depasit total de realitate, domnitorul fanariot Alexandru Moruzi isi cere singur automazilirea! In ianuarie 1802, Bucurestii sunt terorizati la aflarea vestii ca Pazvante si-a trimis trupele spre capitala. Domnitorul Mihail Sutu fuge si ordona garnizoanei de arnauti albanezi sa apere orasul. Acestia se cearta intre ei, fiecare aga albanez dorind sa detina comanda. Bucurestiul cade in anarhie, fiind stapanit de bandele de pazvangii care fraternizeaza cu vagabonzii si cersetorii locali. Acesta situatie dramatica ia sfarsit odata cu interventia brutala a trupelor turcesti, care restabilesc ordinea.

Mort de mana Jianului?
Distrugerile aduse de Pazvante nu au ramas fara replica. Conform unor surse apocrife (parţial plauzibile) într-un episod remarcabil de istorie, trupele de haiduci olteni conduse de Iancu Jianu ar fi reuşit sa dea o replica pe masura atacurilor pazvangiilor. Astfel, celebrul haiduc si erou national Iancu Jianu ar fi organizat o serie de incursiuni de urmarire si pedepsire dincolo de Dunare. Intr-una din inclestari, a ajuns sa se lupte personal cu iataganele cu Pazvante. Insetat de razbunare, Jianu i-ar fi scos un ochi cu iataganul temutului Pazvante, de unde acesta s-ar fi ales cu porecla de Pazvante Chiorul. Grav ranit de haiducul-boier, el a fost salvat in ultima instanta de garda sa personala. Supararea peste masura a Jianului este retinuta in unele balade, celebre atat in Romania cat si in Serbia si Bulgaria. Conform versurilor , Jianu ar fi strigat: “Cu mana asta ti-am scos un ochi, tot cu mana asta te omor, caine de pagan!”CRAIOVA PE VREMEA LUI PAZVANTE CHIORU (1790-1809)

Potrivit documentelor vremii şi tradiţiei orale, aceasta a fost cea mai grea perioadă din istoria oraşului. “Pe vremea lui Pazvante Chioru” – o expresie care a străbătut veacurile şi a depăşit graniţele Olteniei – Craiova a fost lovită într-o perioadă relativ scurtă de timp, de o serie de nenorociri care au perturbat serios viaţa urbei.

1790 – cutremur. Întîi, oraşul a suferit importante pagube în urma cutremurului din 1790, multe case şi biserici căzînd atunci şi trebuind refăcute.

1795 – epidemia de ciumă. Apoi a venit o puternică epidemie de ciumă care a făcut, potrivit documentelor Băniei, aproape o mie de morţi.

1796 – Marele incendiu. În ianuarie 1796 a avut loc cel mai devastator incendiu din istoria oraşului. Incendiul a izbucnit din cauza panicii populaţiei, se ardeau, în grabă, mormanele de victime ale ciumei. Doar centrul şi aria locuită de marii boieri au scăpat, datorită grădinilor boiereşti din jur. Incendiul a mistuit complet mahalalele şi majoritatea atelierelor meşteşugarilor.

1799, 1800 – Atacurile pazvangiilor. În 1799 un grup de pazvangii a intrat, fără de veste, în oraş. Turcii s-au limitat la jefuirea prăvăliilor şi negustorilor din Piaţa Veche şi a cîtorva case boiereşti de la periferie dar suficient ca oraşul să fie cuprins de panică. Turcii au revenit în 1800 dar, de această dată, craiovenii i-au întîmpinat cu armele în mîini. Pazvangii au atacat, din nou, partea comercială dar au întîmpinat rezistenţă. Pulberăria oraşului a sărit în aer, declanşînd un incendiu de proporţii, care a distrus toată partea comercială a oraşului. Pravăliile, magaziile, depozitele de mărfuri şi atelierele au fost făcute scrum. Se spune că fumul şi mirosul greu de la tăbăcăriile în flăcări făcea aerul de nerespirat, turcii nu s-au ales cu nimic, iar craiovenii cu mare pagubă.

1801 – Răscoala mahalalelor. Mulţi au rămas fără o pîine în urma pieirii atelierelor de tot felul, arse iar agenţii lui Samurcaş, un grec pus de vodă, caimacan, nu ţineau cont de starea în care ajunseseră ţăranii de pe moşia Craiovei şi puneau oamenii pe cărbuni aprinşi, ca să-i silească să dea visteriei tot ce aveau. Banul Radu Golescu era tot timpul plecat, la Paris sau la Bucureşti. Aproximativ 3.000 de ţărani şi săraci, înarmaţi cu tot ce aveau la îndemînă, s-au răsculat după ce oamenii lui Samurcaş au biciuit nişte copii. Samurcaş a fugit şi s-a întors doar după cîteva luni, trimis de domn, dar puterile lui erau limitate de aceasta dată şi fusese numit un ban al Craiovei în persoana lui Nicolae Brîncoveanu… o revenire scurtă, în vremi de grea restrişte a falnicei institutţii medievale..

1802 – Nicolae Brîncoveanu se remarcă apărînd oraşul şi alungînd turcii. Pazvangii au încercat să prade din nou oraşul, dar sînt respinşi. În fruntea pandurilor s-a aflat, de data asta – tînărul sluger al lui Glogoveanu, Tudor Vladimirescu, care culege aclamaţiile tuturor pentru vitejia sa, devenind astfel cunoscut, pentru prima dată.

1808. Profitînd de lipsa pandurilor din oraş, turcii ocupă oraşul pentru cîteva ore. De data aceasta, nu au fost incendii sau jafuri, turcii au luat în robie 50-60 de persoane, în marea lor majoritate fete pentru haremurile paşei din Vidin.

1809. Campania haiducilor la sud de Dunăre, uciderea lui Pazvant Oglu. Oraşul se află la picioarele lui Iancu Jianu,. Potrivit tradiţiei populare, cîntecul: “M-a făcut muica oltean” a fost compus atunci, în seara victoriei, pentru Iancu Jianu, de lăutarul Niţă Băloi din Işalniţa. Din porunca lui vodă, în 1802, acestuia îi fuseseră tăiate degetele de la mîna dreaptă ca să nu mai răscoale norodul prin cîntecele sale. Dar el a continuat să cînte.
Cu toate încercările prin care a trecut oraşul, creşterea demografică a Craiovei era evidentă, numărul de locuitori crescînd şi datorită numeroşilor ţărani care se refugiaseră în Craiova, de teama turcilor. Astfel, o statistică, datînd din 1808, subliniază că, în ciuda stării de război, Craiova este al doilea oraş al ţării, dispunînd de 10.000 -15.000 de locuitori.

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.