Stați cu străini în casă
De ani
și vă mințiți
Că-i bine
Iubiți în afară
și n-aveți curaj
Calea inimii
S-o urmați
Pitiți, locuiți în copii
Nevrând a rupe
Al suferinței șir
Făr’-a înțelege
Că țipătul tăcerii din voi
Le distruge țelul.
Dormiți în același pat
Spate în spate
Cu viețile voastre
Și gândurile
Vă conturează alți ochi
Și altă atingere
Oftând, adormiți
Cu gândul la mâine
Vă scuturați lanțul
Dar nu faceți
Nefăcând, schimbări nu apar
Vă consumați
Resursa interioară
Și dreptul la viață
Lângă oameni nepotriviți
Ce poartă pomposul statut
De soți și soții
Sub rânjetul mințit
Și grimasă de suflet sfâșiat
În două
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vedeți
Nici alții nu văd
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu auziți
Nici alții nu aud,
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vorbiți
Nici alții nu vă cunosc (suspinul),
Rupeți-vă lanțul și
Urmați-vă visul!
Voi, cei care – Cornelia Prisacariu, Ploiești, sâmbătă 09 martie 2019, orele 01.17 a.m.
Mi-ai dat ochi
Într-o oarbă lume
Ce drumul nu vede
Mi-ai dat grai
Spre a sădi semințe
În minți de piatră
Mi-ai dat urechi
Spre a auzi
Muzica sferelor inalte
Mi-ai dat miros
Spre a simți libertatea
De dincolo de libertate
Mi-ai pus pe umeri
Cimitire numite
Arbore genealogic universal
Ce dreptul la eternitate
Își cere
Mi-ai pus în spate
Singurătatea
Și-n piept durerea vie
Ce sapă până la
Sângele uitării
Mi-ai pus în inimă
Izvorul nesecat
Al iubirii
Din care adăpatu-s-au
Nătângi, ciute si trandafiri
În și din
Timpuri imemoriale
Atingerea mi-e vindecare
Iar surâsul, balsam
Mi-ai pus in palme
Nemurirea…
Cea mai grea lecție
Sunt eu.
Mi-ai dat – Cornelia Prisacariu, Ploiești, luni 24 mai 2021, orele 21.25