close
România Mare

Preoții români în timpul Războiului de Reîntregire

Primul Război Mondial (1914-1918), cunoscut în istoria românilor şi ca Războiul de Reîntregire a Neamului (1916-1919), a reprezentat conflagrația militară internațională fără precedent în trecutul omenirii, în urma căreia s-a obţinut, cu multe jertfe de vieţi omeneşti şi multe eforturi spirituale şi materiale ale românilor, împlinirea idealului unităţii noastre naţionale.

A fost necesară o luptă armată a poporului român pentru a împlini ceea ce nu s-a reuşit pe timp de pace, adică unirea tuturor românilor (din Transilvania, Basarabia şi Bucovina cu România), într-un singur stat.

În desfăşurarea acestor evenimente, pe lângă oamenii politici ai timpului şi armata ţării, Biserica Ortodoxă Română a îndeplinit un rol de seamă prin clericii şi credincioşii săi mireni.

Despre implicarea slujitorilor Bisericii în desfăşurarea Primului Război Mondial s-au scris mai multe cărţi, studii şi articole, care au evidenţiat activitatea de asistenţă religioasă şi social-caritativă a clerului şi cinului monahal, pentru susţinerea poporului român în lupta de eliberare a teritoriilor româneşti ocupate şi realizarea unităţii naţionale.

„Miercuri către amiază, am văzut că rezistenţă noastră este în mare parte nimicită, că eram strânşi într-un spaţiu care nu permitea refacerea şi o nouă desfăşurare, că numai o intervenţie, o lovitură din afară de acest cerc, contra inamicului, ar fi schimbat în bine situaţia, care altfel s-ar fi putut numai prelungi câtva timp, printr-un gest de eroică şi disperată rezistenţă, fără şanse. În acel timp, pe când mă aflăm cu o grupa de vreo 40 soldaţi fugiţi de la front, din diferite regimente, pe care îi dădusem sub comandă unui plutonier şi mergeam împreună cu ei spre cea mai apropiată grupa de infanterişti aşezaţi în trăgători, am fost încadraţi de artileria duşmană, care a început să bată şoseaua ce mergea pe lângă cazărmi şi se coboară printre vii spre oraş, precum şi coastele malului Dunării şi chiar Dunărea însăşi. Atunci şi eu am scăpat că prin minune de a fi zdrobit de un obuz care a căzut la doi metri de mine, dar nu m-au lovit decât bolovanii din pământul răscolit de obuz. Pe la amiază ni s-a comunicat de pe o vedetă ordinul verbal de a ne retrage pe sub malul Dunării spre Silistra sub protecţia vaselor de război române. Cu speranţa că situaţia ar putea fi salvată cel puţin în parte, am pornit spre debarcader împreună cu d-l colonel Petrescu Ioan. Şi pe soldaţii care îşi aruncau armele şi muniţiile îi îndemnăm să le păstreze, căci poate să aibă nevoie de ele şi acestea nu trebuiesc lăsate jos, decât în urmă unui ordin superior. Când am văzut însă că retragerea spre Silistra era tăiată de cavaleria bulgară şi toţi ai noştri erau îngrămădiţi sub mal, la pontonul de debarcare, atunci am spus tuturor soldaţilor cu care veneam în contact, să arunce armele şi muniţiile în Dunăre sau să le facă de neîntrebuinţat. Puţin mai târziu, când am văzut că bulgarii împuşcau în ai noştri cu puşti şi mitraliere, deşi se ridicaseră semne de predare, atunci temându-mă de un măcel în masă din partea inamicului, am plecat, cu orice risc, spre oraş, cu gândul să las în păstrarea cuiva o parte din obiectele sacre ce le aveam asupra mea.”, consemna in 1916, de pe frontul de la Turtucaia, locotenent confesor, preot Constantin I. Sădeanu. In urma pierderii acestei batalii, mii de romani ajung in lagarele din Bulgaria si Germania. Despre acest moment, am discutat cu d-l colonel (r) Remus Macovei.

F.B.

Tags : Preoții români în timpul Războiului de Reîntregire

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.