Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat format prin unirea dintre Principatele Dunărene Moldova și Țara Românească în perioada 1856–1862, printr-un proces al cărui moment definitoriu a fost constituirea în 1859 a uniunii personale prin alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova Occidentală, precum și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail). Unirea politică dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1866, stat ce avea să devină independent în 1878 și să fie proclamat regat în 1881.
Constituirea Principatelor Unite
Ca urmare a înfrângerii Imperiului Rus în Războiul Crimeii și încheierea Tratatului de pace de la Paris din 1856, cele două principate au fost trecute sub tutela comună a Imperiului Otoman și a Congresului Marilor Puteri (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei, Imperiul Austriac, Prusia și, doar la un nivel declarativ, Imperiul Rus). În cele două principate, mișcarea politică unionistă Partida Națională era privită cu simpatie de Franța, Rusia, Prusia și Sardinia-Piemont, era privită ca un pericol pentru propriile interese în zonă de Imperiul Austriac, Regatul Unit și Imperiul Otoman. Negocierile din timpul sus-amintitului tratat au dus la aprobarea unei uniuni minimale, în care urmau să fie aleși doi domnitori la București și Iași, cu două organe legiuitoare, urmând ca la Focșani să funcționeze un organ legislativ comun, care să ia decizii în domenii de interes comun, precum cel al taxelor și impozitelor. O altă hotărâre care viza soarta celor două principate era organizarea de alegeri pentru Divanele ad-hoc, adunări ale tuturor claselor sociale, care urmau să dezbată viitorul celor două țări. În 1859, profitând de ambiguitatea textelor înțelegerilor finale, care prevedeau existența a două domnii, dar nu împiedica una și aceeași persoană să fie aleasă pe ambele tronuri, Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca Domnitor al Principatelor Unite Moldova și Țara Românească.
Tratatul de la Paris a înlocuit protectoratul rus cu garanția colectivă a marilor puteri. Acesta însă nu a realizat unirea Principatelor dar a facilitat calea către aceasta, lăsând problema în mâinile românilor. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza poporul român a înfăptuit el, mai întâi, unirea personală (1859) și apoi unirea completă (1864).
La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor în Moldova. La 24 ianuarie în același an, Cuza a fost ales ca domnitor în Țara Românească. Așa s-au unit Moldova și Țara Românească și s-au născut Principatele Unite.
Deși Unirea din 1859 era recunoscută doar pentru perioada domniei lui Cuza, șirul de reforme inițiate de acesta și venirea pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.
În 1878, după victoria din Războiul de independență, România s-a scuturat de jugul otoman, dar a intrat imediat în conflict cu aliatul rus în privința Bugeacului. În cele din urmă, România a primit Dobrogea, dar a trebuit să cedeze sudul Basarabiei (județele Cahul, Bolgrad și Ismail).
În 1881 avea să se proclame Regatul României, Carol I fiind încoronat primul Rege al României.
(Wikipedia)
