“De-atâta timp murim în şoaptă cu gândul răstignit în gât,
visând că s-ar deschide-o poartă în care să-şi dea foc un Sfânt.
Să spună el ce-avem pe suflet, şi doare ca un cuţit frânt
Să ardă el până la urlet, şi să-l iubim demitizând.
De-atâta timp prăsim şopârle, şi-n amurgu’ ăsta ochi apun
Musteşte-o spaimă gri în urme, şi-n sângele unui meci nul…
Că de-am văzut şezum şi plânsum,cu lacrimi limpezi, de nebun
C-un arc voltaic destrămat în pumn, şi colbul drumului e-n fum (şi-i fum)…
Vai, vai, vai! Aici lumina albă zace, destrăbălându-se-ntr-un curcubeu
Si fiecare, fiecare-şi ia ce-i place, şi fiecare zbiară: eu, eu, eu!
De-atâtea ori sporind în cale numărul umbrei, te-am aflat
Am întrebat presimţi vreo zare?!? ţi-a fost răspunsul: “bla bla blaaaa”
Si cerul către cer se-ntoarce, şi cade lutul către lut
Si orice punte se desface sub tâmpla celui surdo-mut
Vai, vai, vai! Aici lumina albă zace, destrăbălându-se-ntr-un curcubeu
Si fiecare, fiecare-şi ia ce-i place, şi fiecare zbiară: eu, Eu, EU!”
Nicu Vladimir- Punte scurtcircuitată
