* Cu 561 de ani în urmă (1456) a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a Moldovei, cu participarea domnului Petru Aron, a mitropolitului Teoctist şi a boierimii, decidea (din cauza lipsei totale a unui ajutor extern) plata unui tribut anual către Poartă. Este considerat primul tratat moldo-turc, în care erau stipulate şi privilegii pentru negustorii din întreaga Moldovă
* Acum 152 de ani (1865) apărea, la Budapesta, revista „Familia” (din 27.IV.1880, până în 1906, la Oradea), fondată şi condusă de Iosif Vulcan. În această revistă a debutat Mihai Eminescu, la 25.II.1866, cu poezia „De-aş avea…” (5/17)
* Cu 152 de ani în urmă (1865), România a aderat la Convenţia telegrafică internaţională de la Paris (din 17.V.1865) împotriva voinţei Porţii Otomane (care ar fi dorit ca aderarea să se producă concomitent cu a sa, considerând România parte integrantă a Imperiului). Prin acest act, statul român s-a afirmat ca subiect de drept internaţional, alături de statele suverane (5/17)
* În urmă cu 133 de ani (1884) Facultatea de Medicină din Paris acorda titlul de doctor în medicină Mariei Cuţarida-Crătunescu (1857 – 1919), prima femeie medic din România
* Se împlinesc 75 de ani (1942) de când Statele Unite ale Americii declarau război României (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). Pe 2 iunie 1942 președintele Franklin D. Roosevelt înainta Congresului declarația de război a SUA contra României. Pe 3 iunie ea a fost adoptată de Camera Reprezentanților cu un scor de 361 la zero, iar pe 4 iunie Senatul aproba și el documentul cu un scor de 73 la zero. Pe 5 iunie 1942 Roosevelt semna documentul final iar starea de război între România și SUA a intrat în vigoare
* Se împlinesc 70 de ani (1947) de când a fost făcută publică propunerea guvernului SUA de a ajuta ţările din Europa Occidentală, prezentată de George Marshall, secretar de stat. Propunerea, cunoscută sub denumirea de „Planul Marshall”, a fost acceptată de statele vest-europene la Conferinţa economică de la Paris din septembrie 1947. La data de 3.IV.1948 începea aplicarea „Planului Marshall”, în vigoare până în iulie 1951
* Cu 59 de ani în urmă (1958) România şi Republica Islamică Afganistan au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie. La 28 ianuarie 1969, relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă nerezidentă. Începând cu 1 august 2011, România a deschis o misiune diplomatică în Afganistan. Din iunie 2012 Ministerul Aafacerilor Externe a înfiinţat poziţia de reprezentant special pentru Afganistan, care are drept mandat coordonarea instituţiilor din România care desfăşoară activităţi legate de Afganistan. A fost creat un grup de lucru inter-instituţional care se concentrează cu preponderenţă pe gestionarea acestei problematici
* Se împlinesc 50 de ani (1967) de când, între 5 şi 10 iunie, a avut loc al treilea conflict armat israeliano-arab, cunoscut sub numele de „Războiul de şase zile”. Forţele aeriene israeliene au lansat atacuri simultane asupra Egiptului, Iordaniei şi Siriei. Israelul a ocupat malul vestic al Iordanului (Cisiordania), Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan şi Ierusalimul de Est
* Acum 47 de ani (1970) a avut loc prima expoziție retrospectivă a lui Constantin Brâncuși, în Europa, la Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România
* Cu 44 de ani în urmă (1973) Ilie Năstase câştiga turneul internaţional de tenis de la Roland Garros (Franţa), la întrecerea de simplu neratând niciun set, performanţă egalată doar de Bjorn Borg şi Rafael Nadal. În ultimul act, Năstase l-a zdrobit practic pe Nikola Pilici câştigând disputa cu scorul de 6-3, 6-3, 6-0. De asemenea, tenismenul român a jucat şi finala de la dublu a întrecerii franceze, el şi Jimmy Connors fiind însă învinşi în 5 seturi de cuplul John Newcombe – Tom Okker
* Acum 42 de ani (1975), după închiderea sa în anul 1967, Canalul Suez (construit între anii 1859 şi 1869) se redeschidea traficului internaţional, iar Egiptul prelua controlul celor două maluri
* În urmă cu 34 de ani (1983) atleta Anişoara Cuşmir realiza un nou record mondial la săritura în lungime, cu 7,43 m, la internaţionalele României, care s-au desfăşurat pe fostul stadion „23 August”
* Se împlinesc 20 de ani (1997) de la inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Academiei Române, lucrările realizându-se cu sprijinul financiar al Băncii Naţionale a României)
* Se împlinesc 15 ani (2002) de când, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu” din Bucureşti, s-a realizat primul autotransplant cardiac. Procedeul consta în explantarea cordului pacientului, repararea şi redimensionarea în afara corpului pacientului şi reimplantarea sa
* Acum 11 ani (2006) Serbia şi-a declarat independenţa de Uniunea Statală Serbia şi Muntenegru, luând fiinţă actualul stat, denumit Republica Serbia
* Cu 6 ani în urmă (2011) Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu Pop (n. 2 iulie 1953) a fost întronizat ca Arhiepiscop de Alba Iulia
* Se împlineşte 1 an (2016) de când au avut loc alegerile locale, în urma cărora Partidul Social Democrat a ieşit câştigător la nivel naţional. În favoarea PSD au votat 34,83% din alegătorii care s-au prezentat la vot. Următorul partid clasat, Partidul Naţional Liberal a obţinut 31,49%. Prezenţa la vot a fost de 48,17%. Surpriza acestor rezultate o reprezintă procentul înregistrat de candidații independenți la nivel național, aceștia reușind să treacă pe cel de-al patrulea loc, deasupra UDMR
– Sfânta Treime (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)
– „Ziua Geografiei” în România
– „Ziua Învăţătorului”; sărbătorită la această dată din anul 2008, în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din România, pe baza Legii nr. 289/2007; a fost aleasă această dată pentru că este ziua de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc (n.5.VI.1779 – m.17.IX.1823); ziua era marcată anterior la 30 iunie
– „Ziua Limbii Turce”; stabilită prin Legea nr. 223/2016, la iniţiativa deputatului minorităţilor naţionale Ibram Iusein; în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii turce se vor organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători
– „Ziua Împotriva Violenţei asupra Copilului în România”, instituită prin Legea nr. 497 din 28.XII.2006
– 1779: S-a născut cărturarul iluminist Gheorghe Lazăr; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, unde a fondat învăţământul în limba naţională; prin manualele pe care le-a întocmit, a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice româneşti (m. 1823)
– 1859: S-a născut Constantin I. Nottara, actor, director de scenă şi profesor; a participat, în 1912, la turnarea primului film artistic românesc, „Independenţa României”, regizat de Grigore Brezeanu, unde a interpretat rolul lui Osman Paşa; una dintre personalitățile cele mai de seamă ale teatrului românesc, tatăl compozitorului Constantin C. Nottara (m. 1935)
– 1871, 5/17: S-a născut Nicolae Iorga, istoric, scriitor, publicist, profesor şi om politic (adversar al curentelor de extrema stângă şi extrema dreaptă); este autorul a peste 1.000 de volume, peste 12.000 de articole şi studii şi aproape 5.000 de recenzii; membru titular al Academiei Române din 1910 (m. 1940, asasinat de legionari, la marginea comunei Strejnic, lângă Ploieşti). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 17.I.1871; Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată de naştere 17.VI.1871; alte surse dau 6/18.VI.1871 ca zi a naşterii
– 1887: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) prozatorul Leon Donici (numele la naştere: Leonid Dobronravov); descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici (m. 1926, la Paris) – 130 de ani
– 1903: S-a născut poetul avangardist Stephan Roll (pseudonimul lui Gheorghe Dinu) (m. 1974). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 4 mai 1904
– 1912: S-a născut cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2002) – 105 ani
– 1927: S-a născut Alexandru Mirodan (pseudonimul lui Alexandru Zissu Saltman), dramaturg, critic literar şi ziarist; în 1961 a participat, împreună cu Radu Beligan, la înfiinţarea Teatrului de Comedie din Bucureşti; în anul 1977 a emigrat în Israel (m. 2010) – 90 de ani
– 1928: S-a născut inginerul chimist Radu Z. Tudose; cercetări privind intensificarea procedurii de absorbţie şi performanţele unor tipuri de utilaje chimice; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2008)
– 1933: S-a născut umoristul, scenaristul şi regizorul Dan Mihăescu; realizator de emisiuni de divertisment, a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română (m. 2013)
– 1933: S-a născut criticul literar Olimpia Berca (m. 2014)
– 1934: S-a născut Constantin Atanasie Bona, imunolog american de origine română (stabilit în SUA în 1977); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992
– 1935: A murit Eugen Goga (fratele poetului Octavian Goga), prozator şi ziarist (n. 1888)
– 1941: S-a născut jurnalista arădeancă Balázs Katalin (m. 2015)
– 1945: A murit filologul Ilie Bărbulescu, specialist în slavistică; studii referitoare la slava veche, istoria literaturii bulgare vechi, istoria literaturii medio-bulgare şi istoria literaturii ruse; membru corespondent al Academiei Române din 1908 (n. 1873)
– 1945: A murit criticul literar Dumitru Tomescu; redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); activitate didactică şi publicistică (n. 1886)
– 1948: S-a născut Aureliu Goci, profesor, editor, eseist, critic şi istoric literar
– 1953: S-a născut Gheorghe Mocuţa, poet şi critic literar
– 1963: S-a născut jurnalistul Liviu Mihaiu, membru fondator al săptămânalului ”Academia Caţavencu”, iniţiator al postului Radio Guerrilla şi preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta”
– 1971: A murit (la Lisabona, unde se stabilise) Victor Buescu, filolog clasicist, poet şi traducător; în martie 1943 este numit lector de limbă şi literatură română la Facultatea de Litere din Lisabona, inaugurând, de fapt, acest lectorat şi, odată cu el, studiile de românistică din Portugalia; predă în continuare după desfiinţarea postului, în 1946; la sfârşitul anului 1961 va fi numit asistent şi apoi profesor auxiliar de limbă şi literatură română la aceeaşi facultate (n. 1911)
– 1975: S-a născut scriitorul şi jurnalistul Jean-Lorin Sterian
– 2012: A murit (în urma unei boli necruţătoare) Mihai Pătraşcu, cercetător în informatică teoretică (a revoluţionat domeniul de structuri de date); considerat unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai şcolii de informatică româneşti; a fost concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică şi printre primii 20 de pe glob (n. 1982) – 5 ani
– 2013: A murit medicul stomatolog Valerian C. Popescu, renumit specialist în chirurgia buco-maxilo-facială; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1912)
-Guatemala City: Președintele mexican, Enrique Pena Nieto, se întâlneşte cu președintele Republicii Guatemala Jimmy Morales (5 şi 6 iunie)
– New York: Conferinţă ONU privind oceanele (5 – 9 iun.)
-Tokyo: Premierul vietnamez, Nguyen Xuan Phuc susţine o conferinţă cu tema „Viitorul Asiei”
– Muntenegru va fi oficial cel de-al 29-lea stat al NATO începând de astăzi
– Geneva: Cea de-a 106-a ediţie a Conferinţei Internaţionale a Muncii, care reuneşte în fiecare an reprezentanţi ai statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM)
– San Fracisco: Conferinţă a dezvoltatorilor Apple (5 – 9 iun.)
– Ottawa: Canada este gazda manifestărilor de marcare a „Zilei Mondiale a Mediului”, desfăşurate sub auspiciile Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)
– Ierusalim: Manifestări de marcare a 50 de ani de la „Războiul de şase zile”
– „Ziua Mondială a Mediului Înconjurător”; instituită printr-o Rezoluţie a Adunării Generale a ONU din 15.XII.1972, pentru a spori gradul de conştientizare a nevoii de păstrare şi ameliorare a mediului; marchează aniversarea zilei de deschidere a Conferinţei ONU pentru mediul înconjurător de la Stockholm (în 1972 – 45 de ani), care a condus la înfiinţarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE/UNEP)
– „Ziua Constituţiei” în Danemarca (adoptată în 1849). Sărbătoare naţională
– 1625: A murit compozitorul englez Orlando Gibbons (n. 1583)
– 1722: A murit Johann Kuhnau, compozitor şi organist german (n. 1660) – 295 de ani
– 1816: A murit compozitorul italian Giovanni Paisiello (n. 1740)
– 1819: S-a născut John Couch Adams, matematician şi astronom englez; a descoperit, prin calcul, independent de francezul Le Verrier, planeta Neptun (1845) (m. 1892)
– 1826: A murit compozitorul german Carl Maria von Weber (n. 1786)
– 1883: S-a născut economistul britanic John Maynard Keynes; adept al rolului statului în asigurarea folosirii depline a forţei de muncă; fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (m. 1946)
– 1898: S-a născut Federico García Lorca, poet, dramaturg şi dramaturg spaniol; omorât de franchişti, la începutul războiului civil, pentru activitatea sa antifascistă; este unul dintre cei mai populari și influenţi scriitori spanioli din secolul al XX-lea (m. 1936)
– 1900: S-a născut fizicianul britanic de origine maghiară Dennis Gabor (în maghiară Gábor Dénes); a inventat, în 1947, holografia (fotografia tridimensională); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1971 (m. 1979)
– 1900: A murit Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (n. 1871)
– 1920: S-a născut (la Dublin, Irlanda) Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a.) (m. 1974)
– 1921: A murit dramaturgul francez Georges Feydeau; autor celebru de vodeviluri şi comedii înrudite cu farsa (n. 1862)
– 1931: S-a născut Jacques Demy, regizor şi scenarist francez; reprezentant al „Noului val francez” de la începutul anilor ’60 (m. 1990)
– 1941: S-a născut pianista argentiniană Martha Argerich
– 1944: A murit Riccardo Zandonai, compozitor şi dirijor italian (n. 1883)
– 1946: S-a născut actriţa italiană de film Stefania Sandrelli
– 1956: S-a născut saxofonistul şi compozitorul american Kenneth Bruce Gorelick, mai cunoscut sub numele de scenă Kenny G
– 1969: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Brian McKnight
– 1979: S-a născut cântăreţul argentinian David Bisbal
– 2004: A murit Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (n. 1911)
– 2012: A murit Ray Douglas Bradbury, scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister; a publicat de-a lungul carierei sale peste 500 de titluri, cele mai cunoscute fiind romanul „Fahrenheit 451” şi „Cronicile marţiene” (n. 1920) – 5 ani.