Dacă pentru unii Regina Maria este modelul suprem, atunci pentru mine Nicolae al Romaniei e întruchiparea ei masculină. Este printre noi ca un exemplu de bunătate și modestie căruia i se adaugă ințeligență din plin. Un om care insuflă dragostea față de țara asta. Haideți sa lăudam binele și să lăsam deoparte obiceiul de a scoate în evidență negativul.
Faptul că am putut împreuna cu colegii mei faini din Rotaract Cluj-Napoca și Interact Cluj-Napoca să stăm de vorbă cu Alteța sa Regală cred că ne va influența mulți ani de-acum încolo. Am fost surprinși șă aflăm faptul că bunicul lui, Regele Mihai, deși protocolar în spațiul public, în privat era o persoană caldă, căruia îi facea o mare plăcere să glumească. Asemeni lui, Nicolae al Romaniei a raspuns pe un ton prietenos întrebărilor noastre. Pe lângă asta, am descoperit activitatea însemnată pe care o are Asociatia Principele Nicolae în societate, aflând chiar despre unele proiecte nu atât de mediatizate. Dacă ar fi să dau mai departe din ceea ce am învățat de la Alteța Sa Regală, ar fi să lăudăm mai mult binele și indiferent de funcția pe care o ocupă, să privim oamenii așa cum sunt ei. Cu multă admirație și o eternă recunoștință, Alteța Voastră, vă mulțumim!
Nihil sine Deo! ❤️
(Tudor Jarda)