close
Social

Se împlinesc 11 ani de la moartea lui Grigore Vieru

publika.md

Astăzi, se împlinesc 11 ani de când inegalabilul poet Grigore Vieru a plecat în lumea celor drepţi.

Fiul poetului, Călin Vieru, a anunţat că cei care i-au apreciat opera, sunt aşteptaţi la o slujbă de pomenire, la cimitirul de pe strada Armenească din Capitală, acolo unde scriitorul îşi odihneşte somnul de veci, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Grigore Vieru s-a născut în data de 14 februarie 1935 în satul Pererîta, raionul Briceni. În anul 1957 debutează editorialul cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1988 i-a fost acordată cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

Din nefericire, în data de 16 ianuarie 2009, Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Poetul s-a aflat într-o stare critică, având șanse minime de supraviețuire. A încetat din viață în data de 18 ianuarie, în urma unui stop cardiac.

După moartea lui Grigore Vieru, un bulevard din Capitală îi poartă numele, iar un bust al poetului este amplasat pe Alea Clasicilor din Chişinău, dar şi în oraşul Străşeni.

(publika.md)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.