Au trecut 565 ani de la căderea Constantinopolului, unul dintre evenimentele cruciale din istoria Europei.
În ziua de 29 mai 1453, oștirile comandate de sultanul Mehmed al II-lea cucereau, printr-o ofensivă decisivă, Constantinopolul, după un asediu care a durat aproape două luni.
După cucerirea Constantinopolului, una dintre primele iniţiative ale turcilor a fost invitaţia adresată grecilor de a-şi alege un patriarh.
Toţi creştinii erau obligaţi să plătească anual haraciul, aceasta fiind practic singura lor obligaţie faţă de cuceritori.
În schimb, patriarhul se bucura de libertate deplină în administrarea Bisericii şi nimeni nu avea dreptul să se amestece în hotărârile sale.
Persoanele din anturajul patriarhului, episcopi sau preoţi, erau persoane declarate inviolabile; clerul era scutit de impozite.
Chiar dacă jumătate dintre bisericile Constantinopolului au fost transformate în moschei, Poarta nu se amesteca în problemele interne ale Bisericii.
Libertatea de a ţine sărbătorile şi de a respecta cultul public era recunoscută; căsătoriile, înmormântările şi alte slujbe puteau avea loc fără nici o restricţie.
Sărbătoarea Paştilor era autorizată în toate oraşele şi satele. Într-un cuvânt, Biserica avea permisiunea de a rămâne Biserică, iar creştinii îşi puteau păstra religia.
Căderea Capitalei Bizanțului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de otomani.
Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922, fiind rebotezat Istanbul în anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, în 1922.
Căderea Constantinopolului, consideră unii istorici, a fost evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a deschis Renașterea.
