Sfântul Proroc Iona, fiul văduvei din Sarepta Sidonului – cea care l-a hrănit pe Sfântul Proroc Ilie în vreme de foamete –, a murit pe când era prunc și a fost înviat de Sfântul Ilie. Fiind bineplăcut Domnului și trăind o viață curată, a prorocit despre Pătimirile Domnului și pustiirea Ierusalimului.
Tot lui i-a poruncit Domnul să vestească cetății Ninive că zvonul răutății ei s-a suit la El, dar fiindu-i teamă de niniviteni, Sfântul Iona a fugit în Tarsis. Însă corabia în care se afla a fost lovită puternic de furtună și cunoscând oamenii că Iona este cel care fuge de la fața Domnului și că din pricina aceasta corabia stă să fie înghițită de valuri, Iona a fost aruncat în mare. Înghițit de un chit, trei zile s-a rugat Domnului să îl ierte, iar chitul l-a aruncat pe țărm.
Și i-a poruncit Domnul lui Iona a doua oară să meargă în Ninive și, făcând aceasta, toți cei din cetate s-au pocăit pentru greșelile lor și Domnul a fost milostiv cu ei. Iar Iona, făcându-și colibă pe un munte, se mâhnea și striga la Dumnezeu, că Ninive nu pătimise nici un rău, după cum el se chinuise să propovăduiască.
Atunci Domnul, neîncetând să îl învețe, l-a umbrit într-o zi cu o tigvă, iar în alta l-a lăsat fără, ca să piară aproape din pricina soarelui. Și i-a explicat că dacă el s-a mâhnit pentru o tigvă care nu a mai fost cu el, cum nu se va mâhni Domnul pentru o cetate întreagă care s-a pocăit, dacă nu ar mai fi?! Și înțelegând Iona lecția iertării și a nejudecății, a mers în pământul Asiriei și a trecut la cele veșnice, fiind îngropat în peștera Kenezeului.
(Cătălin Rusu)
