close
PromovateSfinții zilei

Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul – 6 mai

 

Din țara Avsitidei, al cincilea de la Avraam, a prorocit vreme de 45 de ani, fiind cel mai bogat om din Răsărit. Domnul l-a numit „drept și fără prihană”, de aceea diavolul l-a invidiat și l-a ispitit îngrozitor, cerându-I Domnului să îi îngăduie să îi facă rău lui Iov, gândind că atunci Iov se va lepăda și va cârti față de Dumnezeu. Așadar, a îngăduit Domnul ca diavolul să-i răpească lui Iov averea, să omoare toți copiii, să-i dea boli și chinuri fără vindecare, dar cu toate acestea Sfântul Iov se întorcea și mai smerit către Dumnezeu, slăvindu-L pentru toate.

Rupându-și hainele sale, Iov și-a presărat țărână pe cap și, căzând cu fața la pământ, s-a închinat Domnului, zicând: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, așa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac!”. Atunci diavolul i-a atacat trupul, îmbolnăvindu-l de lepră, așa că Iov a ieșit afară din cetate și, stând pe un maldăr de gunoi, își curăța rănile cu un hârb. Vreme de șapte ani și jumătate, viermii i-au mâncat trupul de viu. Iar soția lui, singura mângâiere rămasă, umbla prin sat și cerea de mâncare, ca să îi aducă.

Dar curând diavolul i-a ispitit și pe soția și pe prietenii lui, cu toții ajungând să-l hulească pe Iov cel smerit. Nici măcar așa, după ce a fost părăsit cu totul de toți, dreptul Iov nu a cârtit față de rânduiala Domnului, și atunci diavolul a fugit rușinat și înfrânt de smerenia bunului Iov.

Dumnezeu, văzând dragostea și credincioșia lui Iov până întru sfârșit, a apărut în nori și l-a înveșmântat pe Iov, dăruindu-i încă 140 de ani de viață, pentru răbdarea sa în toate scârbele, și i-a dat înapoi de două ori mai multe averi decât înainte. I s-au născut iarăși copii și a trăit până la al cincilea strănepot, sfârșindu-se întru adânci și binecuvântate bătrâneți.

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.