close
ActualitatePromovate

Sfârșit de lume între turnul Eiffel și parcul Andre Citroen

Am ieșit dimineață ca să profit de ultimele ore de libertate si să mai cumpăr câte ceva – fructe, legume, care nu pot sta in frigider cu zilele.

La Piața Saint Charles, deși mai puțini ca de obicei, oamenii continuă să se înghesuie. La ce le mai folosesc măștile și mănușile dacă se freacă unii de alții?!

Am făcut de câteva ori turul cartiereului, între turnul Eiffel si parcul André Citroen, că ne se știe când mai apuc. În fața magazinelor de cartier e coadă, cu distantă de un metru între participanți mai mult sau mai puțin respectată, dar in interior la fel, se inghesuie unii intr-alții.

Am încercat să nu mă apropii de nimeni și să nu las pe nimeni să treacă prea aproape de mine. De la o vreme am aruncat și masca, și mănușile de cauciuc. La urma urmei, am avut grijă să stau departe de o eventuală contaminare.
Am intrat in casă la 11h58min fix.

De pe balcon, mai văd trecând câte o mașină; câte un pieton de asemenea, probabil cu hartia in buzunar, in care explică de ce avea nevoie musai să iasă acum să facă târguieli. Azi nu se aplică amenzile dar controalele au inceput deja.

Atmosferă de sfarșit de lume.
18 martie 2020

(Marcela Feraru)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.