În Rusia…
…la Sankt Petersburg autoritățile locale încep sa închida bisericile pe fondul pandemiei coronavirus, starnind mania credincioșilor, apariția grupărilor paramilitare ortodoxe – specializate, în ultimii ani, în bătăliile de strada cu locuitorii unor cartiere și ateii ce ce opuneau construirii de biserici – e un fenomen la ordinea zilei.
Una dintre acestea, “Sorok Sorokov” ( “SS” ), e gata de lupta…
“Dacă bisericile noastre încep să fie închise, atunci ar trebui să începem sa săvârșim Liturghia in stradă, prin păduri… Altfel, prin lașitate, Il vom trăda pe Hristos și Legământul Său. El a murit pe Cruce pentru noi” – se spune în ultimul apel al chemarii la lupta către pravoslavnicii rusi al mișcării SS, ce își asuma rolul de “coordonator al acțiunilor” împotriva “noilor persecutori ai crestinilor”.
Pe de altă parte…
Patriarhul Moscovei, în cadrul slujbei de la catedrala Hristos Mântuitorul din capitala rusa, la care au fost prezenți astazi doar câteva zeci de credinciosi, și-a intemnat pastoritii sa nu mai vina la biserica pentru o vreme, dând ca pilda de mantuire viata de pustie a sfintei Maria Egipteanca, a cărei pomenire se va face peste o săptămână.
Deși nu este pentru închiderea bisericilor, Patriarhul Moscovei a mai spus ca rusii nu conștientizează încă gravitatea a ceea ce se petrece în aceste zile în Italia și Spania.
In Rusia, la aceasta data, sunt înregistrate oficial 1534 de persoane infectate cu COVID 19, în condițiile în care peste 99 la suta din populația tarii nu a făcut vreun test de depistare a virusului.
(Gheorghiță Ciocioi)




