close
Actualitate

Stagii la Parlamentul European: aplicați până la 30 iunie!

europarl.europa.eu

Vreți să vedeți cum o instituție precum Parlamentul European funcționează din interior? Aplicați pentru un stagiu și aflați informații esențiale despre procesul de luare de decizii european.

Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la nivelul UE. Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.

Pentru a oferi oportunități de formare profesională și o înțelegere a activității sale, Parlamentul are un program de stagii care permite absolvenților de studii universitare cu vârsta de 18 ani și peste să vadă ce înseamnă o carieră în UE.

Solicitanții de stagiu la Parlamentul European trebuie:
  • să aibă vârsta de peste 18 ani,
  • să îndeplinească cerința lingvistică,
  • să posede o diplomă universitară,
  • să nu fi lucrat mai mult de două luni consecutive într-o instituție sau organism UE,
  • să nu fi efectuat o vizită de studiu la secretariatul Parlamentului European cu șase luni înainte de începerea stagiului.

Pentru a aplica la stagiile Robert Schuman, la Parlamentul European, trimiteți o cerere pe pagina noastră de oferte pentru stagii până la 30 iunie. Cei care vor fi selectați pentru completarea stagiului, vor avea posibilitatea de a lucra în Parlament începând cu 1 octombrie 2019 până la 28 februarie 2020.

(europarl.europa.eu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.