close
Agenda culturalăPromovate

„Sub Aripa Lui Nichita” – Concurs Interjudeţean de recitări pentru tineret

Așa cum v-am obișnuit, in fiecare an, în luna martie, organizăm Concursul Interjudeţean de recitări pentru tineret „Sub Aripa Lui Nichita”.

Având în vedere regulile sanitare impuse de virusul SARSCov-2, concursul se va desfăşura online, iar în data de 30 martie 2021, vor fi anunțați câștigătorii concursului printr-un anunț postat atât pe site, cât și aici, pe pagina de Facebook a instituției noastre.

Din componenţa juriului pot face parte reprezentanţi ai instituţiei organizatoare, actori, profesori, artiști, scriitori. Premiile, constând în diplome cărţi, vor fi oferite de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, după cum urmează: Marele Premiu, Premiul I, Premiul II, Premiul III şi 5 Menţiuni. Se pot modifica denumirea premiilor existente, la solicitarea juriului sau la solicitarea unor sponsori de a oferi premii. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 31 martie 2021, începând cu ora 11.00, în Parcul „Nichita Stănescu” Ploiești, la bustul poetului.

Participanții se pot înscrie până pe 21 martie 2021. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail: secretariat@casadecultura.ro.

Condiţii pentru înscrierea în concurs:
🎓Se pot înscrie la acest concurs participanți până la vârsta de 35 de ani, amatori în arta recitării, din județul Prahova. Fișa de înscriere la concurs și înregistrările audio-video vor fi trimise până la data de 21 martie 2021, pe adresa de e-mail secretariat@casadecultura.ro (link către Youtube cu poeziile recitate, share file în cazul în care dimensiunile fișierului sunt mai mari de 25 MB, alte metode de înregistrare audio-video utilizând internetul);

🎓Participanţii vor recita o poezie din opera poetului Nichita Stănescu şi o poezie la alegere chiar şi din creaţii proprii. Textul trebuie să fie bine cunoscut şi interpretat adecvat (nu se acceptă citirea textului);

🎓Vă facem cunoscut că ne rezervăm dreptul de a publica creaţiile premiate în revista noastră “Atitudini” sau în alte publicații ce vor apărea sub egida Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, pe site-ul și pe pagina de Facebook a instituției noastre;

🎓Prin participarea la concurs, în această formă, vă exprimați acordul ca organizatorii să prelucreze datele voastre cu caracter personal și vă asumați cunoașterea drepturilor prevăzute în Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date. Instituția organizatoare declară că datele colectate nu vor fi transmise către un alt operator din țară sau străinătate, decât în condițiile prevăzute de lege.

Așteptăm cu drag înscrierile dumneavoastră!

(Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.