Unei prietene, Florentina Popescu
TICĂIT
Ce clipă de aromă de cozonac umflat
Şi de sarmale fripte în rugul dintre noi,
Se-apleacă peste toamna din care am aflat
Că nu mai suntem singuri şi plângem amândoi?
Nu-ţi dau bineţea tristă a visului trecut
Şi nici povara zilei ce-n clipă va apare,
Cu gând de primăvară în clopotul meu mut
Te-aştept să-mi fii alături să pot ieşi la soare.
Nu-ţi căuta tristeţea pe un peron desculţ
Şi nici nefericirea n-o căuta prin porturi,
La magazinul lumii pierdută printre mulţi
Atârnă fanioane şi şoapte printre şorturi.
Nu-ţi părăsesc averea de-a mă avea cumplit
Şi cearta nu se zbate în mine să mă prindă,
Te răstignesc pe treapta metroului sosit
Şi lasă-mă în iarnă doar gândul să mă ningă.
Dan Minoiu
