close
Sfinții zilei

Vineri, 13 iulie -Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Golinduhia din Persia; Sf. Cuv. Sara (Post)

Pe binevestitorul mîntuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cîntări. Această sărbătoare se prăznuieşte de două ori; întîiul sobor al acestuia se prăznuieşte a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 21 martie, iar acum, cu acelaşi sobor al lui se înnoieşte Sfînta Biserică şi iarăşi se pomenesc arătările lui cele minunate care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă.

Acesta l-a învăţat pe Moise în pustie scrierea cărţilor, spunîndu-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam – omul cel dintîi, viaţa aceluia şi a celor ce au fost după dînsul. L-a învăţat a scrie despre neamurile cele de mai înainte, despre potop şi despre despărţirea neamurilor. L-a mai povăţuit pe el să înţeleagă rînduiala corpurilor cereşti, stihiile, aritmetica, geometria şi toată înţelepciunea. Acesta a tălmăcit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau să fie mai pe urmă pentru împăraţi şi împărăţii, şi care se închipuiau prin diferite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului şi despre vremea venirii celei dintîi în lume a lui Hristos, prin întruparea cea din Preasfînta Fecioară.

Acesta s-a arătat sfintei şi dreptei Ana, care se tînguia pentru nerodirea sa între pomii cei din grădină şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu, şi a zis către dînsa: „Ano, Ano, rugăciunile şi suspi-nurile tale au străbătut norii şi s-au auzit, iar lacrimile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu. Deci, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea preaslăvită, prin care se vor binecuvînta toate seminţiile pămîntului. Numele ei va fi Maria şi prin ea se va da mîntuirea lumii”. Asemenea s-a arătat Sfîntului şi dreptului Ioachim, care postea în pustie. Sfîntul Arhanghel Gavriil, arătîndu-se şi acestuia, i-a spus acelaşi lucru ca şi Sfintei Ana, că vor naşte pe fiica cea mai aleasă din veci, adică pe Maica lui Mesia, Care avea să vină spre mîntuirea neamului omenesc.

Sfîntul Arhanghel Gavriil a fost păzitorul Preasfintei Fecioare Maria cînd se afla în biserică. El o hrănea, aducîndu-i hrana cea de toate zilele. Tot el s-a arătat Sfîntului Zaharia arhiereul, stînd de-a dreapta lui în timpul cădirii altarului, şi i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea îmbătrînită de zile multe, şi naşterea Sfîntului Ioan Înaintemergătorul Domnului, şi a legat cu amuţire limba celuia ce nu credea, pînă la vremea împlinirii cuvintelor sale.

Acest înaintestătător al Domnului, trimiţîndu-se de Dumnezeu în Nazaret, a stat înaintea Preasfintei Fecioare, care era logodită cu bătrînul Iosif, şi i-a binevestit ei zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea şi lucrarea Sfîntului Duh. Acesta i s-a arătat şi lui Iosif în vis, încredinţîndu-l despre Fecioara cea neispitită de nuntă, cum că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfînt.

Cînd S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, Gavriil, acest înger al Domnului, s-a arătat noaptea păstorilor care păzeau turmele împrejurul Betleemului, şi le-a zis: Vă binevestesc o bucurie mare, căci astăzi s-a născut Mîntuitorul lumii! Apoi îndată au cîntat cu mulţimea oştilor cereşti: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace; între oameni, bunăvoire! Despre acest înger se mai povesteşte că s-a arătat Mîntuitorului Hristos, mai înainte de patima Lui cea de bună voie, pe cînd se ruga în grădină. Numele acesta de Gavriil se tîlcuieşte puterea lui Dumnezeu; de aceea şi Gavriil, arătîndu-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, Îl întărea, ca cel ce are pe lîngă alte slujiri ale sale şi aceasta: a întări pe cei ce sînt în nevoinţe.

Deci şi Domnul nostru, fiind în nevoinţe şi rugîndu-se mai fierbinte, avea trebuinţă de întărire. Acest înger s-a arătat femeilor mironosiţe şezînd pe piatra mormîntului şi spunîndu-le despre Învierea cea din mormînt a lui Hristos; pentru că cel ce a fost binevestitor al zămislirii şi al Naşterii Domnului, tot acela s-a arătat şi vestitor al Învierii Lui. Acesta, arătîndu-se şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe cînd se ruga în Muntele Eleonului, i-a spus despre apropierea cinstitei ei adormiri şi de mutarea ei de la cele pămînteşti la cele cereşti; şi, ca încredinţare, i-a dat ei o stîlpare purtătoare de lumină.

Aceste multe arătări ale Arhanghelului Gavriil, povestite atît din Legea cea veche cît şi din cea nouă, pomenindu-le Sfînta noastră Biserică şi ştiind mijlocirea cea neîncetată a acestuia către Dumnezeu pentru neamul omenesc, acum îi aduce prăznuire sobornicească. Iar aceasta o face ca poporul lui Dumnezeu să se deştepte spre osîrdie, ca totdeauna să alerge cu căldură spre apărarea şi ajutorul mijlocitorului cel atît de mare şi binefăcătorul neamului omenesc, ca să ia, cu rugăciunile lui, iertare de păcate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.

Notă – Despre Sfîntul Arhanghel Gavriil, vezi cuvîntul mai pe larg în 26 ale lunii martie, în care zi se săvîrşeşte întîiul lui sobor. Dar pentru care pricină s-a aşezat acest al doilea sobor? De aceasta nu se ştie, negăsindu-se nimic în scripturile vechi bisericeşti. Se pare însă că atunci cînd în Constantinopol şi în celelalte ţări greceşti s-au zidit biserici prin diferite locuri în numele acestui Sfînt Arhanghel, tot de atunci şi prăznuirea soborului său cel pus la 40 de zile după Buna Vestire, s-a mutat la această zi a lunii, deoarece atunci vremea marelui post opreşte prăznuirea cea cu dezlegare la toate; iar acum se poate să se săvîrşească aceasta mai cu libertate. Precum şi pomenirea Sfîntului Ioan Gură de Aur, care a murit în 14 zile ale lunii septembrie, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci, pentru praznicul şi postul ce se ţine în acea zi, s-a mutat la 13 ale lunii noiembrie.

Tags : Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.