Pe 13 noiembrie, creştinii din România sărbătoresc Ziua Bibliei. Este o zi în care, indiferent de confesiunea de care aparţinem, cu toţi ar trebui să ne îndreptăm inimile spre cuvântul lui Dumnezeu care ni s-a revelat nouă, oamenilor, ca să ne fie spre iluminare şi mântuire. Cuvântul lui Dumnezeu care s-a descoperit oamenilor sfinţi în chip dumnezeiesc, iar ei l-au fixat în scris pentru a rămâne veşnic în mijlocul oamenilor, în sufletul şi în inima lor.
”Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.”
Dincolo de lucrurile în care, între creştini, sunt puncte deosebitoare, Biblia rămâne cuvântul lui Dumnezeu care ne uneşte, care ne apropie, în care trebuie să ne regăsim împreună, căci în acest cuvânt Îl aflăm pe Dumnezeu Tatăl – Creatorul şi Atotţiitorul, pe Dumnezeu Fiul – Mântuitorul întregii lumi, Cel ce s-a întrupat şi s-a făcut om ca şi noi şi pe Dumnezeu Sfântul Duh – Sfinţitorul întregii existenţe.
Biblia este mai mult decât o carte importantă pentru cultura umanităţii. Scrisă pe parcursul a aproape 1500 de ani prin revelaţie dumnezeiască, fiecare pagină de-a sa înseamnă “paşii” lui Dumnezeu prin lume, printre oameni. Biblia înseamnă Iubirea lui Dumnezeu pentru noi! Biblia înseamnă lumină, bunătate, înălţare. Unire între noi şi unire cu Dumnezeu.
Însuşi Domnul a zis: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 5,35). Cuvântul Bibliei este veşnic. Va dăinui peste timp şi ne transpune şi pe noi, muritorii oameni, în eternitatea lui Dumnezeu.
În fiecare an, Societatea Biblică Interconfesională organizează o „Zi a Bibliei” prin acţiuni specifice, pentru a promova Cuvântul lui Dumnezeu în mediile sociale din ţara noastră, spre a-l face cunoscut tuturor oamenilor, căci toţi avem nevoie de lumina lui Dumnezeu!
În cadrul ședintei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 14-15 noiembrie 2006, acesta a hotărât, la propunerea PS Damaschin Coravu, instituirea Zilei Bibliei pe 13 noiembrie.
B.O.