close
Cronică

FEREASTRA EIKON se deschide și noaptea… Azi, Andra Mateucă

Banatul înclină „fruncea” spre noi… spre noi cititori…

Vă rog să distribuiți… și poezia poate ajunge… vira… parcă nu-mi vine să mai folosesc acest cuvânt/clișeu…

Publicată de Valentin Ajder pe Miercuri, 8 aprilie 2020

Publicată de Valentin Ajder pe Miercuri, 8 aprilie 2020

Andra Mateucă s-a născut în Târgu-Jiu, județul
Gorj și a urmat cursurile Liceului Teoretic „Tudor
Vladimirescu” din localitatea natală. A absolvit cursurile
Facultății de Drept și studii postuniversitare aprofundate
în cadrul Universității de Vest Timișoara. În prezent este
consilier la Primăria Municipiului Timișoara.
Pe toată perioada studenției a fost membră a
cenaclului „Pavel Dan” și între anii 2009-2011, membră a
Asociației Culturale PRO ARTA Timișoara, participând la
proiectele culturale: „Cărțile vin la tine în cartier. Citește
și dă mai departe”-2009, „Stai cu burta pe carte”-2010,
Biblioteca mobilă „Pro Arta”, în cadrul programului
municipalității „Timișoara, mica Vienă”-2010.
A apărut cu colaje de versuri în revistele Forum
Studențesc, Orizont, Vatra Românească. Apariții în
antologii colective: Dintr-o respirație, Editura Marineasa,
2002; Un fel de imperiu- Editura Brumar, 2014; Peisaj
în devenire- Editura Brumar 2017. Volume publicate:
INCOGNITO (versuri), Ed. Ager Tg.Jiu, 2001; Duminica e
o poză cu tine (versuri), Editura Diacritic, Timișoara 2015.
Referințe critice: Felix Nicolau „Cărțile pe masă:
Rugăciuni fără virgule”, revista „Lumina”; Daniel Luca,
referințe critice la volumul „Duminica e o poză cu tine”,
revista Vatra Veche nr. 12/2016; Al. Doru Șerban, Nelu
Vasile: „Autorii gorjeni și cărţile lor”; Editura. Măiastra,
Tg.Jiu, 2007.

(Valentin Ajder)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.