A fost o seară literară în miez de gustar, impregnată de mult lirism și marcată de discuții fructuoase, efervescente ca un vin spumant rece servit în paharul potrivit.
Rubricile tradiționale ale Cenaclului „I.L. Caragiale” au fost onorate cum se cuvine, oferind auditoriului un melanj perfect de noutate editorială, istorie, teorie literară și dezbateri plastice.
Seara a debutat sub auspiciile rubricii „Cea mai recentă creație”. Adrian N. Ionescu, demonstrând o frumoasă statornicie în rolul de discret colportor și mesager al bunului său prieten Adi Serafim, a dat citire textelor acestuia: Îmi place tare bine cu soția mea (titlu) și poemul E sărbătoare, ambele primite cu multă căldură. Irina Ionescu a continuat incursiunea literară, încântând publicul cu trei fragmente ludico-savuroase extrase din volumul său de debut, „Viața Ritei cu haz și necaz”. Într-un registru cu totul diferit, Liana Sprânceană a abordat cu mult curaj, genul clasic japonez Tanka: Armaghedon, Tu vreme, nisip și Nostalgie, alternând lirismul extrem cu proza scurtă de atmosferă din textul „Clovnii”. La rândul său, Diana Petroșanu a propus două poeme dense, de o profundă reflexivitate: Capital și Alt nimic, în timp ce Emilia Luchian a completat rubrica în mod fericit, aducând în atenție proza scurtă Culegătorii de minute, o demonstrație fină de decupaj al timpului cotidian.
La rubrica Lecția de poezie, lectora Diana Petroșanu a oferit o reîntâlnire profund emoționantă cu personalitatea remarcabilă a poetei, prozatoarei și traducătoarei Gabriela Melinescu. Evocarea s-a concentrat pe perioada efervescentă a anilor ’60-’70, definită ca „timpul lui Nichita Stănescu”, dar și pe destinul ei literar ulterior, marcat de exilul autoimpus în Suedia, unde a devenit o adevărată „zână bună” și ambasadoare a literaturii române în spațiul scandinav. Găsindu-și resorturile în comentarii de specialitate preluate din publicații de prestigiu prezentarea a analizat aspecte importante din viața și cariera poetei dar și unicitatea vocii sale lirice. Critica literară reținută în aceste pagini o descrie pe Gabriela Melinescu nu doar ca pe o muză sau un personaj de legendă biografică, ci ca pe o scriitoare de o forță expresionistă remarcabilă, capabilă de o „noblețe sufletească și o grație inocentă” rar întâlnite, stăpânind un limbaj poetic eliberat de convenții. Momentul teoretic a fost dublat, pentru ilustrare, de atașarea și lectura câtorva dintre cele mai reprezentative poeme ale sale. Alegerea Dianei Petroșanu a plăcut și a provocat asistența la comentarii și completări relevante.
„Aceasta nu este ultima scrisoare pe care ți-o scriu
Corespondența noastră continuă
deși se spune că ai plecat pentru totdeauna.
Nu ca de obicei în Franța sau Turcia
unde prin hipnoză un vrăjitor
te va învăța repede rusa ori chineza
sau toate limbile dintr-o dată
Toate limbile pe care un poet
are poftă să le guste ca pe vinuri.
Cu toate că nu mai ai nici o adresă
posedă încă, bătrâna ta mamă
cutia noastră poștală minunatul dulap de poezii
care există în camera ta,
dulapul de poezii cu picioare de grifon
și aripi de balaur,
dulapul care poate să meargă și să zboare
înainte și înapoi
din lumea asta către cealaltă.
Dulapul de poezii
care poate străbate ca un fulger
prezentul și trecutul, înapoi
până în acel timp și loc
unde tu te-ai născut.
Acolo te poți întâlni pe tine însuți
un băiat născut beat de șampanie,
citind în cada din baie,
cu poemele lui Baudelaire în sânge,
băiatul scotocind în biblioteca tatălui său
gânditor, pe umăr cu corbul lui Edgar Allan Poe.
Dulapul de poezii, această minune
care știe multe despre noi,
conversând tot timpul cu poeții planetei
în timp ce noi fermecați ascultăm
improvizațiile lui Erik Satines
„Trois gymnopédies” și „Desespoir agréable”.
Dulapul de poezii mereu deschis pentru magie,
pentru amețeli plăcute
și toate dezgusturile posibile.
dulapurile de poezii care singur înțelege
că tu ai încă mulți poeți de descoperit,
cel puțin o nouă limbă de învățat
și încă o femeie de cerut în căsătorie.
Te asigur:
Aceasta nu este ultima scrisoare pentru tine,
corespondența noastră continuă,
cu toate că nu mai ai nici o adresă.
Există încă
dulapul de poezii cu picioarele de grifon
și aripi de balaur,
dulapul de poezii care merge și zboară
înainte și înapoi,
din lumea asta către cealaltă.”
(Gabriela Melinescu – Dulapurile de poezii)
Rubrica 11 minute de istorie a debutat într-o notă de stringentă actualitate culturală, prin câteva relatări la cald despre deschiderea și desfășurarea lucrărilor celebrei Universități de Vară de la Vălenii de Munte, ctitorită de Nicolae Iorga. Lectora serii, prof. Emilia Luchian a evocat atmosfera vibrantă a evenimentului, trecând în revistă profilul participanților și relevând în mod deosebit prelegerea carismatică susținută de distinsa doamnă academician Georgeta Filitti, dedicată Regelui Carol al II-lea și greșelilor familiei regale în educarea acestuia. De asemenea, au fost subliniate analiza geopolitică extrem de tranșantă a profesorului Dan Dungaciu cu privire la starea tensionată a lumii contemporane și la prezența sau absența strategică a României la masa deciziilor internaționale, precum și intervențiile academice de înaltă ținută ale scriitorului și istoricului Valeriu Matei.
Ulterior, lectora a propus o reîntoarcere inspirată în antichitate, mai exact în perioada de consolidare a Imperiului Roman sub dinastia Flaviilor. Atenția a fost îndreptată asupra lui Titus, fiul lui Vespasian, cel care a finalizat și a inaugurat cu jocuri fastuoase eternul Colosseum (Amfiteatrul Flavian). Expunerea a detaliat spectaculoasa schimbare de atitudine a lui Titus pe parcursul vieții sale. Înainte de a ajunge împărat, ca prefect al pretoriului și general, el fusese perceput de romani ca un lider sever, dur și adesea necruțător. Cu toate acestea, odată cu preluarea puterii supreme, el a suferit o transformare profundă, devenind remarcabil de empatic, generos și extrem de apropiat de nevoile poporului. Această sensibilitate profundă i-a marcat scurta domnie, perioadă în care a administrat cu un uriaș simț de responsabilitate trei catastrofe majore care au zguduit imperiul: dramatica erupție a Vezuviului (care a distrus orașul Pompeii), un devastator incendiu al Romei și o mare epidemie de ciumă. Într-o tușă neașteptat de romantică pentru un fost militar, a fost amintită iubirea sa profundă, dar sacrificată din rațiuni de stat, pentru fiica regelui Iudeei, Berenice — o legătură plină de dramatism și neîmplinire. Pentru o tușă de autenticitate istorică, lectora l-a citat pe Suetoniu, amintind că Titus era recunoscut ca un excelent imitator, un om capabil să simuleze perfect stări și fapte, această abilitate deschizănd o reflecție filosofică profundă: uneori, oamenii cu mască devin cu adevărat ceea ce poartă, dar, în cazul de față, masca aspră de general s-a topit în rolul de împărat binefăcător. Până și pe patul de moarte, învăluit în ironia tipică Flaviilor, el a șoptit memorabila replică: „Cred că devin zeu”. Au rămas mărturii despre caracterul și mărinimia sa dar și despre durerea poporului la moartea sa prematură. Scurtele concluzii au subliniat faptul că, dincolo de mituri, istoria se scrie prin oameni complecși, ale căror slăbiciuni intime și mari viziuni politice coexistă în mod fascinant.
Ultima parte a întâlnirii a fost rezervată unei secțiuni substanțiale de lectură de cenaclu, purtând titlul Iluzii regăsite, dedicată în întregime creației poetice a colegului nostru, Adrian-Ilarie Frone. Deși nu are încă un volum publicat — o simplă chestiune de comoditate personală, după cum însuși autorul a mărturisit cu multă candoare —, are poezii de valoare, creația sa fiind girată de-a lungul timpului de aprecieri de excepție venite din partea marelui scriitor Mircea Horia Simionescu și a poetei Constanța Buzea. Mostrele substanțiale citite în cadrul serii au demonstrat un meșteșug poetic rafinat, o curgere firească a versului și o forță a imaginii care justifică din plin popularitatea de care autorul se bucură în mediul virtual, poeziile sale fiind repere pe platforme precum Poezie.ro (fostul Agonia.ro) și pe alte site-uri de profil. Lectura a fost urmată de un taifas prelungit cu referiri critice entuziaste. Colegii au salutat originalitatea discursului său liric, dar au sugerat și necesitatea unei reluări atente de lectură din partea autorului pentru șlefuiri acolo unde sunt necesare.
„Nu e loc pentru mine sub acest negru Soare… nu e.
Poate sub mal de bolovan, lângă a Liniștii Mare,
Pe Luna eternă, să nu mai visez himere perene,
Să zac fără suflare, încremenit, adormit în visare.
Dar visul să fie veșnic – răgaz să dau inimii
Să rupă blestemul ce leagă ghemul legat,
De cuvântul dat într-un ceas prea avântat…
Și poate-n vis voi găsi tărâmul celor ce sunt vii.
Căci pe aici, în tărâmul de jos, nu mai e nici un os,
Din cei ce demult umblau și ridicau totul de jos,
Căci puneau temelie unei iubiri pentru veșnicie
Între om și Acela ce sufletul mereu ogoiește.
O, Doamne! Dă-mi mie acum sămânța Ta de cuvânt!
Dă-mi mie puterea de nu mai fi fum, duh nu mă ține!
Mă fă om, fie și din glod și suflarea-Ți alcătuit!
Doamne – nu-mi da iubire, nu-mi da dor – ia-mă la Tine!
Când va fi lumea să las, prins de ceasul ce nu e din urmă
Al celor fără urmași și fără iubire – dă-mi iubire,
De vrei… însă dă-mi iubirea de semeni și viața
Celui ce-a înțeles că singur nu te iubești pe sine,
Ci altora le lași iubirea de eu și mândria de-a fi.
Dă-mi sinea din urmă cât încă visul nu s-a sfârșit
Mă du, Doamne, către ținutul ascuns în tării,
Mă du, Doamne, în țara cuvântului Tău neuitat!
Amin!”
(Adrian- Ilarie Frone – Visul)
Întâlnirea membrilor Cenaclului „I.L. Caragiale” s-a încheiat sub semnul acestor punți ideale aruncate între poezia contemporană de atelier, avangarda postbelică, scurta incursiune la Universitatea de Vară de la Văleni și marile destine ale antichității.
Au participat: Emilia Luchian, Diana Petroșanu, Gabriela Petri, Irina Ionescu, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu, Adrian-Ilarie Frone, Adrian N. Ionescu, Dan Simionescu, Dan Constantin, Leonida Corneliu Chifu.
Invitați: Maria Lețu
Fotografii: Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș
