Eduard-Gabriel Tănase este un scriitor și poet român contemporan din Ploiești, remarcat în peisajul cultural actual pentru intensitatea și „nervul” scrierilor sale, care pendulează între realismul psihologic urban și explorarea profundă a traumelor umane. În evoluția sa artistică, poate că un moment cheie l-a reprezentat anul 2025, când a devenit membru activ al Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” din Ploiești, afiliere care, sperăm, i-a consolidat prezența în comunitatea scriitorilor locali și naționali, oferindu-i o platformă dinamică de dialog și creație.
A debutat editorial în poezie cu volumul Câinele din Ithaca (Editura Karta-Graphic, 2024) însă s-a impus cu o forță deosebită în zona prozei scurte prin volumul Despre răni și răniți (povești cu mâna stângă), publicat în anul 2026 la Editura Eikon.
Autorul este de asemenea o prezență apreciată în diverse reviste literare precum Revista Ficțiunea, Literomania și, de curând, Viața Românească, unde textele sale explorează cu finețe tensiunile familiale, căutarea identității și dramele individuale desfășurate în decorul citadin.
Redăm unul dintre cele mai recente texte de proză scurtă.
Cum se spune
Este în fața restaurantului. Privește conturul corpului în vitrină. Un tip comun cu niște flori. Își studiază mai atent chipul. Va ține minte tot? Schimbă prefixul. E ultima lui șansă să închidă deceniul cu o relație.
A venit. Merg împreună spre masa rezervată. Îi potrivește scaunul.
I se pare că amândoi au fost sinceri. O recunoaște după poza din aplicația de dating. Acolo sunt multe filtre și lumini potrivite, dar e ea, nu a avut un șoc vizual. Speră că și el îi transmite aceeași impresie.
— Ești visul meu devenit realitate!
Nu îi răspunde. Doar zâmbește. Pare că a auzit fraza asta la toate întâlnirile.
S-a grăbit. Nu ar fi trebuit să înceapă cu asta. A irosit o frază din repertoriu. A fost fără efect.
Au comandat băuturile. Ceva subțire. Șpriț de vară.
Prima surpriză. Îl lasă pe el să aleagă. Răsfoiește cu febrilitate meniul. O pizza împacă toate gusturile.
Ciocnesc. Cuburile de gheață se răsfiră în pahare.
Se privesc lung. Mâinile înaintează subtil pe masă. Picioarele se destind și caută și ele apropierea.
— Am doar doi ochi care să te vadă!
Nu, minciună! Ar fi un monstru cu mai mulți ochi. Închipuie-ți ochi pe tot corpul. Ea, multiplicată în fiecare. S-ar sufoca.
Nu l-a băgat în seamă. I-a spus simplu:
— Desertul îl aleg eu.
Aha… Deci nu e genul care se lasă ușor.
A venit pizza. Mănâncă pofticios primul triunghi. Ea folosește furculița și cuțitul.
— Dragostea este ca războiul! îi spune cu gura plină.
O surprinde. A ajuns prea repede la momentul acesta. O vede cum își aruncă șervețelul neglijent. Se ridică demnă și pleacă spre ieșire cu pași mărunți. Fuge după ea și o strânge de braț. Se strâmbă de durere. Îi dă drumul.
— Sunt o victimă a zâmbetului tău!
Ea rămâne pe loc. O vede surâzând. Victorie! Se întorc la masă. Îi trage iarăși scaunul și îi arată buchetul.
Primesc încă un pahar de șpriț.
Răspunde monosilabic, dă din cap, aprobă tot. O lasă să glumească, râde cu poftă. Îi atinge mâna ușor, în semn de susținere.
Se laudă cu calitățile ei. Povestește despre fostul. Plânge.
Are un moment de panică. Declamă:
— Sunt un milion de stele și un milion de vise, tu ești singura mea stea și singurul meu vis!
Se șterge cu dosul palmei. Comandă desertul.
Trebuie să preia controlul. Îi povestește și el. A avut pe cineva foarte mult timp. S-a terminat, deși nu a vrut niciunul dintre ei. A așteptat să vină uitarea, dar a venit cu amărăciunea singurătății. Acum e ca o gâză stingheră. Și nu vrea să zboare din floare în floare.
— Viața mea a fost un tunel întunecat înainte de a intra tu în ea.
Declară cu mâna pe inimă, teatral. Nu e deloc adevărat. A avut cea mai frumoasă viață. Au fost doi nebuni fără plasă de siguranță.
A rămas cu lingurița în aer.
— Cum s-a terminat? Ai înșelat-o?
Dă din colț în colț. Acesta este adevărul. Nu a știut s-o păstreze. Acum o caută în fiecare femeie pe care o atinge.
O ia de mână.
— Mă faci să-mi doresc să fiu un bărbat mai bun.
Au terminat și desertul. Al treilea pahar?
— Da, cu multă gheață, îi confirmă ea.
Merg pe rând la baie. Se privesc pe rând în oglindă. Privirile le strălucesc. E ce trebuie, își spune el. E OK, dă din cap ea.
Ciocnesc. Beau încet. Orchestra și-a început programul.
— Pentru tine, aș face orice. Aș merge pe jos o mie de kilometri și aș înota un râu învolburat. Dansezi?
Nu îl refuză. A meritat introducerea. Se învârt pe pași de vals. O ține elegant la distanță, de umeri. La piruete, corpurile se apropie.
Au cam amețit. Se pregătesc să plece.
— O secundă fără tine ar fi o eternitate!
Are buze pline și niște dinți albi superbi. Râde prima dată cu toată gura.
— Mă inviți la tine?
Desigur, sunt doi adulți. S-au tatonat suficient. Merită încercarea.
Se ține strâns de brațul lui. Tocurile se aud în pavaj. Au un ritm al lor pe care nu îl recunoaște.
Ajung în apartament. S-au prăbușit în pat.
— Am două mâini ce vor să te îmbrățișeze, dar am o singură inimă ce bate numai pentru tine!
I-a astupat gura cu un sărut. Toată noaptea nu a mai scos niciun cuvânt.
Dimineața, ea a făcut cafeaua.
A vrut să îi mulțumească, dar i-a făcut semn să tacă.
— Dacă vrei să mai rămân, trebuie să înveți să vorbești cu mine.
