close
CronicăPromovate

AM FOST ȘI EU… TIPOGRAF

2008 Ioan Mihai Cochinescu

Sute de ore, de zile și chiar de nopți, foarte mulți ani (atât înainte de revoluția din ’89 cât și după revoluție), am lucrat cot la cot cu-acești oameni minunați – tipografii – pentru scoaterea la lumină a unor cărți, ziare, reviste, programe de sală ale concertelor simfonice, afișe, pliante.

Era cea mai mare, mai importantă, mai modernă tipografie a județului Prahova (și nu se tipăreau doar materialele propagandei comuniste). Se tipărea literatură – proză, poezie, teatru (și câteva dintre „cărțile mele provinciale” au fost tipărite acolo).

Munceau neîntrerupt la rotative, în litere de plumb și la tipar înalt, la offset cu cerneluri CMYK sau Pantone, câteva sute de oameni, în câte trei schimburi. Printre alții, legendarul Peco.

Ultima echipă din anul 2008 însuma mai puțin de zece angajați, cu tot cu personalul auxiliar. Au fost demontate uriașele utilaje tipografice și-apoi date la fier vechi. Nu mai știu, azi, nimic despre fosta tipografie ploieșteană, aflată la doar două-trei străzi distanță de casa memorială „Nichita Stănescu”.

Cert este că nu a mai rămas nimic din ceea ce a fost odinioară.

(Ioan Mihai Cochinescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.