Din vreme-n vreme, amintiri
Ce curg prin trupul meu ușor,
Mă răscolesc și mă trezesc
Alunecând pe-un vis de dor.
Și lacrimile curg încet
Pe-obrajii calzi, precum o ploaie,
În spațiul gol, un timp absent
Tot schimbă foaie după foaie.
Te recompun din poezii
Ce-au stat în suflet ca o rană;
Și m-au ucis, dar m-au născut
Și m-au hrănit precum o mamă.
Te văd mereu într-o odaie
Cu trupul înghețat și trist,
Cu ochi străini ce spun povești
Despre desfrâu și compromis.
În noaptea grea ce mă apasă
Și mă-nvelește cu-a sa pâclă,
Te pierd și-aș vrea să te găsesc
În anotimpul meu de sticlă.
Dar ești plecat, mereu absent.
Noi? Oameni triști, ursuzi și goi,
Cu amintiri, fără prezent –
Doi anonimi – antieroi.
Și timpul trece, te compun
Din amintiri, ascund o rană
Ce mă ucide, dar mă naște
Și mă hrănește ca o mamă.
Anca-Marinela Chisăr, „Amintiri”
