Au trebuit să treacă 24 de ani ca să avem și noi o poză împreună. Ani la rându’, io și cu Alecu, ne-am cam spart capetele pe la „Nașu”, bufetul de la etajul doi, corpul din dreapta al Casei Scânteii – cum te uiți la ea, da’ niciunul din bravii fotografi ai EVZ de pe atunci nu ne-au imortalizat, pentru posteritate. Deh, erau ore mici și li se mai rupea filmu’, la propriu. Ulterior, mi-a fost și șef, ca să-mi devină, cumva, din nou, coleg. Sic transit gloria mundi!
Acum un sfert de veac Alecu încă se pieptăna 🙂
Credit foto: Maestrul fotograf Răzvan Vălcăneanțu
