Icoana Maicii Domnului Vlahernskaya este prăznuită pe 2 iulie (Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne), pe 7 iulie și în sâmbăta a cincea din Postul Mare (Sâmbăta Imnului Acatist). Această icoană a Preasfintei Născătoare
Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrophousa) este prăznuită pe 12 ianuarie și 2 iulie. Inițial, Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” s-a aflat în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim. Înainte
Acest sfânt purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea. Încă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare
,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda
Aș fi putut să pariez pe oricât că nu vor deschide bisericile. Și mai sigur am fost că așa zișii ortodocși vor sta liniștiți la aflarea acestei vești. Păi dacă e voie la mall, ce
Dragii mei, De ziua copilului nu o sa dau un mesaj in care sa vorbesc despre inocenta copiilor si alte lucruri lacrimogene. Nu. O sa dau um mesaj parintilor, actuali si viitori. Zice Hristos sa
Dragii mei, Minune de după minunea Învierii. Azi Împăratul nostru face o altă minune care arată că este Dumnezeu și nu un înțelept sau altcineva. Îmi aduc aminte de una din primele conversații cu pr.
Sfinții specialiști în depistarea virusurilor au găsit un nou tip de virus deosebit de periculos. Acesta se numește CRENEP 21. CRENEP se pare că provine de la creștin nepracticant. CRENEP 21 dă o boală extrem
Dragii mei, M-au întrebat destul de multe persoane cum să găsească un duhovnic bun. Din experiența mea vă spun că un bun duhovnic TREBUIE să vă pună 9 întrebări la spovedanie în seturi de câte
Dragii mei, Am așteptat mesaje din partea celor ce au fost la Liturghie Duminică. 👿 a mai reușit să marcheze un gol în poarta Bisericii. Primul a fost atunci când o grămadă de "creștini" au
Medicul poate trata pacienții cu condiția să nu-i viziteze. Consultația se va face numai la cabinetele din spitale. Desigur de la 1 m distanță. În spital au acces NUMAI angajații spitalului. Toate instrumentele de consultație,
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi de încăpăţânare. Te vei bucura de unire şi comunicare. Fii în
Dragii mei, Multă lume s-a inflamat când a văzut acele desene ce înfățișează medici în chip de diverse zeităti. E și una care seamănă cu icoana Hristos Pantocrator. Am aflat și de ce au fost
Anul trecut am fost în Postul Mare la Sf. Munte. În Postul de anul ăsta mă întrebam când va mai fi posibil. Mergeam cu șalupa către Mănăstirea Dionisiu. M-am așezat lângă un călugăr jerpelit. Zic:
Dragii mei, În urma ultimei postari am primit o grămadă de mesaje cel puțin bizare. Fac următoarele precizări: 1. Faptul că spun că o dronă e de ultimă generație, nu înseamnă că e ceva nou.
Dragii mei, Sunt deja exasperat de câtă ignoranță (era să zic prostie) duhovnicească văd zilele astea. Tot felul de tiriplici care se luptă ei cu cipurile, vaccinurile, actele biometrice, etc. Au rezolvat ei TOATE problemele