Indiferent de vremuri, timp și anotimp, ne aflăm în umbra binecuvântatei existențe, pe meleagurile românești, a celui ce a fost atât de inspirat definit de către Petre Țuțea ca „român absolut” și „sumă lirică de
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Următoarea ședință a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești se va desfășura luni, 16 iunie a.c., ora 17.00, la sediul Filarmonicii „Paul Constantinescu”. Amfitrionul întâlnirii, Leonida Chifu, va asigura confortul unei
Luni, 26 mai a.c., în atmosfera cu frison bacovian a unui oraș bătut de ploi și tristeți parcă interminabile, a avut loc cea mai recentă întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești.
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, sub titlul ÎNTOARCEREA LA SURSĂ, va avea loc luni, 26 mai, ora 17.00, la Filarmonica „Paul Constantinescu”. Programul include
Luni, 12 mai, a.c., pe înserat, când gâlceava orașului, înflorit și parfumat, cu vremea capricioasă era în toi, și, din păcate, nu era singura gâlceavă care perturba arealul, membri și prieteni ai Cenaclului Literar „I.L.
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, va avea loc luni, 12 mai, ora 17.00, la Filarmonica „Paul Constantinescu”. Protagonistul serii va fi profesorul VASILE MOGA,
„Fi-vor oglinzi care să ne arate, cu adevărat, o altă, mai veche lumină? Născuți din umbră și pierduți în umbră, urcăm încet și fără călăuză către lumina cea dintâi, de care ne desparte numai soarele
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Sunteți invitați să participați la următoarea întâlnire a membrilor Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, care va avea loc luni, 28.04.2025, la sediul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești. Ședința, cu titlul De
Luni, deși afară înfloririle lui aprilie își puseseră capișoane de zăpadă, în interiorul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, spațiul liric a fost însemnat cu delicatețe, prin grija poetei Luminița Bratu, cu imaginare Hotare de lavandă,
Într-o seară calmă cu înfloriri de aprilie, Sala Studio a Filarmonicii „Paul Constantinescu” a fost gazda unui atractiv recital de poezie. Inspirat de versurile lui Alexandru Philippide, titlul spectacolului, M-atârn de tine, Poezie, ca un
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești va avea loc sub semnul primăverii și al înfloririlor de tot felul, pe data de 7 aprilie 2025, ora
Cea mai recentă întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești a avut loc într-una din ultimele zile din „luna lui Marte”, în compania mereu miraculoasă a poeziei. Sala de lectură „Nichita Stănescu” a
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești va avea loc în ultima săptămână din „luna lui Marte”, sub semnul perpetuu miraculos al poeziei. Luni, 24 martie 2025,
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești va avea loc sub semnul primăverii, pe data de 10 martie 2025, ora 17.00, la Filarmonica „Paul Constantinescu”. Programul include
Nu există vremuri sărace cât nu sărăcesc poeții – De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu este titlul conferinței dlui scriitor SEVER AVRAM, care, din motive obiective și spre regretul tuturor, a fost amânată
Cenacliști și prieteni ai Cenaclului, Următoarea întâlnire a membrilor și prietenilor Cenaclului Literar „I.L.Caragiale” Ploiești va avea loc luni, 24 februarie 2025, ora 17.00. Sperăm să ne regăsim cu interes și bucurie la sediul Filarmonicii