Nu există vremuri sărace cât nu sărăcesc poeții – De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu este titlul conferinței dlui scriitor SEVER AVRAM, care, din motive obiective și spre regretul tuturor, a fost amânată în ultimul moment.
Dar, pentru că, așa cum se amintește mai sus, încă „nu sărăcesc poeții”, mai ales de sărbătoarea „Dragobete”, seara a fost dedicată lirismului, în cea mai mare parte.
》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus la rampă versuri frumoase cu forme, cadențe și stiluri diferite, ale autorilor: Emilia Luchian (Amor și Psiche, Caligrafie de iarnă), Ana Nedelcu (Desprimăvărare), Maria Bem (Dor de Dragobete), Cati Enache (Prin ierni, Posibil, Secunda arsă), Ramona Müller (Fainoșag de Dragobete), Gheorghe Stănescu (Dragobete, Dragobete; Mama – lui George Vieru), Sorana Brucăr (Cu sufletul în stele). Luminița Bratu, amintind ultimul volum de versuri al scriitoarei Camelia Iuliana Radu, readuce în atenție suprarealismul și reprezentanții acestuia în literatura română (Ion Vinea, Gellu Naum, Ion Caraion). Fără a cocheta cu acest stil, pe care îl consideră inaccesibil din perspectivă proprie, ne-a prezentat un interesant poem cu temă inspirată de suprarealism (Ceasul lui Dali).
》LECȚIA DE POEZIE a fost deschisă de Luminița Bratu cu poemul lui Gellu Naum, Caii de gheață. Ana Nedelcu a prezentat poemul lui Goethe, Regele Ielelor, iar Gabriela Petri, l-a reamintit pe Marin Sorescu cu Pricina, Boala, Muntele. Poeme de Hölderlin (Frumusețea, Desfătarea) au fost oferite de Emilia Luchian, care a încheiat cu un poem, Insomnie, al scriitorului și omului de cultură, Nicolae Stanciu, recent plecat dintre noi.
Florin Manole a propus un moment de reculegere și a avut un frumos cuvânt de reamintire.
NICOLAE STANCIU (1940–2025)
„A trăi este atît de surprinzător
Încît îți rămîne prea puțin timp
Pentru altceva.” Nicolae Stanciu
Ar trebui poate să citim o poezie a lui Rainer Maria Rilke, pe care Nicolae Stanciu îl iubea atât de mult, dar asta ar fi să amintim doar chipul magistral în care poetul de limbă germană, mereu și mereu, ne era reamintit și recitat. Iar noi nu ne săturam niciodată.
Dar…
Mai mult decât poet și recitator al marilor poeți, el însuși teatral cu „înaltă și nobilă artă”, Nicolae Stanciu a fost un om, în felul său de a fi, ce locuia printre noi, pe pământ, asemenea descrierii aceluia care arată spre viitor în așteptarea unui zeu și al cărui poem, cred, poate descrie fără rest, în memoria celui trecut la Domnul, felul în care poeticul și nu neapărat poezia au sălășluit în prietenul nostru Nicolae Stanciu și, prin acesta, în noi înșine cei care l-am iubit.
Căci a fi locuit, la vedere, iar nu în ascuns precum cei mai mulți dintre noi suntem, chiar și dintre aceea cărora li se zice poeți, de însuși poeticul ființei omenești, este chiar mai mare decât cel mai mare între meșteșugirile omului care este îndemânarea de a scoate la iveală poezia. Cum am spus, mai mult decât poet, Nicolae Stanciu era locuit de poetic, după cum zice Hölderlin:
Are, oare, omul, dreptul, atunci când viața lui e plină de greutăți,
Să-și înalțe privirile și să spună: Astfel
Vreau și eu să fiu? Da. Câtă vreme prietenia mai durează
La inima lui, Curata prietenie,
Omul se poate măsura, nu în mod nefericit,
Cu Dumnezeirea. Este Dumnezeu necunoscut?
Este el vădit ca cerul? Așa
Cred că este. Aceasta este măsura omului.
Plin de merite, totuși poetic, locuiește
Omul pe acest pământ. Dar, mai adevărată
Nu e umbra nopții cu stelele,
Dac-aș putea spune astfel, decât
Omul, care se numește imaginea Divinității.
Există pe pământ vre-o măsură? Nu este
Niciuna. (Johan Christian Friedrich Hölderlin, 1770 – 1843)
》11 MINUTE DE ISTORIE – Emilia Luchian a făcut o incursiune interesantă în mitologie, atrăgând atenția asupra importanței, semnificației și destinului Titanilor, fii ai Geei și a lui Uranus, dintre care se remarcă Hyperion, identificat cu soarele însuși. Cel mai adesea, era socotit tatăl lui Helios (Soarele) și a zeițelor Eos (Dimineața) și Selena (Luna). Hyperion este personajul spiritual căruia Hölderlin îi insuflă propriul său suflet și propria voce, lăsându-l să-i exprime gândurile și sentimentele.
În cea de-a doua parte, în absența periplului literar (și poate filozofic) promis de scriitorul Sever Avram, „De la Holderlin la Nichita Stănescu, via Eminescu”, Florin Manole, amfitrionul ședinței, în spațiul rezervat conferinței, care, din păcate nu a mai avut loc, a oferit ocazia unor expuneri invitaților Arthur Teodorescu și Mihaela Ștefănescu.
Arthur Teodorescu a făcut comentarii asupra suprarealismul european (bine reprezentat în Franța și Belgia) și aportul românesc (Marcel Iancu, co-fondator al Dadaismului şi exponent important al Constructivismului în Europa de Est), cu aluzii amuzante la o inefabilă intersecție cu folclorul tradiționalist.
Pentru că suntem în februarie, Mihaela Ștefănescu a ales o scurtă incursiune în istorie, etalând succint evenimentele care au precedat domnia lui A.I. Cuza în Țările Române sub influența Marilor Puteri, importanța domnitorului în modernizarea statului român, neuitând să amintească „Monstruoasa coaliție” dintre liberali și conservatori, care a determinat abdicarea acestuia. Destinul lui Cuza s-a încheiat la Heidelberg, într-un anonimat respectabil.
Au participat: Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Cati Enache, Ramona Müller, Luminița Bratu, Maria Bem, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu, Gheorghe Stănescu, Dan Constantin.
Invitați: Mihaela Popescu Taulet, Mihaela Ștefănescu, Artur Teodorescu
Fotografii: Ramona Müller, Ana Nedelcu, Emilia Luchian
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș
