close
CronicăPromovate

CÂND AM CITIT / CITESC CEL MAI MULT?!… (Răspuns rebel la o întrebare nepusă…)

 

1. În studenţie, chiar înaintea sesiunilor de la Construcţii!… Ca să evit momentul static şi tot felul de eforturi care acţionau pe secţiunea unei bare de grosimea X şi lăţimea Y mă apucam să citesc Cioran, Eliade, Ţuţea, Steinhardt, I.D.Sîrbu, pe care abia îi descopeream!… Rezistenţa materialelor o stăpâneam, aşa că… momentul inerţial mă înregimenta în eternele lecturi recuperatoare!… Cu trei zile înainte de examenul la Construcţii, cu toată Teologia mea, dar şi fără nicio Filosofie, constatam Socio-Antropologic: EXAMENUL ĂSTA ESTE ÎN CURS DE FLAMBAJ AXIAL!… Şi-l lăsam pe toamnă, dar CITEAM MAI DEPARTE!… 🙂

2. În gări, aşteptând trenul!… Fiind student coboram în orice gară, depinzând şi de calitatea romanului / nuvelei / poemei / documentarului etc… Nu stăteam decât vreo trei-patru ore, până la sosirea următorului personal cu ţigani şi navetişti către Ploieşti!… De obicei coboram la Crivina sau Brazi!… Probabil că aşa am ajuns preot la Pisculeşti, Tinosu, peste linie!…

3. Mai nou, în parcări la mall-uri!… Nu îmi place să intru la cumpărături!… Îmi scutur portofelul, dau banii preotesei, iar eu rămân cca 2 ore (atât stau damele în mall-uri!), timp în care aerisesc maşina şi citesc ca nebunul din romane sau documentare antropologice!… Când se întoarce preoteasa cu copiii, cu sau fără pantofi, cu sau fără blugi, eu le recit tandru din… Shakespeare… MUCH ADO ABOUT NOTHING!… 🙂

EPILOG:
Unii îmi spun că sunt… mortal!… Nu are legătură nici cu Eminescu, nici cu vreun parastas!… Ei spun că după ce le spun aşa ceva… râd de MOR!… Le spun doar atât: HRISTOS A ÎNVIAT!… SLAVĂ ÎNVIERII SALE CELEI DE A TREIA ZI!…

(Bogdan Costin Georgescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.