close

Creștinătate

CreștinătatePromovate

La sărbătoarea învierii Domnului nostru Iisus Hristos – Biserica Creștină Ortodoxă Orientală, A. D. 2021

pr1

La sărbătoarea învierii Domnului nostru Iisus Hristos – Biserica Creștină Ortodoxă Orientală, A. D. 2021

نيافة الانبا انطونيوس الاول ، رئيس أساقفة اورشليم والشرق الأدنى للكنيسة القبطية الأرثوذكسية ، خلال تقديم معايدة بعيد القيامة المجيد مع الأحباء ، اباء الكنيسة السريانية الأرثوذكسية الشقيقة
#اقباطسريانالقدس

HG Anba Anthony the First, Archbishop of Jerusalem and the Near East of the Coptic Orthodox Church, during the presentation of the glorious Resurrection feast day with loved ones, the fathers of the sisterly Syriac Orthodox Church

(Gerges Hanna)

mai mult
CreștinătatePromovate

PENTRU CINE MAI ÎNVIAZĂ ASTĂZI HRISTOS sau DESPRE RESETAREA LUMII – Pastorala PS Sebastian la Sfintele Paști 2021

pr61578

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților,

Clerului și credincioșilor din ținuturile Oltului și Romanaților

SCRISOARE PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

Anul Mântuirii 2021

PENTRU CINE MAI ÎNVIAZĂ ASTĂZI HRISTOS

sau

DESPRE RESETAREA LUMII

Preacuvioși și preacucernici părinți,

Preacuvioase maici și iubiți credincioși,

Anul trecut, Hristos a înviat „doar pentru câțiva angajați ai bisericilor”. Doar lor li s-a mai îngăduit să se apropie de sfintele lăcașuri ca să ia sfânta lumină, potrivit rânduielii bisericești. Că măsurile restrictive luate atunci de către autorități au fost abuzive și ilegale, s-a dovedit ulterior în instanță. Că au fost ineficiente, a demonstrat-o parcursul anului ce a urmat, cazurile de contaminare cu noul Coronavirus înmulțindu-se tot mai mult, în loc să scadă. Că au fost discriminatorii, s-a văzut prin comparație cu aglomerațiile zilnice din magazine și din mijloacele de transport, de pe litoral vara și de la cele două scrutine electorale din toamnă. Astfel încât, privind acum în urmă, la un an de la cel mai trist Paști de după uciderea Domnului Hristos, interzicerea slujbelor – până și în aer liber –a fost, dacă nu o mostră de grosolană rea credință, atunci o crasă dovadă de amatorism instituțional.

Ce a urmat, vedem cu toții astăzi: în loc de solidaritate umană – pe care ar trebui să o resimțim toți în astfel de vremuri –, frică și discordie; în loc de speranță la mai bine, amenințări continue cu lockdown și sancțiuni; în loc de medicamente, vaccinuri pripite și promovate mai mult de către politicieni și companiile producătoare, decât de medici. Cât de eficiente se vor dovedi aceste vaccinuri, vom vedea!…

Dreptmăritori creștini!

După ce s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și au căzut din cer, îngerii cei răi și-au construit propria lor „împărăție” – o împărăție a răului și a întunericului. Furioși pe Domnul pentru că n-au putut ajunge și ei ca El, s-au răzbunat pe făptura Sa – pe om. Pe acesta l-au corupt, încă din vremea în care se afla el în grădina raiului, și au căutat permanent să și-l ia aliat în această „construcție” a răului.

În lucrarea aceasta malefică au fost atrași,de-a lungul istoriei, deopotrivă: necredincioșii, ereticii, imoralii și trădătorii creștinismului, într-o încăpățânare nebună de făurire a unei lumi fără Dumnezeu, clădită pe alte baze și pe alte legi decât cele rânduite de El. Asta și-au dorit toți aceia care s-au visat într-o lume plină doar de ei înșiși și de pretinsele lor valori, crezând că pot exista și alte feluri de bine decât Binele Suprem, și alte tipuri de fericire decât cea instituită de Domnul prin intermediul celor nouă fericiri (Mt. 5, 3-11).

Așa au apărut, peste veacuri, împărății care mai de care mai dornice de putere și de stăpânire, dar care s-au năruit la fel cum apăruseră, pentru că „n-au umblat în căile Domnului” (Deut. 10, 12). Priviți pe harta lumii cum a „migrat”, în decursul veacurilor, puterea marilor imperii dinspre est spre vest – de la China antică și Persia înspre America de astăzi -, străbătând tot globul pământesc, fără ca oamenii să se fi săturat vreodată de… „pământ”!

Mai nou, puterea nu se mai vrea încorsetată de granițe și imperii trecătoare, ci, ca o culme a „progresului”, se dorește globalistă. Și dacă tot și-au propus să stăpânească lumea, mai marii ei de astăzi urmăresc să o schimbe cu totul, clădind-o pe baze și legi noi.  Așa se face că, după ce mai întâi „L-au ucis pe Dumnezeu” – iudeii pe cruce, romanii și popoarele barbare prin persecuții programate, iluminiștii și marxiștii prin ideologii atee –, acum a venit rândul epigonilor acelora: al neo-progresiștilor. După ce, în veacurile trecute, a fost interzis mai întâi numele lui Dumnezeu (la noi, în comunism), de curând, printr-o rezoluție a Parlamentului European, au fost interzise, pur și simplu, cuvintele „mamă”, „tată”, „gen masculin și feminin” etc., într-o campanie sinistră de deconstrucție a societății omenești și improvizarea unei lumi „altfel”.

De ce, dragii mei, se dorește această resetare a lumii? De ce, adică, se vrea „demolarea” celei de acum și „construirea” alteia? De ce se urmărește globalizarea lumii pe alte baze decât cele naturale, biologice, normale, tradiționale?

Pentru că lumea aceasta nu este atât de ușor de „controlat”?…

Pentru că „tronul” ei este deja ocupat de un STĂPÂN, iar cei ce se pretind noii ei conducători nu se mulțumesc cu locurile din spate?

Sau, poate, pentru că învățătura creștină le deconspiră planul lor diabolic de deconstruire a lumii, câtă vreme clamează:

– „zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” (Psalm 13, 1);

– „cel ce voiește să fie întâi între voi să se facă slugă tuturor!” (Mc. 10, 44);

– „mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția Cerurilor” (Lc. 18, 25)?

Ce au parlamentarii europeni cu familia naturală, normală, firească? Ce le-o fi venit să interzică cel mai sfânt nume de pe pământ – după cel al lui Dumnezeu și al sfinților Lui -, acela de MAMĂ? Chiar nu se mai putea conduce lumea în condițiile unei mame naturale și ale unui tată biologic? Ne trebuiau numaidecât părinți „amestecați” și biologie falsificată? Nu vi se pare halucinant ca în luna martie a acestui an, în pragul așa-zisului val trei al pandemiei, când o lume întreagă aștepta măsuri eficiente de combatere a virusului Corona, Parlamentul European să se arate preocupat taman de… interzicerea cuvintelor „mamă”, „tată”, „gen masculin”, „gen feminin” ș.a.? Acestea sunt prioritățile Europei? Ce legătură este între pandemie și ideologia aceasta – pe cât de sinistră, pe atât de agresivă?!

Ei bine, legătura între acestea nu poate fi alta decât RESETAREA LUMII. Și pandemia, dar și rezoluțiile de felul celei tocmai promulgate de către Parlamentul European par să servească unui singur scop – acela de demolare a actualei ordini a lumii și instaurarea alteia, noi: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen, fără „gust”, fără „miros”… Asta își propun cei care vor lumea „altfel” (acest „altfel” atât de preferat de unii în ultima vreme). Au și recunoscut-o, de fapt! Vă aduceți aminte că abia începuse pandemia, anul trecut, și s-au și grăbit să ne prevină că „lumea nu va mai fi niciodată ca înainte”? Că va fi „altfel”? Cum anume va fi „altfel”? „Mascată”, corectă politic și ideologic (apropo de corectitudinea politică), tot mai militarizată și, oricum, resetată pe valori și principii – pe cât de artificiale, pe atât de stranii?…

Și atunci, pentru cine mai înviază, în lumea aceasta, Hristos?

Socotesc că doar pentru aceia care mai cred, încă, în El și în Împărăția Lui, în valorile și în Legea Lui; pentru cei conștienți că omul nu-I va putea lua niciodată locul lui Dumnezeu, că nu va putea construi nicicând o lume mai bună decât cea pe care a zidit-o El, câtă vreme Dumnezeu este Binele Suprem, Care a creat lumea și S-a jertfit pe Sine pentru ea din iubire.

Cum va arăta o lume construită pe ideologie, în loc de iubire? Pe dorință de stăpânire, în loc de slujire responsabilă a semenilor? Pe război economic, în loc de solidaritate umană? Pe forme extreme de autoritarism, în loc de democrație autentică sau teocrație? Pe corectitudine politică, în locul unor politici oneste și cu adevărat corecte? Pe teroare instituțională și control, în loc de conviețuire fraternă și empatie cu poporul?…

De aceea, se cuvine, cred, la o zi ca aceasta, să ne propunem să facem tot ce ține de noi pentru a ne păstra Dumnezeul, credința, Biserica, familia, celelalte valori și principii de viață integre și neîntinate de ideologii sinistre, care amestecă genurile umane și inventează limbaje artificiale pentru că nu mai sunt în stare să le înțeleagă și să le prețuiască pe cele naturale. Să rămânem credincioși Scripturilor sfinte și să ne punem speranța în Dumnezeu, pe Care nu-L vor putea schimba niciodată, oricât de obsedați de schimbare s-ar arăta unii.

Să avem nădejde neclintită în Hristos Domnul, Care a biruit moartea, căci acesta este sensul sărbătorii de astăzi – biruința morții și viața cu El. Să trăim în litera și duhul învățăturii Lui și să sperăm în ajutorul și ocrotirea Sa, valori și daruri pe care nimeni și niciodată nu le va putea răpi de la noi!

 

Hristos a înviat!

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților

Sursa: site-ul oficial al Episcopiei Slatinei și Romanaților

(slavaluidumnezeu.wordpress.com)

mai mult
CreștinătatePromovate

Cina cea de Taină

icoana46

Cina cea de Taină – Frescă sec. XVI, Catedrala Episcopală din Roman

„Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu… Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi..”
(Matei 26, 26-28)

Mai înainte de patima Sa cea de bună voie, prea Bunul nostru Mântuitor a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu este o simplă masă cu mâncare, cu pâine și vin. Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creștină săvârșită de însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de vorbire și de despărțire a lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi și porunci.
Aici nu mai sunt mulțimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici cărturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mântuitorul lumii, înconjurat de cei doisprezece ucenici, stă în cămară de taină, unde spală picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roagă, mulțumește Tatălui, binecuvintează pâinea și vinul și le împarte, ca pe o Împărtășanie, celor ce sunt de față. Lipsește de aici însăși Maica Domnului, căci Cina are un caracter strict euharistic, iar foișorul închipuiește altarul Bisericii, unde se jertfește tainic Iisus Hristos de către preoți și episcopi. Numai Iuda trădătorul și vânzătorul este primit la Cina Domnului, din următoarele pricini: mai întâi ca nu cumva să se deznădăjduiască de a sa mântuire, dacă nu ar fi fost primit la Cină. Apoi, ca să nu-i silească libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, căci fiecare este liber să creadă și să vină la Hristos sau să se lepede și să fugă de Hristos. Iuda a fost primit la Cină, deși a făcut cel mai mare păcat posibil, ca prin aceasta să ne arate Dumnezeu că primește la pocăință pe cel mai mare păcătos, de se va căi de păcatele sale. (Mt. 26, 17-30; Mc. 14, 12-26; Lc. 22, 8-39)

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Ce milostenie oferim? Ordinea în șifonier sau în cămară nu presupune o faptă bună, spune PS Varlaam

Intampinarea-Domnului

Vorbind despre milostenie, duminică, la Catedrala Patriarhală, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a explicat că adeseori chiar și persoanele credincioase confundă o faptă întâmplătoare lipsită de roadă, cu o faptă bună.

„Bunăoară, a da hrană cuiva flămând înseamnă a lua din propria ta muncă, din ceea ce îți era necesar și ție, să frângi o parte și să o oferi celor flămânzi”.

„Curățenia făcută în cămară sau în frigider atunci când reîmprospătăm proviziile nu este un lucru de milostenie dacă luăm lucrurile care s-au învechit sau ne prisosesc și le dăm celor săraci. La fel și cu hainele, ordinea în șifonier sau în garderobă nu presupune chiar și o faptă bună, ci atunci când luăm una dintre hainele la care ținem, care ne plac și o oferim unuia care tremură de frig. Aceea este haina care va ține cu adevărat cald sufletului nostru în eternitate”.

PS Varlaam a amintit că Părinții bisericii îi numesc pe oamenii cărora creștinii le fac bine în viața lor „avocați în fața judecății lui Dumnezeu” sau „portari ai Împărăției Cerurilor”.

Episcopul vicar patriarhal a explicat că Evanghelia despre Înfricoșătoarea Judecată este citită în perioada de pregătire pentru Post ca un semnal de alarmă, „pentru a ne atrage atenția că moartea este o realitate, că ea poate surveni oricând și că suntem chemați să lucrăm «cât este ziuă» pentru că vine «noaptea», când nimeni nu mai poate să lucreze”.

„Adică vine sfârșitul vieții noastre pământești după care nu mai putem face fapte răscumpărătoare”.

Ierarhul a precizat că această evanghelie vine și ca o provocare, o încurajare ca mai ales pe parcursul Postului Mare, dar nu numai, să intensificăm, pe lângă rugăciune și post, săvârșirea faptelor bune, ale milei creștine fiindcă ele vor acoperi „mulțime de păcate”.

(Basilica.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Ce sunt Deniile?

slujba6

Prin caracterul și conținutul lor, deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Cuvântul denie vine de la slavonescul vdenie și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, Denia este Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun.

Prin caracterul și conținutul lor, deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Cuvântul denie vine de la slavonescul vdenie și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, Denia este Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun, în următoarele zile din Postul Mare: miercuri și vineri din săptămâna a cincea, precum și în toate zilele de rând din Săptămâna Patimilor. După tipicul bisericesc, denia nu începe seara, ci la ceasul al șaptelea din noapte, adică la miezul nopții (acest lucru este menționat în Triod la Utrenia din Sfânta și Marea zi Joi și la Utrenia Prohodului Domnului). O mărturie pentru acest moment al zilei este troparul „Iată Mirele vine la miezul nopții”, supranumit și troparul Miezonopticii. Apoi, la sfârșitul deniei găsim rugăciunea „Învrednicește-ne Doamne în ziua aceasta”, tocmai pentru că se apropie răsăritul soarelui. Astăzi, deniile încep seara, ca pogorământ pentru neputința privegherii, și aceasta ca excepție, nu ca regulă.

Această slujbă se săvârșește singură, fiind deosebită de Priveghere, care se săvârșește tot seara, dar este formată din combinarea a trei slujbe (Vecernia, Litia, Utrenia). Deniile de miercuri și vineri din săptămâna a cincea a Postului Mare se caracterizează prin faptul că în prima se citește în întregime Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în locul Canoanelor, iar în a doua, că slujba are în plus Acatistul Bunei Vestiri, citit alternativ cu catismele de rând si cu primele șase ode din canoanele zilei. Deniile din Săptămâna Patimilor se oficiază după rânduiala Utreniei zilelor de rând din Postul Mare, cu deosebirea că au Evanghelie (de aceea preotul îmbracă, pe lângă epitrahil, și felonul).

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Predica Părintelui Cleopa la Duminica Floriilor

florii

Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos
şi despre orbirea spirituală
 Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!

Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Aşa vedem că sfinţii prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naşte după trup din sămînţa femeii (Facere 3, 15); că Se va naşte din sămînţa lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

La fel şi pentru ziua acestui mare şi prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfîntului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mînzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fraţii mei, ce simbolizează mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de arătat, iar Domnul şezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este sălbatic şi anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pămîntului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu anevoie de îmblînzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Şederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; şi vezi că Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, şi aruncîndu-şi hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele aşternute pe jos erau semne şi închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzînd propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus şi le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeieşti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mîntuitorul a făcut acea mare şi preaslăvită minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazăre, vino afară!, a ieşit înaintea Domnului cu mare evlavie şi mirare şi L-a întîmpinat cu stîlpări şi cu ramuri. Dar oare tot cu această e-vlavie şi credinţă l-au primit pe Mîntuitorul arhiereii, fariseii şi cărturarii? Nu. Aceştia erau plini de zavistie şi de ură împotriva Mîntuitorului şi, auzind despre preaslăvita minune cu învierea lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au şi grăbit să ia toate măsurile pentru a ucide pe Iisus. Căci adunînd sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeţi, fraţii mei, cîtă orbire şi răutate era în mintea şi inima cărturarilor, arhiereilor şi a fariseilor împotriva lui Iisus? Cîtă deosebire era între popor şi între conducătorii lor sufleteşti! Poporul cu atîta evlavie şi cinste îl primea pe Mîntuitorul. Încă şi mulţi din iudeii, care veniseră la Maria şi care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii şi fariseii, orbiţi de ură, de răutate şi necredinţă, nu numai că nu au crezut în El, ci în grabă pregăteau şi planul de a-L omorî. Cîtă dreptate avea Mîntuitorul cînd îi mustra pe aceşti cărturari şi farisei şi le zicea: Nebuni şi orbi! (Matei 23, 17). Cîtă orbire sufletească şi cîtă ură şi zavistie era în mintea şi în inima acestor conducători spirituali ai poporului lui Israel! În loc să creadă în preaslăvita minune a învierii lui Lazăr şi să-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru că Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie şi ură! Despre această orbire şi împietrire a fariseilor, a arhiereilor şi cărturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicînd: Că s-a învîrtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă, şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi să-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiţi credincioşi,

Cauzele împietririi şi orbirii sufleteşti a arhiereilor şi fariseilor erau ura şi zavistia, pe care le aveau împotriva Mîntuitorului. De aceea căutau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit să vorbim cîte ceva despre blestemata pricină a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfinţilor Părinţi.

Ascultaţi ce zice Sfîntul Vasile cel Mare despre zavistie: “Bun este Dumnezeu şi de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul şi izvoditor a tot felul de răutăţi şi precum la cel bun lipseşte zavistia, aşa la diavol există zavistia. Să ne păzim, fraţilor, de patima zavistiei ca să nu ne facem părtaşi lucrurilor diavolului şi potrivnicului şi să ne aflăm osîndiţi întru aceeaşi osîndă cu el. Că dacă cel ce se mîndreşte, cade în osînda diavolului, cum zavistnicul va scăpa de munca cea gătită diavolului? Că nici o patimă mai pierzătoare decît zavistia nu rămîne în inimile oamenilor, care preapuţin mîhneşte pe cei de afară, dar este cea întîi şi mai aproape răutate la cel ce o are.

Căci precum rugina roade în fier, aşa zavistia mănîncă în sufletul celui ce o are. Precum viperele mănîncă pîntecele celor ce le poartă ca să se nască, aşa şi zavistia are putere a mînca sufletul celui ce o are. Pentru că zavistia este mîhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodată scîrbele şi întristările nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit ţarina aproapelui său, este îndestulată casa lui cu toate cele necesare vieţii. Bucurii de la bărbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sînt hrană bolii şi sporesc suferinţele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeşte de omul gol care de toţi se răneşte. Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la faţă. Altă rană a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufleteşti şi pentru înţelepciunea şi puterea cuvintelor este văzut şi rîvnit. Altul este bogat, dă multe daruri celor săraci şi se laudă de cei ce dobîndesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sînt bătăi şi răni care pătrund în inima celui zavistnic. Şi ce este mai rău la patima aceasta este că nici a o spune nu poate. Ci caută cu privirea în jos şi este posomorît şi se tulbură, cîrteşte, şi se păgubeşte de răul acesta şi amintindu-i-se de patima sa, se ruşinează să-şi arate necazul, că este zavistnic şi amărît şi se chinuie de bunătăţile prietenului şi de veselia fratelui şi nu poate suferi bunătăţile şi îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-şi spune patima, ţine boala întru adînc care roade şi mănîncă cele dinlăuntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecătoare nu poate afla, măcar că sînt pline Scripturile de leacuri pentru ea…” (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Să auzim şi pe Sfîntul Ioan Gură de Aur vorbind despre zavistie. “Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decît iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură cînd dobîndeşte banii; iar invidiosul şi zavistnicul atunci se bucură cînd altul pătimeşte şi păgubeşte şi îşi pierde munca lui şi socoteşte cîştig primejdiile şi pagubele altora.

Deci care altă patimă este mai rea decît aceasta? Că răutăţile lui nu le cercetează, iar de binele altora se topeşte pe sine şi se lipseşte de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Căci în ce chip cariul mănîncă lemnul şi molia roade lîna, aşa şi pizma roade cu totul sufletul şi oasele omului zavistnic şi pizmaş, căci aceste patimi sînt mai rele decît fiarele, care pentru hrană, sau din fire se pornesc spre mînie. Iar oamenii zavistnici şi pizmaşi, cînd le face cineva bine, ca şi cînd le-ar face o strîmbătate, asemenea demonilor, sînt nemilostivi şi amari vrăjmaşi. Zavistnicii şi pizmaşii fug de adunarea şi vorbirea cea firească şi nici mîntuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu ştie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceştia pururea se află plini de tulburări şi de mîhnire şi sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decît pizma şi zavistia”.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Floriilor cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfînta Evanghelie cu cîtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu cîtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămîna Mare a Sfintelor şi mîntuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că pînă acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfînta Împărtaşanie, mai aveţi numai cîteva zile pînă la Sfintele Paşti. Nu mai amînaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sînt foarte ocupaţi.

Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sînt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cîntări de peste an. Veniţi seară de seară cît mai mulţi la sfînta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem şi să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vîndut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?

Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui.

Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mîini. Să-L întîmpinăm şi noi pe Hristos cu stîlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem şi noi, că sîntem ca nişte pomi fără roade pe pămînt, lipsiţi de multe bunătăţi duhovniceşti. Hristos primeşte pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem şi noi de Domnul şi cu lacrimi de pocăinţă să-I udăm picioarele şi să I le sărutăm.

Hristos este vîndut de Iuda la iudei pe 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Hristos Mîntuitorul nostru săvîrşeşte prima Sfîntă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici, înainte de patima Sa. Să preţuim toată viaţa biserica, să mergem regulat la Sfînta Liturghie şi să ne apropiem cu evlavie şi pregătire de Sfînta Împărtăşanie, mai ales la marile praznice şi sărbători creştine. Numai Iuda, vînzătorul, cînd s-a împărtăşit “a intrat satana în el”, căci a primit cu nevrednicie Trupul şi Sîngele Domnului. Aşa vor pătimi toţi cei ce se împărtăşesc cu necredinţă şi cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele şi nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc şi nu se împacă cu Mîntuitorul.

Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tîlhari, pentru mîntuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plîngem pe Iisus Hristos şi mai ales să ne plîngem păcatele noastre lîngă Crucea Lui. Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormînt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormîntul Domnului, să-L tămîiem, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfîntă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre.

De vom face aşa, ne vom bucura cu toţii de lumina învierii Mîntuitorului şi vom putea cînta cîntarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin.

(paginiortodoxe2.tripod.com)

mai mult
Creștinătate

Mulţimea de la mormântul lui Lazăr aduce mărturie despre înviere

Lazar

Adunarea oamenilor simpli, auzind ceea ce s-a întâmplat, a fost repede convinsă de cei care au mărturisit că Hristos l-a înviat pe Lazăr şi a rupt puterea morţii.

(In. 12, 17) Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.

Adunarea oamenilor simpli, auzind ceea ce s-a întâmplat, a fost repede convinsă de cei care au mărturisit că Hristos l-a înviat pe Lazăr şi a rupt puterea morţii, asa cum au spus proorocii. De aceea au mers şi ei şi L-au întâmpinat.

(Sfântul Chiril Alexandrinul, Comentariu la Evanghelia după Ioan 8, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

GANDURI LA CAPUL SF. SILUAN ATHONITUL

SfSiluan

 

La manastirea rusesca Sf. Pantelimon, printrea alte inestimabile comori, se pastreaza si capul Sf. Siluan. Un mare sfant al ortodoxiei. Desi era aproape analfabet, Dumnezeu a facut din el un model pentru oamenii contemporani. Spun asta pentru ca a trecut la Domnul in 1938.

Am mare evlavie la acest sfant si in consecinta am acasa o icoana-fresca a sa (vezi foto) care ma ajuta enorm in intelegerea unor lucruri.

Ne-a ajutat Dumnezeu sa putem intra in paraclisul cu sfinte moaste al manastirii. O imensa bucurie m-a cuprins cand am sarutat capul Sf Siluan. Mi-a venit in gand un verset – “Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”. Ioan1:51.

Adica?
In credinta ortodoxa exista o dubla marturisire:
– Marturisirea Lui Dumnezeu de catre om
– Marturisirea omului de catre Dumnezeu

Altfel spus degeaba dau eu din gura ca il iubesc pe Hristos si ca am credinta, etc daca nu ma marturiseste si Hristos ca sunt al LUI.

Cum face Hristos asta? Ne da harisme. Rugaciune, smerenie, pace, etc.In cazul Sf. Siluan, Hristos a facut dintr-un semi – analfabet un MARE TEOLOG cand i-a revelat invatatura “Tine mintea in iad si nu deznadajdui!” O invatatura practica de o valoare inestimabila atunci cand vrem sa dobandim SMERENIA si POCAINTA.

Ce se intampla cand eu sunt doar dupa parerea mea crestin si nu exista si marturisirea Lui Hristos?
“Nu orisicine-Mi zice:”Doamne, Doamne” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: “Doamne, Doamne, n-am proorocit noi in Numele Tau ? N-am scos noi demoni in Numele Tau ? Si n-am facut noi multe minuni in numele Tau ? Atunci le voi spune curat: “Niciodata nu v-am cunoscut. Departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelegea.” Matei 7: 21- 23.

M-am analizat si ma gandeam ca tare mi-e frica de faptul ca voi primi si eu acest raspuns.

Sf. Siluan s-a nevoit zeci de ani ca sa ii vina un raspuns de la Hristos. Eu ce fac ca sa zica Hristos ca sunt al Lui?

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

23 Aprilie – pomenirea sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință

SfGheorghe

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

(calendar-ortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Rugăciune și contemplare

Preot-post

 

“Îți lipește inima de Dumnezeu în timp ce postezi? Îi dai inima ta așa cum faci cu voința ta? Simți dragostea Lui în timp ce postesti? Această iubire se arată clar în rugăciunile și contemplația ta în timp ce postezi? Ai uitat vreodată despre mâncarea și băutura ta, pentru dragostea Lui? Este ca și cum ai spune corpului tău în timp ce postesti: „„ Nu am timp pentru tine acum. Dacă ai mâncat sau nu ai mâncat, nu mă preocupă. „Totul sub cer are timpul său” și acesta nu este timpul tău. Sunt preocupat de lucrarea spirituală cu Dumnezeu. Vino alături de noi dacă vrei să ai ceva substanță în acest post. În ceea ce privește mâncarea, nu mai este loc pentru ea acum. Hrana mea este acum fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. “‘Sentimentele Lui sunt aceleași cu cele ale Sfântului Ioan, spunând:„ Am fost în Duh în ziua Domnului “(Apocalipsa 1:10).”

S.H. Papa Shenouda III, al 117-lea Papa al Alexandriei și Patriarh al Scaunului Sf. Marcu, Spiritualitatea postului.

 

mai mult
Creștinătate

Amintiți-vă de noi înaintea Domnului

m1

Another believer martyred at the hands of Islamic Terrorist or ISIS.

This time it’s because he helped start a church, and to send Coptic Christians a message.

Unfortunately for them, the message they send is one that strengthens and solidifies our faith.

Remember us before the Lord!

(Sursa St. Laurence of Rome,

Mar Laurence Flores Calinawan)

mai mult
1 2 3 4 5 53
Page 3 of 53