Părintele Vlad Săcălean, medic rezident la clinica Universității din Freiburg, Germania, a studiat Medicina în plină pandemie și a ajuns la credință după ce obișnuința de a-și pune întrebări l-a condus într-un impas al cunoașterii.

În prezent, la Freiburg im Breisgau, realizează studii doctorale în neuro-oncologie și inteligență artificială aplicată în scenariul clinic, lucrează ca medic rezident al Clinicii Universitare și slujește ca preot la parohia ortodoxă română din acest oraș, alături de Părintele Mircea-Mărgărit Tudorache.

„Am învățat la Freiburg că o credință puternică nu înseamnă o garanție a vindecării trupești”, spune tânărul medic, dar ajută cu siguranță „la singura vindecare care contează, și anume cea a sufletului”.

Lecțiile pandemiei

Basilica.ro: Ați absolvit studii de medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Cum este să devii absolvent al Facultății de Medicină în plină pandemie?

Pr. Vlad Săcălean: Cred că pot vorbi pentru marea majoritate a colegilor medici atunci când spun că a deveni absolvent al Facultății de Medicină în plină pandemie a fost, în prima instanță, o mare provocare, care mai apoi a devenit o lecție valoroasă.

Pandemia de COVID-19 ne-a forțat pe fiecare dintre noi, de la mic la mare, să ne adaptăm rapid la noi moduri de a trăi. În contextul vieții academice, această adaptare s-a tradus prin noi moduri de învățare și însușire a practicii medicale.

Ca studenți, am trecut în mod foarte abrupt de la cursuri și stagii clinice desfășurate în spitalele universitare la cursuri și lucrări practice desfășurate în marea lor majoritate în mediul online, dublate de studiu individual intens, ceea ce a pus la încercare capacitatea noastră de a rămâne motivați și disciplinați.

Dincolo de toate dificultățile pe care le-am întâmpinat, am avut oportunitatea de a vedea practica medicală aplicată în cea mai pură formă a sa în mijlocul unei crize globale. Cred că am învățat cu toții să gestionăm incertitudinile și să ne adaptăm, două abilități care sunt esențiale pentru orice medic.

Despre limitele cunoașterii

Basilica.ro: Teologia unde și când ați studiat-o? Există o motivație profundă sau o poveste legată de dorința de a aprofunda acest domeniu?

Pr. Vlad Săcălean: Studiul academic al teologiei l-am început în anul 2020 în cadrul Facultății de Teologie a Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, studiile de licență absolvindu-le în vara anului acestuia. Studiul personal al Teologiei, dacă pot numi așa întrebările pe care am început să mi le pun, l-am început însă mult mai repede.

În liceu as putea spune că eram mai degrabă înclinat spre negarea existenței lui Dumnezeu, fiind aplecat spre studiul științelor exacte (Fizica și Chimia fiind favoritele mele). Îmi plăcea să cred că pot să cercetez și să dau de unul singur răspunsuri tuturor întrebărilor pe care aș putea să mi le pun.

Pe măsură ce anii au trecut și am intrat la Medicină, am avut, însă, parte, aș spune, de o binecuvântare. Am învățat repede că majoritatea întrebărilor cu adevărat relevatorii nu primesc un răspuns utilizând exclusiv metoda empirică.

În domeniul medical acest lucru s-ar traduce cel mai ușor gândindu-ne la bolile extrem de grave, precum cele maligne, care, deși sunt tot mai tratabile, rămân în marea lor majoritate o enigmă terapeutică pentru știința medicală.

Teologia, răspunsul la întrebările revelatorii

În această imposibilitate de cunoaștere, dacă îmi permiteți să o numesc așa, am început să-mi pun întrebări, iar Dumnezeu s-a milostivit și mi-a trimis răspunsuri. Nu în mod direct, ci printr-un om foarte drag sufletului meu, Părintele Ciprian Negreanu, cel care a fost catalizatorul apropierii mele de Biserică și de Hristos.

Cred cu tărie că Dumnezeu a lucrat prin el cu foarte mulți oameni, în jurul lui existând, la Bisericuța Studenților de la Cluj-Napoca, un adevărat vârtej duhovnicesc, așa cum un îndrăgit profesor de la Teologie mi-a spus cândva.

Ei bine, în acest vârtej odată intrat, mi-a fost dat să cunosc adevărata dulceață a Ortodoxiei și, odată cu ea, și răspunsul la multe dintre întrebările mele. Dorindu-mi să cunosc cât mai mult cu putință, i-am cerut părintelui binecuvântarea de a mă înscrie la Facultate, iar el, cu mare bucurie mi-a dat-o.

Integrare în diaspora

Basilica.ro: Cum ați ajuns la Freiburg și cum v-ați integrat în mediul academic și profesional de aici? Colegii medici știu că sunteți și cleric?

Pr. Vlad Săcălean: La Freiburg am ajuns cu o bursă studențească care mi-a permis să studiez două semestre la Facultatea de Medicină a Universității din oraș. În acest răstimp l-am cunoscut pe profesorul ce avea să devină îndrumătorul tezei mele de doctorat și care mi-a dat șansa, după terminarea Facultății la Cluj, să revin la Freiburg ca bursier în cadrul laboratorului său de cercetare neuro-oncologică.

Integrarea a venit aș putea spune cât se poate de natural, întrucât toți oamenii cu care am intrat în contact au fost foarte primitori și dornici să dea mai departe cunoștințele lor.

La rândul lor, mulți dintre colegii medici au fost curioși atunci când au aflat că pe lângă Medicină am studiat și Teologia și sunt actualmente cleric, nu de puține ori având cu ei discuții pe teme legate de credință, relația dintre credință și știință și, bineînțeles, pe teme de bioetică.

Credința și vindecarea

Basilica.ro: Activați într-o clinică universitară ultraspecializată, în care pacienții se prezintă cu probleme grave de sănătate. Din experiența dumneavoastră, în ce măsură credința ajută la vindecare? Cunoașteți un exemplu concret în acest sens?

Pr. Vlad Săcălean: Am învățat la Freiburg că o credință puternică nu înseamnă o garanție a vindecării trupești. Oricât de dur poate suna această afirmație, ea este realitatea pe care eu am trăit-o. Ce vreau să spun cu acest lucru? Că modul în care Dumnezeu îngăduie să curgă firul vieții noastre nu ne este dat nouă să îl înțelegem.

Am fost chemat nu de puține ori să spovedesc și să împărtășesc pacienți români aflați pe secțiile oncologice sau de terapie intensivă ale clinicii noastre. Mi-a fost dat să cunosc oameni aflați pe înalte trepte duhovnicești, cu o credință de nezdruncinat chiar și în situațiile imposibile din punct de vedere medical în care se aflau.

Am sperat în fiecare caz că Dumnezeu va face o minune și L-am rugat fierbinte pentru cei aflați în încercare. Minunea reală am văzut-o însă doar o singură dată, într-un caz al unei mame cu trei copii, care suferea de o boală malignă în stadiu terminal și care s-a vindecat realmente în mod miraculos.

În același timp, am cunoscut mame care au lăsat în urmă copilași mici, dar și familii tinere care și-au îngropat pruncii, chiar și la cele mai fragede vârste (recordul fiind, din păcate, de 10 zile).

Pot să spun așadar că o credință puternică ajută la vindecare, având în vedere cele amintite mai sus? Da. Anume la singura vindecare care contează, și anume cea a sufletului.

Cred cu tărie (deși nu ne este dat nouă să știm) că toți cei pe care i-am întâlnit pe patul de spital în grea suferință și care au crezut cu tărie că se vor face bine, s-au și făcut bine. Pentru că atunci când au mers la Domnul au fost puși, cred eu, de-a dreapta și nu de-a stânga.

Acesta este singurul lucru pe care putem să îl nădăjduim. Vindecarea sufletului încununată de mântuire, iar nu vindecarea trupului, care este și va rămâne întotdeauna secundară.

Ca o scurtă concluzie la întrebarea dumneavoastră, aș vrea să amintesc a doua  Apoftegmă din Patericul Egiptean – întrebarea pe care Avva Antonie i-o pune lui Dumnezeu se referă tocmai la acest aspect – care este motivul pentru suferința aparent inechitabilă?

Răspunsul pe care acesta îl primește este unul foarte simplu – Acestea sunt judecățile lui Dumnezeu și nu-ți ajută cu nimic să le cunoști.

Credința medicului, importantă pentru pacient

Basilica.ro: Cât de importantă este și credința medicului în ajutarea pacientului?

Pr. Vlad Săcălean: Nu îmi place să însiropez realitatea, așa că voi răspunde la această întrebare cât se poate de onest. Nu cred că credința medicului este o cerință obligatorie pentru un tratament reușit, cel puțin nu când vine vorba de tratamentul trupului.

Am cunoscut chirurgi extraordinar de talentați, care au salvat la modul cel mai real cu putință zeci, dacă nu sute de vieți și a căror credință se rezuma la cea în bisturiu și mâna lor dreaptă.

Problema reală apare tocmai atunci când știința medicală eșuează, fapt care se întâmplă foarte des la întâlnirea cu bolile grave. Atunci credința medicului, dublată de cea a pacientului, sunt singurele care pot să ducă la vindecarea care contează cu adevărat, pe care o aminteam și mai sus, cea a sufletului.

Desigur, dacă Dumnezeu găsește de cuviință, o rugăciune puternică a medicului, izvorâtă dintr-o credință de neclintit, pot să producă o minune și în ceea ce privește sănătatea trupului. Exemplele din viețile Sfinților Tămăduitori legate de acest aspect sunt nenumărate.

Basilica.ro: Aveți evlavie deosebită la vreun sfânt tămăduitor?

Pr. Vlad Săcălean: Da, la Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Pentru mine el este un model desăvârșit. Om de știință, dar și cleric, a reușit să îmbine arta de a tămădui trupul și sufletul, făcând de-a lungul vieții sale foarte mult bine, cu toate că a trebuit să îndure în tot acel răstimp o mulțime de experiențe, să le spun într-un mod frumos, neplăcute.

Antrenăm creierul păstrându-ne curiozitatea

Basilica.ro: Ce putem face pentru a ne feri de probleme neurologice și, în mod special, pentru a ne păstra creierul sănătos și deplin funcțional?

Pr. Vlad Săcălean: Am să răspund foarte simplu la această întrebare – să ne păstrăm curiozitatea. Atâta timp cât ne vom pune întrebări, vom încerca să găsim răspunsuri. Încercând să găsim răspunsuri vom antrena creierul, iar la fel ca și organismului în general, și creierului îi place antrenamentul.

Desigur, exercițiile mentale trebuie să fie dublate de un stil de viață sănătos, cu tot ceea ce știm că presupune el, fără de care nu putem spera să avem un creier sănătos o perioadă îndelungată de timp. Toate acestea, cred eu, trebuie să fie încununate de rugăciune, care este cel mai bun lucru pe care un om îl poate săvârși.

Basilica.ro: Vorbiți-ne puțin despre specificul parohiei în care slujiți.

Parohia în care am fost chemat la slujire este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Mina și se află în orașul Freiburg, în sud-vestul Germaniei, la granița cu Franța și Elveția. Împlinește, în toamna acestui an, 10 ani de existență și este o parohie formată în mare parte din familii tinere, cu mulți copilași.

De-a lungul timpului, parohia a crescut în mod vizibil, datorită implicării jertfelnice a Părintelui Paroh Mircea Tudorache, care a reușit, în ciuda tuturor adversităților, să creeze ceea ce eu aș numi o adevărată comunitate euharistică.

Tot el a fost cel care, spre deosebire de mine, a crezut că aș putea să îi fiu un ajutor în misiunea pe care o desfășoară aici, lucru pentru care îi voi fi întotdeauna recunoscător.

Un an omagial care ne cheamă la dragoste de aproapele

Basilica.ro: Cum credeți că ajută instituirea, în Biserica Ortodoxă Română, a Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al sfinților tămăduitori?

Pr. Vlad Săcălean: Aș răspunde la întrebarea dumneavoastră amintind cuvintele Domnului, pe care le regăsim in Ioan 13, 34-35: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.“

Cred că nu există o dovadă mai bună a dragostei reale față de aproapele (desigur, fără a ne limita la acest aspect) decât ajutarea lui atunci când se află în suferință.

Actualul an omagial ne aduce aminte tocmai de acest lucru, iar comemorarea Sfinților Tămăduitori este o aducere în prim plan a acelora care, oameni fiind ca și noi toți, au reușit să ducă la superlativ chemarea Domnului la iubirea de aproapele.

Basilica.ro: Cu ce atitudine ar trebui să rămânem în urma acestui an omagial-comemorativ?

Pr. Vlad Săcălean: Că Domnul ne cheamă pe fiecare dintre noi să îi ajutăm pe cei de aflați în suferință, arătându-ne astfel dragostea față de aproapele, acesta fiind în ultimă instanță criteriul după care vom fi judecați cu toții la judecata finală.

Foto credit: Facebook / Vlad Săcălean

Episcopul Ignatie al Hușilor, unul dintre puținii ierarhi români activi pe rețelele sociale, și-a exprimat rezervele pe care le are vizavi de prezența în aceste medii, marți, la sinaxa monahală anuală a eparhiei.

PS Ignatie a plecat de la afirmația Sfântului Siluan Athonitul, cinstit marți, care spunea: „Călugărul să nu citească ziare, foarte multă informaţie din afară, din lume, pentru că aceasta îl împrăștie lăuntric”.

„Acum, cercetătorii în domeniul neuroștiințelor au ajuns la aceeași concluzie: omul «bombardat» informațional nu mai are capacitatea să se regăsească pe sine însuși. Acesta este și motivul pentru care atâţia oameni trăiesc o stare de dezintegrare interioară spirituală – creierul nu mai face faţă la solicitările și la stimulii exteriori”, a notat Preasfinția Sa.

„Așa cum știţi, nu sunt anti-tehnologie, însă nu am fost nici un mare promotor al unei asumări a acesteia, și am avut întotdeauna o rezervă – și o am în continuare –, în ceea ce privește prezenţa monahilor pe reţelele de socializare. Noi spunem emfatic, câteodată, fără să fie acoperit de conţinut și de realitate, că am fugit de lume, când, de fapt, noi lăsăm să pătrundă lumea în noi, prin reţelele de socializare”.

Episcopul Hușilor a spus că în momentul în care ai un cont pe o rețea de socializare, este clar că lumea este în tine: „Poţi să stai departe de zumzetul orașelor sau de aglomerările umane, poţi să stai în vârful muntelui – dacă ai acces la informaţii, o lume întreagă este cu tine”.

„Orice pauză de la tehnologie este foarte benefică pentru noi, din punct de vedere spiritual. Este o dependență de care nu suntem conștienți”, a subliniat ierarhul.

„Am văzut că acum este un trend – foarte mulţi călugări au cont pe Tik-tok sau pe Facebook, și citesc pomelnice, acatiste, dau sfaturi – pierd foarte mult timp. Eu nu-i pot înţelege, cum poţi să stai toată ziua pe o reţea de socializare, când ar trebui să te concentrezi pe altceva – pe Liturghie, pe slujbă, pe întărirea comuniunii cu fratele tău din mănăstire, iar nu să pierzi vremea pe reţelele de socializare.

Sinaxa monahală cu starețele și duhovnicii așezămintelor monahale din Episcopia Hușilor a avut loc la Mănăstirea Moreni.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Conferențiarul universitar Adrian Nicolae Lemeni a primit miercuri „Crucea Șaguniană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului.

Distincția a fost înmânată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”. Domnul Adrian Lemeni se afla la Sibiu în calitate de membru al comisiei de susținere a unei teze de doctorat.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a apreciat implicarea conf. Adrian Lemeni în dialogul dintre  instituțiile de învățământ teologic superior, lucrarea pedagogică și misionară pe care o desfășoară în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și sprijinul acordat așezămintelor monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Sibiului în perioada în care a ocupat funcția de Secretar de Stat pentru Culte.

De asemenea, conf. Adrian Nicolae Lemeni i-a mulțumit Mitropolitului Laurențiu pentru distincția primită, exprimându-și bucuria revenirii la Sibiu pentru a lua parte la un eveniment academic.

Conferențiarul Adrian Lemeni este consilier patriarhal onorific. El a fost decorat în 2015 de Patriarhul Daniel cu cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, „Crucea Patriarhală”.

Adrian Lemeni este originar din Cugir, județul Alba. În perioada studenției la Politehnica din Timișoara, a avut ocazia să întâlnească o serie de mari părinți duhovnicești precum Cleopa Ilie,  Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Teofil Pârâian, Dumitru Stăniloae. Întâlnirile cu ei l-au determinat să urmeze teologia.

În calitatea sa de Secretar de Stat pentru Culte, Adrian Nicolae Lemeni a avut o contribuție importantă la realizarea și susținerea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Foto credit: Mitropolia Ardealului