close

Creștinătate

CreștinătatePromovate

Pr. Vlad Săcălean, medic și preot: Credința ajută la vindecare – mai ales la cea sufletească, singura care contează

326169023_555643483282462_5019029153129503632_n.jpg

Pr. Vlad Săcălean, medic și preot: Credința ajută la vindecare – mai ales la cea sufletească, singura care contează

Sursă: https://basilica.ro/pr-vlad-sacalean-medic-si-preot-credinta-ajuta-la-vindecare-mai-ales-la-cea-sufleteasca-singura-care-conteaza/?

Părintele Vlad Săcălean, medic rezident la clinica Universității din Freiburg, Germania, a studiat Medicina în plină pandemie și a ajuns la credință după ce obișnuința de a-și pune întrebări l-a condus într-un impas al cunoașterii.

În prezent, la Freiburg im Breisgau, realizează studii doctorale în neuro-oncologie și inteligență artificială aplicată în scenariul clinic, lucrează ca medic rezident al Clinicii Universitare și slujește ca preot la parohia ortodoxă română din acest oraș, alături de Părintele Mircea-Mărgărit Tudorache.

„Am învățat la Freiburg că o credință puternică nu înseamnă o garanție a vindecării trupești”, spune tânărul medic, dar ajută cu siguranță „la singura vindecare care contează, și anume cea a sufletului”.

Lecțiile pandemiei

Basilica.ro: Ați absolvit studii de medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Cum este să devii absolvent al Facultății de Medicină în plină pandemie?

Pr. Vlad Săcălean: Cred că pot vorbi pentru marea majoritate a colegilor medici atunci când spun că a deveni absolvent al Facultății de Medicină în plină pandemie a fost, în prima instanță, o mare provocare, care mai apoi a devenit o lecție valoroasă.

Pandemia de COVID-19 ne-a forțat pe fiecare dintre noi, de la mic la mare, să ne adaptăm rapid la noi moduri de a trăi. În contextul vieții academice, această adaptare s-a tradus prin noi moduri de învățare și însușire a practicii medicale.

La absolvirea Facultății de Medicină din Cluj, alături de părinți. Foto: Facebook / Vlad Săcălean

Ca studenți, am trecut în mod foarte abrupt de la cursuri și stagii clinice desfășurate în spitalele universitare la cursuri și lucrări practice desfășurate în marea lor majoritate în mediul online, dublate de studiu individual intens, ceea ce a pus la încercare capacitatea noastră de a rămâne motivați și disciplinați.

Dincolo de toate dificultățile pe care le-am întâmpinat, am avut oportunitatea de a vedea practica medicală aplicată în cea mai pură formă a sa în mijlocul unei crize globale. Cred că am învățat cu toții să gestionăm incertitudinile și să ne adaptăm, două abilități care sunt esențiale pentru orice medic.

Despre limitele cunoașterii

Basilica.ro: Teologia unde și când ați studiat-o? Există o motivație profundă sau o poveste legată de dorința de a aprofunda acest domeniu?

Pr. Vlad Săcălean: Studiul academic al teologiei l-am început în anul 2020 în cadrul Facultății de Teologie a Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, studiile de licență absolvindu-le în vara anului acestuia. Studiul personal al Teologiei, dacă pot numi așa întrebările pe care am început să mi le pun, l-am început însă mult mai repede.

În liceu as putea spune că eram mai degrabă înclinat spre negarea existenței lui Dumnezeu, fiind aplecat spre studiul științelor exacte (Fizica și Chimia fiind favoritele mele). Îmi plăcea să cred că pot să cercetez și să dau de unul singur răspunsuri tuturor întrebărilor pe care aș putea să mi le pun.

Pe măsură ce anii au trecut și am intrat la Medicină, am avut, însă, parte, aș spune, de o binecuvântare. Am învățat repede că majoritatea întrebărilor cu adevărat relevatorii nu primesc un răspuns utilizând exclusiv metoda empirică.

În domeniul medical acest lucru s-ar traduce cel mai ușor gândindu-ne la bolile extrem de grave, precum cele maligne, care, deși sunt tot mai tratabile, rămân în marea lor majoritate o enigmă terapeutică pentru știința medicală.

Teologia, răspunsul la întrebările revelatorii

La biserica studenților ASCOR din Cluj-Napoca, împreună cu soția. Această comunitate i-a deschis mintea și inima pentru a studia Teologia. Foto: Facebook / Benedict Art Photography

În această imposibilitate de cunoaștere, dacă îmi permiteți să o numesc așa, am început să-mi pun întrebări, iar Dumnezeu s-a milostivit și mi-a trimis răspunsuri. Nu în mod direct, ci printr-un om foarte drag sufletului meu, Părintele Ciprian Negreanu, cel care a fost catalizatorul apropierii mele de Biserică și de Hristos.

Cred cu tărie că Dumnezeu a lucrat prin el cu foarte mulți oameni, în jurul lui existând, la Bisericuța Studenților de la Cluj-Napoca, un adevărat vârtej duhovnicesc, așa cum un îndrăgit profesor de la Teologie mi-a spus cândva.

Ei bine, în acest vârtej odată intrat, mi-a fost dat să cunosc adevărata dulceață a Ortodoxiei și, odată cu ea, și răspunsul la multe dintre întrebările mele. Dorindu-mi să cunosc cât mai mult cu putință, i-am cerut părintelui binecuvântarea de a mă înscrie la Facultate, iar el, cu mare bucurie mi-a dat-o.

Integrare în diaspora

Basilica.ro: Cum ați ajuns la Freiburg și cum v-ați integrat în mediul academic și profesional de aici? Colegii medici știu că sunteți și cleric?

Pr. Vlad Săcălean: La Freiburg am ajuns cu o bursă studențească care mi-a permis să studiez două semestre la Facultatea de Medicină a Universității din oraș. În acest răstimp l-am cunoscut pe profesorul ce avea să devină îndrumătorul tezei mele de doctorat și care mi-a dat șansa, după terminarea Facultății la Cluj, să revin la Freiburg ca bursier în cadrul laboratorului său de cercetare neuro-oncologică.

Părintele Vlad Săcălean la absolvirea facultății. Foto: EV!dENT

Integrarea a venit aș putea spune cât se poate de natural, întrucât toți oamenii cu care am intrat în contact au fost foarte primitori și dornici să dea mai departe cunoștințele lor.

La rândul lor, mulți dintre colegii medici au fost curioși atunci când au aflat că pe lângă Medicină am studiat și Teologia și sunt actualmente cleric, nu de puține ori având cu ei discuții pe teme legate de credință, relația dintre credință și știință și, bineînțeles, pe teme de bioetică.

Credința și vindecarea

Basilica.ro: Activați într-o clinică universitară ultraspecializată, în care pacienții se prezintă cu probleme grave de sănătate. Din experiența dumneavoastră, în ce măsură credința ajută la vindecare? Cunoașteți un exemplu concret în acest sens?

Pr. Vlad Săcălean: Am învățat la Freiburg că o credință puternică nu înseamnă o garanție a vindecării trupești. Oricât de dur poate suna această afirmație, ea este realitatea pe care eu am trăit-o. Ce vreau să spun cu acest lucru? Că modul în care Dumnezeu îngăduie să curgă firul vieții noastre nu ne este dat nouă să îl înțelegem.

A fost hirotonit preot de Mitropolitul Serafim la Capela Facultății de Teologie din Cluj-Napoca în 12 august 2022. Au mai slujit Arhim. Teofil Tia, decanul facultății, și Ierom. Grigorie Foltiș, duhovnicul facultății. Foto: Rotundperfect.ro

Am fost chemat nu de puține ori să spovedesc și să împărtășesc pacienți români aflați pe secțiile oncologice sau de terapie intensivă ale clinicii noastre. Mi-a fost dat să cunosc oameni aflați pe înalte trepte duhovnicești, cu o credință de nezdruncinat chiar și în situațiile imposibile din punct de vedere medical în care se aflau.

Am sperat în fiecare caz că Dumnezeu va face o minune și L-am rugat fierbinte pentru cei aflați în încercare. Minunea reală am văzut-o însă doar o singură dată, într-un caz al unei mame cu trei copii, care suferea de o boală malignă în stadiu terminal și care s-a vindecat realmente în mod miraculos.

În același timp, am cunoscut mame care au lăsat în urmă copilași mici, dar și familii tinere care și-au îngropat pruncii, chiar și la cele mai fragede vârste (recordul fiind, din păcate, de 10 zile).

Pot să spun așadar că o credință puternică ajută la vindecare, având în vedere cele amintite mai sus? Da. Anume la singura vindecare care contează, și anume cea a sufletului.

Cum arată una din intervențiile neurochirurgicale la Clinica Universității din Freiburg. Foto: Facebook / Vlad Săcălean

Cred cu tărie (deși nu ne este dat nouă să știm) că toți cei pe care i-am întâlnit pe patul de spital în grea suferință și care au crezut cu tărie că se vor face bine, s-au și făcut bine. Pentru că atunci când au mers la Domnul au fost puși, cred eu, de-a dreapta și nu de-a stânga.

Acesta este singurul lucru pe care putem să îl nădăjduim. Vindecarea sufletului încununată de mântuire, iar nu vindecarea trupului, care este și va rămâne întotdeauna secundară.

Ca o scurtă concluzie la întrebarea dumneavoastră, aș vrea să amintesc a doua  Apoftegmă din Patericul Egiptean – întrebarea pe care Avva Antonie i-o pune lui Dumnezeu se referă tocmai la acest aspect – care este motivul pentru suferința aparent inechitabilă?

Răspunsul pe care acesta îl primește este unul foarte simplu – Acestea sunt judecățile lui Dumnezeu și nu-ți ajută cu nimic să le cunoști.

Credința medicului, importantă pentru pacient

Imagine de la hirotonia întru preot. Foto: Rotundperfect.ro

Basilica.ro: Cât de importantă este și credința medicului în ajutarea pacientului?

Pr. Vlad Săcălean: Nu îmi place să însiropez realitatea, așa că voi răspunde la această întrebare cât se poate de onest. Nu cred că credința medicului este o cerință obligatorie pentru un tratament reușit, cel puțin nu când vine vorba de tratamentul trupului.

Am cunoscut chirurgi extraordinar de talentați, care au salvat la modul cel mai real cu putință zeci, dacă nu sute de vieți și a căror credință se rezuma la cea în bisturiu și mâna lor dreaptă.

Problema reală apare tocmai atunci când știința medicală eșuează, fapt care se întâmplă foarte des la întâlnirea cu bolile grave. Atunci credința medicului, dublată de cea a pacientului, sunt singurele care pot să ducă la vindecarea care contează cu adevărat, pe care o aminteam și mai sus, cea a sufletului.

Dr. Vlad Săcălean la ieșirea dintr-o operație. Foto: Arhiva personală

Desigur, dacă Dumnezeu găsește de cuviință, o rugăciune puternică a medicului, izvorâtă dintr-o credință de neclintit, pot să producă o minune și în ceea ce privește sănătatea trupului. Exemplele din viețile Sfinților Tămăduitori legate de acest aspect sunt nenumărate.

Basilica.ro: Aveți evlavie deosebită la vreun sfânt tămăduitor?

Pr. Vlad Săcălean: Da, la Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Pentru mine el este un model desăvârșit. Om de știință, dar și cleric, a reușit să îmbine arta de a tămădui trupul și sufletul, făcând de-a lungul vieții sale foarte mult bine, cu toate că a trebuit să îndure în tot acel răstimp o mulțime de experiențe, să le spun într-un mod frumos, neplăcute.

Antrenăm creierul păstrându-ne curiozitatea

Basilica.ro: Ce putem face pentru a ne feri de probleme neurologice și, în mod special, pentru a ne păstra creierul sănătos și deplin funcțional?

Pr. Vlad Săcălean: Am să răspund foarte simplu la această întrebare – să ne păstrăm curiozitatea. Atâta timp cât ne vom pune întrebări, vom încerca să găsim răspunsuri. Încercând să găsim răspunsuri vom antrena creierul, iar la fel ca și organismului în general, și creierului îi place antrenamentul.

Desigur, exercițiile mentale trebuie să fie dublate de un stil de viață sănătos, cu tot ceea ce știm că presupune el, fără de care nu putem spera să avem un creier sănătos o perioadă îndelungată de timp. Toate acestea, cred eu, trebuie să fie încununate de rugăciune, care este cel mai bun lucru pe care un om îl poate săvârși.

Sesiune foto în port popular împreună cu soția. Foto: Facebook / Benedict Art Photography

Basilica.ro: Vorbiți-ne puțin despre specificul parohiei în care slujiți.

Parohia în care am fost chemat la slujire este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Mina și se află în orașul Freiburg, în sud-vestul Germaniei, la granița cu Franța și Elveția. Împlinește, în toamna acestui an, 10 ani de existență și este o parohie formată în mare parte din familii tinere, cu mulți copilași.

De-a lungul timpului, parohia a crescut în mod vizibil, datorită implicării jertfelnice a Părintelui Paroh Mircea Tudorache, care a reușit, în ciuda tuturor adversităților, să creeze ceea ce eu aș numi o adevărată comunitate euharistică.

Tot el a fost cel care, spre deosebire de mine, a crezut că aș putea să îi fiu un ajutor în misiunea pe care o desfășoară aici, lucru pentru care îi voi fi întotdeauna recunoscător.

Un an omagial care ne cheamă la dragoste de aproapele

Slujind ca preot la parohia românească din Freiburg. Foto: Facebook / Biserica Ortodoxă Română Sf. Mina Freiburg

Basilica.ro: Cum credeți că ajută instituirea, în Biserica Ortodoxă Română, a Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al sfinților tămăduitori?

Pr. Vlad Săcălean: Aș răspunde la întrebarea dumneavoastră amintind cuvintele Domnului, pe care le regăsim in Ioan 13, 34-35: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.“

Cred că nu există o dovadă mai bună a dragostei reale față de aproapele (desigur, fără a ne limita la acest aspect) decât ajutarea lui atunci când se află în suferință.

Actualul an omagial ne aduce aminte tocmai de acest lucru, iar comemorarea Sfinților Tămăduitori este o aducere în prim plan a acelora care, oameni fiind ca și noi toți, au reușit să ducă la superlativ chemarea Domnului la iubirea de aproapele.

Basilica.ro: Cu ce atitudine ar trebui să rămânem în urma acestui an omagial-comemorativ?

Pr. Vlad Săcălean: Că Domnul ne cheamă pe fiecare dintre noi să îi ajutăm pe cei de aflați în suferință, arătându-ne astfel dragostea față de aproapele, acesta fiind în ultimă instanță criteriul după care vom fi judecați cu toții la judecata finală.

Foto credit: Facebook / Vlad Săcălean

mai mult
Creștinătate

Pescuirea minunată

pescuirea-minunata (1)

Pescuirea minunată

Sursă: https://www.dilema.ro/din-polul-plus/pescuirea-minunata?

De cînd am înțeles-o ca plan al unei subtile arhitecturi simbolice, am admirat măiestria cu care Biserica a distribuit pericopele evanghelice de-a lungul anului liturgic. În fiecare duminică, se citește, după fragmentul introductiv extras din scrierile apostolice, un pasaj din Evangheliile canonice. El dă îndeobște numele acelei zile a Domnului, purtîndu-ne săptămînal prin ansamblul textului revelat, asemenea unor prunci înțelepțiți odată ce preotul trece la tîlcuirea acelui pasaj, folosindu-se de lectura lui „stratificată”, așa cum a fost ea statornicită în epoca patristică: sensul literal deschide mintea spre înțelesul moral și o înalță în final spre cuprinsul „mistic”, sau spiritual, al celor relatate.

Duminica trecută a venit rîndul „pescuirii minunate”, relatată în Evanghelia după Luca 5, 1-11. E o temă adesea fructificată în istoria artei sacre, întrucît evocă, într-un pregnant context vizual, chemarea la propovăduire a primilor apostoli: Simon-Petru și fratele său, Andrei, secondați de „fiii lui Zevedei”, Iacob și Ioan. Cea mai reușită reprezentare îmi pare a fi cea datorată lui Rafael, din 1515-1516  (în fapt, o suită de „cartoane” pentru o tapiserie, păstrate azi la Victoria and Albert Museum). Simon-Petru, viitorul princeps apostolorum, face din „pescuit” o metaforă integrală a condiției umane luminate de har: barca modestă întruchipează deja Biserica luptătoare pe valurile istoriei, năvodul devine o rețea de „noduri” comunitare, abundența minunată a peștilor trimite, prin antonomază, la acronimul paleocreștin ychtis, „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul), iar apostolatul – adică misiunea de a răspîndi pînă la marginile pămîntului Vestea cea Bună – e asimilat „pescuirii de oameni”. Sintaxa acestor metafore, perfect firească în contextul emergenței unei religii „mediteraneene”, face din lacul Ghenizaret și un implicit simbol baptismal.

Ce ne învață „pescuirea minunată”? În primul rînd, că acțiunea umană total autonomă nu duce la nimic, sau duce doar la nimic, așa cum efortul omenesc binecuvîntat de Dumnezeu obține totul. Totul, reprezentat aici prin bărcile pescărești atît de pline cu pește încît dau să se scufunde, este de fapt punctul în care te poți lipsi de totalitatea celor lumești, pentru a-i urma Celui venit să te așeze pe adevărata ta cale. În al doilea rînd, scena ne aduce aminte că Apostolii au fost aleși din vecinătatea cea mai umilă, în absența bibliotecilor doldora de suluri manuscrise, departe de orice portic filosofic, de „academiile” care frămîntă silogisme și de școlile unde arta retoricii înșeală abil, prin sofisme menite să demonstreze orice și contrariul a orice. În locul desfășurărilor savante, vedem niște pescari din Galileea cutremurați de minunea la care asistă, conștienți de neputința lor și tocmai atunci încărcați cu o forță care-i va schimba fundamental, dăruindu-le o statură taumaturgică și curajul de a muri pentru Învățătorul lor. A-l urma pe Domnul înseamnă a lăsa în urmă truda sterilă și chinuita zbatere „nocturnă” de pînă atunci, în numele unei vocații care transformă și restituie, eliberator.

Sînt de acord că nu trebuie să justificăm creștinismul prin efectele sale istorice uluitoare. Trebuie doar să păstrăm uluirea originară. Oricît s-ar fi străduit apologeții din primele veacuri să apere credința cu toate argumentele posibile, ei s-au întors mereu la faptele inițiale: niște anonimi, săraci și analfabeți, au reușit (chiar și cu ajutorul complemetar al geniului teologic paulin) să pună pe harta umanității o doctrină paradoxală, plauzibilă tocmai prin simplitatea ei atît de iritantă pentru cei bogați, vanitoși, învățați și autosuficienți. Cei de pe urmă au ajuns cei dintîi, așa cum ne dovedește biografia lui Simon-Petru. Vedem asta cînd privim statuia lui de bronz, realizată de Arnolfo di Cambio (în bazilica romană omonimă) și așezată sub baldachinul lui Bernini, sau cealaltă statuie, amplasată în arcul colonadei exterioare. Înainte de a-i spune „Nu te teme!”, Hristos l-a îndemnat pe Simon-Petru să „mîne la adînc”, iar el i-a dat ascultare.

mai mult
CreștinătatePromovate

B. O. R. atrage atenia: „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” nerecunoscută de autoritățile ucrainene

WhatsApp Image 2024-10-26 at 17.26.45

 B. O. R. atrage atenia:

„Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” nerecunoscută de autoritățile ucrainene

Biserica Ortodoxă Română a luat act cu regret de faptul că autoritățile ucrainene au amânat nejustificat, pe termen neprecizat, recunoașterea juridică a Asociației religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, deși aceasta din urmă îndeplinește toate condițiile solicitate de legislația ucraineană în vigoare, și a aprobat continuarea demersurilor către autoritățile publice centrale din România și Ucraina pentru soluționarea acestei solicitări legitime.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sfăntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Sfăntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfântul Proroc Osea – 17 octombrie

WhatsApp Image 2024-10-18 at 08.21.15

Sfântul Proroc Osea – 17 octombrie

Provenind din seminția lui Isahar și crescut cu frică de Dumnezeu, Sfântul Proroc Osea a viețuit cu peste 800 de ani înainte de Nașterea Mântuitorului. În vremea în care oamenii uitau de minunile săvârșite de Dumnezeu și se închinau idolilor, Sfântul Osea îi întorcea pe cei rătăciți, prorocind venirea Domnului. Murind la bătrânețe, cu pace, a trecut în Împărăția cea veșnică despre a cărei nemărginire spusese că se va face cunoscută.

text: Cătălin Rusu

Editor: Liviu Ioan Manole

mai mult
CreștinătatePromovate

CUVIOASA PARASCHEVA

WhatsApp Image 2024-10-12 at 20.49.36

CUVIOASA PARASCHEVA
„Sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. „Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie (Lupu), cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei cu paza moaștelor. Patriarhia Constantinopolului le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei”.

Dan Drăguș

 

După ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, cârmuitorul ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva. Racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei).
Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi, în ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului.
Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, fiind mutate în paraclisul mănăstirii.

mai mult
ActualitateCreștinătatePromovate

Dezbatere la Hramul Sfintei Parascheva: de ce cântă la Liturghie corul Operei Naționale Române Iași? / „Așa ai putea să aduci Holograf sau Florin Salam”

Hram-Sfanta-Parascheva-jpg

Dezbatere la Hramul Sfintei Parascheva: de ce cântă la Liturghie corul Operei Naționale Române Iași? / „Așa ai putea să aduci Holograf sau Florin Salam”

de  | Anchete și investigații

Nemulțumire în rândul cântăreților profesioniști de muzică bisericească din Iași. De Hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a apelat la serviciile corului de la Opera Națională Română Iași. Mitropolia a transmis că nu este nimic ieșit din comun, în timp ce cântăreții au cu totul altă părere

Pe data de 14 octombrie, Mitropolia Moldovei și Bucovinei sărbătorește Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Anual, sute de mii de pelerini din toată țara vin la Iași ca să participe la Sfânta Liturghie.

În acest context, surse apropiate de Biserica Ortodoxă au arătat că nu s-ar mai respecta rânduiala, făcând referire strict la modul în care se desfășoară slujba. Spre exemplu, conform programului de evenimente pus la dispoziție de Mitropolie, în ziua de 14 octombrie, la slujbă va fi prezent corul Operei Naționale Române din Iași, ce va înlocui corul de psalți (cântăreți de strană).

Această strategie a provocat nemulțumire în rândul cântăreților bisericești, care se simt îndepărtați tocmai în ziua cea mai importantă din an.

Reacția: „La cor trebuie să ai un anumit duh”

Un cântăreț bisericesc a explicat pentru WikiPress de ce nu este oportună prezența altui cor la o slujbă atât de specială.

„În acest an cântă corul Operei, anul trecut a fost corul Filarmonicii. Nu este normal. Se duc psalții și cântă La Traviata? Nu. În loc să ții psalții tăi, aduci altă instituție, iar ei nu știu rânduiala. Nu discutăm profesionalismul Operei, dar ce faci cu corul „Chivotul”, îi trimiți la plimbare la mall? Dacă mergi pe strategia asta, așa ai putea să aduci Holograf, Florin Salam sau Irina Rimes să cânte în strană. Hramul Sfintei Parascheva este o sărbătoare foarte importantă, la cor trebuie să ai un anumit duh. Opera nu are cum să aibă duh. Vin oameni din toată țara care merită să asculte o slujbă făcută de profesioniști ai muzicii bisericești. Mulți oameni din țară și diaspora ascultă slujba online, anul trecut calitatea cântării a lăsat foarte mult de dorit. Nu este potrivit de liturghie. Dacă nu avem binecuvântare să cântăm de Hramul Sfintei, este ca și cum Mitropolitul însuși și alți slujitori nu ar avea voie să participe la Sfânta Liturghie chiar în această zi. Când a condus strana ultima dată dirijorul corului Operei la o Liturghie?”, este mesajul transmis de cântăreții bisericești, care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Mitropolia: „Vrem să le dăm o șansă”

Întrebați despre această situație, reprezentanții Mitropoliei au făcut câteva precizări.

„Este o sărbătoare importantă cu o anumită amploare. Psalții cântă în tot restul anului. Corul operei va participa la invitația noastră. Din ce am înțeles, în cor sunt mulți seminariști sau absolvenți de Teologie. Vrem să le dăm o șansă”, a menționat Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Contactat de WikiPress, Andrei Fermeșanu, managerul Operei Naționale Române Iași, a oferit un comentariu pe marginea subiectului.

„Invitația Mitropoliei Moldovei și Bucovinei adresată Operei Naționale Române din Iași de a da răspunsurile la Liturghia hramului Cuvioasei Parascheva este un act lăudabil și care ne onorează. Este o sărbătoare mare, a spiritualității românești, iar invitația adresată unui cor de profesioniști ai vocalității, așa cum este ansamblul nostru concură la anvergura Iașului din aceste zile. Totodată, artiștii lirici au ocazia să mulțumească lui Dumnezeu pentru darurile vocii, cu care fac lumea mai bună slujind fie înaintea altarului artei, fie a celui spiritual”, a declarat managerul.

mai mult
CreștinătatePromovate

4 octombrie Sfântul Preot Mărturisitor DUMITRU STĂNILOAE

WhatsApp Image 2024-10-07 at 08.59.30

4 octombrie ☦️ Sfântul Preot Mărturisitor DUMITRU STĂNILOAE (proclamarea oficială a canonizării va avea loc în 2025)

Teolog, preot, profesor, cărturar și duhovnic, Sfântul Dumitru Stăniloae a fost licențiat în Litere la București, doctorand la Cernăuți, cercetător minuțios la Paris, Constantinopol și Berlin al operei Sfântului Grigorie Palamas, rector al Academiei Teologice din Sibiu și profesor la Catedra de Ascetică și Mistică a Facultății de Teologie din București. Arestat în 1959 pentru participarea la întâlnirile „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, a fost condamnat la 5 ani de închisoare și trimis la Aiud. Eliberat în 1963, Părintele și-a reluat lucrarea cărturărească, publicând, pe lângă volumele Filocaliei, amplul tratat de Teologie Dogmatică Ortodoxă, studii pe marginea operelor Sfinților Părinți și traduceri ale scrierilor acestora.

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul – 3 octombrie

WhatsApp Image 2024-10-03 at 08.04.31

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul – 3 octombrie

 

Unul dintre înțelepții Areopagului din Atena secolului I, Sfântul Dionisie, căsătorindu-se, a ajuns conducător al orașului pe când avea doar 25 de ani. Întâlnindu-l pe Sfântul Apostol Pavel, a simțit în inimă dragostea pentru Dumnezeu și a primit Sfântul Botez, urmându-l pe Sfântul Pavel vreme de trei ani.
Numit episcop în Atena, a plecat apoi să propovăduiască în Galia și, fiind deja la vârsta de 90 de ani, a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic și diaconul Elefterie și au murit martiri, fiind persecutați de oamenii împăratului Domițian, pentru că erau creștini.

 

Cătălin Rusu

mai mult
ActualitateCreștinătatePromovate

Sfântul Ardealului

WhatsApp Image 2024-09-30 at 14.12.21

Pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, Hunedoara, se năștea Părintele Arsenie Boca – părinte ieromonah, teolog și artist plastic (pictor de biserici) ortodox român, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop.

„Fără milostenie însăși rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuți nu asculți rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ție? Cum vei cere împreună cu credincioșii din Biserică: „Dă Doamne!” – când tu însuți nu dai săracilor, deși poți să dai? Cu ce gură vei spune: „Auzi-mă, Doamne!” când tu însuți nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac?”

Sfânt al Inchisorilor recent canonizat de
Biserica Ortodoxă Română!

mai mult
Creștinătate

Pescuirea minunată

pescuirea-minunata

Pescuirea minunată

E o temă adesea fructificată în istoria artei sacre

Sursa: https://www.dilema.ro/din-polul-plus/pescuirea-minunata?

De cînd am înțeles-o ca plan al unei subtile arhitecturi simbolice, am admirat măiestria cu care Biserica a distribuit pericopele evanghelice de-a lungul anului liturgic. În fiecare duminică, se citește, după fragmentul introductiv extras din scrierile apostolice, un pasaj din Evangheliile canonice. El dă îndeobște numele acelei zile a Domnului, purtîndu-ne săptămînal prin ansamblul textului revelat, asemenea unor prunci înțelepțiți odată ce preotul trece la tîlcuirea acelui pasaj, folosindu-se de lectura lui „stratificată”, așa cum a fost ea statornicită în epoca patristică: sensul literal deschide mintea spre înțelesul moral și o înalță în final spre cuprinsul „mistic”, sau spiritual, al celor relatate.

Duminica trecută a venit rîndul „pescuirii minunate”, relatată în Evanghelia după Luca 5, 1-11. E o temă adesea fructificată în istoria artei sacre, întrucît evocă, într-un pregnant context vizual, chemarea la propovăduire a primilor apostoli: Simon-Petru și fratele său, Andrei, secondați de „fiii lui Zevedei”, Iacob și Ioan. Cea mai reușită reprezentare îmi pare a fi cea datorată lui Rafael, din 1515-1516  (în fapt, o suită de „cartoane” pentru o tapiserie, păstrate azi la Victoria and Albert Museum). Simon-Petru, viitorul princeps apostolorum, face din „pescuit” o metaforă integrală a condiției umane luminate de har: barca modestă întruchipează deja Biserica luptătoare pe valurile istoriei, năvodul devine o rețea de „noduri” comunitare, abundența minunată a peștilor trimite, prin antonomază, la acronimul paleocreștin ychtis, „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul), iar apostolatul – adică misiunea de a răspîndi pînă la marginile pămîntului Vestea cea Bună – e asimilat „pescuirii de oameni”. Sintaxa acestor metafore, perfect firească în contextul emergenței unei religii „mediteraneene”, face din lacul Ghenizaret și un implicit simbol baptismal.

Ce ne învață „pescuirea minunată”? În primul rînd, că acțiunea umană total autonomă nu duce la nimic, sau duce doar la nimic, așa cum efortul omenesc binecuvîntat de Dumnezeu obține totul. Totul, reprezentat aici prin bărcile pescărești atît de pline cu pește încît dau să se scufunde, este de fapt punctul în care te poți lipsi de totalitatea celor lumești, pentru a-i urma Celui venit să te așeze pe adevărata ta cale. În al doilea rînd, scena ne aduce aminte că Apostolii au fost aleși din vecinătatea cea mai umilă, în absența bibliotecilor doldora de suluri manuscrise, departe de orice portic filosofic, de „academiile” care frămîntă silogisme și de școlile unde arta retoricii înșeală abil, prin sofisme menite să demonstreze orice și contrariul a orice. În locul desfășurărilor savante, vedem niște pescari din Galileea cutremurați de minunea la care asistă, conștienți de neputința lor și tocmai atunci încărcați cu o forță care-i va schimba fundamental, dăruindu-le o statură taumaturgică și curajul de a muri pentru Învățătorul lor. A-l urma pe Domnul înseamnă a lăsa în urmă truda sterilă și chinuita zbatere „nocturnă” de pînă atunci, în numele unei vocații care transformă și restituie, eliberator.

Sînt de acord că nu trebuie să justificăm creștinismul prin efectele sale istorice uluitoare. Trebuie doar să păstrăm uluirea originară. Oricît s-ar fi străduit apologeții din primele veacuri să apere credința cu toate argumentele posibile, ei s-au întors mereu la faptele inițiale: niște anonimi, săraci și analfabeți, au reușit (chiar și cu ajutorul complemetar al geniului teologic paulin) să pună pe harta umanității o doctrină paradoxală, plauzibilă tocmai prin simplitatea ei atît de iritantă pentru cei bogați, vanitoși, învățați și autosuficienți. Cei de pe urmă au ajuns cei dintîi, așa cum ne dovedește biografia lui Simon-Petru. Vedem asta cînd privim statuia lui de bronz, realizată de Arnolfo di Cambio (în bazilica romană omonimă) și așezată sub baldachinul lui Bernini, sau cealaltă statuie, amplasată în arcul colonadei exterioare. Înainte de a-i spune „Nu te teme!”, Hristos l-a îndemnat pe Simon-Petru să „mîne la adînc”, iar el i-a dat ascultare.

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii – Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor – Pr. Ion Cârciuleanu

predica_de_pe_munte_2

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii – Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor – Pr. Ion Cârciuleanu

 Preot Ion Cârciuleanu

Sursa: https://doxologia.ro/predica-la-duminica-xix-dupa-rusalii-predica-de-pe-munte-iubirea-vrajmasilor-pr-ion-carciuleanu

 

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii - Predica de pe munte - Iubirea vrăjmaşilor - Pr. Ion Cârciuleanu

 

Cum? Să iubim pe vrăjmaşii noştri? Pe acei care ne fac rău? Pe acei care aruncă asupra noastră calomnii? Pe acei care pândesc paşii noştri, ca să ne facă rău? Pe acei care se bucură de durerea şi suferinţa noastră? Se poate o astfel de poruncă?

Omul este o fiinţă socială, înzestrat de Preabunul Creator cu instinctul sociabilităţii, încât din cele mai vechi timpuri el s-a întovărăşit cu semenii săi în vederea creării unor organisme sociale.

Începând cu familia, satul, comuna, până la Stat, toate sunt forme de organizare socială, datorită acelui instinct înscris în firea omului: acela de a trăi împreună cu semenii săi. Pentru a putea trăi într-un organism social, omul este supus anumitor norme şi legi care reglementează raporturile dintre el şi organismul social, pe de o parte, iar pe de altă parte, raporturile reciproce dintre indivizii aparţinând aceluiaşi organism.

Însă, cu tot noianul de legi scrise sau nescrise, o viaţă socială adevărată, ideală, în care să fie toţi factorii componenţi mulţumiţi, nu este posibilă decât în măsura în care la temelia ei stă Evanghelia Mântuitorului Hristos. Acest adevăr rezultă din pericopa evanghelică de astăzi.

În adevăr, existenţa omului într-un organism social impune, pe lângă respectarea diferitelor legi care reglementează viaţa acelui organism şi o totală abdicare de sine, o completă stăpânire a instictelor egoiste. Fără îndeplinirea acestor imperative, cu toate legile existente, fie ele inspirate de cele mai bune intenţii, viaţa socială va rămâne defectuoasă, fiindcă omul pune mare preţ pe dreptul său, fără să gândească şi la dreptul aproapelui său.

Dar oare este de ajuns pentru buna înţelegere dintre oameni şi liniştita lor convieţuire, ca fiecare să se folosească de dreptul său? Şi dacă dreptul tău, în fapt, vatămă pe al altuia, cum se poate înlătura ciocnirea acestor drepturi şi cum vom împăca neînţelegerea dintre două fiinţe ce se cred deopotrivă de îndreptăţite în drepturile lor?

Această mare problemă a rezolvat-o Domnul Iisus Hristos prin cuvântul Evangheliei de astăzi: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31). Iată o nouă ordine de lucruri! Iată viaţa socială întemeiată pe îngăduinţa noastră, a unuia faţă de celălalt, în locul celei vechi, întemeiată pe „dreptul meu”.

Pentru a înţelege, nu avem nevoie decât de o minte sănătoasă! Căci toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne urască? Vrem să ne facă rău? Vrem să ne pârască? Vrem să ne târască prin judecăţi? Niciodată! Toţi vrem ca oamenii să ne facă numai bine! Vrem să fim iubiţi. Vrem să fim ajutaţi. Vrem să fim ascultaţi. Să fim priviţi cu încredere.

Cuvântul Mântuitorului are în vedere interesele noastre, ale fiecăruia, încât nu e posibil să nu le înţelegem şi pe ale altora, aşa cum le înţelegem pe-ale noastre. Ne ia pe noi înşine drept măsură a modului cum trebuie să ne purtăm cu alţii. Cum vrem să se poarte alţii cu noi, aşa să ne purtăm şi noi cu dânşii. Mântuitorul a adus în lume noutatea iubirii. De aceea a zis: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan 13, 34).

De ce era poruncă nouă? Era nouă fiindcă în Vechiul Testament nu se spune aşa. Mântuitorul însuşi precizează: „Aţi auzit că s-a zis: să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău” (Mat. 5, 43).

Mântuitorul ne ridică pe o treaptă superioară, zicând: „Să iubiţi chiar pe vrăjmaşii voştri, să binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, să faceţi bine celor ce vă urăsc, să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc” (Mat. 5, 44).

Cum? Să iubim pe vrăjmaşii noştri? Pe acei care ne fac rău? Pe acei care aruncă asupra noastră calomnii? Pe acei care pândesc paşii noştri, ca să ne facă rău? Pe acei care se bucură de durerea şi suferinţa noastră? Se poate o astfel de poruncă?

Da! Această supraomenească iubire o cere Fiul lui Dumnezeu de la un creştin adevărat. Porunca pare de neînţeles în preocupările de toate zilele ale vieţii omeneşti. Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat şi că ne pune la mare încercare.

Să nu luăm lucrurile în uşor şi să nu trecem pe lângă acestea ca şi cum ar fi bine, dar nu pentru noi. Aici suntem puşi în faţa unui adevăr: ori-ori! Ori facem precum ne învaţă Iisus şi suntem creştini adevăraţi, ori nu facem şi nu suntem creştini. Ce fericiţi am fi dacă am putea înţelege înalta valoare morală a acestei dumnezeieşti porunci pentru viaţa noastră!

Atâta vreme cât nu ne vom reconsidera părerea şi practica vieţii cu privire la această poruncă, a iubirii, nu sunt şanse reale de biruinţă a duhului lui Hristos în noi. Mântuitorul ne arată, ne dovedeşte: „Căci de iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce plată vi se cuvine? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe dânşii. Şi de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii asemenea fac” (Luca 6, 31-33).

Dragostea ta îl bucură pe cel ce te iubeşte, dar acela crede că i se cuvine, pe când dragostea care răsplăteşte ar putea schimba situaţia. Cel pe care îl iubeşti când te urăşte nu te va putea urî mai mult şi încetul cu încetul, îşi va modifica şi el sentimentele.

Ne aflăm, deci, incontestabil, în faţa unei mari distanţe, a unei mari diferenţe, între iubirea poruncită de Vechiul Testament, care cere: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână etc” (Ieşire 21, 24) şi iubirea dată de Hristos.

Răul îl biruieşti nu cu răul, ci cu binele şi numai cu binele poţi schimba sufletul celui care ţi-a făcut rău. Căci dacă nu-i schimbi sufletul, îl pedepseşti dar nu-l îndrepţi. Şi când îi va veni bine, îţi va face din nou rău. Pentru că, în fond, răsplătirea răului cu rău nu reinstaurează dreptatea şi nu rezolvă problema răului, ci înmulţeşte răul.

Nouă ne rămâne să ne mângâiem cu gândul că dreptatea se va face totuşi. „A Domnului este răzbunarea” (Deut. 32), iar Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Nu vă răzbunaţi voi singuri” (Rom. 12, 19).

Însuşi Mântuitorul L-a rugat pe Tatăl să nu se răzbune: „Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 24). Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă: „Să unim mila cu dreptatea”. Şi se explică: „Să dobândim toate cu dreptate, dar să le sacrificăm pentru milă”. Adică, chiar dacă suntem porniţi să facem dreptate, s-o cerem, dar de îndată s-o sacrificăm şi să facem loc milei, acelei dragoste care merge până la dragostea de vrăjmaşi. „Fiţi milostivi, încheie Mântuitorul această învăţătură, precum şi Tatăl vostru este milostiv”.

Hristos stabileşte prin aceasta că raporturile dintre oameni trebuie să fie cârmuite nu numai de dreptate, ci şi de îngăduinţă, care poate înlătura cu totul neînţelegerile dintre ei. De ce aceasta? Pentru că legile omeneşti, nefiind desăvârşite, ele pot face jertfe de prisos.

Nu trebuie să întemeiem dreptul întru totul pe ele, ci să le îndulcim prin milă. Pentru a înlătura asemenea greşeli, Mântuitorul ne-a învăţat să fim „milostivi”, adică îngăduitori, iertători cu cei ce venim în atingere şi miloşi cu neputinţele firii omeneşti.

A cere drepturile noastre astfel încât să fie împăcate cu drepturile altuia, este o învăţătură care, pornind de la Evanghelie, a înrâurit lumea şi a schimbat chiar legile omeneşti, făcându-le mai blânde şi mai îngăduitoare, aşa precum sunt astăzi.

Temelia vieţii obşteşti, adică mijlocul de a înfăptui o vieţuire între oameni, nu este deci dreptatea singură, ci dreptatea covârşită de dragoste şi milă. Ceea ce a făcut şi face Dumnezeu cu noi, iertându-ne şi îngăduindu-ne, deşi ar fi drept să ne piardă, trebuie să facem şi noi cu cei ce vieţuim pe pământ, iertând, îngăduind şi făcând binele „nimic nădăjduind”.

Putem spune că iubirea de vrăjmaşi nu este împotriva firii ci, dimpotrivă, o însuşire superioară a cuiva, ea având şi o mare valoare socială. Dacă am aplica, atât cât ne este omeneşte posibil, această poruncă a Mântuitorului Iisus Hristos, relaţiile dintre noi, dintre oameni şi popoare s-ar schimba fundamental.

Se ştie că pe ură şi răzbunare nu se poate întemeia o convieţuire socială statornică, pe când unde este dragoste, domneşte pacea şi înţelegerea. Metoda care trebuie să o folosim în aplicarea acestei porunci ne-o arată Mântuitorul la începutul Evangheliei de astăzi, când zice: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii – deci vrăjmaşii voştri – faceţi şi voi lor asemenea”.

Aşadar, dorim să fim respectaţi, să respectăm noi mai întâi; dorim să fim ajutaţi, să ajutăm noi mai întâi; dorim să nu fim vorbiţi de rău, să nu vorbim noi mai întâi; dorim să fim iubiţi de alţii, să iubim noi mai întâi.

Să depăşim principiul „dreptul meu”, cum ziceau cei vechi, ceea ce aşa de potrivit ne ilustrează şi Mântuitorul Iisus Hristos astăzi şi să ne străduim să găsim în noi puteri, la care se va adăuga şi harul întăritor al lui Dumnezeu, de-a nu mai urî, de-a întinde mâna celor ce ne urăsc, de a ne ruga pentru duşmanii noştri, de a răspunde cu pâine celor care ne nedreptăţesc, ne batjocoresc şi ne fac rău.

Numai astfel se poate înfăptui o lume bună, o lume de pace în care oricine poate lucra şi năzui, înfruntând greutăţile care ne stau în cale, spre a ajunge la scopul cel din urmă al vieţii noastre, încredinţaţi că vom fi cu adevărat şi noi „fiii Celui Prea Înalt”, cum grăieşte Evanghelia de astăzi. Amin.

 

mai mult
ActualitateCreștinătatePromovate

Reconstrucția Mănăstirii Văcărești la Constanța A. D. 2024

WhatsApp Image 2024-09-25 at 10.32.49

În ianuarie 1987 începea demolarea Mănăstirii Văcărești – ansamblu arhitectonic construit între 1716-1736 în stil brâncovenesc, de către domnitorul Nicolae Mavrocordat ca locaș de rugăciune care să aibă și funcția de reședință domnească, unul din cele mai valoroase monumente istorice din București. După 1989 în loc să reconstruiască Văcăreștii, sistemul de după ‘89 a organizat un târg cu aspect de talcioc turcesc și apoi a construit un mall.

„Probabil vă întrebați de ce reconstrucția Mănăstirii Văcărești la Constanța? În Sfânta Scriptură, în cartea Înțelepciunea lui Iisus Sirah 35, 12 este scris: „Jertfa bărbatului drept este primită şi pomenirea ei nu se va uita”.

Jertfa și pomenirea celor care au suferit opresiunea regimului comunist în timpul lucrărilor Canalului Dunăre – Marea Neagră nu s-au dorit uitate. Părintele Iustin Pîrvu în perioada 1948-1964 a fost închis de regimul comunist, iar o perioadă a detenției a petrecut-o și la penitenciarul Văcărești.

Mărturiile sale consemnate spun că a fost una dintre cele mai grele perioade din detenția sa, întrucât vedea biserica Mănăstirii Văcărești din celula sa și nu i se permitea accesul la Sfânta Liturghie.

Este crunt să nu poți îmbrățișa ceea ce iubești cel mai mult, Sfânta Liturghie, în ciuda distanței de câteva zeci de metri!
De asemenea, Părintele Iustin a fost printre cei care au muncit la canal, el fiind mutat aici pentru o perioadă de 6 luni la cariera de piatră de peste drumul Mănăstirii Văcăreștii Noi”, a transmis Mănăstirea Văcăreștii Noi.

Astăzi, Biserica mică din așezământul monahal de la Văcăreștii Noi a fost sfințit de către Înalt prea Sfinția sa, părintele Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de ierarhi români și străini, preoți și diaconi. Ne bucurăm că jertfa preoților și credincioșilor români, dintre care amintim pe părintele Iustin Pârvu, închiși în regimul comunist totalitar în mânăstirea Văcărești, transformată în temniță, rodește și continuă să existe în pământul apostolic al Dobrogei.

Cu ajutorul Lui Dumnezeu am fost si noi prezenți la acest moment istoric.
Neamunit România

Multumim Lui Dumnezeu pentru toate.
#neamunit

Via Sfinții Închisorilor

Editor: Liviu Ioan Manole

mai mult
ActualitateCreștinătatePromovate

Episcopul Hușilor, rezervat la prezența călugărilor pe rețelele sociale: Ar trebui să te concentrezi pe altceva

PS-Ignatie-calugari-sinaxa-retele-sociale.jpg

Episcopul Hușilor, rezervat la prezența călugărilor pe rețelele sociale: Ar trebui să te concentrezi pe altceva

Episcopul Ignatie al Hușilor, unul dintre puținii ierarhi români activi pe rețelele sociale, și-a exprimat rezervele pe care le are vizavi de prezența în aceste medii, marți, la sinaxa monahală anuală a eparhiei.

PS Ignatie a plecat de la afirmația Sfântului Siluan Athonitul, cinstit marți, care spunea: „Călugărul să nu citească ziare, foarte multă informaţie din afară, din lume, pentru că aceasta îl împrăștie lăuntric”.

„Acum, cercetătorii în domeniul neuroștiințelor au ajuns la aceeași concluzie: omul «bombardat» informațional nu mai are capacitatea să se regăsească pe sine însuși. Acesta este și motivul pentru care atâţia oameni trăiesc o stare de dezintegrare interioară spirituală – creierul nu mai face faţă la solicitările și la stimulii exteriori”, a notat Preasfinția Sa.

„Așa cum știţi, nu sunt anti-tehnologie, însă nu am fost nici un mare promotor al unei asumări a acesteia, și am avut întotdeauna o rezervă – și o am în continuare –, în ceea ce privește prezenţa monahilor pe reţelele de socializare. Noi spunem emfatic, câteodată, fără să fie acoperit de conţinut și de realitate, că am fugit de lume, când, de fapt, noi lăsăm să pătrundă lumea în noi, prin reţelele de socializare”.

Episcopul Hușilor a spus că în momentul în care ai un cont pe o rețea de socializare, este clar că lumea este în tine: „Poţi să stai departe de zumzetul orașelor sau de aglomerările umane, poţi să stai în vârful muntelui – dacă ai acces la informaţii, o lume întreagă este cu tine”.

„Orice pauză de la tehnologie este foarte benefică pentru noi, din punct de vedere spiritual. Este o dependență de care nu suntem conștienți”, a subliniat ierarhul.

„Am văzut că acum este un trend – foarte mulţi călugări au cont pe Tik-tok sau pe Facebook, și citesc pomelnice, acatiste, dau sfaturi – pierd foarte mult timp. Eu nu-i pot înţelege, cum poţi să stai toată ziua pe o reţea de socializare, când ar trebui să te concentrezi pe altceva – pe Liturghie, pe slujbă, pe întărirea comuniunii cu fratele tău din mănăstire, iar nu să pierzi vremea pe reţelele de socializare.

Sinaxa monahală cu starețele și duhovnicii așezămintelor monahale din Episcopia Hușilor a avut loc la Mănăstirea Moreni.

Foto credit: Episcopia Hușilor

mai mult
CreștinătateSfinții zilei

Sfântul Mucenic Petru Aleutul – 24 septembrie

WhatsApp Image 2024-09-24 at 13.10.32

 Sfântul Mucenic Petru Aleutul – 24 septembrie

Sfântul Petru s-a născut în jurul anului 1800 pe insula Kodiak din Alaska, fiind numit de părinți Cungagnaq. Cungagnaq a fost botezat de monahii ruși care făceau misiune în Alaska, primind numele Petru.
Pe când Petru avea paisprezece ani a însoțit un grup de vânători de vidre și foci într-o expediție. Pe când se apropiau de California, corabia lor a fost atacată și jefuită de marinari spanioli. Toți cei paisprezece aleuți au fost luați prizonieri, duși în San Francisco și întemnițați.
A doua zi, un preot spaniol a mers și a încercat să-i convertească pe ostatici la romano-catolicism. Văzând că nu poate să-i înduplece să părăsească credința ortodoxă, i-a înțepat cu săbiile, după care i-a separat, în speranța că așa vor ceda.
În ziua următoare, preotul iezuit a scos pe Sfântul Petru și pe Kychaly și a încercat să-i forțeze să părăsească credința ortodoxă. Văzând că Sfântul Petru refuză, preotul a ordonat indienilor care-l însoțeau să-i taie degetele de la mâini și picioare, unul câte unul. După ce au împlinit acest ordin, indienii i-au tăiat Sfântului Petru și mâinile și picioarele.
Simțind că viața sa pământească se apropie de sfârșit, Sfântul Petru a început să se roage lui Dumnezeu ca să primească putere ca să poată îndura până la capăt pătimirile pentru credința în Hristos.
Rânjind, preotul a încercat încă odată să-l convingă pe Sfântul Petru ca să renunțe la ortodoxie, dar nu a reușit.
Văzând aceasta, el a ordonat celor ce îl însoțeau ca să-i scoată Sfântului Petru măruntaiele. Astfel, în dureri îngrozitoare, Sfântul Mucenic Petru Aleutul a primit cununa muceniciei, fiind astfel primul băștinaș american care s-a numărat în cetele sfinte ale mucenicilor.
A doua zi, Kychaly și ceilați prizonieri au trecut prin noi chinuri pentru a se lepăda de credința lor. Pe când se pregăteau să-i martirizeze și pe ceilalți aleuți, a sosit ordinul prin care se cerea să fie eliberați.
Sfântul Mucenic Petru Aleutul este menționat în viața Sfântului Gherman de Alaska (13 decembrie).
Sfântul Petru Aleutul a fost canonizat de Biserica Ortodoxa din America în anul 1980, cu dată de prăznuire în ziua de 24 septembrie, zi în care au sosit în America Sfinții Gherman și Iuvenalie, împreună cu ceilalți însoțitori ai misiunii Kodiak, de la Mănăstirea Valaam. De asemenea, în ziua de 24 septembrie este prăznuit și Soborul Sfinților din Alaska.
Atât în ​​suferințele sale și în mărturisirea neclintită a credinței, Sfântul Petru este egal martirilor din vechime și, de asemenea, noilor mucenici care au strălucit în vremuri mai recente.

mai mult
ActualitateCreștinătatePromovate

Conferențiarul universitar Adrian Lemeni a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului

Distinctie-Lemeni-01.jpg

Conferențiarul universitar Adrian Lemeni a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului

Conferențiarul universitar Adrian Nicolae Lemeni a primit miercuri „Crucea Șaguniană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului.

Distincția a fost înmânată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”. Domnul Adrian Lemeni se afla la Sibiu în calitate de membru al comisiei de susținere a unei teze de doctorat.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a apreciat implicarea conf. Adrian Lemeni în dialogul dintre  instituțiile de învățământ teologic superior, lucrarea pedagogică și misionară pe care o desfășoară în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și sprijinul acordat așezămintelor monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Sibiului în perioada în care a ocupat funcția de Secretar de Stat pentru Culte.

De asemenea, conf. Adrian Nicolae Lemeni i-a mulțumit Mitropolitului Laurențiu pentru distincția primită, exprimându-și bucuria revenirii la Sibiu pentru a lua parte la un eveniment academic.


Conferențiarul Adrian Lemeni este consilier patriarhal onorific. El a fost decorat în 2015 de Patriarhul Daniel cu cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, „Crucea Patriarhală”.

Adrian Lemeni este originar din Cugir, județul Alba. În perioada studenției la Politehnica din Timișoara, a avut ocazia să întâlnească o serie de mari părinți duhovnicești precum Cleopa Ilie,  Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Teofil Pârâian, Dumitru Stăniloae. Întâlnirile cu ei l-au determinat să urmeze teologia.

În calitatea sa de Secretar de Stat pentru Culte, Adrian Nicolae Lemeni a avut o contribuție importantă la realizarea și susținerea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

mai mult
1 2 3 4 5 6 75
Page 4 of 75