close

Creștinătate

CreștinătatePromovate

Predica la Duminica a XX-a dupa Rusalii

PrC

Predica la Duminica a XX-a dupa Rusalii

( Despre mila lui Dumnezeu )

„Și văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu mai plânge!” (Luca 7, 13)

Iubiți credincioși, nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulți care duceau la mormânt pe fiul ei, nu au rugat pe Mântuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei și a-l da mamei sale. Ci Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, văzând-o plângând, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: „Și văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea“ (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însușirile înțelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).

Toate însușirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire și nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca și celelalte însușiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea și Duhul Sfânt ne încredințează, zicând: “Că mai mare decât cerul, este mila Ta“ (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).

Știm cu toții, că cea mai mare milă și milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc, din robia cea amară și grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice și “Tatăl îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea“ (II Corinteni 1, 3).

Toate neamurile sunt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul (Psalm 102, 17).

Iubiti credinciosi,

Iubiți credincioși, Când Mântuitorul, milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această preaslăvită minune a adus negrăită bucurie și spaimă, atât mamei copilului înviat, cât și tuturor celor ce erau de față, încât toți au dat slavă lui Dumnezeu, zicând: “Prooroc mare S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său“ (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc și într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum.

Oceanul cel fără de fund și fără de margini al milei și milostivirii lui Dumnezeu a lucrat și lucrează în tot locul și în toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, după cum spune și dumnezeiasca Scriptură: “Îndurările Lui sunt peste toate lucrurile Lui“ (Psalm 144, 9). Cine nu a văzut vreodată, vara când seceta mare și arșita amenință pe oameni și animalele lor, fiindcă, după mărturia Scripturii “cerul, de mare secetă, se face ca fierul și pământul ca arama“ (Levitic 26, 19) și încep toate viețuitoarele de pe pământ a simți lipsa de apă și de hrană, că îndată ce preoții adună poporul și fac rugăciuni de ploaie și Sfântul Maslu în biserici, pe câmp și prin grădini, îndată încep a se ivi nori pe cer, adunându-se și îngrămădindu-se. Apoi se aud tunete, se văd fulgere de la răsărit până la apus și încep a cădea stropi de apă și îndată vine ploaie mare și curată, care adapă țarinile, câmpiile și grădinile și aduc mare bucurie oamenilor, plantelor și tuturor viețuitoarelor pământului.

Cine nu cunoaște atunci și nu vede în această binefacere a lui Dumnezeu îndurarea și dragostea Lui față de oameni? Cine din cei credincioși, care au frică de Dumnezeu, nu mulțumesc din inimă Preaînduratului și Atotputernicului Dumnezeu pentru mila și milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, și înainte de a se aduna credincioșii la rugăciune în biserică, numai uitându-se la cer și suspinând din adâncul inimii pentru lipsa de apă și de hrană, Dumnezeu, ca un știutor de inimi, privind la inimile lor, care se roagă în tăcere, îndată le trimite ploaie și vreme bună spre rodirea pământului, aducând mângâiere și bucurie tuturor, și celor buni, și celor răi. Și aceasta pentru că Domnul, după mărturia Sfintei Scripturi, “plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5, 45).

Alteori, pentru păcatele oamenilor, îngăduie Dumnezeu să vină peste oameni boli grele, fără leac sau cu anevoie de vindecat prin doctori. Dar îndată ce se fac slujbe, rugăciuni și Sfântul Maslu la biserici și prin casele creștinilor, bolile se vindecă prin credință și oamenii se fac sănătoși ca mai înainte, și aduc mulțumire Preabunului Dumnezeu, care I-a cercetat, dar morții nu I-a dat.

Uneori se ridică mari tulburări și războaie între popoarele lumii care aduc moartea a mii și milioane de oameni. Însă, dacă oamenii își aduc aminte de Dumnezeu și aleargă la El cu rugăciuni și zile de post din toată inima, atunci Preabunul și Atotputernicul Dumnezeu, potolește tulburările, stinge războaiele și aduce pace și înțelegere între oameni. Căci Domnul se milostivește spre noi și ascultă pe toți care se roagă pentru pacea lumii și unirea fiilor Bisericii Lui. El este Împăratul păcii (Isaia 9, 5) și fericește pe cei ce iubesc pacea, zicând: “Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“ (Matei 5, 9).

Alteori se ridică furtuni mari, ploi peste măsură și grindină, aducând mari stricăciuni livezilor, grădinilor și recoltelor, cu mari inundații și alunecări de teren, sau sunt cutremure grele de pământ. Însă, dacă oamenii se căiesc de păcatele lor și aleargă cu lacrimi la post și rugăciune, ploile încetează și cutremurele se liniștesc cu mila și cu puterea cea negrăită a Preabunului Dumnezeu, Care le stăpânește pe toate. Cine nu cunoaște, atunci, mila și îndurarea Lui Dumnzeu asupra oamenilor și purtarea Lui de grijă pe care o are spre toate făpturile Sale?

Alteori, pentru păcatele oamenilor, Dumnezeu îngăduie să apară pe pământ boli grele și fără leac și mulțime de lăcuste, gândaci, viermi, omizi și alte insecte care fac mari stricăciuni grădinilor, livezilor și tuturor semănăturilor. Însă dacă preoții și credincioșii se adună în biserici și fac rugăciuni, Sfântul Maslu, aghiasmă și alte slujbe rânduite, îndată suferințele omenești se ușurează și insectele stricătoare dispar prin mila și purtarea de grijă a Preabunului și mult Milostivului Dumnezeu față de neamul omenesc.

Dar cine dintre oameni va putea să spună vreodată cât de mare și nemăsurată este îndurarea și mila lui Dumnezeu, care pururea și în tot locul se revarsă asupra tuturor făpturilor Sale?

Așadar, frații mei, cugetând noi la mila și îndurarea lui Dumnezeu, să ne silim a fi milostivi față de frații noștri loviți de atâtea suferințe, care sunt tot oameni ca și noi. Prin aceasta împlinim porunca dată de Domnul, Care zice: “Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv“ (Luca 6, 36). Să ne aducem aminte că, făcând noi fapte de milostenie, facem bine sufletelor noastre, după mărturia care zice: “Omul cel milostiv face bine sufletului său; iar cel nemilostiv, pierde trupul său“ (Pilde 11, 17).

Când vrem să facem milostenie, să fim cu inimă bună și cu bucurie, să dăm celor săraci și necăjiți, aducându-ne aminte că roada omului drept este „milostenia” (Pilde 19, 22) și “dacă cineva miluiește să miluiască cu voie bună“ (Romani 12, 8). Deasemenea, trebuie să știm că în toate se arată mila lui Dumnezeu, dar mai cu seamă în îndelunga Sa răbdare (Ieremia 9, 47; Psalm 77, 42; Isaia 30, 18). Iarăși mila lui Dumnezeu se arată în cruțarea celor răi, datorită celor drepți.

Cine vrea să înțeleagă clar acest lucru, să citească în Sfânta Scriptură despre convorbirea fericitului patriarh Avraam cu Dumnezeu, despre pierderea Sodomei (Facere 18, 23-33). Iarăși vedem luminat din mărturia Sfintei Scripturi, că mila lui Dumnezeu se arată pururea către cei ce se lasă de cele rele și se căiesc de păcatele lor.

Auzi ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia: “Să-și lase cel necredincios căile sale și omul fărădelegii sfaturile sale și să se întoarcă la Dumnezeu, și va fi miluit“ (Isaia 55, 7). Și prin marele prooroc Ieremia, același lucru se arată: “Cel fărădelege, se va întoarce de la toate fărădelegile sale pe care le-a făcut și va păzi toate poruncile Mele și va face dreptate și milă, cu viața va trăi și nu va muri“ (Ieremia 18, 7). Dumnezeu amenință pe poporul Său, Israel, cu pierzare, pentru că nu face milă și zice prin proorocul Osea: “Ascultați cuvântul Domnului, fii ai lui Israel, că va să judece Domnul pe cei ce locuiesc pe pământ, fiindcă nu este credință, nici milă și nici cunoștința lui Dumnezeu pe pământ“ (Osea 4, 1-2). Tot așa și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pilda cu datornicul cu zece mii de talanți, ne arată pedeapsa celui ce nu a voit să facă milă cu fratele său, căruia îi zice: “Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o fiindcă M-ai rugat, nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine?“ (Matei 18, 23-34).

Cu adevărat, frații mei, Dumnezeu este “bun și blând și mult milostiv tuturor celor ce Îl cheamă pe Dânsul“ (Psalm 85, 4), dar voiește ca și noi să facem milă cu cei ce ne greșesc nouă: “Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 15; Marcu 11, 25). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că mai mult voiește de la noi milă, decât jertfă: “Mergând, învățați ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință“ (Matei 9, 13; 12, 7; Pilde 3, 3).

Iubiti credinciosi,

Până aici am arătat cu mărturii din dumnezeiasca Scriptură, despre mila și milostivirea lui Dumnezeu și în ce fel lucrează ea asupra noastră. Acum voi spune o istorie sfântă despre mila, milostivirea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu pe care o are pururea El asupra celor răi, spre a-i întoarce la pocăință. Cine a citit în Sfânta Scriptură istoria împăratului Manase, a înțeles câte răutăți și fărădelegi a făcut el înaintea lui Dumnezeu. Cum a adus pe poporul lui Israel la închinare de idoli; cum a făcut jertfelnice idolilor, mai bine zis demonilor, în amândouă curțile templului Domnului, cum a trecut pe fiii săi prin foc și a făcut idol cioplit și l-a așezat în templul lui Dumnezeu și cum, împăratul Manase, a adus pe Iuda și pe toți locuitorii Ierusalimului la atâta rătăcire, încât ei au săvârșit mai mult rău decât alte popoare, pe care Dumnezeu le-a stârpit din fața fiilor lui Israel (I Paralipomena 33, 2-9).

Dar mila, îndurarea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu cea fără de margini, s-au arătat și asupra acestui împărat depărtat de la El și, cu judecățile Sale necuprinse de minte, a întors la pocăință și la dreapta credință pe Manase. Căci a trimis asupra sa cu război, pe căpeteniile armatei regelui Asiriei, care l-au prins cu arcanul și l-au dus legat cu cătușe de fier, în Babilon. Acolo, fiind în mare necaz și strâmtorare, și-a adus aminte de Dumnezeu și de adâncul răutăților și al fărădelegilor lui, pe care le-a făcut înaintea Domnului în Ierusalim. Acolo a început cu mare durere din adâncul inimii sale a se ruga și a cere milă și îndurare de la Preabunul Dumnezeu, făgăduind îndreptare din toată inima și, rugându-se, zicea:

“Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al seminției lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul și L-ai pecetluit pe el cu numele Tău cel înfricoșat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și se cutremură din pricina Atotputerniciei Tale, pentru că nimenea nu poate să stea înaintea strălucirei slavei Tale și nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși! Însă nemăsurată și neajunsă este mila făgăduinței Tale…“

Iar fiindcă era legat în lanțuri de fier și nu putea să-și plece genunchii săi la rugăciune a zis: “Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te: Iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuiește-mă și pe mine nevrednicul după mare mila Ta și Te voi proslăvi în toate zilele vieții mele…“

După această rugăciune plină de umilință, Manase a fost ascultat de Dumnezeu și nu numai că a fost miluit și iertat de păcatele lui, cele mai multe ca nisipul mării, ci și din robie l-a scos Preamilostivul Dumnezeu și l-a întors în Ierusalim unde i s-a dat împărăția pierdută și până la sfârșitul său a împărățit peste Israel, neîncetând a se pocăi și a face tot felul de fapte bune spre slava lui Dumnezeu.

Pilda cu împăratul Manase, fiul lui Iezechia, ne îndeamnă și pe noi la pocăință, căci nimenea nu trebuie a se deznădăjdui de mila și milostivirea lui Dumnezeu, măcar de ar fi cel mai păcătos om din lume. Numai să se mărturisească la duhovnic cu mare căință cu durere de inimă, cu hotărârea de a nu mai păcătui și a-și plini canonul dat. Așa să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu, că va dobândi iertare de toate păcatele și mântuirea sufletului său.

Poziția cea mai dreaptă și mai ortodoxă a noastră față de mila lui Dumnezeu este aceasta: să ne silim la lucrarea tuturor faptelor bune; să nădăjduim la mila lui Dumnezeu nu la faptele bune ale noastre, iar în vreme de căderi în păcate, să nu ne deznă-dăjduim de mila Lui care pururea ne ajută pe calea mântuirii.

Să luăm aminte că dacă Dumnezeu face milă cu noi, suntem și noi datori să facem milă cu semenii noștri. Sunt atâția oameni săraci, să-i ajutăm după puterea noastră cu cele de trebuință vieții: un ban, o haină, o pâine dăruite, cu dragoste. Sunt atâția oameni bolnavi, să-i cercetăm, să-i mângâiem, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătatea și alinarea suferințelor lor. Sunt atâția creștini robiți de păcate, căzuți din dreapta credință, bolnavi la suflet. Să ne ostenim a-i călăuzi spre Hristos, a-i îndemna la biserică, la rugăciune, la un preot să-și mărturisească păcatele. Să le vorbim de bucuria mântuirii și de chinurile iadului; să-i convingem să se pocăiască și să urmeze cu dreaptă credință lui Hristos. Numai așa ne putem mântui, că zice Domnul: Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui! (Matei 5, 7).

Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu de mila Lui cea mare, și să ne ajute a face milă ca să dobândim iertare și Cerească Împărăție care nu va mai avea sfârșit. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

(crestinortodox.ro)

mai mult
Creștinătate

ORTODOXIA ASIGURA SANATATEA VESNICA (SFINTENIA) 2

Preot332

Medicina Creştină începe cu „REÎNTÂLNIREA” cu DUMNEZEU, fapt ce aduce „IERTAREA” păcatului omenesc.

Taina „IERTĂRII păcatului” este esenţială în Medicina Creştină. După cum boala are nevoie de un „medicament”, tot aşa păcatul are nevoie de „IERTARE Medicamentul DIVIN”. Este un Medicament al Lui DUMNEZEU pentru bolile noastre, „IERTAREA păcatelor”. Luând acest Medicament DIVIN, deodată începe o revenire la Sănătate.

În sens Creştin, păcatul este mai mult decât o „abatere de la legea naturii”, este o „contrarietate Interpersonală”, ce tot prin „ÎMPĂCARE INTERPERSONALĂ” se remediază.

Dacă nu te ÎNTÂLNEȘTI Personal cu DUMNEZEU, nu vei obţine niciodată „IERTAREA” păcatelor, orice ai încerca tu.

Păcatele se „ispăşesc”, se pot consuma ca efect direct, dar niciodată nu se pot IERTA decât prin IERTAREA pe care o DĂRUIEȘTE doar DUMNEZEU. Doar DUMNEZEU IARTĂ păcatele, nimeni altul, şi este un „instrument” prin care se face această IERTARE: Biserica Lui DUMNEZEU, Biserica-CHIPUL IUBIRII şi IERTĂRII DIVINE.
Pr. Ghelasie 

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

„Cuvine-se cu adevărat” – rugăciunea dăruită creștinilor de către Arhanghelul Gavriil

ic4417

Călugărul a adus piatra, iar străinul a luat-o în mâinile sale şi a scris pe ea cu degetul imnul închinat Maicii Domnului. Aceste cuvinte se scrijeliseră atât de adânc în placa cea tare, ca şi când ar fi fost lut plămădit atunci.

Într-una dintre chiliile ce se găsesc în împrejurimea Kareii în Muntele Sfânt (Kareia – „capitala” Muntelui Sfânt), ridicată în cinstea Adormirii Maicii Domnului, a sihăstrit la anul 982 un oarecare bătrân cu ucenicul lui.

Într-o sâmbătă seara, pe data de 10 iunie, a plecat bătrânul pentru privegherea bisericii „Începătorului”, punându-l pe ucenic să citească singur slujba. Noaptea, călugărul a auzit o bătaie în uşă. Deschide şi vede un oarecare călugăr necunoscut.

Vizitatorul a rămas în noaptea aceea la chilie, cântând împreună slujba utreniei. Înainte de oda a noua a cântărilor (cântarea a 9-a), călugărul chiliei a cântat până la cunoscutul imn al Sfântului Cosma Melodul „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”, pe când străinul a cântat până la „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”. Cel dintâi a auzit şi a zis cu uimire:

– Haide să cântăm numai „Ceea ce eşti mai cinstită…”, „Cuvine-se cu adevărat…” ne este necunoscut. Te rog, scrie-mi acest imn ca să-l cânt şi eu pentru Născătoarea de Dumnezeu.

– Adu-mi cerneală şi hârtie şi o să ţi-l scriu.

– Nici cerneală nu am, nici hârtie!

– Adu-mi atunci o piatră!

Călugărul a adus-o iar străinul a luat-o în mâinile sale şi a scris pe ea cu degetul imnul închinat Maicii Domnului. Aceste cuvinte se scrijeliseră atât de adânc în placa cea tare, ca şi când ar fi fost lut plămădit atunci.

– De acum înainte aşa să-l cântaţi şi voi şi toţi ortodocşii, a zis străinul, făcându-se nevăzut.

Era Îngerul Domnului, trimis din cer ca să aducă imnul oamenilor. Când s-a întors bătrânul de la priveghere şi a auzit cele legate de imn, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului pentru minunata ei arătare. După aceea a povestit în capitală întâmplarea, iar de acolo placa cu litere îngereşti a fost trimisă la rândul ei, împreună cu povestirea scrisă, la patriarh.

De atunci, imnul acesta arhanghelic se cântă în sfintele slujbe ortodoxe. Icoana Maicii Domnului în faţa căreia s-a întâmplat minunea a fost dusă la biserica unde a avut loc întâmplarea. Chilia aceea, unde s-a auzit pentru prima dată imnul arhanghelic, s-a numit „Cuvine-se cu adevărat”, pe când împrejmuirea s-a numit „Paradis”.

În concordanţă cu sinaxarul din 11 iunie, îngerul care a învăţat pe călugăr imnul era însuşi Arhanghelul Gavriil.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 172-173)

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

SF. DIONISIE AREOPAGITUL – 3 OCTOMBRIE

Sf111

Sfantul Dionisie Areopagitul s-a nascut in Atena.

Dupa ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers in Egipt pentru a si le desavarsi. Pe cand se afla aici, Mantuitorul era rastignit pe Cruce la Ierusalim. Observand intunecarea cerului petrecuta la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: „Sau Dumnezeu patimeste sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”.

Dionisie revine in Atena si se bucura de intalnirea cu Pavel in Areopag. Va pune in inima cuvintele pe care le va rosti Pavel si astfel, in anul 51 se va converti la crestinism. Mai tarziu, va fi hirotonit episcop in Atena. Calatoreste cu Pavel si ii cunoaste pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca sa o cunoasca pe Maica Domnului. Va fi de fata la inmormantarea Feciorei Maria.

Dupa ce a randuit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca in Galia, l-a indemnul Sfantului Clement, episcopul Romei. Zideste o biserica in cetatea Parisului si converteste multi pagani la crestinism. A fost decapitat in vremea imparatului Domitian (81-96).

Sfantul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lasat o ierarhizare a cetelor ingeresti. In prima treapta, care este cea mai inalta, sunt: Tronurile, Heruvimii si Serafimii. A doua treapta cuprinde: Stapaniile, Domniile si Puterile, iar in treapta a treia intalnim: Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii.

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

ORTODOXIA ASIGURA SANATATEA VESNICA (SFINTENIA) 1

post1

Dragii mei,

Sunt exasperat de catre unii asa zis crestini care imi explica faptul ca Ortodoxia e compatibila cu nu stiu ce bazaconii de terapii gen yoga, reiki etc. NU ESTE ASA!

Sfintii parinti au infiintat BOLNITE (primele spitale) in care vindecau INTEGRAL omul si il faceau sanatos pentru vesnicie printr-o „terapie” ortodoxa. Incep sa reproduc fragmente din cartile Pr. Ghelasie tocmai ca sa vedem diferenta.

„Medicina Isihastă este Medicina Ascetică a misticilor Pustnici Creştini, care se dovedeşte că are în sine „Valori medicale” ce pot fi de mare folos bolnavilor de astăzi. Asceza este „disciplina” unei vieţi strict controlate, prin reguli şi indicaţii severe. Păcatul este „boală şi moarte” şi doar o „severitate voită” mai poate aduce o remediere.

Mâncarea este pentru Om cea mai „instinctuală autoplăcere”. De aceea zisul „Post” este cel mai greu „Act al Voinţei”. Cine este capabil să postească, este capabil de orice. În sens Creştin, nu atât „renunţarea” la anumite mâncări este Postul, ci „Sacralizarea Mâncării”. Aşa Postul în sine este în primul rând „Sacrul Hranei”. De aceea doar cei Religioşi sunt capabili de un Post susţinut.

Medicina noastră Isihastă este o Triplă Terapeutică, Vindecarea prin DIVIN (Sacroterapia); refacerea prin Suflet (Psihoterapia); moduri de însănătoşire prin Corp (Mobilo-Dietoterapia).

În această scurtă relatare ne oprim direct la Dietoterapie, ca să oferim mai pe înţeles tocmai „suportul şi atacul” de bază al Terapeuticii.

Aşa Dietoterapia noastră se adresează în primul rând celor bolnavi, care mai fac şi „ultima încercare”. Boala mai întâi se instalează în Suflet apoi se opreşte în Corp, pe care îl distruge. Se pot face adevărate „Minuni” direct prin Suflet, dar acest lucru este cu putinţă doar pentru cei „Aleşi şi excepţionali”. Noi, cei „mici”, avem „calea de jos”.

VA URMA

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

MAICA DOMNULUI GTRABNIC AJUTATOAREA – 1 OCTOMBRIE

Ic_MD

Dragii mei,

Inima mea arde de evlavie in fata acestei icoane. M-a ajutat ENORM de-a lungul vietii. Chiar este grabnic ajutatoare.
Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” se află la Mănăstirea Dohiariu din Sfântul Munte Athos.

Tradiția spune că această veche icoană făcătoare de minuni a fost pictată în secolul al X-lea, în vremea păstoririi Sfântului Neofit (9 noiembrie) ca egumen al mănăstirii. Icoana este zugrăvită în tehnica fresco, pe exteriorul peretelui vestic al trapezei din partea stângă a intrării în mănăstire.

În anul 1664, monahul Nil, având ascultare la trapeza mănăstirii, obișnuia să vină spre sala de mese ținând în mână o făclie aprinsă, care scotea mult fum negru. În drumul său spre trapeză, călugărul trecea pe lângă peretele pe care era zugrăvită icoana Maicii Domnului. Într-una din zile, când a trecut pe lângă perete, monahul Nil a auzit o voce din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicându-i să nu mai îndrăznească să-i mai afume cinstita icoană cu acel fum înecăcios.

Călugărul, crezând că a fost o glumă a unui frate, a ignorat avertismentul și a continuat să meargă spre bucătărie cu torța ce scotea multă funingine. Atunci Maica Domnului l-a certat cu asprime: „Călugăr nevrednic de această numire, oare ai să mai continui mult cu obrăznicia ta, afumându-mi chipul?”. Și odată cu aceste cuvinte ale Maicii Domnului, călugărul Nil a orbit.

Abia atunci a înțeles Nil că însăși Maica Domnului îi vorbise, ca una ce răbda zilnic fumul înecăcios ce ieșea din făclia lui. După această întâmplare, monahii au așezat o candelă în fața Sfintei Icoane și un vas în care se ardea tămâie, astfel încât Maica Domnului să fie cinstită.

Orb fiind, monahul Nil își petrecea tot timpul înaintea icoanei, rugându-se Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l ierte și să-l vindece.

După îndelungă pocăință înaintea icoanei Maicii Domnului, călugărul Nil a auzit din nou vocea cea minunată, zicându-i: „Nile, am primit pocăința ta și Bunul Dumnezeu te-a iertat, dăruindu-ți iarăși vederea. Spune, deci, fraților că eu sunt îngrijitoarea și ocrotitoarea mănăstirii. Toți cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine și nu-i voi trece cu vederea. Drept aceea, să se numească această icoană a mea «Grabnic Ascultătoare»”.

După aceste cuvinte ale Maicii Domnului, Nil și-a recăpătat vederea, mulțumindu-i și slăvind-o pe Preacurata Stăpână.

Înaintea acestei sfinte icoane se cântă zilnic Paraclisul Maicii Domnului, icoana fiind un izvor nesecat de tămăduiri și mângâieri, fiind cinstită în întreaga lume, mai ales ca ocrotitoare a familiilor creștine și, în mod special, ca ajutătoare pentru femeile care nu pot naște.

Copii ale icoanei athonite „Grabnic Ascultătoare” au fost mereu cinstite cu mare dragoste și rugăciuni fierbinți în Rusia. Multe dintre aceste copii s-au proslăvit prin minuni, fiind cunoscute cazuri de vindecare de ciumă și posedare demonică.

În anul 1838, Mănăstirea Dohiariu a oferit o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” Episcopiei Misionare Ruse din Ierusalim.

În anul 2006, pe 23 iulie, Mănăstirea Lainici a primit de la Mănăstirea Dohiariu o copie a icoanei făcătoare de minuni „Grabnic Ascultătoarea”.

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Acoperamantul Maicii Domnului

ic335

Acoperamantul Maicii Domnului este sarbatoarea randuita de Biserica in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata. La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi. Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.

Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care il prazanuieste Biserica astazi, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim ca 1 octombrie este si Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice. Ea a fost stabilita in mod oficial in sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

Sfintii Cuviosi parinti Iosif si Chiriac de la Bisericani

Acesti cuviosi parinti isihasti nemteni se numara printre cei mai mari asceti ai Bisericii Ortodoxe Romane.

Viata Cuviosului Iosif de la Bisericani

Acest cuvios parinte este cel dintai sihastru cunoscut in Muntele Bisericanilor si intemeietorul manastirii cu acelasi nume. S-a nascut intr-un sat din tinutul Neamt si de mic, avand inclinare spre viata calugareasca, a intrat in obstea Manastirii Bistrita. Aici a primit tunderea in monahism si a deprins de la parintii batrani viata duhovniceasca, postul si neincetata rugaciune. Vazand Cuviosul Iosif ca nu are destula liniste in Manastirea Bistrita, a luat binecuvantare de la egumenul manastirii si a plecat sa se inchine la mormantul Domnului din Ierusalim.

Tropar la sarbatoarea Acoperământului Maicii Domnului
Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac la sarbatoarea Acoperământului Maicii Domnului
Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu, îngerii cu ierarhii se închină şi Apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Iosif de la Bisericani;
– Sfantului Chiriac de la Bisericani;
– Sfantului Apostol Anania;
– Sfintilor Mucenici Mihail din Manastirea Zovei si a 36 de monahi;
– Sfantului Cuvios Roman Melodul;
– Sfantului Mucenic Domnin;
– Sfantului Cuvios Ioan;
– Sfantului Cuvios Grigorie Domesticul;
– Sfantului Ioan Cucuzel;
– Icoanei Maicii Domnului Cucuzelita de la Marea Lavra – Koukouzalissa;
– Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare de la Manastirea Dochiariu.

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:
Prăznuirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului din Stejar, de la Mănăstirea Bisericani (România);
Prăznuirea Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Pskov-Lublin;
Sfântul Mc. PIATON din Benevento, misionar în Belgia şi Franţa (+292);
Sfântul ABIATHAR de la Mtskheta (Georgia, sec. IV);
Sfinţii MIRIAN, regele Georgiei şi NANA, soţia sa (sec. IV);
Sfânta SIDONIA, ucenica Sfintei Nina (Georgia, sec. IV);
Sfinţii Mc. VERISSIM, MAXIMA şi IULIA, care au pătimit la Lisabona, sub Diocleţian (Portugalia, cca +302);
Sfântul Mc. MELARIE (sau MYLOR), prinţ din Amesbury (Anglia, +410);
Sfântul VLAI din Bereea (Siria, +431);
Sfântul Ier. ALADIUS (sau ALBAUD), episcop de Toul (cca +520);
Sfântul Ier. REMIGIUS, episcop de Reims, apostolul francilor (+533);
Sfântul Cuv. BAVO (sau Bavon), pustnic din Ghent (Belgia, +654);
Sfântul Cuv. DODO, stareţ în Belgia (+750);
Sfântul FIDARLEUS(+762)
Sfântul Ier. MELCHISEDEC I, patriarhul Georgiei (sec. XI);
Sfântul Cuv. VIRILA, stareţ al Mănăstirii Mântuitorului, din Leyre (Spania, cca + 1000);
Sfântul Cuv. SAVA Stâipnicul, egumen la Visera-Novgorod (Rusia, +1460);
Sfinţii Sf. Noi Mc. ALEXIE şi MIHAIL (Vologdski), preoţi din Rusia (+1918 şi +1920);
Sfinţii Sf. Noi Mucenici ALEXANDRU (Agatonikov), protoereu, GHEORGHE (Arhangheliski) şi NICOLAE, preoţi (Rusia, +1937);
Sfântul Cuv. Nou Mc. TEODOR, monah (Rusia, +1940);
Sfântul Mc. ISMAEL din Strelna-Sankt Petersburg (Rusia, +1938);
Sfântul Mc. ARETAS şi cei 504 Mucenici împreună cu dânsul de la Roma;
Sfântul SEVER, preot şi mărturisitor la Orvieto (Italia).

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Ciprian.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Creștinătate

ARE INSEMNATATE BLESTEMUL PARINTESC?

ic6748

Neîndoit că are. Cum să nu aibă însemnătate blestemul părintesc? Şi de lucruri mai mici, chiar şi de gânduri obişnuite, se zguduie lumea duhovnicească; cu atât mai mult de blestemul părintesc rostit pe dreptate.

Dreptul Noe a blestemat pe urmaşii lui Ham din pricină că Ham îşi bătuse joc de tatăl său, Noe; Şi acest blestem se întinde în chip vădit până în ziua de astăzi asupra neamurilor negre, a hamiţilor.

O mamă îşi certa fiul dezmăţat. Mâniindu-se, fiul a înjurat-o. Mama l-a mustrat şi pentru acest lucru. Atunci el a lovit-o pe mama sa cu băţul. Mama a început să plângă şi să se tânguiască, şi în durerea sa a rostit acest blestem asupra fiului său: „Fiu ne-fiu ce-mi eşti, cum am plâns eu azi să plângi şi tu în ziua ta cea mai de bucurie!” După o vreme, mama a murit, iar fiul a rămas neîndreptat şi neiertat; însă blestemul mamei s-a împlinit, în ziua nunţii fiului – în ziua lui cea mai de bucurie -, nuntaşii trăgeau cu puşca. Un glonte „rătăcit” a nimerit-o pe tânăra mireasă, şi el a început să plângă, însă moartea a pus sfârşit plângerii lui – şi vieţii lui.

Hristos a întărit străvechea poruncă privitoare la cinstirea părinţilor zicând cu preacurata Sa gură: să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta. Deci, nici să nu se gândească cineva că aceasta e poruncă a lui Moise. Nu. Ea este a lui Hristos. Dar dacă vreun părinte păgân sau necredincios ar rosti blestem asupra fiului său fiindcă acesta e creştin, un astfel de blestem ar cădea pe capul părintelui, nu pe al fiului, în cazul tău însă, tu eşti cel vinovat, şi blestemul rămâne asupră-ţi. Ca atare, rugati-va parintii, cât sunt vii, să va ridice blestemele (daca au facut asta) şi să va binecuvânteze, ca să fiti vii şi să aveti viaţă lungă pe pământ.

Doamne ajuta!

Sf. Nicolae Velimirovici

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

Cele trei arme ale fiecărui creştin

Boca2

Chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău!”.

Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”.

Iar a două armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sfânta Cruce (I Corinteni 1, 18). (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol?) Ei însă nu au semn, că nu-i lasă diavolul să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat nouă”.

Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău!”.

Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie, ca un vameş al văzduhului, de robii lui Dumnezeu, ca să-i cerce nu cumva să se mai afle la ei ceva iubire de sine, ceva mândrie, sau părere înaltă, şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi, sau în mai mari să-i cufunde.

(Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 180-181)

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Predica de pe munte – Iubirea vrajmasilor

PrG

Predica la Duminica a XIX-a dupa Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,

A zis Domnul:

“Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai.

Ci voi iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!” (Luca 6, 31-36).

Preaiubitilor, in aceste sase versete, in aceste putine cuvinte e fiinta adanca a descoperirii dumnezeiesti. A fost numita aceasta spusa a Domnului – “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea!” – Legea de aur a Evangheliei. Si, intr-adevar, acest cuvant vrednic este sa uneasca tot sufletul – nu numai crestinesc, ci omenesc – de pretutindeni; acest cuvant al Mantuitorului, pe Care – cum atat de frumos rostea parintele si invatatorul nostru, Dumitru Staniloae – Tatal L-a trimis in lume zicandu-I: “Mergi si mantuieste-Ti fratii! Spune-le lor adevarul mantuitor. Si odata cu spusa acestui cuvant arata-le jertfa Ta, iubirea Ta suprema!”.

Atunci, sa cugetam impreuna asupra acestui cuvant si din launtrul lui: “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi lor asemenea!”. Sa faci tu intai, sa nu astepti pe altul sa inceapa binele; ci de la tine sa porneasca. Asa a zis Iisus: “Faceti voi.!”. Tu, mai intai. Caci de la tine, omule, a inceput – din nefericire, prin ispita diavolului – raul. Pentru ca dintru inceput, tu, omule, zidit dupa chipul Ziditorului, deci dupa chipul luminii si iubirii dumnezeiesti, ti-ai intors fata de la fata Lui.

Sa ne adancim nitel in taina istoriei omului, a caderii si mantuirii lui, la acel act tragic in care fratele si-a ucis fratele – Cain pe Abel. Aceasta a fost adancimea caderii. Adam si-a intors fata de la Dumnezeu. Pacatul lui n-a fost atat de mare… S-a simtit gol… Gol de har, gol de lumina dumnezeieasca si de iubire. Dar despartirea lui de Dumnezeu a insemnat si despartirea copiilor lui unul de celalalt; pana la crima. Si, in urma crimei, omenirea a cunoscut atatea tragedii – ale sfasierii intre frati, intre popoare… In aceasta cadere a sfasierii, omenirea, care n-a pierdut cu totul lumina, puterea divina (caci chipul lui Dumnezeu nu poate fi distrus, Dumnezeu nu-Si ia nici darul, nici chemarea inapoi, ci darul Lui este vesnic), a ajuns, in Vechiul Testament, la Legea Talionului; pe care Mantuitorul a rostit-o in Predica de pe Munte: “Ati auzit ca s-a zis: Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.”. Adica la raul cuiva sa raspund si eu, daca nu mai mult, cel putin in egala masura . Aceasta era o forma tragica a Legii Talionului, pe care am auzit cum a evocat-o Mantuitorul. Era un fel de suis, spuneau cei vechi, al legii dreptatii. De la crima lui Cain urca omenirea la legea dreptatii. Cum ziceau romanii: “Dreptatea inseamna sa traiesti onest, sa nu lezezi pe nimeni si sa dai fiecaruia ce este al lui”.

Dar sa vedem cum a suit omul, in aceasta taina a mantuirii tuturor. Intrebat fiind un rabin din vremea Mantuitorului: “Spune un cuvant care sa cuprinda esenta adevarului, si atat de concentrat sa fie acest cuvant, ca sa-l poti rosti cat ar sta omul intr-un picior!”, acel invatator de lege, acel rabin a rostit: “Sa nu faci altuia ceea ce nu-ti prieste tie!”. Asa cum zice romanul: “Ce tie nu-ti place altuia nu-i face!”. Pana aici ajunsese schimbarea – intoarcerea omului de la caderea lui Adam si a lui Cain – inainte de venirea Mantuitorului. Pentru ca, de la acest prag incolo, Mantuitorul – Fiul lui Dumnezeu facut Om, asemenea cu noi – in numele Tatalui Ceresc cu Duhul Sfant si al omenirii intregi, sa spuna cuvantul pe care l-am auzit: “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea!”. Cum ti-ar prii tie – cum doresti tu salvarea ta, ceea ce ai ajuns sa cunosti ca te salveaza – asa sa faci semenului tau. Pornind de la Dumnezeu si de la tine. Uneori stai si te gandesti daca e ingaduit vreun fel de iubire de sine… N-ai voie sa te distrugi. Nu-i egoism, sa nu talcuim gresit; dar uneori parca ti-e ingaduit pentru tine, pentru salvarea ta, sa cugeti la tine savarsind binele. Este forma, as zice, adevarata, a iubirii de sine – grija de mantuirea ta. Macar plecand de la acest gand care te motiveaza in adanc, sa faci binele.

Si atunci, asa cum, din cuvantul Mantuitorului am cutezat a zice: “Precum voiesti sa-ti faca tie semenul tau sa faci tu”, incepe, dar, cu binele; niciodata sa nu astepti ca semenul tau sa inceapa, ca nu stii cand va incepe el, pentru ca nu esti stapan pe el. Ci totdeauna sa ai constiinta ca tu, incepand sa faci binele, vei deveni un reper al binelui. Asa cum Iisus iti spune: incepand cu binele fata de oricine. Vom talcui mai mult acest cuvant: fata de oricine.

Zice Mantuitorul: “Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc. Daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Si pacatosii acelasi lucru il fac. Si daca dati cu imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor ca sa primeasca inapoi intocmai”. Aici se dezvaluie noutatea si unicitatea Evangheliei. Caci am pomenit si starea de crima intre semeni , Legea Talionului: “Ochi pentru ochi” (sau chiar doi ochi pentru un ochi, cum am auzit in pilda amintita), si starea aceea: Sa nu faci altuia ceea ce nu-ti prieste tie, care, observati, te opreste, numai, de la rau. Ea nu e si salvatoare; este o restrictie, e negatia; nu e afirmarea, marturia. Dar Iisus a venit sa transfigureze, sa transforme omul, prin Dumnezeu, Care este acelasi pentru toti, si din fiecare vrea sa faca un semen, un frate asemenea Lui.

Daca dai cuiva, asteptand acelasi dar pentru tine “si pacatosii fac intre ei asemenea. Daca dati cuiva cu imprumut si asteptati sa primiti inapoi intocmai, ce plata aveti?”. Omul, in firea cazuta, zice: pai cum, Doamne, daca i-am dat lui, sa n-am dreptul sa cer inapoi ce i-am dat?! Noi credem si marturisim ca aici Mantuitorul vrea sa ne spuna acest lucru adanc de tot: a venit un om necajit la tine si ti-a cerut un ajutor. Pe de o parte, daca poti, ii dai, si-i dai definitiv, deplin, daca iti sta in masura. Poti sa ajungi chiar la acea masura a vaduvei de la templu – care doi banuti a avut si pe amandoi i-a dat –, cu o incredere desavarsita ca Dumnezeu iti va da inapoi ceea ce ai dat (si-ti da Dumnezeu in schimb, cu certitudine; multi dintre noi au avut aceasta experienta. Observati, cum a zis romanul: “Cine pe saraci ajuta, pe Dumnezeu imprumuta”). Dar daca nu ai ajuns la acel stadiu, atunci ii dai, iar datoria lui este sa gandeasca sa-ti dea inapoi; sa nu fii tu cel obsedat si toata ziua sa-i zici: ia aminte ca ti-am dat. Intelesul Evangheliei acesta este: daca ai dat, nu ramane nici o clipa preocupat in chip egoist. Inca mai adanc: numai atunci esti liber – acesta e cuvantul cel mai de pret –, cand nu mai esti obsedat, posedat de nimic; nici de ceea ce ai daruit, si nici de povara, de robia acelui dar facut, acelui bine facut. Abia atunci esti liber, in adevarul cel mai adanc. Asa cum spune Sfantul apostol Pavel: ajungi la starea aceea “incat cei ce au sa fie ca si cum n-ar stapani, cei casatoriti ca si cum n-ar fi casatoriti” (adica preocupati doar de legea trupului), ci in acea libertate a fiilor lui Dumnezeu.

Pentru care zice Mantuitorul: “De aceea zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai” (Luca 6, 35).

Mai intai: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”. S-a spus adeseori de catre talcuitori ca mai ales in aceasta se afla taina Evangheliei, taina Vestirii celei Bune a lui Dumnezeu-Tatal, prin Fiul Sau in Duhul Sfant: in iubirea vrajmasilor . E vorba asadar de topirea urii si a oricarei seminte a raului, a oricarui lucru al demonului. Caci aici e demoniacul: in ura, in invidie. Se spune ca demonul, Lucifer a fost invidios pe om cand a luat cunostinta ca Fiul lui Dumnezeu Se va intrupa si Se va face asemenea chipului nostru (pentru ca pe acest chip al nostru sa-l inalte la stralucirea chipului slavei Sale). De aceea l-a ispitit pe om; de aceea adeseori suntem noi insine ispititi sa suferim pentru frumusetea, pentru curatia inimii cuiva. Orice iti iarta omul, mai ales cand te vede cazut; un lucru nu-ti iarta: sa fii mai bun decat el. Doamne, fereste-ne de aceasta ispita si da-ne bucuria sfanta de a ne impartasi mai curand din bunatatea celorlalti, din intelepciunea lor; nu de a-i pizmui.

“Iubiti pe vrajmasii vostri.” asemenea lui Dumnezeu. Caci omul, prin pacat, s-a facut vrajmas Dumnezeirii. Sa iubesti pe vrajmasi… E cu putinta? Este, iubitilor. Cum? Numai impartasindu-te din iubire dumnezeiasca. Daca ai sa privesti in jur, la semenii tai, greu te vei impartasi de la ei dintr-o asemenea iubire. De aceea a trimis Tatal pe Fiul Sau. In chip de rob; cel mai de jos. Si in chipul jertfei, al jertfei pentru pacatosi. Cum spune dumnezeiescul Pavel: “Caci Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi cand noi eram pacatosi”. Si a fi pacatos inseamna a fi vrajmas lui Dumnezeu; a fi vrajmas tie insuti. De aceea spune Dumnezeu prin Proorocul: “Nu pe Mine M-ati parasit (in pacatele voastre), ci pe voi insiva”. Cand parasesti lumina si iubirea divina, cand Il parasesti deci pe Dumnezeu, te parasesti pe tine, iti parasesti chipul luminos, iti parasesti menirea, salvarea ta. Si tu atunci esti vrajmas lui Dumnezeu si vrajmas tie insuti. Cand gandesti la cuvantul lui Iisus: “Iubiti pe vrajmasii vostri”, gandeste-te la iubirea ta; ca tu insuti esti un vrajmas. Tu, in caderea ta, esti vrajmasul tau, esti vrajmasul semenilor tai, esti, in ultima instanta, vrajmasul lui Dumnezeu. Si atunci, o Doamne, cat de adanc se reveleaza aceasta taina a iubirii vrajmasilor! Numai aceasta e salvarea lumii.

Intre cele doua razboaie mondiale s-au petrecut atatea revolutii, precum stiti: incepand din Rusia, apoi in Italia, in Portugalia, in Germania, in Spania, si la noi, si in Turcia… Dar dintre cei care au condus revolutiile, unul singur L-a descoperit pe Mantuitorul; si nu era din Europa crestina, ci din Asia – Gandhi. El singur, cand a citit aceste cuvinte ale Mantuitorului: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”, s-a simtit iluminat. Iluminat! El, care era sufletul luminat al poporului indian (pe atunci colonie, sub stapanire straina). Si, cand l-a intrebat cineva cum, cu ce argumente a condus el eliberarea poporului sau, revolutia, cu vreo invatatura calauzitoare din cartile lor vedice? Nu, a raspuns el. “Cand am citit cuvintele lui Iisus: «Iubiti pe vrajmasii vostri!», deodata mi-am spus: Asta imi trebuie. Trebuie sa dovedesc vrajmasilor mei, si tuturor, ca-i iubim”. Si toata revolutia lui a dus-o cu Noul Testament in san, si cand ajungea in mijlocul celor care-l ascultau, din tren cobora putin pe scara vagonului, multimile ii sorbeau vorbele de pe buze, si el scotea Noul Testament si le citea Predica de pe Munte a Mantuitorului, apasand mai ales asupra acestor cuvinte: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”.

Atunci mi-am zis: Doamne, acesti conducatori de revolutii din Europa, acesti dictatori erau botezati, erau crestini; si au facut sa curga atata sange, au ucis atatia semeni ai lor! Iar indianul Gandhi, cand a intalnit cuvantul Tau, cu ce flacara a luminii Tale si a iubirii lui a trait! El insusi, in final, asa s-a si savarsit din viata – martir. Caci a fost martirizat (noi, cei batrani, stim), in 1948.

Fratilor, iubirea aceasta – ea e salvatoarea lumii! Dar te intrebi cum o poti dobandi; si cum o poti trai. Tu vrei s-o traiesti pentru salvarea semenilor tai, a poporului, in numele lui Iisus. Trebuie sa te transfigurezi in aceasta iubire divina dupa chipul Mantuitorului, al Fiului lui Dumnezeu. Dar cum?

In timp ce la strana sau in cor se canta: “Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”, preotul se roaga in altar: “Cu vrednicie, Doamne, Te marturisim pe Tine, Unule, Vesnicule Dumnezeu, Tu pururea fiind (auziti cuvant atat de frumos!) si acelasi fiind”. Sa retinem cuvintele: “pururea fiind (existand) si acelasi fiind”. Atat de mult ne-au patruns aceste cuvinte! Noi suntem ziditi dupa chipul lui Dumnezeu-Tatal prin Fiul in Duhul Sfant; dupa chipul Fiului, Care, pururea fiind iubire si lumina, acelasi este. Si fiecare din noi tinde sa fie acelasi, in aceeasi lumina si aceeasi iubire, neincetat, oricand si oriunde; acelasi fiind, neschimbat. Vedeti, demonul (pacatul) l-a sfasiat pe om, cand i s-a adresat: “Oare a zis Dumnezeu ca de veti gusta din Pomul cunostintei Binelui si Raului veti muri? Nu veti muri. Veti fi ca niste dumnezei”. – Cu alte cuvinte, daca veti gusta nu numai din Pomul binelui, ci si al raului. Dar gustand si din bine si din rau mai ai unitatea, mai esti acelasi? Nu aici s-a produs sfasierea? Nu aici s-a produs duplicitatea? Caci aceasta a fost caderea, Doamne! In afara de ingerii cazuti numai omul e duplicitar, e ambiguu, e impartit. Nu mai e acelasi in orice clipa.

Ma rog de multe ori lui Dumnezeu, si ne rugam toti: Doamne, ajuta-ne sa fim in aceasta unitate de credinta, redobandind unitatea pe care demonul a sfasiat-o. Si sa fim aceiasi, in lumina si iubire divina; acelasi sa fii la altar, acelasi in biserica, acelasi in afara ei, la locul tau de munca, in casa ta, pe strada, in piata, oriunde. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea puterea, de aici inainte macar, sa fim asa cum zicem despre Dumnezeu: pururea fiind si acelasi fiind – pururea fiind iubirea si lumina divina in mine si acelasi fiind – in lumina si iubire: ziua si noaptea, in calatorie sau stand locului, la lucru sau gandind, scriind sau ostenind. In orice stare a mea, acelasi sa fiu.

Zice Sfantul Vasile cel Mare: “Duhul (lui Dumnezeu) este cu adevarat locul sfintilor. Iar sfantul este pentru Duhul Sfant un loc al Sau intrucat se ofera sa locuiasca cu Dumnezeu, si se numeste templul Sau”. Duhul Sfant zideste un loc in lume – e cu adevarat locul sfintilor. Ganditi-va: la Cincizecime, cand a pogorat Duhul Sfant, erau toti apostolii la un loc; si acel loc a devenit un loc al Duhului Sfant. In Evanghelia dupa Ioan citim: “Pe Dumnezeu nu L-a vazut nimeni niciodata. Fiul Sau unic, Care este in Sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut”; deci Fiul din Sanul Tatalui. Cine este Sanul Tatalui? E Duhul Sfant. Cine s-a facut san al Fiului lui Dumnezeu? Maica Domnului. Ca din ea S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu si ea a devenit templu al Duhului Sfant. Dar, prin botez, crestinul nascandu-se din apa si din Duh, din cristelnita care e san al Maicii Domnului, si el devine un loc al Duhului Sfant, cum zice Sfantul Vasile cel Mare. Inima ta sa devina un loc al Duhului Sfant, un templu al Duhului Sfant. Cand te rogi: “Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor (al tuturor bunatatilor dumnezeiesti) si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, curateste-ne de toata spurcaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”. Duhule Sfinte, vino si te salasluieste intru noi! – in mine, in tine, in fiecare, ca inima mea sa devina loc al Duhului Sfant. Si daca eu devin loc al Duhului Sfant, atunci lumina Duhului Sfant straluceste pe fata lui Hristos, dupa al Carui chip am fost zidit si voia Tatalui se implineste in mine. Daca eu cuget si ma rog asa, aducandu-mi aminte mereu de cuvantul lui Dumnezeu – “Vino si Te salasluieste intru mine, Duhule Sfinte!” – atunci eu raman acelasi, un loc al Duhului Sfant, o marturie a Lui. Asa au fost sfintii toti, chiar negraind uneori…

Va spuneam ca la Sfantul Antonie venea un ucenic o data pe an… Multi altii il intrebau: “Parinte, raspunde-mi la intrebarea cutare sau cutare! Acest ucenic nu-l intreba nimic. Sta langa el.

– Omule, tu nu ma intrebi, nu-mi spui nimic?

– Parinte, mi-e de ajuns sa stau langa tine…” Simtea prezenta harului, a luminii, a pacii divine langa el. Asa au fost sfintii. Unul se ruga lui Dumnezeu: “Doamne, da-mi acea putere ca eu sa iau boala acestui bubos, acestui lepros, iar el sa ia sanatatea mea”. Ce stare de har!… Cum ar fi cineva, bunaoara un bolnav de SIDA in ziua de astazi si ar fi primit cu acea stare de har de un doctor. Cu alte cuvinte sa se impartaseasca cineva din pacea lui Dumnezeu care e in tine, caci aceasta vrea Mantuitorul.

De aceea, incheie Mantuitorul acest cuvant atat de dumnezeiesc: “Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!”. – Impartasiti-va din mila, din iubirea dumnezeieasca; dar pururea aceeasi, neschimbata. Mereu cercetandu-ma: sa ma schimb eu dupa lume?! Doamne pazeste! Sa fiu eu robul ticalosiei cuiva?! Cand vrajmasului meu ii raspund cu vrajmasie, eu am devenit robul lui. In loc sa fiu robul lui Dumnezeu, eu sunt robul lui. Asta nu inseamna ca, vazandu-l pe vrajmas voind raul semenilor mei sau tarii mele, eu sa lucrez cu relele lui. Mantuitorul S-a rugat pe Cruce: “Parinte, iarta-i ca nu stiu ce fac!” – deci: “Vindeca-i, Doamne!”; caci iertare inseamna vindecare . Asta nu inseamna ca eu am sa ma fac partas relelor cuiva, sa lucrez relele lui. Parintii au spus: “Iubeste pe pacatos; uraste pacatele lui!”. Raul, pe el trebuie sa-l urasc. Dar eu urasc raul din el, iubindu-l, plangand pentru el, rugandu-ma pentru salvarea lui, sa nu mai faca rele. Pentru ca relele lui pot contamina pe altii.

Eu, insa, din aceasta lumina si iubire divina impartasindu-ma, sa raman acelasi. Ajuta-ne Doamne, asa sa ramanem, cu constiinta ca in aceasta stare, cum zic Sfintii Parinti, e o arvuna a invierii. Cand am dobandit starea aceasta, in noi a inceput invierea. Zice atat de frumos Sfantul Isaac Sirul: “Cel ce a aflat dragostea mananca pe Hristos (se hraneste cu Hristos) in fiecare zi si ceas. Si se face prin aceasta nemuritor. Ca «cel ce manaca din painea pe care i-o voi da Eu lui nu va vedea moartea in veac»”. Deci cine mananca din Cuvantul lui Dumnezeu, din lumina si iubirea Lui, din dumnezeiasca Impartasanie, nu va vedea moartea in veac. Fericit este cel ce mananca din Painea dragostei, care este Iisus. Caci cel ce se hraneste din dragoste se hraneste din Hristos, Dumnezeul Cel peste toate; El o marturiseste si Ioan intareste: “Dumnezeu este Iubire”. Prin urmare cel ce vietuieste in dragoste rodeste viata din Dumnezeu si gusta invierea inca din viata de aici.

O, Doamne, fa-ne partasi sa gustam din taina invierii de aici; adica din taina iubirii. Tu, pururea fiind si acelasi fiind, fa-ne si pe noi sa fim aceiasi; fiecare suflet sa ramana acelasi in iubire, in ofranda sfanta…

Asa cum marturisea Sfantul pomenit de noi astazi, Dionisie Areopagitul, in ceasul martirizarii lui: “Cu toate ca am imbatranit (era ca la nouazeci de ani), precum ma vedeti, credinta mea marturiseste. Ca tineretile ce sunt vii imi este credinta batranetilor mele. Si simt ca aceasta credinta si marturie a iubirii Lui va naste neincetat (o spunea aceasta la Paris, unde a mucenicit) fii ai luminii si ai iubirii vesnice, marturie a invierii”, ajuta-ne, Doamne, asa sa marturisim si noi, cei de aici! Fii ai luminii si ai iubirii, fii ai invierii sa fim! Amin.

Parintele Constantin Galeriu

(crestinortodox.ro)

mai mult
Creștinătate

Munca în zi de sărbătoare atrage sărăcia în viața omului

work

Un om, invidiindu-l pe fratele său, i-a zis cu mânie: „De unde şi cum te-ai îmbogăţit? Pentru că eu muncesc mai mult decât tine, şi cu toate acestea am sărăcit”. Însă fratele său, ca să-l facă pe el să meargă la biserică, i-a zis: „Iată, eu merg întotdeauna la biserică şi, mergând, aflu aur aruncat pe cale; şi de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Dacă vei vrea să mergem împreună, orice vom găsi vom împărţi în jumătate”.

Erau doi cizmari. Unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi mergea la biserică în fiecare Duminică. Şi toate îi mergeau bine. Celălalt nu mergea la biserică, ci lucra şi Duminica, şi nu putea să se conducă nici pe sine. De aceea, invidiindu-l pe fratele său care îi era nesuferit, i-a zis cu mânie: „De unde şi cum te-ai îmbogăţit? Pentru că eu muncesc mai mult decât tine, şi cu toate acestea am sărăcit”. Însă fratele său, ca să-l facă pe el să meargă la biserică, i-a zis: „Iată, eu merg întotdeauna la biserică şi, mergând, aflu aur aruncat pe cale; şi de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Dacă vei vrea ca să mergem împreună, orice vom găsi vom împărţi în jumătate”. Iar acela, crezând, a început a merge după dânsul; şi, mergând el la biserică totdeauna, i-a binecuvântat Dumnezeu şi s-a îmbogăţit.

După un timp i-a zis bunul său frate: „Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit un cuvânt de îndemn pentru Dumnezeu şi averea ta? Să mă crezi pe mine că nimic n-am găsit pe cale, pentru că ţi se părea că eu după aur umblu. Dar pentru că Dumnezeu a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă, pentru aceea ţi-am vorbit ţie. Deci, chiar de am şi minţit, iată că n-am greşit, fiindcă tu te-ai îmbogăţit”.

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 20-21)

(doxologia.ro)

mai mult
Creștinătate

Împărtășania acționează uimitor asupra copiilor bolnavi

church20

Sfântul Ioan Gură de Aur, în lucrarea sa despre educarea copiilor, spune că primirea Trupului şi Sângelui lui Hristos de către copiii nevinovaţi lucrează asupra lor uimitor, mai ales în timpul bolii. Sufletul pruncului simte o mângâiere şi bucurie de la această Taină, iar trupul se vindecă de orice boală.

Prin păzirea poruncilor dobândim curăţia copilărească, nevinovată, când Sfintele lui Hristos Taine lucrează asupra noastră uimitor. Sfântul Ioan Gură de Aur, în lucrarea sa despre educarea copiilor, spune că primirea Trupului şi Sângelui lui Hristos de către copiii nevinovaţi lucrează asupra lor uimitor, mai ales în timpul bolii. Sufletul pruncului simte o mângâiere şi bucurie de la această Taină, iar trupul se vindecă de orice boală.

Acest adevăr ni-l descoperă foarte bine în lucrările sale marele nostru episcop teolog Teofan Zăvorâtul. Părintele Ioan de Kronstadt, în cartea sa Viaţa mea în Hristos, mărturiseşte că primirea Trupului şi Sângelui lui Hristos de către copiii nevinovaţi este cel mai bun medicament pentru bolile lor: „Şi de câte ori, spune el, am împărtăşit pruncii bolnavi, de fiecare dată se vindecau chiar de cele mai grele neputinţe”.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din SofiaPredici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, pp. 41-42)

(doxologia.ro)

mai mult
Creștinătate

ADORMIREA SF. AP. IOAN – 26 SEPTEMBRIE

ic5748

Sfantul Apostol Ioan a fost unul dintre cei doisprezece Sfinti Apostoli ai Mantuitorului. El este cunoscut mai ales pentru scrierile sale canonice nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole si Apocalipsa.

Sfantul Apostol Ioan este praznuit de trei ori pe an, dupa cum urmeaza: in ziua de 8 mai, in cinstea minunii care are loc la mormantul sau; in ziua de 30 iunie, impreuna cu ceilalti Sfinti Apostoli; in ziua de 26 septembrie, cand a trecut la cele vesnice.

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan era originar din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Pescuind Zevedei odata la Marea Tiberiadei cu fiii sai, a venit Iisus si, stand pe tarm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicand: „Iacob si Ioan, veniti dupa Mine si va voi face pe voi pescari de oameni” (Matei 4, 19). Atunci, ei au lasat pe tatal lor in corabie si au urmat pe Mantuitorul Iisus Hristos. Sfantul Ioan Evanghelistul a fost unul din cei doisprezece Apostoli, alesi de Iisus, si era cel mai tanar din ceata Sfintilor Apostoli.

Sfantul Ioan era, apoi, unul din Apostolii cei mai apropiati si mai iubiti ai Domnului Iisus, incat, in Evanghelia sa, el se numeste „ucenicul pe care il iubea Iisus” (Ioan 21, 20), negresit pentru fecioria si darurile lui. Este ucenicul care la Cina s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a adapat din Tainele lui Hristos. El este singurul Apostol care a mers cu Iisus pana la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a patra. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Maica Sa, iar, dupa Înaltarea Domnului la Cer, Ioan a fost unul din stalpii Bisericii lui Hristos, impreuna cu Petru si cu Iacov, ruda Domnului.

Dupa Adormirea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta crestina. Aici, a refuzat sa aduca ofranda cuvenita in templul roman al zeitei Artemis din Efes (azi in Turcia), in timpul persecuțiilor anticrestine ale lui Domitian (81-96 d.Hr.), fapt pentru care a fost arestat si dus la Roma, unde ar fi fost supus supliciilor. Ulterior a fost exilat pe insula Patmos (Grecia), unde a scris Apocalipsa, in anul 95 d.Hr., iar dupa moartea imparatului Domitian (96 d.Hr.) s-a intors la Efes, scriind Evanghelia in jurul anului 100 d.Hr. Sfantul Ioan s-a mutat la Domnul in al treilea an al imparatiei lui Traian (98-117), in Efes.

Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

PARALIZIA SUFLETULUI

CRusu

Să nu socotim strădaniile noastre că sunt în deşert, aşa cum fac cei lipsiţi de Dumnezeu şi cei care se află în deznădejde, ci, atunci când ne ostenim şi facem cele mai mari osteneli cu putinţă, nădăjduim în mila lui Dumnezeu.

Să ne sporim ostenelile permanent, aşa cum ne învaţă Sfânta Biserică. Pe calea aceasta a noastră, să ne lumineze exemplul celor patru credincioşi care s-au urcat pe acoperiş şi l-au desfăcut şi au lăsat în jos, înaintea Domnului, patul în care zăcea slăbănogul cel paralitic.

Dacă o cincime din sufletul nostru este paralizată sau bolnavă, să ne grăbim dimpreună cu celelalte patru cincimi sănătoase înaintea Domnului şi El va da sănătate părţii din lăuntrul nostru, care este bolnavă.

Dacă unul dintre simţurile noastre s-a smintit de lumea aceasta şi s-a îmbolnăvit din pricina tulburării prea mari, să ne repezim cu celelalte patru simţuri înaintea Domnului, pentru ca El să se milostivească de simţul nostru bolnav şi să-l vindece.

Când o porţiune a trupului se îmbolnăveşte, doctorul recomandă două feluri de îngrijire: purtare de grijă şi hrănirea restului trupului, astfel încât porţiunea sănătoasă să ajungă mai puternică şi mai sănătoasă, şi să poată rezista astfel bolii din porţiunea care este bolnavă.

La fel este şi cu sufletele noastre. Dacă în minţile noastre se află îndoială, să luptăm cu râvna în inimă şi în suflet, pentru a ne întări credinţa şi, cu ajutorul Domnului, să se vindece şi să se întărească mintea noastră bolnavă.

Dacă am păcătuit uitând de rugăciune, să ne grăbim să facem fapte de milostenie, să ne restabilim evlavia pierdută – şi de la capăt.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

TE IUBESC INSEAMNA NU VEI MURI NICIODATA

CR223

Hristos ne cheamă să murim nouă înşine. Ce înseamnă oare aceasta?

Afirmaţia este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulţi presupun că aşa ar fi, şi caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greşesc, dar rămân afectaţi de teroarea ei. Înţeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund şi real aparţinând veşniciei şi un sine superficial care trebuie să se dizolve. Trebuie să renunţăm la acest sine superficial, pentru a trăi la modul cel mai deplin. Mulţi simt că nu pot fi conştienţi de propria lor existenţă decât dacă se afirmă, cerând să fie recunoscuţi; iar alţii reacţionează, încercând să se apere împotriva acestei agresivităţi. Dacă am avea credinţă, am putea accepta să nu ne afirmăm impunând altora această conştientizare forţată a faptului că existăm; şi am putea avea certitudinea că suntem iubiţi şi afirmaţi prin ceilalţi. Trebuie să învăţăm a fi mai mult decât suntem. Nu ne este de ajuns să ştim că Dumnezeu ne iubeşte şi că El ne afirmă. Avem nevoie să fim afirmaţi de către aproapele nostru, de cel puţin o persoană care să ne spună; „Contezi pentru mine în sensul cel mai profund şi mai adevărat”.

Te iubesc este echivalent cu a-i spune Nu vei muri niciodată, înţelegând prin aceasta: „Contezi atât de mult pentru mine, încât voi da mărturie pentru tine înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nimeni altcineva nu o va mai face în afară de Dumnezeu şi cu mine”. Am putea dobândi mult, dacă am fi capabili să ne recunoaştem unii pe alţii ca fiind fraţi pe calea spre mântuire şi să spunem: „Da, sunt gata să mărturisesc pentru tine, chiar dacă nu sunt sigur că pot să o fac în mod deplin, din moment ce existenţa ta este pentru mine aşa o provocare; chiar dacă mă tem s-o fac, totuşi te voi afirma atât cât îmi va sta în putinţă” – în acest mod am putea creşte la o maturitate care ne va îngădui să-l afirmăm pe celălalt proclamând valoarea lui fundamentală, oricare ar fi preţul. Cel care este afirmat astfel, poate uita de sine însuşi şi trăi în chip deplin. Aceasta este calea pe care suntem chemaţi să mergem. Trebuie să avem curajul de a lupta cu straturile de teamă sedimentate în noi, pentru a ne mărturisi unii pe alţii întru veşnicie, luptând cu frica şi depăşind-o.

Trebuie la fiecare pas să renunţăm la noi înşine, astfel încât celălalt să poată fi. După cum Sfântul Ioan Botezătorul se vedea pe sine scăzând, pentru ca Celălalt să poată creşte (Ioan 3, 30), în acelaşi fel suntem chemaţi să murim pentru noi înşine, ca celălalt, aproapele, să poată trăi.

Astfel că a muri înseamnă a nu păstra nimic altceva în noi, afară de ceea ce este esenţial pentru plinătatea vieţii.

ATENTIE ! INCEPEM CU OMUL DIN OGLINDA NU CU ASTEPTARI DE LA CELALALT.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

Ce este anafura?

anafura

În viaţa de zi cu zi, anafura este împărţită de către preot la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii, evlavia creştină prevăzând condiţia de a nu fi mâncat nimic în acea zi, înainte de a o consuma. Mai mult, credincioşii, pentru a pune bun început şi zilelor în care nu participă la Liturghie, după ce s-au spălat şi şi-au făcut rugăciunea, iau anafură. Este un mod bun de a continua starea de rugăciune din cadrul Sfintei Liturghii, gustarea din anafură devenind, astfel, un act duhovnicesc care trebuie însoţit de rugăciune şi fapte bune.

Numim anafură bucăţele din prescurile care au fost aduse și oferite de către credincioși, cu scopul de fi săvârșită Dumnezeiasca Liturghie. După momentul cel mai important al Liturghiei, cel al epiclezei – în care pâinea şi vinul sunt prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos prin venirea Duhului Sfânt – preotul invocă mijlocirea Maicii Domnului: „Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră…”.

La strană începe cântarea Axionului, timp în care preotul tămâiază Sfântul Altar: „după ce a dat cădelniţa, preotul, luând vasul cu anafură, face cu el semnul Sfintei Cruci înaintea Sfântului Disc şi a Sfântului Potir, zicând: Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, binecuvântează, Doamne, pâinea acesta, anafura sfinţilor tăi”.

Din textul Liturghierului ne dăm seama că anafura este pâine binecuvântată şi nu sfinţită, care simbolizează pe Maica Domnului, cea care a primit în pântecele său pe Mântuitorul Iisus Hristos. Nu întâmplător, rânduiala liturgică prevede ca anafura să fie făcută din prescura din care a fost scoasă mirida Maicii Domnului.

În viaţa de zi cu zi, anafura este împărţită de către preot la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii, evlavia creştină prevăzând condiţia de a nu fi mâncat nimic în acea zi, înainte de a o consuma. Mai mult, credincioşii, pentru a pune bun început şi zilelor în care nu participă la Liturghie, după ce s-au spălat şi şi-au făcut rugăciunea, iau anafură. Este un mod bun de a continua starea de rugăciune din cadrul Sfintei Liturghii, gustarea din anafură devenind, astfel, un act duhovnicesc care trebuie însoţit de rugăciune şi fapte bune.

(Nicolae Pintilie – doxologia.ro)

mai mult
1 2 3 4 5 6 30
Page 4 of 30