close

Creștinătate

Creștinătate

Pomenirea morților

cross22

Rugăciunea Bisericii are puterea de a-i scoate din iad pe cei păcătoși

 „Cum și în ce mod îi putem ajuta? Să ne rugăm pentru cei adormiți, punând și pe alții să se roage și dând săracilor milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenirea la Sfintele și înfricoșatele Taine pentru cei mutați de la noi; au știut ei că mult folos vor avea, mult ajutor vor căpăta. Pentru că atunci când întregul popor stă cu mâinile ridicate către Dumnezeu, când clerul întreg se roagă, când înfricoșata Taină stă de față, apoi cum să nu îmblânzim pe Dumnezeu rugându-L pentru ei?” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Iubirea, element fundamental în relațiile dintre creștini, ca mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, este aceea care restaurează prin har și integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiți. Ea menține legătura vie între cele două lumi în care acționează Biserica și determină uneori schimbări radicale, orientând viața spre înțelegerea și apropierea de semeni și de cei trecuți la cele veșnice.

Unitatea dintre cele două înfățișări ale Bisericii, care exprimă de fapt acțiunea ei pe pământ și în Cer, pune în evidență necesitatea continuării iubirii creștine și dincolo de sfârșitul existenței noastre terestre. Iubirea, după concepția creștină, se extinde asupra tuturor, asupra celor din viață, dar și asupra celor care au trecut la cele veșnice, fără nici o discriminare. Ea poate și trebuie să se manifeste atât față de cei drepți, cât și față de cei păcătoși. Trebuie să fim încredințați că rugăciunea Bisericii este atât de puternică și ascultată de Dumnezeu, încât are puterea de a salva sufletele din iad, ale celor care au plecat din viața aceasta nepregătiți sufletește.

După învățătura noastră creștină, moartea fizică aduce imediat sufletul în fața a două stări posibile, și anume: o stare de fericire, Raiul, și alta de suferință profundă, iadul. După faptele săvârșite în viața pământească, sufletul se poate învrednici fie de Rai, locul unde merg „fericiții care mor în Domnul”, fie de iad, care mai este numit „gheena focului”. Pentru sufletele păcătoșilor care au mers în acest din urmă loc, Biserica, prin membrii ei, are datoria de a se ruga, pentru ca prin milostenie și pomeniri Dumnezeu să le salveze sufletele din chinul veșnic. Acesta este rolul parastaselor și al pomenirilor pe care cei de pe pământ le fac pentru cei adormiți din neamul lor, pentru ca cei care se află într-o asemenea stare să se poată bucura de marea milostivire a lui Dumnezeu.

Prin această acțiune a noastră, a celor vii, care ne considerăm alături sufletește de cei adormiți și ne rugăm pentru sufletele lor ca și pentru sufletele noastre, noi ne arătăm dragostea noastră față de ei, contribuind la mântuirea comună, cunoscut fiind faptul că mântuirea se poate dobândi mai ușor în comuniune cu toate mădularele Bisericii. Rugăciunile pentru cei adormiți reflectează și mai bine comuniunea sfinților, această legătură spirituală, prin mijlocirea Bisericii, între noi și sfinți, precum și legătura noastră cu sufletele celor adormiți.

Mântuitorul a ascultat și a îndeplinit dorința celor care s-au rugat pentru cei morți (exemplul învierii fiicei lui Iair și învierea lui Lazăr), arătându-ne prin aceasta puterea Sa dumnezeiască și îndemnându-ne să urmăm exemplul. Pentru cei care au trecut hotarul vieții pământești, Sfântul Apostol Pavel recomandă „să facem rugăciuni și mijlociri”. În Biserica primelor secole, în prima parte a perioadei patristice, s-au îndătinat rugăciunile pentru cei adormiți ca o modalitate de exprimare a legăturii strânse între cei vii și cei adormiți. Creștinii au avut întotdeauna convingerea că Dumnezeu Cel Iubitor de oameni Se milostivește mai mult de om atunci când observă că el se roagă și lucrează nu numai pentru mântuirea sufletului său, ci și pentru mântuirea aproapelui.

Oportunitatea rugăciunilor pentru sufletele celor adormiți, atât pentru cei drepți, cât și pentru cei păcătoși, precum și confirmarea că această practică a fost rânduită de Apostoli, sunt exprimate astfel de Sfântul Ioan Gură de Aur„Cum și în ce mod îi putem ajuta? Să ne rugăm pentru cei adormiți, punând și pe alții să se roage și dând săracilor milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenirea la Sfintele și înfricoșatele Taine pentru cei mutați de la noi; au știut ei că mult folos vor avea, mult ajutor vor căpăta. Pentru că atunci când întregul popor stă cu mâinile ridicate către Dumnezeu, când clerul întreg se roagă, când înfricoșata Taină stă de față, apoi cum să nu îmblânzim pe Dumnezeu rugându-L pentru ei?”.

Acela care s-a mutat în viața veșnică fără să-și curățească păcatele prin pocăință și fapte bune, ba chiar având păcate de moarte, este supus chinurilor în iad. Numai noi, cei vii, putem mijloci înaintea lui Dumnezeu ca să-i scoată de acolo și să-i ducă în Rai, iar acest lucru se face mai cu seamă prin puterea jertfei nesângeroase de la Sfinta Liturghie și prin faptele dragostei celor rămași pe pământ.

Răspunsul la întrebarea dacă trebuie să ne rugăm pentru sufletele celor adormiți în păcate grave, care nu se pot ierta, socotim necesar să precizăm că acesta îl poate da numai Dumnezeu, întrucât numai El știe păcatele noastre, ale tuturor. Episodul cu femeia condamnată de farisei și căreia Mântuitorul i-a luat apărarea, precum și al tâlharului de pe cruce, pocăit în ultimele clipe ale vieții pământești, sunt grăitoare în această privință.

Noi, oamenii, niciodată nu vom ști cine a decedat cu păcate care nu se pot ierta sau dacă pe aceștia Dumnezeu îi va scoate din iad, ci noi avem datoria de a ne ruga și de a-i pomeni în jertfele și milostenia noastră. Singur Dumnezeu cunoaște și faptele bune și faptele rele, precum și gândurile și năzuințele noastre, ale tuturor.

(Pr. Drd. Valeriu DrăgușinRugăciunile pentru cei adormiți, în lumina Sfintei Scripturi, în Revista „Ortodoxia”, anul XXXVIII (1986), nr. 4, pp. 116-126)

(Pr. Dr. Valeriu Drăguşin)

mai mult
CreștinătatePromovate

Lecția despre smerenie. Gabi Dima are nevoie de ajutor!

Casino1

Zilele trecute, când am postat pe blog materialul despre amfiteatru, un domn pe un grup de facebook m-a acuzat că articolul este narcisist și că a fost făcut doar pentru a promova blogul. Mi s-a părut o remarcă fără sens. Eu scriu pe blog ca o terapie pentru mine în primul rând si nu am reclamă pe el. Scriu despre mine pentru că despre asta este un blog, nu pentru că sunt narcisistă și pentru că în ani de zile de presă am descoperit că oamenii percep altfel situațiile pe care le prezinți atunci când le dezvălui ceva personal, empatizează altfel cu subiectul.

Am avut însă și eu perioada mea narcisistă. Și în perioada aia am făcut multe greșeli și am rănit mulți oameni. Cu vorba, cu scrisul! Dacă nu am apucat să îmi cer scuze de la toți o fac și pe calea aceasta! În apărarea mea pot spune doar că de atunci am evoluat și sunt un om mai bun.

Eu lucrez în presă din 2002 și la momentul acesta se poate spune că sunt un jurnalist cu o anumită vechime. Hârjâit, cum ar spune colegii mei! Asta, însă, nu dă dreptul nimănui să se considere superior celor care vin din urmă și care ating, timid sau în forță, menirea jurnalistului: aceea de a informa și mai ales de a ajuta.

Pe Gabi Dima, colegul de la Prahova Zi de Zi și Info Ploiești City și de la alte câteva site-uri, nu îl cunosc suficient de bine și nu pentru că nu ar merita asta, ci pentru că am fost prea înfumurată și nu am acceptat să-i acord o șansă cât de mică. Atât de înfumurată, încât nu mi-a păsat nici măcar că este bolnav grav și cu toate acestea se luptă să facă ceva. În urmă cu câțiva ani, când a apărut Gabi în peisajul jurnalistic ploieștean, eu țineam atât de mult la principala regulă a presei de calitate-aceea de a scrie corect românește, încât nu mai vedeam altceva. La un moment dat, Gabi, care mergea de obicei la știri sportive, a postat ceva pe facebook. Era o știre despre un festival micuț, pe undeva pe la țară, parcă. O știre neimportantă, gândeam eu și alții ca mine la acel moment, scrisă cu multe greșeli de ortografie și gramatică, încât să poată fi scuzat. Am luat foc când un domn care comenta la postare, ne-a băgat pe toți jurnaliștii în aceeași oală cu Gabi, cu greșelile lui Gabi, de fapt! Și eu și alți doi colegi ai mei, la fel de experimentați. L-am desființat din comentarii și el nu a ripostat atât de dur cum ne așteptam să o facă. Nu aveam ceva cu el personal, ci cu ideea că oricine s-ar putea numi jurnalist, scriind pe un site verzi și uscate. L-am șters pe Gabi din lista de prieteni, că na, nu poți fi prietenă chiar cu oricine și nici nu l-am mai băgat în seamă atunci când ne întâlneam la diverse evenimente.

Primul care m-a certat a fost soțul meu, care nu a înțeles de ce aveam eu o problemă cu faptul că scrie Gabi cu greșeli. Că doar nu era despre mine și în niciun caz nu reprezentam eu jurnaliștii din întreaga lume. Că oricine este liber să se exprime așa cum vrea și unde vrea, că e loc sub soare și pentru ”site-ul de cultură” și pentru Libertatea. În plus, Gabi are ceea ce ne lipsește multora dintre noi: dorința de a se implica! (După ani de zile de ajutat oameni, credeți-mă că ai și momente în care vrei să spui Stop și în care vrei să te gândești mai mult la tine decât la alții. Ca să nu mai spun că am întâlnit zeci de oameni care ar fi vrut să scoată presa castanele lor din foc) Așa bolnav cum era, tremurând din toate încheieturile, Gabi făcea evenimente caritabile, strângere de fonduri, descoperea cazuri sociale și promova, așa cum se pricepea el, evenimentele din județ. L-am și ajutat cu promovarea unora dintre spectacole, evident după ce mi-au căzut galoanele.

Gabi Dima a fost diagnosticat la vârsta de 9 ani, cu maladia Wilson, afecțiune netratabilă, legată de o acumulare de cupru în țesuturi și organe, în special în ficat și în encefal. Se simte mai rău acum decât acum câțiva ani când l-am cunoscut eu. Ultima dată când ne-am văzut, la o conferință de presă la filarmonică, aproape că nu am înțeles nimic din ce a spus. Am simțit nu milă față de el, ci furie față de mine însămi. Că am fost oarbă la durerea cuiva de lângă mine, că m-am ghidat după principii care nu ar trebui să se aplice ad litteram.

Smerenia este o mare calitate și nu înseamnă că nu îți cunoști propria valoare. Să fii modest nu înseamnă să nu știi cine ești, ci din contră, să știi foarte bine  și cu toate acestea să rămâi la locul tău.

Nu știu din ce trăiește Gabi. Dacă site-urile lui îi aduc prea mulți bani. Se pare că nu, pentru că are nevoie de ajutor. Zilele trecute am primit de la el un comunicat despre un spectacol caritabil. Nu despre vreun alt copil, om bolnav sau bătrân, sărac sau mai știu eu ce ar putea să promoveze el pentru ajutor, ci despre el. ”Gabi Dima – OMUL, cu bune si cu rele. Din nefericire, viața nu prea i-a zambit. I-a zambit el, în schimb,  cu acceptare și optimism...”

I-am cerut detalii pentru că în comunicat scria mai multe despre spectacolul caritabil pe care îl organizează prietenii pentru el, decât despre ce are nevoie. Normal. E mai ușor să scrii despre alții decât despre tine. ”Bună. Am nevoie în principiu să-mi fac dantura și să cumpăr tratament: Cuprenil, zinc, vitamine care neutralizeaza cuprul din ficat .Contul este pe pagina evenimentului, însă primul pas e sa se doneze duminică, ca saptămâna viitoare sa mă duc la dentist, doctor. Detalii ai în comunicat. Mulțumesc mult. Sărut mâna!”

 Duminică, 3 noiembrie, la Baza sportivă „Kiru Sport” din Ploiești, începând cu orele 13.00, oameni inimoși, dornici să ajute, au prilejul de a participa la un spectacol caritabil organizat pentru Gabi Dima de către un grup de prieteni..În cadrul evenimentului, artişti foarte apreciaţi se unesc pentru a crea împreună un spectacol – mozaic artistic potrivit pentru copii, dar și pentru adulți, în scop caritabil. Pe această cale dorim să le multumim tuturor celor care ne susțin, care sunt alături de noi și care au acceptat să dea din timpul lor, din talentul lor, din banii lor fără a accepta ceva la schimb.

Din programul mozaicului artistic vor face parte: Trupele de dans Asamblul Kymata al Comunității Elene Prahova, trupa de Teatru și Dans Dia Fun, Happy Dance, Ploiești Dancer, Fabiana Vuță, Sophy Dance, moment de Fetno Dance cu Lișiță Eliza, demonstrații de kickboxing ale cluburilor Florin Ghiță Academy, Ambiția MMA Mădălin, Felix Kombat Gym, Zumba cu Ancuța, salsa și invitați surpriză.Turneu de mini fotbal cu Gruparea Young Wolves (Petrolul Ploiesti), Dechatlon Ploiești, Info Ploiești City, Radio Prahova, MediaSud.ro, Daniel Chiriță and friends, echipe de juniori de la Școala de fotbal Daniel Chiriță, OU Concordia România și Petrolul Ploiești.

Așadar, vă invităm să vă alăturaţi acestui demers, să strângem rândurile într-o tabără a prieteniei care poate câştiga atunci când reuneşte cât mai mulţi aliaţi.  Spectacolul este un demers caritabil, intrarea liberă!  Orice spectator poate dona orice sumă,  un gest prin care vom contribui  financiar să-l sprijinim pe Gabi Dima, la rândul lui un suflet nobil, caritabil. Muzica, dansul, partide de minifotbal și alte surprize vor transforma evenimentul într-un spectacol de excepție.

Organizatori: Cabinetul Individual de Psihologie Cătălina Dan, DJ Marian Anghel (Life Time Events), MediaSud.ro, Cabinetul de Cosmetică Nicoleta Moldoveanu și Baza Sportivă Kiru Sport în colaborare cu INFO PLOIEȘTI CITY, Fitness Club Nico și ACS Dinamo Victoria Ploiești. Partener foto: PhotoStudio Ploiesti. Parteneri media: www. Mediasud.ro , www.prahova-news.ro , VP TV.

Sponsori – Parteneri: Dechatlon Romania (Ploiești), Vată pe băț la „Piticu Șugubăț, Errebi International, Fab Flowers Ploiești, Salonul de Cosmetică Eden Ploiești ,DaDa Scholl-Ateliere de creație. Eveniment sustinut de: Poliția Locală Ploiești, ISU Prahova și Penitenciarul Ploiești.

Mai multe detalii despre eveniment pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/events/1898401430306204/ Vă așteptăm cu drag!”

Gabi Dima are nevoie de bani să se trateze. Și ca să dea încă o data peste nas tuturor jurnaliștilor care scriu presă de calitate și atât, va dona 10-15% din suma pe care o va strange unui caz umanitar. Ca așa a învățat el că merg lucrurile și că în orice trebuie să fie un echilibru. Nu îl cunosc bine pe Gabi Dima. Pierderea mea, cu siguranță! Dar știu că trebuie ajutat pentru că merită mult mai mult decât ce i-a dat viața. Gabi Dima sau cum se prezintă pe facebook: Ziarist. blogger. ” Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta ” N.Iorga.

(ralucaeparu.ro)

mai mult
Creștinătate

Hotărârea Sfântului Sinod al BOR în privința canonizării Părintelui Arsenie Boca

Boca32

Astăzi, 28 octombrie 2019, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost luate mai multe hotărâri. Printre acestea s-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.

Astfel, Agenția de Știri a Patriarhiei Române anunță că ”a fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.

De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989”.

Recomandarea Sfântului Sinod pentru clerici și credincioși

Conform sursei citate, ”Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui.

Canonizarea sfinților fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii”.

(glasulcetatii.ro)

mai mult
Creștinătate

Parohia Ploieştiori

pr98878

Cercul pastoral misionar 2 al Protoieriei Ploieşti Nord cu o temă interesantă despre Patriarhul Nicodim Munteanu…

Luni, 28 octombrie 2019 în Parohia Ploieştiori…

Mulţumim Mihai Parniu!…

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Protestantii intreaba: De ce sa fim ortodocsi?

Pr

Mic ghid ortodox de intrebari dogmatice

Aceasta intrebare, care poate parea nefireasca unui credincios ortodox , este foarte importanta pentru un altul, care nu crede in credinta ortodoxa sau are prea putin de a face cu ea. Ca un fost fondator al unei grupari protestante din Grecia, acum convertit la Ortodoxie, cred ca merita stradania de a raspunde acestei intrebari chiar prin prisma experientei trecutului, ca protestant si aprig luptator impotriva Bisericii Ortodoxe.

Deci intrebarea este: cum vede un protestant Ortodoxia? Si ce are nevoie pentru a o aprecia?

1. Imaginea negativa a ortodoxiei

Cand pastorii protestanti se refera la Biserica Ortodoxa, o fac aproape intotdeauna cu un spirit critic. Este o realitate ca, prin prisma unui credincios occidental, ei gasesc numeroase aspecte care ii deranjeaza in Biserica Ortodoxa. Haideti sa aruncam o privire la cateva lucruri de baza care il deranjeaza pe un potestant, din ceea ce observa el.

A. Ignoranta „multimii”

Cand un protestant vorbeste cu un ortodox, si incepe sa aduca diferite argumente (din Biblie, de cele mai multe ori), in cele mai multe cazuri are in fata un om cu totul ignorant: un om care „nu a gustat” credinta crestina, un om care urmeaza orbeste credinta, nicidecum un om cu credinta constienta. Este adevarat ca ortodox obisnuit stie mai putin despre Biserica Ortodoxa, decat stie despre echipa de fotbal favorita, literatura straina, stiinta sau… budism. Astfel, prin ochii acelui protestant, acea persoana nu va fi privita ca cineva care nu stie ce este aceea Ortodoxie, ci ca un reprezentant al Ortodoxiei! Atunci apare acea atitudine a fariseilor din timpul Mantuitorului care spuneau „multimea acesta care nu cunoaste legea este blestemata!” (Ioan 7, 49).

B. Deficientele unor clerici

Pe un protestant scandalurile in care este implicat clerul ortodox il conving si mai mult de corectitudinea alegerii lui in „orice altceva in afara de Ortodoxie”. Pentru el, fiecare preot este un „dusman”, „un slujitor al celui rau”, „un lup hraparet”, „imoral” si „explotator”. Dar cel mai mult il respinge atitudinea fanatica si autosuficienta pe care multi preoti o afiseaza fata de protestanti.

C. Lipsa de unitate in parohie

In timp ce cei mai multi greci protestanti se bucura de bune relatii sociale in congregatiile lor, in cele mai multe parohii ortodoxe grecesti se observa exact opusul. Credinciosii par a fi straini unii altora, iar aceasta, pentru un protestant, este dovada lipsei de dragoste crestina, ceva pe care el o gaseste insa in adunarile minoritare, unde fiecare se cunoaste cu fiecare, iar relatiile sunt mult mai apropiate datorita imprejurarilor sociale in care se gasesc.

C. Modul de rugaciune

Protestanti vad rugaciunile ortodoxe ca „nebiblice”. Ei au rezerve fata de icoane, psalmodieri, lacasurile de cult, sfinte taine, vesminte preotesti, slujbe bisericesti, sfinte canoane, etc. Orice au fost invatati ca nu apartin modului de rugaciune „protocrestin”, „scripturistic”, ei nu considera a fi practici crestine, ci „traditii omenesti”. Totodata, pe protestanti ii deranjeaza dezordinea din viata si slujbele Bisericii si purtarile credinciosilor, atat preoti cat si laici. Fiind obisnuiti cu viata disciplinata din mica lor comunitate, privesc Ortodoxia ca o „zona de tranzit”.

Din cele spuse mai sus, este limpede ca protestantii, dar chiar si „ortodocsii” de astazi educati in spirit occidental care-si resping credinta, se rezuma la „simptomele” vizibile, adica la aparente. Ei nu cauta sa cerceteze adancimile, sa observe ce anume se gaseste in partea nevazuta a ceea ce vad. Se rezuma sa ramana la suprafata si nu pot ajunge la esenta. Ei generalizeaza intregul si nu observa componentele. Ei atribuie niste parametri credintei crestine, dar niciodata nu se intreaba pe ei insisi „ce valoare au lucrurile despre care in protestantism li s-au spus ca sunt traditii omenesti?”.

Ca urmare, protestantii nici nu vor sa incerce sa vada lucrurile din punctul de vedere al Ortodoxiei. De altfel, aceasta ar fi singura cale prin care ar putea sa vada maretia Ortodoxiei. Daca cineva nu incearca sa-l inteleaga pe celalalt, sa se puna in locul lui, nici nu va putea sa inteleaga comportamentul celuilalt sau „simptomele”din umbra ale credintei lui, adancimile. Acesta este motivul pentru care, inainte de a raspunde la intrebarea „de ce sa fiu ortodox?”, am dorit mai intai sa arat ce anume il respinge pe unul cu educatie occidentala de Ortodoxie.

Dezvaluind de la inceput motivele care m-au tinut departe de Ortodoxie, voi continua prin a descrie ceea ce m-a facut sa ma apropii de credinta drept maritoare si m-a determinat sa parasesc gruparea eretica pe care am creat-o in ignoranta mea si sa ma unesc cu Hristos in Biserica Ortodoxa.

2. Izvorul credintei crestine

Cel mai important lucru care formeaza motivul suficient pentru ca cineva sa fie crestin ortodox, este de a intelege sursa credintei.

Un protestant este invatat (iar el a acceptat fara nici un fel de verificare si documentare) ca sursa credintei crestine este Sfanta Scriptura si nimic altceva in afara de Scriptura. De fapt, un protestant chiar crede ca Sfanta Scriptura contine 66 carti, fara a primi vreodata o explicatie de ce protestantismul a omis 10 carti care sunt recunoscute de Ortodoxie.

Cand o astfel de persoana afla ca Sfanta Scriptura are inca 10 carti, si ca Sfanta Scriptura NU este singura „sursa de credinta crestina”, dar ca sursa credintei este viata vie a Bisericii in Duhul Sfant (pe care noi o numim Sfanta Traditie), si ca Noul Testament a fost definitivat in secolul 4 d.Hr., de catre Biserica Ortodoxa, acea persoana este, in mod inevitabil, la o rascruce. Atunci incepe sa se intrebe daca ceva nu este adevarat in ceea ce protestantismul l-a invatat ca fiind „adevarat” si „neindoielnic”. Baza credintei sale este nimicita. Devine evident pentru el ca este absurd sa respinga Biserica Ortodoxa care i-a daruit Sfanta Scriptura, un produs al Bisericii Ortodoxe. Iar daca aceasta persoana cauta cu sinceritate adevarul, incepe sa indrazneasca sa priveasca treptat lucrurile prin punctul de vedere ortodox si intelege de ce „stalpul si temelia adevarului” este Biserica ( 1 Tim 3, 15), si nu Sfanta Scriptura.

Biserica Ortodoxa este, prin urmare, acea biserica care are o TEMELIE STABILA SI SOLIDA ca sursa de credinta, in contrast cu protestantismul. Biserica se sprijina pe viata duhovniceasca a sfintilor care au marturisit-o, cu pretul vietii, de-a lungul istoriei de la inceputurile ei si pana astazi.

3. Dovada istorica

Cunoscand acestea, protestantul va incepe propria sa cautare a Bisericii istorice. Indiferent de modul in care fiecare crede ca ar fi fost modul de vietuire si de rugaciune, sunt suficiente izvoare istorice in scrierile crestine vechi si in descoperirile arheologice, care dovedesc ca primii crestini se rugau precum crestinii ortodocsi de astazi si nu in precum protestantii. Exista marturii ale existentei sinoadelor, clerului, icoanelor, vesmintelor preotesti, cinstirea sfintilor si a moastelor, dogmelor bine definite, Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine precum spovedania, mirungerea, existenta rugaciunilor pentru cei adormiti, crucea, posturile, sarbatorile, s.a.m.d. Toate acestea au existat, inca de la inceputul crestinismului, cu schimbari minore pana in ziua de azi. Cand protestantul descopera toate acestea din surse vechi, istorice, atunci isi da seama ca tot ceea ce i s-a spus de catre liderii sai a fost doar o descriere falsa si arbitrara a Bisericii Crestine primare; si atunci isi va da seama ca tot ceea ce detestase in Ortodoxie ca fiind ne-scripturistic ne-a fost dat chiar de Domnul Insusi!

4. Succesiunea apostolica

Subiectul acesta este la fel de important pentru a intelege de ce nu poti sa fii crestin in afara Bisericii Ortodoxe. Cand cineva cerceteaza sursele crestine vechi, atunci incepe sa inteleaga si unele versete din Sfanta Scriptura. Atunci va incepe sa inteleaga ca Biserica functioneaza pe principiul divin al sinodalitatii si ca acest principiu este garantul unitatii, coeziunii si sfinteniei in viata Bisericii. Atunci va incepe sa inteleaga ca in Biserica lui Hristos, de la inceput, nimeni nu a actionat in mod arbitrar, fara autoritate; de la inceput a existat ierarhie si autoritate, care incepe cu Dumnezeu Tatal, continua prin episcopii din fiecate cetate si se termina cu fiecare crestin. Atunci se va trezi din letargia protestanta si va intelege ca autoritatea episcopului nu este o nascocire omeneasca, ci o invatatura crestina de credinta. Atunci va incepe sa se intrebe de sursa de autoritate a liderilor protestanti (si chiar sursa de autoritate a lui insusi, atunci cand este pastor). Cine, mai exact, i-a dat autoritatea de a fi deasupra celorlalti?

Atunci va avea surpiza sa descopere ca Biserica niciodata nu a apostaziat (asa cum fusese informat), dar continua sa razbata prin istorie, in comuniune cu Domnul Iisus Hristos si in Duhul Sfant. Atunci va intelege ca apostolicitatea exista NUMAI in Biserica Ortodoxa, cand va descoperi ratiunile si mijloacele din preajma Schismei papistilor. Drumul spre Ortodoxie va fi unul fara de intors.

5. Raspunsuri din experienta

Toate aceste informatii vor da acestuia suficiente raspunsuri viabile la toate acuzele pe care le aducea candva Bisericii Ortodoxe. Astfel va sesiza motivele pentru atitudinea autosuficienta observata la multi clerici si laici. Acum va intelege ca principiul sinodal (unde nu exista o ierarhie piramidala cu puteri absolute, de neclintit), este deschis la neintelegeri si conflicte dintre episcopi pe probleme nemateriale. Acum va intelege ca intr-un spatiu de inchinare deschis oricui este firesc sa existe dezordine. Si mai ales, ca intr-un astfel de spatiu, este normal ca pseudo-crestinii si oportunistii sa-si gaseasca loc. Aceasta persoana va intelege deja ca aceleasi lucruri au existat de la inceputurile crestinismului, si ca ogorul lui Hristos intotdeauna a avut, si inca mai are, destula neghina!

Pana acum va fi invatat ce, si cum, sa creada. In acest mod, va pricepe ca in loc sa critice conduita celorlalti este mai bine sa-si vegheze propria viata si conduita, stiind ca niciodata nu a fost, si nici nu este, asa cum ar trebui sa fie in fata lui Dumezeu. Si ca, in loc sa astepte pe la altii sa faca prima miscare, este mai bine sa-si creeze cercul sau de prieteni de o credinta cu el. De altfel, el nu este scutit de responsabilitatea fata de ceilalti.

6. Clarificarea dogmatica

Un protestant sau nu, va gasi intotdeauna in Biserica Ortodoxa ceva ce nu poate fi gasit in alta confesiune. Va gasi CONSISTENTA DOGMATICA DESAVARSITA. Deoarece, chiar daca unii sau altii, impotriva firii, ar dori sa considere Ortodoxia ca un „idol lumesc”, superioritatea ei tot va fi evidenta, in contrast cu orice idol plasmuit de om, fie filosofic, religie sau ideologie. Doarece doar in Ortodoxie este REVELATIA dumnezeiasca in ceea ce priveste invatatura despre viata si mantuire.

Doar in Ortodoxie putem afla SINGURA cale in care Dumnezeu poate fi cunoscut ca Persoana, precum si Persoana in Iisus Hristos.

Doar in Ortodoxie putem afla o metoda de psihoterapie dovedita ca buna cu verificarea experimentala in persoanele sfintilor.

Doar in Ortodoxie putem afla de ce Dumnezeu este Treimic si ce inseamna „Dumnezeu este dragoste”.

Doar in Ortodoxie putem simti libertate in rugaciune si intelege jertfa Mantuitorului, fara frica de un dumnezeu razbunator.

Doar in Ortodoxie putem invata adevarul despre Iad si Rai si putem fi coplesiti de maretia dragostei dumnezeiesti.

Doar in Ortodoxie putem gusta Imparatia Cerurilor inca din viata aceasta, fara promisiuni desarte pentru viitor, care nu au nici un fel de fundament in viata reala.

Pe langa toate acestea, toate invataturile dogmatice ortodoxe au consistenta si plenitudinea care nu pot fi gasite nicaieri in alta parte. Aceasta este posibila pentru ca numai in Ortodoxie revelatia dumnezeiasca nu este alterata. Cand folosim credinta ortodoxa ca masura de comparatie, vom descoperi ca orice ideologie, sau oricare alta invatatura eterodoxa, este o ratacire.

7. Sfintirea vietii

In final, pe masura ce omul se intareste in credinta ortodoxa si traieste ortodox, acel om se schimba in asemanare cu Dumnezeu si incepe sa-si priveasca viata si semenii intr-un mod cu totul diferit, intr-un mod care nu poate fi gasit nicaieri in alta parte.

El invata sa se judece pe sine, nu comparandu-se cu „cei mai rai si blestemati ai lumii”, pentru a se simti pe el „curat” si „vas ales”, ci cu modelul PERFECT si SFANT al Domnului Iisus Hristos. O asemenea comparare va aduce smerenie si un sentiment de neinsemnatate a persoanei proprii. Cine gandeste asa este pe „calea crestina”, fara a-si mai judeca semenii, ci privindu-i pe toti cu dragoste si bunatate. Vazandu-si aproapele pacatuind, nu-l va mai judeca, ci se va umple de intristare si durere, stiindu-se pe sine purtator de fire inclinata spre pacat. Stie ca nu doar pe acela, dar si pe el insusi, pacatul il va putea duce in gheena. De aceea se va ruga si pocai si nu-l va judeca pe aproapele sau; de aceea va vedea caderea aproapelui sau ca fiind propria cadere si va suferi pentru mantuirea fratelui sau.

De cate ori se va intampla sa mai pacatuiasca, nu va deznadajdui, ci se va gandi la milostivirea si dragostea lui Dumnezeu care a fost rastignit pentru cei pacatosi, nu pentru cei drepti, se va ridica iarasi si va continua lupta fiind mai intarit.

Va cauta o relatie personala cu fratii sai, prin unicitatea care caracterizeaza fiecare fiinta umana, si nu-i va privi prin prisma unor modele standardizate, legaliste, de conduita, morala si viata. De aceea, el nu se va sfii sa ceara binecuvantare de la Dumnezeu si in acelasi timp de la o persoana sfanta, care altadata in viata a fost un criminal, un nelegiuit. Atunci nu-l va mai deranja nici dezordinea dintr-o biserica ortodoxa, ci se va bucura de libertatea de exprimare a credintei a fiecarei persoane in fata lui Dumnezeu, fara nici un fel de idei preconcepute.

El va trece din starea cazuta direct in gradina Bisericii, preferand sa se aseze in mijlocul ei, intre florile ei sfinte, pentru a le soarbe seva lor datatoare de viata; si astfel va dobandi cunoastere, dupa cum ii va darui Dumnezeu. Atunci va simti puterea lui Dumnezeu care creste florile dintr-o gradina permanent vandalizata de tot felul de viermi neadormiti.

Si astfel aceasta persoana se va lumina, numai in Biserica Ortodoxa a Domnului nostru, si-L va intalni pe Domnul, asa cum este El si alaturi de El, facandu-se partas la viata in Dumnezeu.

Pentru oricine cunoaste, chiar oricat de putin, maretia si adancimea credintei ortodoxe, si mergand cativa pasi pe calea care duce la mantuire, impreuna cu sfintii si gustand din apa vietii vesnice, acela nu se va mai intoarce niciodata!

Sursa (elina) : http://www.oodegr.com/oode/orthod/genika/giati1.htm
Traducere: Sfanta Manastire Pantocrator

(impantokratoros.gr – de N. M., fost fondator al unei grupari protestante)

mai mult
CreștinătatePromovate

Invierea fiicei lui Iair

ic5543

Mantuitorul se intorcea din tinutul Gadarenilor unde vindecase un indracit. Dupa Matei, fusesera doi (Matei 8, 28). Am explicat alta data acest lucru.

Imaginea unui Iisus care nu era iubit „in patria Sa”, adica in Nazaret si mai apoi in Capernaum, pentru ca circula zicala ca „nimeni nu e profet in tara lui”, nu e intru totul adevarata. Evanghelistul Luca ne spune ca „intorcandu-Se, L-a primit poporul, caci toti Il asteptau” (Luca 8, 40). Prin acest „L-a primit” trebuie sa intelegem ca i-au organizat o primire deosebita, iesind toti in intampinarea Lui. Ca L-au primit cu respect si cu bucurie se vede si din textul care urmeaza, unde se arata ca „Il imbulzea poporul” (v. 42).

Exegetii cred ca locul unde s-a intors era orasul Capenaum, pentru ca, de la o vreme, Mantuitorul se pare ca se mutase din Nazaret in Capernaum, ceea ce si explica de ce a murit de multe ori Capernaumul „patria Sa”, orasul Sau. Manifestatia de bucurie pe care i-au organizat-o la intoarcere, arata ca toti il cunosteau si ca se bucura de o faima bine stabilita printre ai Sai. De altfel Capernaumul nu era o localitate foarte mare. Toti se cunosteau intre ei. Aceasta se intampla – spun exegetii – in luna decembrie a anului 28. Tinand seama de greseala de calcul a lui Dionisie Exiguul, Mantuitorul putea fi in vremea aceea in al doilea an al propovaduirii Sale.

Toata lumea se bucura de intoarcerea lui Iisus, dar unul din multime se bucura mai mult decat toti, pentru ca in inima ii incoltise o speranta. Acesta era chiar mai-marele sinagogii din localitate. Il chema Iair. Iata ca i-a ramas numele in istorie si e pomenit din generatie in generatie, desi nu era decat un obscur, cum am zice noi, rabin de sinagoga de provincie. Capernaumul e departe de Ierusalim, la nordul Marii Galileii, in extremitatea nordica a Tarii Sfinte.

Asteptand cateva momente pentru ca multimea sa se potoleasca, dar nu prea mult pentru a avea o cerere urgenta, Iair si-a facut loc, a ajuns in fata lui Iisus, i-a cazut la picioare si i-a spus, ca si cum l-ar fi asteptat in mod deosebit: Invatatorule, vino repede acasa la mine si fa ceva, pentru ca fiica mea rau patimeste. E bolnava. E bolnava rau. E bolnava spre moarte (Luca, 41-56).

Fata avea „ca la doisprezece ani”. Daca Iair locuia prin vecinatate, Iisus putuse chiar s-o stie pe copila. Pe Iair in mod sigur il cunostea. Se indrepta de indata spre casa acestuia. Inainte de a vedea ce s-a petrecut acolo, sa ne oprim asupra catorva detalii. Mai intai asupra faptului ca Iair nu adresase o rugaminte pentru el insusi. O facuse pentru fiica sa, Mantuitorul i-a ascultat deci o rugaciune facuta pentru altcineva. Este un lucru care trebuia sa ne retina atentia, pentru ca episodul justifica rugaciunile pentru altii. Justifica rugaciunile Bisericii pentru altii, justifica rugaciunile pe care le fac parintii pentru copii, rugaciunile pe care le fac copii pentru parinti, pe care le fac prietenii unii pentru altii.

Remarcam acest lucru pentru ca multi cred ca au putere numai rugaciunile pe care le face fiecare pentru el insusi, desi „rugati-va unii pentru altii” e porunca expresa a Sfintei Scripturi (Iacov 5, 16). Multi dintre cei rupti de la trupul Bisericii drepteredincioase resping pomelnicele care se aduc la altar pentru ca preotul sa pomeneasca numele scrise acolo, la Sfanta Proscomidie si la Sfanta Liturghie. Un exemplu de astfel de rugaciune avem asadar in rugamintea lui Iair pentru fiica sa. Dumnezeu tine seama de rugaciunile facute pentru altii. Ele inseamna generozitate, inseamna daruire, inseamna iubire, inseamna bunatate. Nu se poate ca Dumnezeu sa nu tina seama de astfel de sentimente.

Precum Dumnezeu face totul pentru noi. El pretuieste desigur si ceea ce facem noi pentru altii. Cand facem ceva pentru altii, iesim din egoism, ne dovedim co-partasi la destinul aproapelui. Ne asemanam cu Dumnezeu. Nu numai fapta in ajutorul aproapelui ne ridica la starea de frate al lui, ci si rugaciunea pentru el dorinta ca si el sa fie ajutat de Dumnezeu. Nu numai noi sa fim ajutati. Nu numai pentru noi sa chemam atentia lui Dumnezeu. Sa nu zicem numai „Doamne ajuta-ma”, ci si „Doamne ajuta-l pe Cutare” si sa cerem acest ajutor ca si cum l-am cere pentru noi. Mai ales in astfel de momente, in mod sigur ne ajuta Dumnezeu si pe noi, induiosat de inima nostra buna. Pe buna dreptate ne asigura sfantul Ioan Damaschin ca: „Dumnezeu mai ales atunci se indupleca cu totul, si imparte cele cerute, nu cand cineva lupta numai pentru sufletul sau, ci cand face aceasta pentru aproapele”. Si Dionisie Areopagitul scrie ca „rugaciunile unora pentru altii au pret si putere inaintea lui Dumnezeu” (Despre Ierarhia bisericeasca, VII. Foarte subtil in analiza acestor stari sufletesti. Sfantul Ioan Scararul crede chiar ca atunci cand cineva ne cere sa ne rugam pentru el, credinta lui ne mantuieste si pe noi.

Dar intorcandu-ne la Iair, trebuie sa mai remarcam inca ceva in legatura cu cererea sa. Mantuitorul n-a avut nici o ezitare, n-a zis, de pilda, Stai sa ma gandesc, sau, Sa incercam, sau: Sa vedem mai intai de ce boala patimeste fata! Sa vad daca sunt Eu in stare s-o vindec, sau nu sunt in stare. Mantuitorul n-a facut nici un astfel de reflectii. Pur si simplu si-a schimbat directia spre casa lui Iair. Medicii, taumaturgii, oamenii daruiti cu pricepere sau cu vreun dar oarecare al vindecarii, incearca. Nu sunt siguri. Si recunosc: vom incerca. Mantuitorul insa a schimbat doar directia, fiind sigur ca va reusi sa raspunda rugamintii lui Iair. Era sigur, pentru ca era Dumnezeu!

Dar sa ne oprim deocamdata aici, pentru ca pe drum, spre casa lui Iair s-a mai intamplat ceva. Multimea Il inghesuia, toti s-au luat dupa El, mergand spre casa lui Iair. Voiau sa mai vada inca o minune. Stiau ca o vor vedea. Erau curiosi sa vada cum va fi.

Dar, la un moment dat, Mantuitorul s-a intors si a intrebat: „Cine s-a atins de Mine?” Unul din Apostolii care erau in jurul Lui, care-L aparau de multime, desi era imposibil sa-L apere, pentru ca multimea il imbulzea, fiecare voind sa se stinga de hainele Lui, sa fie cat mai aproape, i-a spus, zambind desigur: „invata-torule, poporul Te impresoara si Te imbulzeste, si Tu intrebi: Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8,45).

Era adevarat, dar Mantuitorul s-a explicat de indata: „S-a atins de Mine cineva, pentru ca am simtit o putere iesind din Mine”. Era vorba de altceva deci. Vazand ca nu se poate tainui, o femeie a iesit in fata si a recunoscut ca ea fusese, aratand si pricina pentru care o facuse. Avea o boala, o scurgere de sange de doisprezece ani, care nu se mai oprea. Atingandu-se de Mantuitorul, in clipa aceea s-a vindecat. Puterea vindecatoare fusese deci „puterea” iesita din Sine, pe care o simtise Mantuitorul.

Auzind-o Iisus, s-a intors spre ea. Era infricosata. Se temea pentru ceea ce facuse, ca si cum facuse un lucru nepermis. Dar El i-a zis: „Indrazneste, fiica! Credinta ta te-a mantuit! Mergi in pace!” Simplu. Ca si cum s-ar fi petrecut lucrul cel mai firesc din lume. Mantuitorul nu dramatiza si nu tinea sa se faca mare publicitate din minunile Sale.
Ar trebui totusi sa ne mai atraga atentia cateva lucruri din aceasta intamplare. Dupa cum am vazul, femeia se atinsese de El, dar de El se atingeau toti care reuseau sa-i fie in preajma. Cum se face ca totusi catre o singura atingere a fost Mantuitorul atent? De ce? Fiindca femeia aceasta venise cu o credinta deosebita, venise cu o intentie anume. Femeia avea un motiv anume sa se atinga de El, in speranta si credinta vindecarii. De aceea Mantuitorul i-a spus: „Credinta ta te-a mantuit!” si „indrazneste”. Deci, crede tot asa in continuare.

Aceasta trebuie sa ne dea si noua de gandit. Toti venim la biserica, toti ne atingem intr-un fel sau altul de Mantuitorul, dar iata ca nu catre toti se revarsa puterea Sa. Ea se face simtita insa la aceia care vin cu o intentie anumita, si care vin sa-si expuna intentia in fata lui Dumnezeu, cu credinta.

Si mai trebuie sa tragem o invatatura de aici. Multi dintre cei putini credinciosi zic: Credeti voi ca are Dumnezeu chiar asa, grija de voi toti? Ca se apleaca Dumnezeu catre nevoile fiecaruia dintre voi? Ca tine Dumnezeu socoteala atator miliarde de oameni cate sunt pe pamantul acesta, si ca ii are in vedere pe fiecare dintre ci? Ei bine, iata, intamplarea aceasta ne spune ca da. Dumnezeu ne are in vedere pe fiecare din noi, cu conditia insa sa venim catre Dumnezeu cu intentii precise, sustinute de o credinta neindoielnica.

Convoiul, in timpul acesta, mergea mai departe spre casa lui Iair, condus chiar de Iair. Si iata ca, indata dupa intamplarea cu femeia, cineva, venit de acasa de la Iair, si-a facut loc pana a ajuns langa el si i-a spus: „Nu mai osteni pe invatatorul. Fiica ta a murit!” Iair cazu in intristarea cea mai de pe urma. Era unica lui fiica, asa spune evanghelistul Luca. Si ce durere poate fi mai mare decat sa pierzi o copila pe care ai crescut-o pana la 12 ani? Putem banui la Iisus o afectiune fata de Iair si casa lui, caci ca mai-mare al sinagogii era un om credincios si Iisus era sigur nelipsit de la rugaciune. A auzit cand i s-a spus lui Iair: „Fiica ta a murit, nu-L mai osteni pe Invatatorul”.

S-a intors catre el si i-a spus repede cuvant de mangaiere si speranta, inainte de a cadea in deznadejde: „Nu te teme, crede numai si se va mantui fiica ta!” Iair si toti dinprejurul lui vor fi fost uimiti cand au vazut ca Mantuitorul nu da inapoi, ci merge mai departe, desi erau siguri ca auzise ca fata a murit.

Au ajuns la casa lui Iair. Iisus i-a lasat pe toti afara. Casa nu va fi fost atat de mare ca sa incapa toti. A luat inauntru pe Petru, pe Iacob, pe Ioan si pe parintii fetei. Cand au intrat, i-au gasit pe ai casei plangand. Fata murise. De cand e lumea se stie cum arata cineva cand moare; ca ii sta inima, ca ii inceteaza rasuflarea. Toti stiau sa deosebeasca un mort de un viu. Toti constatasera ca fetita murise. Plangeau. Si socoteau sosirea lui Iisus inutila, tardiva. Poate numai Iair sa-si fi pastrat credinta la care chemase Mantuitorul: „Crede numai!”

Celorlalti le-a zis: „Nu plangeti. Fiti pe pace. Fata n-a murit, ci doarme!” De fapt murise. Si o stia si El. Dar a vrut sa le arate ce este moartea in gandirea lui Dumnezeu. Moartea e doar somn. Un somn care nu intrerupe decat viata pamanteasca. „Doarme!” a zis El! Cu toata gravitatea momentului si cu toata durerea lor, aceasta vorba i-a facut sa rada. Radeau de nestiinta Lui. Poate chiar putintel batjocoritor. Cum adica? Tu nu vezi ca a murit? Tu nu poti deosebi un om viu, de un om mort? Ne spui noua ca doarme!

Mantuitorul nu s-a mai ocupat insa nici de rasul, nici de indoiala lor. S-a indreptat catre fetita, a luat-o de mana si, spune evanghelistul, redand faptele exact asa cum s-au intamplat, „a strigat” ca si cum trebuia sa fie auzit de sufletul ei de pe taramul celalalt, ca si cum sufletul ar fi fost departat undeva. „A strigat, zicand: Copila, scoala-te!” Sfantul Evanghelist Marcu – pentru ca intamplarea aceasta e istorisita de trei dintre evanghelisti, de Matei, Marcu si Luca – Sfantul Marcu ne reproduce chiar expresia in limba aramaica pe care a folosit-o Mantuitorul cand s-a adresat fetitei: „Talita cumi!” Ca si cum i-ar fi spus: Inviaza! (Mc. 5,41).

Si, spre stupefactia tuturor, in clipa aceea fetita s-a ridicat. Ca sa n-o sperie, si sa nu sperie pe nimeni, Mantuitorul a tras-o jos de pe patul mortii, a dat-o parintilor si le-a spus: „Dati-i sa manance”. Era slabita desigur. Fusese si bolnava. Nu mancase de mult. Dati-i de mancare. Apoi le-a poruncit sa nu spuna nimanui cele ce s-au intamplat. Si tot atat de simplu precum venise, a si plecat.

Porunca de a nu spune ce s-a intamplat era aproape inutila, fiindca cine ar fi putut sa taca o asemenea intamplare? Cum ar fi putut sa taca cei care o vazusera moarta, si au vazut-o dupa aceea ridicandu-se vie? Nimeni nu putea sa taca. Mantuitorul insa, in afara de faptul ca o inviase pe fetita, a vrut sa le dea si o povata de smerenie. S-a ferit de laude si de slava lor. De teama de farisei nu putea fi vorba, pentru ca stia ca aceia vor auzi. Si nici nu facuse minunea ca sa ramana tainuita, mai ales cand fusesera de fata atatia martori. Minunea ii va fi zguduit pe cei care au vazut-o, incat, pentru moment, au amutit. Le-a rusinat rasul de la inceput!

Sa ne aducem acum aminte de cuvintele spuse de Iisus femeii si de cuvintele pe care i le-a spus lui Iair. Femeii i-a spus: „Credinta ta te-a mantuit”, si indemnul de „a crede” leaga cel doua minuni intre ele. Dar trebuie sa citim in ele ceva mai mult decat ne spun la prima lectura.

Felul cum pune Iisus problema, ne duce la concluzia ca cel doua minuni le-a facut de fapt cel care a avut credinta. Femeia prin credinta ei: „Credinta ta te-a mantuit”. Nu a Mea. „Crede numai”, i-a zis lui Iair. Tu, nu Eu. Prin urmare Mantuitorul vrea sa ne arate ca cel care are credinta, aceasta credinta a Iui devine facatoare de minuni. Cel care are credinta devine posesorul unei forte extraordinare pe care n-a avut-o inainte, pe care o are acum si prin care face acum lucruri extraordinare.

Cum am putea oare defini credinta in acest inteles de credinta care ajunge sa faca minuni? Sfantul Apostol Pavel o defineste astfel: „Credinta este incredintarea despre lucrurile nadajduite si adeverirea celor nevazute” (Evrei 11, 1). Ea ar fi, cu alte cuvinte, intrarea in contact cu o realitate de dincolo de noi si recunoasterea acestei realitati. Intrarea intr-un astfel de contact te transforma, iti creste dimensiunile, iti prelungeste fiinta, ti-o scoate din limitate si ti-o incarca din afara ta cu o energie suplimentara, ca si cum ai intra in contact, sa zicem, cu o centrala electrica prin cuplarea la o priza. In momentul in care un bec intra in contact cu o centrala electrica, lumina i se aprinde. Motoarele electrice cuplate cu centrala incep sa mearga. Tot ce este construit sa functioneze pe baza de electricitate, in momentul cuplarii invie din morti.

Sau sa luam drept comparatie o centrala telefonica. In momentul in care te-ai racordat la o centrala telefonica, poti sa vorbesti cu oricine are si el un telefon. Poti sa vorbesti pana dincolo de ocean. Poti sa vorbesti in toata lumea. Ai capatat o dimensiune noua. Poti vorbi la distanta, ceea ce fara aceste aparate de contact nu poti face fie ca sunt cu fir, fie ca sunt fara fir.

Asa este credinta. Intrare in contact cu Dumnezeu. E ca un comutator. Ai facut miscarea la comutator si s-a aprins lumina. Ai facut miscarea in sufletul tau, l-ai comutat, ai intrat in legatura cu Dumnezeu, te-ai convertit la Dumnezeu, si arunci totul se schimba. Nu mai esti singur. Ai iesit din conditia de singur. Ai iesit din conditia de „eu” si ai devenit „eu plus Dumnezeu”. Ai iesit din conditia de izolare si ai devenit cooperator cu Cineva mai mare, conlucrator cu Cineva mai puternic, cu Dumnezeu.
Credinta este o schimbare de conditie umana, prin alianta cu Dumnezeu.

Se spune despre o sfanta ca. la un moment dai. s-a gandit sa construiasca o biserica si nu avea decat doi bani. Episcopul i-a spus: „Bine, bine, le pandesti sa faci o asemenea constructie, dar cu ce ai s-o faci? Gandesti ca esti in stare s-o faci cu acesti doi banuti? Indraznesti sa incepi o asemenea lucrare?” Ea a raspuns: Asa este, daca lucrurile raman numai pe seama mea. Dar daca ma intovarasesc cu Dumnezeu, atunei totul e posibil!

Aceasta este credinta! Recunoasterea puterii lui Dumnezeu, care, in felul acesta, devine putere si in noi. De aceea a zis Mantuitorul: „credinta ta” si „crede numai”. Mantuitorul a facut adesea, foarte adesea, referiri la credinta. Sa ne amintim: „De ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia sa se mute din loc si s-ar muta”. „Credinta ta te-a mantuit”, spunea ori de cate ori facea o minune. Pe orbi ii intreba: „Credeti voi ca Eu pot sa fac lucrul acesta?” – „Da, Doamne”. Totdeauna Mantuitorul se refera la credinta ca la cheia care poate rezolva toate destinele pamantesti. Prin credinta imposibilul devine posibil. Prin credinta, necunoscutul devine cunoscut. Prin credinta tot ceea ce ni se pare ca nu are sens in viata, in lume, in existenta, capata dintr-o data sens.

Prin credinta, Dumnezeu da sens la tot ceea ce exista. Credinta este in primul rand un mijloc de cunoastere a lui Dumnezeu. „Prin credinta” – spune Sfantul Pavel – „Cunoastem ca lumea a fost facuta prin cuvantul lui Dumnezeu, asa ca cele vazute si-au luat inceputul din cele nevazute” (Evrei 11, 3). De altfel, nici nu e posibila acum o alta cunoastere, la modul ultim, decat prin credinta. „Nu prin vedere” (II Cor. 5,7).

Credinta este, prin urmare, si un mijloc de cunoastere. Noi cunoastem, in general, pe mai multe cai. Prin ratiune, adica prin puterea mintii de a deduce pe cale logica adevarul, prin stiinta si experienta, adica prin cercetare experimentala a realitatii si a cauzelor a tot ceea ce exista, folosindu-ne simturile si ratiunea care ordoneaza rezultatele; cunoastem apoi cu ajutorul inimii, prin intuitie, cum se spune printr-un termen mai savant, si, in sfarsit, cunoastem prin credinta. Prin simturi nu vedem, nu ajungem totul. Experienta se ajuta intotdeauna de cunoasterea rationala, adica de gandirea logica. La foarte multe concluzii din ordinea cunoasterii ajungem prin deductie logica. Spre exemplu, daca un lucru se misca, chiar daca nu vedem cine il misca, logica ne spune ca trebuie sa existe un miscator, ca trebuie sa existe un motor, altfel, singur, lucrul nu s-ar misca.

Si daca un lucru exista, trebuie, logic, sa aiba o cauza. Hazardul nu poate fi logic. Nu are nici o coherenta, nici consistenta. Hazardul, nefiind organ sa fie dotat cu un anumit rost, cu o anumita functie, nu poate fi explicata prin hazard. Ceva poate fi dotat cu finalitate numai de o gandire, de un ganditor, de Cineva care are forta de organizare. Iata ce spune un fizician care a luat premiul Nobel pentru fizica, Alfred Kastler: „Nu pot sa cred – ca sa vorbesc limpede – ca hazardul si necesitatea sunt singurii responsabili ai evolutiei. Niste cosmonauti care ar descoperi, pe fata nevazuta a Lunii, o uzina automata de aluminiu in plina activitate, nu ar reusi sa ma convinga ca aceasta uzina a fost realizata doar prin jocul intamplator al reactiilor fizico-chimice intre diferitele elemente prezente pe suprafata satelitului nostru. Cosmonautii s-ar crede mai degraba victimele unei halucinatii. Or, cea mai mica bacterie este o uzina fizico-chimica cu mult mai complexa si cu o organizare mult mai ingenioasa decat o uzina automata de aluminiu”.

Aceasta e constatarea prin experienta. Si acum vine deductia logica a aceluiasi fizician. „Aceasta constatare si alte cateva la durata enorma pe care ar necesita-o „aparitia” fiecarei mutatii doar dupa legile hazardului, ne face sa credem ca este cel putin prematur sa negam existenta finalitatii in universul biologic. Dupa parerea noastra, notiunile de cauzalitate si de finalitate nu se exclud una pe cealalta, ci se afla si ele intr-o relatie de complementaritate” (Alfred Kastler, Aceasta stranie materie, Editura Politica, Bucuresti, 1982, p. 6).

Acestea de mai sus sunt spuse de un savant din vremea noastra. Am apelat la un astfel de izvor contemporan, pentru ca nu cumva apeland la oameni de stiinta mai vechi sa ne putem insela, folosind concluzii astazi depasite. Evident, multe din concluziile din trecut sunt astazi depasite cu adevarat, dar iata ca unele, cele privitoare la intrebarile cele mai mari, au ramas si astazi asemenea celor din secolul al XVII-lea, cand a fost fondata stiinta moderna despre natura, de catre savanti ca Kcpler, Copernic, Galileo Galilei, Newton.

Diferenta dintre cei de atunci si cei de azi e ca cei de atunci indrazneau sa traga fara ezitare concluziile stiintei lor. Cei de azi isi expun doar constatarile si lasa deschise concluziile, poate in speranta ca alte constatari ar putea in viitor motiva si alte concluzii. Cei de azi nu pronunta numele lui Dumnezeu. Cei din vechime Il pronuntau. Iata cu ce cuvinte isi termina Kepler (1571-l630) ultimul volum din cartea sa Armonia cosmica (Harmotdces mmtdk 1619): „Iti multumesc, Dumnezeul meu, creatorul nostru, ca mi-ai dat posibilitatea de a vedea frumusetea creatiei Tale; in masura in care spiritul meu marginit le-a putut intelege, oamenii vor citi aici dovezile despre aceasta”.

Newton (1643-l727), sprijinindu-si cercetarea universului pe fenomene concrete, din care a extras legi de sine statatoare, a ramas totusi atasat credintei intr-un Dumnezeu personal, socotind ca mecanismul naturii nu e altceva decat implinirea scopurilor Acestuia. El vede toate corpurile solide patruse de un spirit subtil, ascuns in substanta lor. El este acela care a spus ca-n fata tainelor universului se simte ca un copil care scoate din ocean o galetuta de apa, in timp ce restul oceanului ii ramane necunoscut. Despre gravitatie a spus ca nu i-a putut stabili nici o cauza. Tot ce a putut face a fost s-o constate.

In legatura cu gravitatia a spus Newton ca nu i-a putut afla cauza si ca … nu imagineaza ipoteze. E vorba desigur de ipoteze stiintifice. Tot Newton a spus ca „natura este conforma cu sine insasi”, adica nu-si iese din legi (in opera Optica). Inaintea lui, Galileo Galilei spusese in acelasi sens ca ,,natura e scrisa in limbaj matematic”.

Toate cele de mai sus sunt moduri de afirmare a ordinii universale care presupune un programator care sa stie … matematica! Ceea ce hazardul nu stie!
Heisenberg, contemporan cu noi, e mai retinut, dar si el spune ca „nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul, nici care sunt puterile spirituale care vor guverna lumea, dar trebuie sa incepem prin a crede in ceva si prin a voi ceva” (La nature dans la physique coiuemporaine, Paris, 1962, p. 78). El se declara de acord cu Freyer ca trebuie sa incepem in toate prin formula antica: credo ud intelligram, cred ca sa inteleg, asa cum Cristofor Columb si-a inceput calatoria in jurul Pamantului pornind de la credinta ca Pamantul e rotund (Idem, p. 77). Tot Heisenberg a spus: „La inceput a fost simetria”. Sublim! Simetria presupune o interventie rationala, constienta. Si Kepler tot aceasta intelese prin Armonia cosmica, din care am citat mai sus.

Si un om de stiinta roman, Edmond Nicolau, a spus ca „nu putem afirma ca stim totul, dar nu putem accepta extraordinarul, „miraculosul” decat in urma unor verificari scrupuloase. Nu putem respinge ceea ce nu intelegem, dar avem obligatia elementra de a verifica existenta a ceea ce trebuie integrat in edificiul actual al stiintei, totusi atat de splendid. Omul este un univers ce poseda inca mari zone neexplorate” (Omul intre doua infinituri. Ed. Politica, 1972, p. 167). Sa verificam. Nu se opune nimeni verificarii. Dar cand verificam si nu gasim cauze naturale, s-o recunoastem, cum fac de altfel savantii.

Spre deosebire de cei vechi, modernii sunt mai prudenti in a trage concluzii, dar nu mai stiutori. Se stie cate ceva de la un anumit punct, se zice de la clipa zero a originii universului, dar aceasta e doar o vorbire metaforica, pentru ca inainte de clipa zero mai este o mare lume despre care nu stim nimic (vezi acad. prof. Ioan Ursu, Cuvant inainte la Sleven Weinberg, Primele trei minute ale universului, Ed. Politica, 1984, p. 8-9).

Cunoasterea prin credinta, cum spune Sfantul Pavel, e cea despre lucrurile cele nevazute, adica despre cauza care prin experienta sau prin logica nu poate fi decat dedusa/dar nu pipaita, fapt pentru care pentru multi ramane incerta. Credinta o preface in certitudine, cand numeste aceasta cauza Dumnezeu. Cunoasterea prin inima, numita si cunoastere prin intuitie, isi are si ea o valoare extraordinara, fiind foarte aproape de cea prin credinta. Un mare invatat, Pascal, spunea: „Inima are ratiuni despre care ratiunea nu stie nimic”. Cunoastem adica prin inima, ceea ce nu putem cunoaste cu ajutorul mintii, si nici cu ajutorul experientei si cercetarii stiintifice.

Unui mare profesor de stiinte pozitive, ateu convins si cinstit, i-a murit sotia. A inmormantat-o. Studentii au observat ca, desi necredincios, in fiecare duminica mergea la mormantul ei cu o lumanare. I.-au intrebat: domnule profesor, aici ne faceti stiinta pozitiva, dar duminica va vedem cu o lumanare la mormantul sotiei. Cum se impaca acestea doua? Cum puteti reduce contradictia? Cand sunteti onest? Profesorul a raspuns: una e ceea ce va spune mintea mea, si va spune ce stie ea, cu onestitate, si alta este ceea ce simte inima mea. Trebuie sa fiu onest si cu ea!

Revenind la credinta, prin ea cunoastem, asadar, lucrurile nevazute. Le credem cum ni se descopera. Insemneaza, oare, ca, asa fiind, credinta nu este rationala, sau ca este antirationala? Nu. Cine da si cine primeste credinta pornesc totusi de la niste date primare care cad atat sub puterea simturilor noastre, cat si sub puterea legilor gandirii logice. Citim in Scriptura: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria”.

Daca traducem aceste cuvinte pe o limba mai comuna, inseamna ca deducem slava lui Dumnezeu din maretia, frumusetea si ordinea universului si din creatia care cere un Creator. Deductia aceasta este logica, rationala. Toate cele pe care le vedem deasupra noastra, in jurul nostru si in noi, ne vorbesc logic depre Dumnezeu. N-au putut aparea de la sine. Trebuia sa le fi facut cineva. Si vorbesc despre slava si despre maretia lui Dumnezeu, pentru ca totul este frumos si minunat. In fond, asta a fost si logica lui Kepler si a lui Newton, de care am amintit mai inainte.

Optiunea pentru credinta e logica. Credinta nu este, asadar, un act fortat si irational, ci are la baza un rationament logic care il satisface pe credincios.
Credinta vindeca toate nelinistile noastre. Credinta umple toate golurile noastre, atunci cand ne punem marile intrebari despre noi, despre existenta, despre lumea aceasta, si nu gasim raspuns. Caci altfel, ramanem si traim mai ales cu intrebarile, decat cu raspunsurile. Acad. Ioan Ursu, citat mai sus, spune ca „in astrofizica de azi, ca si in celelalte stiinte, intrebarile nasc raspunsuri ce nasc alte intrebari” (p. 13). Frumos spus si adevarat. Dar dezolant, daca ramai suspendat doar de intrebari. Credinta ne da si raspunsuri.

Credinta trebuie sa fie neindoielnica. Sa ne aducem aminte ce a patimit Apostolul Petru cand, fiind mai multi dintre ei pe corabie, in largul marii, a aparut Mantuitorul pe valuri si Petru a pornit catre El. Cand a inceput sa se indoiasca, sa nu mai creada ca in fata lui e cu adevarat Mantuitorul si ca El l-a chemat, a inceput in aceeasi clipa sa se scufunde. Speriat a strigat: „Doamne, scapa-ma!” Mantuitorul i-a intins mana admonestandu-l: „putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” (Matei 14, 30-31). Credinta noastra trebuie sa fie neindoielnica, asa cum a fost credinta femeii care s-a atins de Mantuitorul, si credinta lui Iair.

Credinta noastra trebuie sa fie dreapta, dupa lege, asa cum ne-a lasat-o Mantuitorul, asa cum ne-a fost transmisa de apostoli, asa cum noua romanilor ne-au lasat-o mosii si stramosii nostri care au pastrat-o din vechime, de la Apostoli pana in vremea noastra. Sfantul Apostol Pavcl spune precis: „Nu ne incununeaza decat cel ce se lupta dupa lege” (II Tim. 3, 5), decat cel ce crede dupa ran-duiala, dupa cum ne invata Biserica noastra. Este clar: ceilalti, oricat ar avea chipul bunei-credinte, daca au iesit din Biserica, nu se mantuiesc, oricat ar avea chipul bunei-credinte, daca au iesit din Biserica, nu se mantuiesc, oricat li s-ar parea ca sunt aproape de imparatia lui Dumnezeu. Nu intra inauntru.

Dar sa ne mai punem o intrebare – si cu aceasta o sa incheiem: – Trebuie oare sa ne adresam lui Dumnezeu si cu credinta sa cerem totul de la El? Sigur ca da, dar cu un mic corectiv: tot ceea ce putem face noi, sa facem noi. Dumnezeu atunci intervine, cand nu putem noi rezolva ce e de rezolvat. Doar „suntem impreuna-lucratori cu Dumnezeu”, spune Sfantul Pavel (I Cor. 3, 9). Daca suntem impreuna-lucratori, inseamna ca trebuie sa ne facem partea noastra, nu sa astemtam cu mainile incrucisate totul de la Dumnezeu, pe motiv ca ii adresam prin credinta rugaciuni sa intervina in viata noastra. Ce-am mai fi noi, daca ar face totul in viata noastra numai Dumnezeu? Dumnezeu ne ajuta cand e nevoie. Romanii au o vorba inteleapta: Dumnezeu da, dar in traista nu pune! Nu trebuie sa cerem de la Dumnezeu ceea ce putem face noi.

Intr-o manastire, in biblioteca, studiau patru calugari: un dominican, un franciscan, un benedictin si un ortodox. La un moment dat, noapte fiind, s-a stins lumina. Unul din ei a propus: „Fratilor, sa ne rugam lui Dumnezeu si sa vedem la a carui rugaciune se va aprinde lumina. Va fi si un semn ca ordinul respectiv e mai apreciat de Dumnezeu”. Au acceptat. Si s-a rugat dominicanul, profund, pios, dar nu s-a intamplat nimic. S-a rugat franciscanul, profund, pios, dar nu s-a intam-plat nimic. S-a rugat benedictinul, profund, pios, dar nici de data aceasta nu s-a intamplat nimic. Al patrulea si-a inceput rugaciunea, s-a ridicat de la locul lui, si zicandu-si rugaciunea mereu, s-a dus la tabloul de siguranta, l-a reparat, si, in clipa cand si-a terminat rugaciunea, a terminat si reparatia tabloului de siguranta, si s-a aprins lumina!

Ceea ce putem face noi, suntem chemati sa facem noi. Cu rugaciune, clar si cu bratele si cu mintea noastra. Nu ceri de la Dumnezeu ceea ce poti face tu. Ar insenina sa nu faci uz de instrumentele cu care te-a inzestrat Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L pui la incercare decat in cazuri limita, cum a facut, de pilda, Saddhu Sundar Singh care, fara ajutorul lui Dumnezeu Care l-a scos dintr-o groapa, ar fi murit. Sau cum a facut Ilie in confruntarea cu preotii inchinatori la idoli. A cerut lui Dumnezeu sa arbitreze: sa pogoare focul peste jertfa celui drept. Si Dumnezeu a pogorat focul peste jertfa sa, ceea ce l-a indreptatit sa-i distruga pe falsii preoti inchinatori la idoli. Ilie a fost indraznet pentru ca avea credinta si pentru ca se afla intr-o situatie de limita. Numai Dumnezeu putea lamuri disputa. Si atunci a apelat la Dumnezeu.

In cazul celor patru calugari, Dumnezeu fusese prins partener in invoiala, intr-un caz care nu era de limita. Nu depindea exclusiv de Dumnezeu. Al patrulea i-a invatat pe ceilalti trei cum se pune problema: trebuiau sa uneasca rugaciunea cu ceea ce puteau face ei. Se va fi rugat si el sa-i dea Dumnezeu putere sa reuseasca reparatia. Nu se poate spune ca el l-a suplinit total pe Dumnezeu, ca i-a refuzat sau negat interventia, sau ca n-a crezut in posibilitatea minunii. Dar n-a crezut necesara minunea. Si s-a dovedit, in cazul celor trei, ca nici Dumnezeu n-a crezut-o necesara, pentru ca n-a intervenit.

O astfel de minune ar fi fost o minune fara sens, fara adevar. Tot ce putem face noi ramane in seama noastra. Acesta e raspunsul la intrebarea daca trebuie sa cerem totul, prin credinta, de la Dumnezeu, sau daca trebuie sa-L punem la incercare pe Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat intelepciune, ne-a dat mijloace ca sa ne putem descurca in lume.

Se zice ca erau doi frati, un baiat si o fata. Baiatul avea o pasiune nestapanita: sa prinda pasarele intr-o capcana. Fata suferea mult din cauza aceasta. Si atunci s-a hotarat sa rezolve situatia. Cineva a intrebat-o: Si cum ai procedat? Am intrebuintat trei mijloace, a raspuns fetita. In primul rand m-am rugat lui Dumnezeu sa nu se prinda nici o pasare in capcana, fiindca fratele meu le inchide sau le omoara. In al doilea rand, m-am rugat lui Dumnezeu sa apere pasarile, sa le trimita in alte parti, sa nu vina aici unde si-a instalat fratele meu capcana. Si in al treilea rand, ce-ai facut? In al treilea rand, m-am dus si am sfaramat capcana in bucatele!

Fetita milostiva a procedat cam la fel cu cel de-al patrulea calugar din prima parabola. Si a izbutit! Prin urmare, sa tinem minte acest lucru: acolo opereaza direct Dumnezeu, unde noi nu putem opera. Ceea ce nu inseamna ca nu e prezent intotdeauna si in tot ce facem, si ca nu trebuie sa-L chemam prin credinta si rugaciune. El ne inspira si ne ocroteste ca sa gasim solutiile cele mai bune. Si trebuie in toate sa-I cerem ajutorul, ca sa nu inceteze Dumnezeu sa se mai ocupe de noi! Dar un ajutor din categoria minunii nu trebuie cerut, decat atunci cand numai aceasta ar mai putea rezolva ceva. Ceea ce nu inseamna ca Dumnezeu e absent din cazurile care nu cer minuni vizibile. Unii medici spun: noi prescriem medicamentele, noi facem operatia, dar Dumnezeu este cel care vindeca. Dar aceasta nu inseamna ca nu prescriu medicamente, sau ca nu fac operatii.

Credinta trebuie ingemanata intotdeauna cu fapta cea buna. Iar fapta buna este aceea care se exprima in primul rand prin dragoste. Se zice ca la Efes, batranul Evanghelist Ioan, care avea peste 100 de ani si care se misca greu, statea de vorba cu crestinii din jurul lui, care veneau in fiecare seara sa-I intrebe: – Batranule Ioan, spune-ne cum era invatatorul? Spune-ne cum mai invata El? Povesteste-ne intamplari din viata si din invatatura Lui! Batranul, ori de cate ori veneau, si oricine ar fi venit, le spunea doar atat: Fiilor, iubiti-va unii pe altii. In cinci cuvinte le rezuma toata Evanghelia. Cinci cuvinte memorabile!

IPS Antonie Plamadeala

(crestinortodox.ro)

mai mult
Creștinătate

Sfantul Dimitrie Basarabov

ic321

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov este sarbatorit pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, pana cand o copila care patimea de duh necurat a avut o revelatie: i s-a aratat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: „Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui”. Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.

Moastele Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi. In traditia bisericeasca, un domnitor al Tarii Romanesti, al carui nume nu este mentionat, a platit o suma mare de bani pentru aducerea moastelor Cuviosului Dimitrie in Bucuresti. Delegatia nu a reusit sa intre in acest oras, deoarece caii nu au vrut sa mai mearga. In aceasta situatie, membrii delegatiei au hotarat sa traga la sorti, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moastele Sfantului Dimitrie. La sorti a cazut drumul spre Basarabi, si astfel, moastele au fost reasezate in biserica din Basarabi. Au stat in aceasta biserica pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774), cand generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia. Insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Moastele au fot asezate cu cinste, in iunie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti.

Mentionam ca racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori. Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotarata in sedintele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dintre anii 1950-1955.

Minunile Sfantului Dimitrie Basarabov

Parintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala din anul 1989, spune ca: „In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina. Si, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? – pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata. S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi, lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu – si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.”

Parintele Dimitrie Irimia povesteste: „Un caz care m-a impresionat a fost acela al unei doamne ce avea in jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltata asupra celor din familia ei pentru ca veneau si stateau la Sfantul Dimitrie foarte multe ore in sir, in ploaie, in frig. De aceea, a venit cu gand vrajmas la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea intelege, si a venit cu acest gand de razbunare impotriva Sfantului si cu o mana a zgariat cu unghiile moastele Sfantului Dimitrie in locul unde ele sunt descoperite spre a fi sarutate de credinciosi. Cand a venit la mine, mi-a spus, ascunzand fapta sa: „Parinte, am fost la toti doctorii; am o boala foarte rara – imi curge sange din buricele degetelorť. I-am facut dezlegari, apoi s-a mai linistit; era foarte agitata. I-am explicat ca trebuie sa se spovedeasca, sa tina post, si atunci mi-a spus: „Eu numai cu o mana am zgariat acolo, dar imi curge sange din amandoua mainile. Apoi, a venit cineva din familie si mi-a spus ca s-a vindecat. De atunci nu am mai vazut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din cate am vazut si auzit.”

Sfantul Dimitrie Basarabov – ocrotitorul Bucurestilor


In secolul al XVI-lea ocrotitor spiritual al Bucurestilor a fost Maica Domnului.

In vechime, in biserica din „pazarul” (Bazarul sau targul orasului) de langa Curtea domneasca se facea alegerea membrilor Sfatului orasenesc. Tot aici se pastra si sigiliul Bucurestilor. Pentru ca aceasta biserica avea hramul inchinat Fecioarei Maria, patronul orasului era Maica Domnului.

In secolul al XVII-lea, sarbatoarea orasului Bucuresti era Buna Vestire.

Dupa 1634, si mai ales din anul 1659, cand Domnul tarii isi muta definitiv resedinta de la Targoviste la Bucuresti, creste importanta Curtii domnesti (Curtea Veche). Astfel, si biserica Curtii domnesti devine atat de prezenta in viata oamenilor incat „Buna Vestire”, hramul acestei biserici, este prezenta pe sigiliul orasului.

In veacul al XVIII-lea ocrotitorii spirituali ai Bucurestilor erau Sfintii Imparati Constantin si Elena

Sfintii Imparati Constantin si Elena erau ocrotitorii bisericii manastirii lui Constantin Voda Serban, devenita la 1668, catedrala si resedinta a Mitropoliei Tarii Romanesti. Ziua de 21 mai era zi de mare sarbatoare. Astfel, Sfintii Imparati au ajuns sa fie cinstiti drept ocrotitori ai Bucurestilor.

Cu timpul, Sfantul Dimitrie Basarabov devine ocrotitorul Bucurestilor. Este proclamat oficial ocrotitorul orasului Bucuresti de catre mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793). Generalizarea cultului sau s-a facut in anul 1955, cand, la propunerea patriarhului Justinian Marina, Sfantul Sinod a proclamat generalizarea cinstirii sale in intreaga Biserica Ortodoxa Romana.

Viata Sfantului Dimitrie Basarabov, redata pe racla sa

Viata Sfantului Dimitrie Basarabov este redata in imagini pe racla care adaposteste sfintele sale moaste. Pe partile laterale ale raclei sunt prezente opt scene din viata Sfantului Dimitrie, iar pe capacul raclei este redat chipul sau.

Troparul Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou

Glasul 8


Condacul Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou

Glasul 8

Apărătoare Doamnă…

Apărător al său nebiruit şi neînfrânat, ca unul care prin tine din nevoi s-a mântuit, te pune înainte oraşul tău, Sfinte Preacuvioase Dimi­trie. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, apără-ne de toate nevoile, ca să strigăm ţie: bucură-te, făcătorule de mi­nuni, Sfinte Dimitrie!
Adrian Cocosila

Tot astazi facem praznuim pe:

Sfântul Mare Mc. NESTOR, prieten al Sfântului Mare Mc. Dimitrie din Tesalonic (sec. IV);
Sfintele Muceniţe CAPITOLINA şi EROTIIDA (sau EROTEIA), din Capadocia (+304);
Sfântul Ier. CHIRIAC, patriarhul Constantinopolului (+606);
Sfânta Cuv. PROCLA (Claudia-Procula), soţia lui Pilat (sec. I);

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:

Sfântul Mc. FLORENTIE din Burgundia (Franţa, sec. III) [A.P.];

Sfinţii Mc. MARCIAN, LUCIU şi VICTUS de la Roma (1269);
Sfinţii Mc. MAXIM, VENANTIE, LUCIAN, COMIŢIU şi DONAT (Italia, sec. IV);
Sfântul Mc. VINCENŢIU împreună cu surorile sale, Sfintele Muceniţe f SABINA şi CRISTETA, din Avila (Spania, +303);
Sfântul Mc. MARCU din Tasos şi cei împreună cu el, SOTIRIH şi VALENTINA (+304);
Sfântul Ier. NAMATIE, episcop de Clermont (Franţa, cca +462);
Sfântul Cuv. ABBAN, întemeietor al multor mănăstiri din sudul Irlandei (sec. VI);
Sfântul Cuv. ODRAN, monah la lona (Scoţia, +568);
Sfântul Ier. DEZIDERIU, episcop de Auxerre (Franţa, cca +625);
Sfântul Cuv. COLMAN, stareţ la Senboth-Fola (Irlanda, cca +632)
Sfântul Cuv. NESTOR Cronicarul de la Pecerska (+1114);
Sfântul Cuv. ANDREI, prinţ de Smolensk (+1398); aflarea Sf. sale moaşte la 1539;
Sfântul Ier. CONSTANTIN, arhiepiscop de Harkov (Rusia, +1937);
Sfântul Sf. Nou Mc. GAVRIIL (Gur), ieromonah (Rusia, +1937);
Sfântul Sf. Nou Mc. SERAFIM (Samoilovich), episcop de Uglich (Rusia, +1937);
Sfiţii Mc. MARIAN şi VALENTIN.
(crestinortodox.ro)

mai mult
Creștinătate

AM FOST LA SF. DUMITRU PENTRU CĂ CREDEAM IN MAGIE?

CR4554

Nu. Aceasta este înşelare păgânească. Puterea făcătoare de minuni a acestor obiecte o atribuim Dumnezeului Celui Viu şi sfinţilor Săi vii, şi nicidecum vreunui obiect mort.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Dumnezeu Cel Atotputernic a săvârşit uneori minuni şi prin cei adormiti, prin lucruri neînsufleţite, de pildă:

Prin toiagul lui Moise (Ieşire IV, 2);
Prin şarpele de aramă (Numere XXI, 9);
Prin osemintele lui Elisei (II Împăraţii XIII, 21);
Prin veşmântul lui Hristos (Matei IX, 20);
Prin tina şi scăldătoarea Siloamului (Ioan IX, 7);
Prin umbra Sfântului Apostol Petru (Fapte V, 15);
Prin ştergarele şi şorţurile Sfântului Apostol Pavel (Fapte XIX, 12).

De aceea nu încape îndoială că Domnul Dumnezeu a săvârşit  si savarseste minuni şi prin Sfânta Cruce, sfintele icoane şi sfintele moaşte.

Trebuie să primim aceste minuni ca pe milostivire dumnezeiască faţă de oamenii neputincioşi şi împovăraţi; ca pe o mărturie a lui Dumnezeu că El este prezent pretutindeni, Dumnezeu Cel Viu, care toate le vede şi faptele noastre; de asemenea şi minunile sunt mustrare de la Dumnezeu, încât cu cât le vedem mai des cu atât mai mult să credem mai tare în El, cu dragoste şi frică, şi cu atât mai mult să ne călăuzim viaţa morală după poruncile Sale.

Altfel, există pericolul ca şi noi să fim osândiţi, la fel cu acei evrei, înaintea cărora Iisus „deşi a făcut atâtea minuni, ei tot nu credeau în El” (Ioan XII, 37). De aceea Domnul a spus: „De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar cum M-au văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu” (Ioan XV, 24).

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Satul românesc omagiat la Patriarhie

patriarh3

Satul românesc este omagiat zilele acestea la Catedrala Patriarhală prin veşmintele folosite în cultul divin public.

Începând cu această duminică până joia viitoare slujitorii Catedralei Patriarhale vor purta la slujbe un set de veşminte cu motive tradiţionale populare româneşti.

După liturghia de duminică, Părintele Patriarh Daniel a explicat că soborul slujitor a purtat noul set de veşminte în contextul anului omagial dedicat satului românesc.

„Întrucât majoritatea slujitorilor catedralei suntem oameni de la sat de origine, noi am considerat că este nevoie să avem un set complet de veşminte cu motive populare. De aceea, au fost confecţionate la Atelierul de broderie al Centrului Eparhial treizeci de veşminte pentru folosul catedralei”, a precizat Părintele Patriarh.

Duminica a 23-a după Rusalii reprezintă începutul „Zilelor satului românesc” la Patriarhie.

„Această cinstire a satului românesc prin veşminte cu motive tradiţionale populare va continua în catedrală până în joia viitoare şi acestea sunt Zilele satului românesc la Catedrala Patriarhală”.

Costul veşmintelor a fost suportat de Catedrala Patriarhală.

Patriarhul Daniel a reamintit că vineri vor începe manifestările prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale prin procesiunea Calea Sfinţilor.

Preafericirea Sa a subliniat că vor fi aduse moaştele Sfintei Filofteia şi ale Sfântului Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe.

„Anul acesta vom avea un sfânt cuvios, o sfântă muceniţă şi un sfânt ierarh, toţi vieţuitori la sat la începutul vieţii lor. Sfânta Filofteia este reprezentată în veşmânt cu motive populare”.

În semn de apreciere pentru confecţionarea veşmintelor, Patriarhul României a oferit Atelierului de Broderie al Centrului Eparhial Diploma omagială cu medalie a Satului românesc şi a Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu.

Distincţia a fost ridicată de protos. Joachim Bejenariu, Consilier Eparhial şi coordonatorul serviciului colportaj.

(basilica.ro)

mai mult
Creștinătate

MAICA DOMNULUI BUCURIA CELOR NECAJITI – 24 OCTOMBRIE

ico2

https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-maicii-domnului-bucuria-tuturor-celor-necajiti

„Bucuria tuturor celor necăjiți” este numele a cel puțin trei icoane făcătoare de minuni, asemănătoare la înfățișare. Pe 24 octombrie, Biserica prăznuiește icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Bolişaia Ordînka (Moscova), datorită unei minuni petrecute pe 24 octombrie 1688.

Eufimia, sora Patriarhului Ioachim (1674-1690) suferea de o boală incurabilă de foarte mulți ani. Nemaiprimind speranțe de viață din partea medicilor, aceasta s-a spovedit și împărtășit, pregătindu-se astfel de sfârșitul vieții acesteia pământești. Într-o dimineață, pe când se ruga, a auzit o voce care a zis: Eufimia, mergi la biserica Schimbării la față a Fiului meu. Acolo vei găsi o icoană numită „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Cere preotului să-ți citească rugăciuni înaintea icoanei mele și să săvârșească Sfântul Maslu, ca să sfințească agheasma cu care trebuie să te stropească. Și te vei vindeca!

Ascultând sfatul primit în timpul rugăciunii, Eufimia a mers la biserică, unde după ce s-a rugat și a fost stropită cu aghiasmă, a primit vindecare. Această vindecare miraculoasă s-a petrecut pe 24 octombrie 1688.
În icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în întregime, printre florile din Rai, cu brațele deschise și cu capul înclinat, pentru a putea primi rugăciunile creștinilor. Mântuitorul Hristos este zugrăvit deasupra, în nori, binecuvântând.

Deși stă în Rai, Maica Domnului este cu noi. Acest lucru este redat în această icoană prin faptul că Maica Domnului este înconjurată de credincioșii care se roagă, dar și de sfinții îngeri care le poartă rugăciunile către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

În alte versiuni ale icoanei, Maica Domnului este reprezentată stând pe nori și ținând Pruncul pe brațul stâng, nemaifiind înconjurată de florile Paradisului, ci având reprezentată deasupa Sfânta Treime.

Maica Domnului, deși este în Rai, ea ne primește și ascultă cu dragoste rugăciunile noastre, ale celor necăjiți, mijlocind către Fiul pentru noi. Mijlocirea ei neîncetată și dragostea de mamă ajută la vindecarea bolilor și potolirea necazurilor noastre.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

ORTODOXIA ASIGURA SANATATEA VESNICA (SFINTENIA) 13

ic568

DIETOTERAPIA – AUTOBUCATARUL ALIMENTELOR

Menţionăm faptul ce trebuie bine fixat şi avut în vedere permanent şi anume că toate Preparatele Medicinii noastre au la bază „Dospirea”, care înlocuieşte „fierberea” şi, mai mult, face „predigerarea” (atât de necesară) şi, încă odată mai mult, face „îndrojdirea-fermentarea lactică”, ce înseamnă o acidifiere directă şi proprie-naturală, cu o „îmbogăţire” de „fermenţi şi enzime” ştiute în „drojdii” (cele mai bogate în acest sens). Mai mult, prin Dospire se face o „Uniformizare” a întregului amestec, întrucât prin preparare-mărunţire se fac separări contrare între părţile externe-coajă şi miez; prin Dospire se dizolvă coaja în conţinut şi conţinutul se pătrunde cu părţile din coajă.

Se tot vorbeşte că în boli apare în organe o „autofermentare-autoacidifiere”, care „macerează-autodigeră” ţesuturile celulare până la distrugere. În Organele bolnave este o „aciditate” crescută faţă de „alcalinitatea” ce menţine masa celulară. Orice „Activ” însă se face pe baza „acidifierii” (care produce trecerea-comunicarea şi prefacerile de schimb şi asimilare), încât „Aciditatea este tot aşa de necesară ca şi „Alcalinitatea”.

Cel mai important este „echilibrul” între Aciditate şi Alcalinitate, ca şi „trecerea directă” dintr-o parte în alta. Dar nu acidul sau alcalinul sunt „cauza” distructivă, ci „lipsa de „complementaritate” dintre acestea, lipsa de „trecere una în alta” fără „autodistrugere” şi fără „distrugerea celeilalte părţi”.

Chimia noastră consideră că acidul face distrugerea totală a părţii alcaline şi invers, alcalinul transformă total acidul în alcalin. În boli se pare că într-adevăr este şi acest proces extremist.

„Fierberea” face tocmai acest fapt de transformare, până la „blocarea” oricărei flexibilităţi dintre acid şi alcalin, şi de aici, în boli, procese „acide” ce distrug toate procesele alcaline. De aceea se vorbeşte de „selectarea dintre acid şi alcalin” a alimentelor (cu zisele incompatibilităţi).

Noi considerăm mai mult, şi anume faptul de distrugere a „MEMORIALULUI Complementar” dintre acid şi alcalin. Când un „acid” nu mai are „Memorialul complementar al alcalinului” este un „acid distructiv” şi când un „alcalin” nu mai are „Memorialul complementar” al acidului, se face un „alcalin distructiv”
Pr. Ghelasie Gheorghe

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții

Mitrop

Se pare că mă încadrez!… 🙂

Nu am casă personală, nu sunt proprietar pe nimic, afară de un televizor!…

Maşina pe care o folosesc este un Logan vechi de 12 ani, dar este al soacrei!… E mai bine aşa!… 🙂

Unii vor să impoziteze Biserica!…

Dacă mă impozitează pe mine nu au de luat decât praful de pe tobă!… 🙂

„Preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții, iar episcopul mai sărac decât preoții”

(Bogdan Costin Georgescu, preot)

mai mult
Creștinătate

CUM STĂTEA ÎN ICONARE MIRCEA CEL BĂTRAN

Icoana56

Dragii mei,

De obicei nu ma bag in istorie, dar vreau sa semnalez ceva despre o mare personalitate care a avut un rol deosebit in istoria noastra – MIRCEA CEL BATRAN.
Nu stiu ce se mai preda azi prin scoli despre acest EXTRAORDINAR voievod. Sper macar sa fie pomenit pentru ca a reusit sa faca si sa apere un stat romanesc si crestin.
Am ales acest tablou votiv dintr-o ctitorie a sa ca sa vedem cum gandea el lucrurile.
O gandire ICONICA.
– Realizarea sa lumeasca bate dincolo de lumea asta. Tot ce face in lumea asta tinteste Imparatia Cerurilor. Asta a fost motivatia tuturor actiunilor sale.
– Marturiseste pe Hristos si pe Maica Domnului nu doar la nivel declarativ. Sunt sigur ca a dat indicatii despre cum sa fie facuta pictura. Si anume el se simte in comuniune cu Maica Domnului si pare ca sta de vorba cu ea, ca ii aduce un cadou. ASTA E O STARE IN ICONARE IN LUME. Simti prezenta si dialoghezi.
– Il invata pe fiul sau sa faca aceleasi lucruri. Educatia TRAIRII IN SI CU DUMNEZEU este prioritara pentru marele voievod.
– Socializeaza IN ICONARE / RUGACIUNE cu Maica Domnului ca doi parinti fiecare cu copilul sau.
CE TRAIRE ICONICA AVEAU STAMOSII NOSTRII !
Hai sa ne uitam in jur un pic si sa vedem ce a ramas la nivel de :
– Motivatia actiunilor
– Marturisirea Lui Hristos
– Educatia despre Trairea in si cu Dumnezeu
– Modul in care-L implicam pe Hristos in viata noastra!

Eu zic pentru mine – praf si pulbere sunt!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

ORTODOXIA ASIGURA SANATATEA VESNICA (SFINTENIA) 12

icoana

DIETOTERAPIA – BUCATARIA

Depinde de câţi sunt în Familie sau în comunităţi şi câţi încearcă şi modalitatea noastră. Indiferent, însă, de număr siliţi-vă să fiţi cât mai simpli.

– Maşina manuală de râşnit-măcinat (sau electrică) să fie instalată permanent, că mereu va fi nevoie de ea.
– Maşina de tocat zarzavatul (cea obişnuită, folosită de cei ce macină carnea), la fel, să nu lipsească. Pentru o cantitate mai mare ar fi bun şi un aparat electric de mestecat.
– Zdrobitor de Usturoi, mai rezistent (de obicei se rupe repede), să se poată zdrobi pentru 1-3 Persoane orice zarzavat crud, cât şi Sâmburii de nucă, alune etc.
– Răzătoare cu mai multe mărimi (sau mai multe Răzătoare pe mărimi), pe care se rade permanent tot ceea ce se poate (chiar şi sâmburii).
– Tăvi de uscat, indiferent că sunt de plastic, ideal ar fi de pământ (dar se sparg repede). Cine poate, să aibă şi Tăvi cu Sită dedesubt pentru o uscare mai rapidă.
– O Piuă (un vas adâncit în care se pot zdrobi ingrediente cu un mic pisălog) de bronz, inoxidabil, sau de lemn. Adesea unele uscături trebuie în prealabil mărunţite, ca să poată fi apoi măcinate, cum sunt unele boabe mai mari.
– Vase (chiar şi de plastic) în care se macină şi se pun respectivele alimente. Și de asemenea se face dospireapregătirea lor. Câteva Vase să fie şi de Încălzit, mai
rezistente, zmălţuite.
– Linguriţa, cea admisă bolnavilor, în locul Lingurii, ca să se mănânce încet şi cu salivaţie bogată, digestia bolnavilor fiind trei sferturi în gură. Obişnuiţi-vă să mâncaţi astfel şi ciorbele şi toate preparatele noastre. Rezervaţi „timp pentru Sănătate”.
– Linguri-furculiţe de lemn şi inoxidabile pentru preparare.
– Cuţit bun, câteva pahare şi micile recipiente ce uşurează munca de bucătărie, după gusturile fiecăruia.
– Pungi şi Recipiente pentru Păstrarea ingredientelor strict necesare şi folosite permanent. Să aveţi la îndemână cantităţi mici din cele mai des folosite, ca: Amidonul de Cartof; Pâinea Pustnicească uscată; Boabele leguminoase dospite şi uscate, precum şi câteva pe care trebuie adesea să le râşniţi zilnic, cu alternanţe; tărâţele ce se pun în toate Preparatele; cojile liante; din toate câte puţin ce trebuie să fie zilnic folosite, mai ales cele uscate-conservate. Noi indicăm chiar şi Sticlele de plastic (în care nu pot intra fluturi-găselniţe ce vara sunt din plin şi strică aproape totul), dar cu condiţia să le faceţi o mică găurică pentru aer, altfel produc modificări electro-magnetice nocive.

Tot ce uscaţi mărunţiţi cât să încapă şi puneţi în Sticle de plastic cu o mică găurică sus lângă dop, şi apoi ţineţi-le pe rafturi ferite de umezeală. Se pot păstra şi un An de Zile, neatinse de molii. Mai puteţi ţine şi în Bidoane tot de Plastic, mai ales Seminţele, dar tot cu condiţia să faceţi câteva găurele în capac pentru aer, ca să nu se „asfixieze”.

Faceţi pe cât posibil Preparate Proaspete şi cele uscate doar pentru câteva zile, afară de cele ce trebuie conservate pe mai mult timp, ca să fie la îndemână. (Vezi cap. Conservare-depozitare.)

Nu aruncaţi cojile Merelor, nici Seminţele lor, nici resturile de la cele dospite, de la Supele strecurate şi Laptele ce lasă partea grosieră; reuscaţi-le şi folosiţi-le la alte mese.
– Indispensabile să fie: Grâul, Orezul (chiar dacă este decorticat, este un diluant-liant ce moaie tăria mai ales a boabelor leguminoase), Soia, Lintea, Năutul, Mazărea, Porumbul, de este posibil Hrişca, Orzul, Ovăzul, etc.

Zarzavaturile obişnuite, la fel. Baza este Varza murată, Morcovii (uscaţi, de nu-i puteţi avea mereu la îndemână), Ceapa, usturoiul, Prazul (uscat) şi adesea Sfecla roşie, Ridichea neagră. Puteţi face Pâine Pustnicească cu acestea şi apoi uscate.

După ce vă obişnuiţi, veţi vedea că este mai simplu ca Bucătăria cu fierturi şi tot felul de preparate culinare. Noi excludem Roşiile cu bulionul lor, ca şi untul şi smântâna, ca şi Ouăle, precum şi Uleiul chiar presat la rece şi chiar pe cel de măsline. Pentru bolile grave acestea trebuie categoric omise. Folosim doar Seminţele Uleioase şi Murăturile şi dospirile naturale.
Pr. Ghelasie Gheorghe

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Vasilica

strada

Toti treceam nepăsători pe lângă ea….

Numai Sisi s-a oprit. Parca o întreba ceva. Femeia a început să plângă.

Mi-a cerut o țigara, nimic mai mult. Mi-a zis ca o cheamă Vasilica si ca are 60 de ani.

Era încântată ca s-a oprit un suflet in preajma ei…

(Petrișor Cană)

mai mult
CreștinătatePromovate

Biserica Rusă întrerupe parțial legăturile cu Biserica Greciei

biserica443

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a condamnat, joi, decizia Bisericii Ortodoxe Grecești de a recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Biserica Ortodoxă Rusă nu recunoaște Biserica Ortodoxă a Ucrainei drept canonică, declarand-o „organizație schismatică“.

Sinodul Bisericii Ruse a decis că Patriarhul Kirill va înceta să pomeneasca în rugaciuni numele șefului Bisericii Greciei, a arhiepiscopului Atenei, în cazul în care acesta va „întreprinde acțiuni care să ateste recunoașterea schismei bisericești ucrainene”. În plus, Biserica Ortodoxă Rusă va opri serviciile religioase și comuniunea euharistică cu acei episcopi ai Bisericii Greciei care vor participa la servicii divine comune cu preoții Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

În același timp, Biserica Ortodoxă Rusă nu a întrerupt comunicarea cu întreaga Biserică din Grecia, menționând că o parte a ierarhilor săi s-a opus recunoașterii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Anterior, Biserica Ortodoxă Rusă a rupt complet legăturile cu Patriarhia Constantinopolului, care a acordat autocefalia Bisericii Ucrainei. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, precum și unele ”forțe externe”, sunt învinovățite de Moscova pentru decizia actuală a Bisericii Greciei.
Biserica Ortodoxă Greacă, care reunește credincioșii ortodocși din Grecia, este a doua care recunoaște oficial Biserica Ucrainei, după Constantinopol.

Amintim, pe 5 decembrie 2018, bisericile ucrainene s-au unificat într-o singură Biserică Ortodoxă a Ucrainei, condusă de Mitropolitul Epifanie.
Pe 5 ianuarie 2019, la Istanbul, a fost semnat un tomos privind autocefalia bisericii ucrainene, iar pe 6 ianuarie, Patriarhul Bartolomeu l-a transmis mitropolitului Epifanie al Kievului și întregii Ucraine.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina (supusa Patriarhiei Moscovei) au refuzat să recunoască noua biserică, dar unele dintre parohiile acesteia au trecut la noua biserica.

(timpul.md)

mai mult
1 2 3 4 30
Page 2 of 30