close

Creștinătate

Creștinătate

Conferința „Tradiție și modernitate, istorie și prezent pentru tânărul contemporan. Satul Românesc” – Peter Hurley

husi

Sâmbătă am fost invitat de Episcopia Hușilor la a doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui (ITOV).

Mulțumesc Episcopului Hușilor, IPS Ignatie, pentru o discuție frumoase, liberă și onestă, cu cât mai interesantă datorită celor 5 ani ai săi slujind românilor din Irlanda.

A fost o onoare să împărtășesc experiențele mele de pe parcursul celor 25 de ani în România.

Mulțumesc tuturor celor implicați în reușita evenimentului, mai ales tinerilor care au ascultat atenți și au pus atâtea întrebări, provocându-mă inclusiv la cântec!

Mulțumesc AGERPRES pentru un articol complet, corect, muncit.

(Peter Hurley)

mai mult
CreștinătatePromovate

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Ioan

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.

Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
– miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost vandut;
– vinerea, ziua in care a fost rastignit;
– pe 14 septembrie – Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
– pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.

Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos – chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.

Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi (Apocalipsa cap 21).

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Minunile Sfintei Parascheva să nu fie spre mândria oamenilor, ci spre slava lui Dumnezeu!

Piadosa_Parascheva1

De ce e nevoie să se consemneze minunile, vindecările minunate şi numeroasele binefaceri pe care le-a săvârşit Preacuvioasa Maica noastră Parascheva? Răspunsul la această întrebare ni-l dă un închinător care ţine să sublinieze: „Mari sunt minunile pe care sfinţii lui Dumnezeu le fac pentru noi şi ele trebuie cunoscute nu spre mândria noastră, că noi suntem nevrednici, ci spre slava lor şi a lui Hristos, Dumnezeul nostru”.

Este cât se poate de grăitor ceea ce spune o credincioasă, prin care se confirmă multele şi negrăitele mângâieri pe care le revarsă Preacuvioasa Maica noastră Parascheva: „Cuvioasa Parascheva este pentru mine cea mai scumpă prietenă. Am convingerea că inima ei mare nu poate suferi să vadă durerea în oameni şi să n-o aline imediat cu balsamul milostivirii ei. Astfel, mânuţele ei moi se transformă într-un izvor ce picură tuturor binecuvântare şi ajutor neîntârziat, însufleţire celor întristaţi, tărie şi nădejde celor slabi, vindecare celor bolnavi şi zâmbet senin de voioşie celor ce plâng nemângâiaţi”.

De ce e nevoie să se consemneze minunile, vindecările minunate şi numeroasele binefaceri pe care le-a săvârşit Preacuvioasa Maica noastră Parascheva? Răspunsul la această întrebare ni-l dă un închinător care ţine să sublinieze: „Mari sunt minunile pe care sfinţii lui Dumnezeu le fac pentru noi şi ele trebuie cunoscute nu spre mândria noastră, că noi suntem nevrednici, ci spre slava lor şi a lui Hristos, Dumnezeul nostru”.

Ştiu că este aşa şi de aceea mă rog Bunului Dumnezeu, Măicuţei Lui Sfinte şi tuturor sfinţilor să nu mă pedepsească şi să mă ierte pentru greşelile mele cele mari şi nenumărate. Aduc mijlocitoare pe Sfânta noastră Maică Parascheva, căreia mă rog din tot sufletul şi am încrederea că mă va ajuta. Minunile — pe firul logicii credinței — au rolul de a-i întări pe cei care au avut parte de ele, dar și pe cei care se arată a fi șovăielnici; mai ales în timpurile tulburi când tirania împotriva credinţei ia forme neînchipuite.

(Vasile NechitaViața și minunile Preacuvioasei Parascheva, povestite tinerilor, Editura Meteor Publishing, p.145)

(doxologia.ro)

mai mult
ActualitateCreștinătate

SENZATIONAL!!! DE MARE FOLOS PENTRU ELEVI SI TINERET!!!

Crestinatate

Dragii mei,

Va rog frumos sa meditati la acest discurs SENZATIONAL al Pr. Visarion. Parintele slujeste la Biserica SF Nicolaie Militari. O Biserica la cca 800m de locul unde locuiesc.

Este un parinte care duce o lupta permanenta cu drogurile si ajuta tinerii care au aceasta problema. De asemenea cu cei ce merg in cluburi.

Asadar vizionati ceva SPECIAL pentru Duminica.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

SF MUCENIC FANURIE – 27 AUGUST UN SFANT CARE INDEPLINESTE ORICE DORINTA DACA DATI DE POMANA TURTE PENTRU MAMA SA. CITITI!

ic221

Dragii mei,

Sf Fanurie este un Sfant la care eu au mare evlavie pentru ca m-a ajuta mult. Este unul din sfintii care pot face orice minuni INCLUSIV SA INVIE MORTII.
Sfântul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiţie, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se ştie când anume a trăit, nici cum i-a fost sfârşitul.
Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortăreţe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.
Una dintre aceste icoane era bine păstrată şi reprezenta un tânăr militar care ţinea în mâna sa dreaptă o cruce. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripţia de pe icoană: „Sfântul Fanurie”. Acest nume nu se găseşte însă în martirologii şi sinaxare.
Sfântul Fanurie a săvârşit numeroase minuni, îndeosebi pentru descoperirea obiectelor şi animalelor dispărute.
După o tradiţie populară, răspândită în insula Creta şi în alte ţări ortodoxe, mama sfântului era o mare păcătoasă şi cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la pocăinţă. Însă el n-a încetat să se roage cu stăruinţă pentru mântuirea mamei sale.
Pe când păgânii îl ucideau cu pietre pe Sfântul Fanurie, el scria: „Din cauza acestor suferinţe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”.
Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa.”
Si atunci s-a facut tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie Fanurie dupa cuvantul tau si tot cel ce te va chema pe tine in ajutor sa fie ascultat de Mine si tu vei fi ajutorul celor din nevoi.”
Mult ajutor a adus crestinilor acest mare sfant; cand au cerut ajutor, facand turta si placinta, se rugau sfantului pentru orice nevoie dreapta ce aveau. De aceea i se spune sfantului „aratare”, caci cei ce au credinta mare si nu se indoiesc, sunt ajutati grabnic de catre Sfantul mare Mucenic Fanurie.
Turta se face de noua ori si se imparte numai saracilor, iar dupa ajutorul primit, se face pentru sfantul, o placinta mai mare, cel in nevoie, ostenindu-se cu maniile sale – si tot la saraci sa fie impartita cu multumita, sfantului. Pomenirea acestui sfant mare Mucenic Fanurie, se savarseste la 27 august, iar turtele se pot face, in afara de Duminica, in orice zi.
În rândul credincioşilor se vorbeşte şi de alte minuni săvârşite de Sfântul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cât şi în celelalte ţări ortodoxe.
NEAPARAT SA CITITI SI ACATISTUL SAU!

https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-mucenic-fanurie

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

MINUNILE MAICII DOMNULUI

Ic247

Dragii mei,

Dupa cum ati vazut in acest post am avut de mai multe ori cinstirea unor icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului.

Am postat aceste lucruri spre cinstirea Preacuratei noastre Stapane ca sa vedem puterea ei.

De asemenea am crezut ca este de folos sa impartasesc cu voi minunile facute de Nascatoarea de Dumnezeu.
La fel de util mi s-a parut sa stim sa deosebim icoanele facatoare de minuni intre ele ca atunci cand vrem sa cumparam o icoana sa stim care ar fi mai de folos pentru noi.

Am sters comentariile care reprezentau icoane catolice sau tablouri releigioase ale Maicii Domnului.
O sa fac asta si in viitor, pentru ca vreau sa fim instruiti in ce priveste ORTODOXIA si nu miorlaiala dolorista de tip catolic sau religios in general.

Descrierea minunilor o gasiti in cartea „Minunile Maicii Domnului” scrisa de Protosinghelul NICODIM MANDITA.
Este o carte de cc 500 pagini care a fost alcatuita cu multa osteneala tocmai ca sa arate cate minuni face MAMA NOASTRA.

Sper sa va fie de folos!

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

ICOANA MAICA DOMNULUI VLADIMIR – 26 AUGUST

IcMD2

Icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, din blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și Dreptul Iosif.

Maica Domnului, văzând icoana, a exclamat: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această icoană.

În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit și Yuri Dolgoruki (15 aprilie), care a așezat-o inițial în Mănăstirea Devici din Vîșgorod (Ucraina), vechiul oraș al Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei și cea întocmai cu Apostolii.

Fiul lui Gheorghe Dolgoruki, Sfântul Andrei Bogoliubsky, a adus icoana în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” pe care o ctitorise. Din acest moment, icoana a primit numele de „icoana Maicii Domnului din Vladimir” (Vladimirskaia). În 1395, în timpul invaziei lui Tamerlan, icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală, Moscova. Astfel, binecuvântarea Maicii Domnului a stabilit legăturile spirituale ale Bizanțului cu Rusia prin Kiev, Vladimir și Moscova.

Sărbători în cinstea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23 iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august, dată stabilită în cinstea mutării icoanei de la Vladimir la Moscova.

În anul 1395, temutul han Tamerlan („Timur cel Șchiop”) a ajuns până la hotarul Riazan, cucerind orașul Eleț și, avansând către Moscova, s-a apropiat de malurile râului Don. Marele Cneaz Vasile Dimitrievici a mers cu o armată la Kolomna și i-a oprit pe malurile râului Oka. El s-a rugat la Sfinții Ierarhi ai Moscovei și Sfântului Serghie pentru eliberarea patriei, și a scris Mitropolitului Ciprian al Moscovei (16 septembrie), rugându-l ca în postul Adormirii Maicii Domnului, care era în curs, să fie înălțate rugăciuni stăruitoare pentru milă și pocăință.

Preoții au fost trimiși la Vladimir, unde era vestita icoană făcătoare de minuni. După ce au săvârșit Sfânta Liturghie și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului, preoții au luat icoana și au adus-o la Moscova. De-a lungul drumului, pe ambele părți, nenumărați oameni se rugau în genunchi: „O, Maica lui Dumnezeu, salvează pământul Rusiei!”. În timpul în care oamenii din Moscova au întâmpinat icoana Maicii Domnului din Vladimir pe câmpul Kucikov,

Tamerlan dormea în cortul său. Dintr-odată, el a văzut în vis un munte mare, în vârful căruia se aflau Sfinții Ierarhi cu toiege de aur, venind spre el. Deasupra lor, într-o aureolă strălucitoare, era o femeie impunătoare. Ea i-a poruncit să părăsească pământurile Rusiei.

Trezit de spaimă, Tamerlan a întrebat despre sensul viziunii. Tălmacii au răspuns că doamna strălucitoare e Maica Domnului, marea protectoare a creștinilor. Atunci Tamerlan a dat ordin trupelor sale să se retragă. În amintirea acestei eliberări minunate a pământului Rusiei de Tamerlan, au construit Mănăstirea Întâmpinării, pe câmpia Kucikov, unde a avut loc întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir. La 26 august, întreaga Rusie sărbătorește întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir.

https://doxologia.ro/rugaciuni/rugaciune-catre-icoana-maicii-domnului-din-vladimir-vladimirskaia

(Cătălin Rusu)

 

mai mult
CreștinătatePromovate

Vindecarea lunaticului

Galeriu

Duminica a 10 -a dupa Rusalii – Vindecarea lunaticului

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,


In vremea aceea, „Mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi, si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor. Si-L vor omori, dar a treia zi va invia. Si ei s-au intristat foarte!” (Matei 17, 14-23).

Evocam momentul in care Petru marturisise „Tu esti Hristosul”, iar Mantuitorul, coborand de acolo pe malul Iordanului, ii vestise pe ucenici ca: „Iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor pacatosi, care-L vor prinde, batjocori, judeca, osandi, omori, dar a treia zi va invia”. Cand au auzit ucenicii aceasta, s-au cutremurat; s-au cutremurat ei care parasisera tot si mergeau dupa Iisus, cu gandul ca El avea sa fie Mesia in chip pamantesc; un imparat care sa scuture jugul imparatiei romane si sa instaureze regatul iudaic de odinioara.

Atunci, tot Petru spune: „Doamne, sa nu se intample una ca asta!”. Cu alte cuvinte: ce sunt gandurile astea? Noi stim de Mesia in felul nostru, iar Tu ne vorbesti de Cruce si moarte? Si Mantuitorul ii raspunde lui Simon Petru: „Mergi inapoia Mea, satano!”. Asadar: tu esti vrajmas acestei randuieli dumnezeiesti; tu nu o intelegi, ba, mai mult, te opui.

Si atunci, in aceasta situatie, a luat pe cei trei apostoli si i-a urcat pe muntele Taborului. Vrei sa intelegi Crucea si Invierea? Iata, avem o pregustare a lor. Nu ne inchipuim noi ce taina este aceasta. Cat as vrea s-o traim fiecare dintre noi!…

Asa cum in Hristos a fost prefigurata mai intai moartea si Invierea, si noi avem parte de aceasta. Daca noi credem cu tarie, prin cuvantul Evangheliei, prin Sfintele Taine, si noi avem momente in care preintampinam propria noastra moarte. Aceasta este marea taina a Schimbarii la Fata.

Dar Petru voia sa ramana lucrurile in acea stare a Schimbarii la Fata: „Doamne, bine este noua sa fim aici!”. Mai ales dupa ce Mantuitorul spusese ca avea sa se intample prinderea Lui, osandirea, rastignirea. Doamne, vrea sa zica Petru, de ce sa mai mergem, la ce sa mai plecam spre Ierusalim? Mai bine ramanem aici, pe Tabor, in lumina, in slava, unde se aude si glasul Parintelui Ceresc („Acesta este Fiul Meu cel iubit. Pe acesta sa-L ascultati!”). Asa socotea Petru, asa socotim si noi.

Se dezvaluie aici un inteles uluitor. Deci pe Tabor vedem stralucirea slavei dumnezeiesti: Mantuitorul in centru, cei doi profeti – Moise si Ilie – de o parte si de alta, graiesc despre Cruce si Inviere. Le pregusta duhovniceste. Norul Duhului Sfant ii invaluie, asa cum odinioara invaluise poporul ales in trecerea prin pustie, iar glasul Parintelui Ceresc se aude: „Acesta este Fiul Meu cel iubit…”. Asadar: Sfanta Treime; ca la botezul Mantuitorului. E cerul pe pamant. Negrait eveniment dumnezeiesc si omenesc!

La poalele muntelui, insa, ce se petrece? Acolo, pe varful muntelui este cerul pe pamant si pamantul indumnezeit; iar la poalele muntelui se aflau ceilalti noua ucenici, cu multimea care se adunase, deoarece aflasera cu totii ca Mantuitorul este acolo, iar in mijlocul multimii, iata, cand cobora Mantuitorul de pe Tabor, Il intampina un om, cazandu-I in genunchi si zicand: „Doamne, miluieste pe fiul meu ca e lunatic! Patimeste rau. Adesea cade in foc, adesea in apa. Si l-am adus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece”. Sfantul evanghelist Marcu, cel care si-a scris evanghelia dupa predica Sfantului Petru, auzind ce se petrecuse si pe Tabor si aici, ne mai da unele amanunte din descrierile facute de tatal copilului: „Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut (nu mai putea vorbi copilul). Si oriunde il apuca, il arunca la pamant si face spume al gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Si am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine. Si l-au adus la El. Si vazandu-L pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil, care, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand. Si l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: din pruncie. Si de multe ori l-a aruncat in foc si in apa ca sa-l piarda”. Altfel spus, acum copilul devenise mai marisor, nu-l mai putea urmari, ca si cum ar fi iesit undeva in drum si era fara adapost, deci fara paza.

O, iubitilor! Acum, parca, dupa ce am ascultat acest fragment, avem putinta sa contemplam cele doua lumi, cele doua stari: pe Tabor – stralucirea dumnezeiasca, cerul pe pamant, iar dincoace – pamantul apropiat de iad. Acolo pamantul apropiat de cer, oglindind cerul, aici pamantul oglindind iadul, infernul durerii. Pe munte Petru spune: „Doamne, sa ramanem aici! Ce sa mai coboram acolo, unde e atata infern si unde ne asteapta crucea patimirilor?”. Dar era cu putinta? De pe varful muntelui, asa cum Iisus Hristos privea in jos, la suferintele omenesti, ar fi putut ramane Mantuitorul eternizand Schimbarea la Fata? Schimbarea la Fata avea insa alta menire. Invierea va eterniza starea aceea a noului eon, a celei de-a opta zi. Schimbarea la Fata era numai pregatirea pentru Inviere, anticiparea, pregustarea ei, intarirea in credinta si nadejdea Invierii si a vietii de veci.

Iar noi, asa cum Evanghelia ne descopera, privind aceste doua lumi: lumea Schimbarii la Fata – chiar si lumea celei de a opta zi, a Invierii – si lumea de aici, cu suferintele, patimirile, bolile ei, parca intelegem deodata: cer si pamant, bucurie si suferinta, placere si durere, lumina si intuneric, viata si moarte… De unde aceste perechi dihotomice?

Unii filosofi au incercat sa spuna ca tocmai aici se afla dinamica vietii. Dar aceasta inseamna a eterniza raul. Cat de mult a framantat raul (sub chipul suferintei, al durerii trupesti, al suferintei sufletesti) constiinta umana! Cum raspunde constiinta umana la intrebarea: Raul si suferinta sunt opera a lui Dumnezeu? Hotarat, raul nu e opera lui Dumnezeu! Dar suferinta? Nici suferinta. Suferinta este consecinta raului, urmarea raului; trebuie precizat insa dintru inceput: Nu suferinta e raul, ci pacatul este raul. Cum se produce suferinta? Cum o simti? Multi s-au revoltat, au cazut in necredinta de frica suferintei. Cei care cercetati literatura, ganditi-va la un Camus, cu vestita lui carte, „Ciuma”. Surprinde raul si suferinta lumii, scotand in relief mai ales suferinta copiilor. Se zguduie, oare, in tine credinta, cand vezi suferinta unui nevinovat? Scriptura a raspuns si la aceasta prin suferinta lui Iov. Ati auzit de Maica Tereza, cea care lucra atat de mult printre bolnavi, printre leprosi. Si ea a spus unei femei bolnave de cancer: Sa stii ca Hristos e prezent in boala asta a ta! El te imbratiseaza cu aceasta boala. Si biata femeie a raspuns: Roaga-L pe Hristos sa nu ma mai imbratiseze cu boala. Era zguduita, sarmana, in suferinta ei.

Vedeti la ce incercare e pusa Evanghelia insasi, in fata durerilor? Daca ai intra intr-un spital cu bolnavi de SIDA (aceasta boala e socotita incurabila; se va gasi, din mila lui Dumnezeu, si aici un leac), nu te-ar zgudui? Sau cand intri intr-un camin-spital, unde te intampina deopotriva si batranetea, cu neputintele ei, dar si chipurile desfigurate de boala.

Cat de zguduita e atunci constiinta umana in fata Dumnezeului milostivirii, in fata Dumnezeului luminii si al iubirii, Care pe Tabor stralucea, in timp ce la poalele muntelui se consuma aceasta priveliste tragica! Cei necredinciosi se revolta impotriva lui Dumnezeu, dar solutii nu au. De curand, am citit un interviu acordat de un fost conducator politic roman, comunist; el afirma la un moment dat: „Daca Dumnezeu exista, de unde atata suferinta si nedreptate in lume, si de unde atatea razboaie si atatea patimiri?”. Sa raspundem si noi, atat pentru credinciosi cat si pentru ceilalti: Exista o singura solutie, care ne uneste pe toti. Una singura: lupta impotriva suferintei. Altfel, necredinciosii, bunaoara Freud, care spune ca viata insasi este un dor pentru moarte, nu dau ca solutie decat resemnarea sau revolta. Dimpotriva, pentru omul credincios e nevoie de o analiza a cauzei, cum pe drept cuvant Ioan Gura de Aur a spus: „Nu suferinta e raul, ci pacatul”. Pacatul, care aduce stricaciunea si moartea.

Ce inseamna pacatul? Despartirea de Dumnezeu. Pacatul e ruptura. O, iubitilor, sa analizam impreuna aceasta tema! Cand incerci suferinta? Cand se produce o ruptura. Cata vreme mana mea este intreaga, normala, sanatoasa, n-am durere. Daca se produce o taietura, chiar si o mica intepatura, o ruptura, apare durerea. Deci durerea, in adancul si in manifestarea ei, inseamna ruptura, despartire. Atunci adancul durerii – pornim de la viul vietii, de la experienta vie (definim pacatul drept despartire de Dumnezeu sau neascultare de Dumnezeu) – este calcarea voii lui Dumnezeu constienta si libera, cu gand, cuvant, fapta. Deci pacatul inseamna calcarea voii lui Dumnezeu, neascultarea, despartirea si, prin urmare, suferinta. Acolo unde s-a produs, nu mai e pastrata armonia, unitatea fiintei, echilibrul.

La copilul lunatic, epileptic, acestea erau formele de manifestare: nu avea liniste in el, se disloca, se arunca fie in apa, fie in foc, inaintea unei primejdii. Nu-si mai gasea locul. E vorba despre pierderea echilibrului, a unitatii si armoniei. A unitatii cu Dumnezeu, cu Autorul, cu Ziditorul meu si Mantuitorul meu si Sfintitorul meu – Duhul Sfant, si, in acelasi timp, unitatea cu intreaga creatie si cu armonia ei.

Copilul cand se naste, tipa pentru ca s-a despartit de locul matern. Se desparte apoi de sanul mamei, si iarasi tipa. Apoi, cu varsta te desparti de pruncie, de copilarie, de adolescenta, de tinerete, de maturitate… de viata. Traiesti in diverse stari aceasta despartire si ruptura cu formele ei de durere. Abia atunci intelegi: Raul sta tocmai in aceasta ruptura din armonia dumnezeiasca. Ruptura deopotriva fata de Dumnezeu si fata de lume. Ruptura, sfasiere launtrica in mine insumi. Si daca in aceasta ruptura si dezechilibru nu-mi mai gasesc locul, atunci, in fata suferintei, cum ma comport? Cum sunt in stare s-o suport?

Omul necredincios, sarmanul, se revolta. Solutie nu are. Cauta. De multe ori se spune despre cineva (daca n-o declara el insusi) ca este ateu. Nu exista atei! Un astfel de om s-a revoltat impotriva Dumnezeului celui viu si adevarat, dar isi construieste alti zei. Un fel de fericire din lumea aceasta. Sau un idol din lumea aceasta: o placere, o patima. Asa s-au construit idolii, din aceasta revolta si cadere originara. Dar idolul pe care ti-l construiesti nu mai este Dumnezeu; el e din lumea aceasta si te ingroapa in lumea aceasta. Ar trebui sa o stie toti ateii. Ei nu sunt fara Dumnezeu; ei indumnezeiesc altceva. Iar cele pe care le indumnezeiesc ei sunt morminte varuite. Atunci, in suferinta, cand eu stiu ca ea este ruptura mea de lume si de Dumnezeu, raspunsul credintei e tocmai refacerea legaturii mele cu Dumnezeu, atat cu El personal cat si cu semenii mei.

Cineva analiza, iubitilor, diverse stari ale suferintei. Discuta intai suferinta muta: cand esti parasit, esti atat de doborat incat n-ai nici glas, ca si copilul din Evanghelie. Nu mai ai putere. Nu-ti poti striga durerea. Este ultima expresie a suferintei.

O alta treapta e aceea cand poti s-o strigi; si daca poti s-o strigi esti auzit. Daca esti auzit, suferinta ta o traiesti nu de unul singur, ci in comuniune. Si cei din jur se straduiesc sa te ajute. Atunci suferinta e traita in solidaritate umana. Am relatat nu o data urmatorul episod: un avion era gata sa se prabuseasca; dar pilotul, inspirat, aproape de la pamant l-a saltat din nou. Toti cei din avion, care simteau de acum iminenta prabusirii, s-au prins lant, unul de altul; si au uitat de suferinta in misterul acesta al comuniunii, al iubirii.

Hristos spune ca pacatul te desparte de Dumnezeu, de Tatal Ceresc, de Dumnezeire. Iisus infrunta durerea, lupta impotriva ei. Suferinta este consecinta raului, a rupturii, a despartirii de Dumnezeu. Dar suferinta nu e raul in ea insasi. De aceea a si luat-o Hristos, purtand Crucea. A luat suferinta si a descoperit atunci – taina a Dumnezeirii – calea iesirii din rau, facand din suferinta un mijlocitor, un leac, un inger vestitor care iti arata, te anunta ca a patruns in tine riscul distrugerii; te anunta ca viata ta e opera divina si trebuie s-o aperi. Si daca tu in suferinta iesi din ruptura, ai iesit din lucrul demonului; pentru ca demonul este ruptura si faramitare, sfasiere, stricaciune si moarte.
Cand vorbim de Adormirea Maicii Domnului intelegem ca adormirea ei, spre deosebire de moarte, inseamna: sufletul nu i s-a despartit de trup. Or, despartirea sufletului de trup inseamna deja stricaciune, iar pacatul aduce stricaciune.

Dar daca tu, in suferinta te lupti sa refaci legatura cu Dumnezeu, sa ajungi din nou la nedespartire de Dumnezeu, sa strigi, sa te rogi, tu ai iesit atunci din lumea stricaciunii, din lumea demonului. Atunci suferinta te poate inalta.

De ce a zis mai intai Mantuitorul tatalui copilului: “Crezi ca pot sa fac Eu aceasta?”? Si sarmanul parinte Il rugase: “De poti ceva, fa!”. Mantuitorul spune: “De poti crede, toate sunt cu putinta celui credincios”. “Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!”. A crede inseamna deja a iesi din lumea aceasta. Pentru ca a crede, precis, inseamna a crede in Dumnezeu, Care este credincios El insusi fagaduintelor Lui. Cel care te-a creat vrea sa te si mantuiasca. Atunci, a crede inseamna a institui sufletul tau, constiinta ta, inima ta, in Dumnezeu. Inseamna a-ti aseza constiinta, faptura ta in El, a o reinradacina in Izvorul ei, in Dumnezeu, cum S-a descoperit in Fiul Sau, Iisus Hristos. A crede in El inseamna, asa cum a spus candva Mantuitorul: “Aveti credinta lui Dumnezeu!”. Nu mai esti tu in credinta temeinica. Cand i-a spus Mantuitorul lui Petru: “Nu carnea si sangele ti-au descoperit tie, ci Tatal…” – deci Tatal a pus in Petru cuvintele: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Cand eu cred, Dumnezeu pune in mine puterea Lui. Nu mai sunt eu, ci e puterea Lui.

Cand Petru la inceput mergea pe valuri, cu ochii la Hristos, cu puterea Lui calca pe valuri, ca si Mantuitorul. Daca eu am aceasta credinta dreapta, atunci cand ma aflu intr-o boala a mea, intr-o incercare a mea, nu mai sunt eu cel care traiesc in aceasta stare, ci Hristos Dumnezeu, puterea Lui e in mine. In mine lucreaza Dumnezeirea. Aceasta trebuie stiut mereu: ca in noi lucreaza Cel mai presus de lume.

Atunci a strigat tatal: „Cred Doamne! Ajuta necredintei mele!”. Asa trebuie sa strigi! Ajuta credinta mea sa fie credinta in Tine, ca Tu sa fii in mine! Nu numai eul meu, ci in eul meu sa fie Dumnezeu! Asa cum Tu, Doamne, in faptura luata din trupul Fecioarei ai pus dumnezeirea Ta, plinatatea Dumnezeirii, si in sufletul meu sa fie plinatatea Dumnezeirii. In toate, Hristos este Icoana, Modelul.

Apostolii, in slabiciunea lor, nu au putut sa-l vindece pe lunatic. Mantuitorul a fost trist: „O, neam necredincios! Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda?”. Ei vazusera atatea minuni, ii trimisese Hristos sa propovaduiasca… Dar cand L-au intrebat de ce ei n-au putut, Mantuitorul le-a raspuns ca acest soi de demoni – si in general, demonii – cu rugaciune si cu post sunt indepartati.

Postul! Noi nu-l intelegem in profunzimea lui. Postul inseamna puterea spiritului asupra trupului. „Trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului”, zice dumnezeiescul Pavel: In post se afirma spiritul din mine, lumina divina din mine stapaneste asupra trupului, asupra materiei, asupra lumii. Unde a actionat demonul? Cum a intrat? In ce a constat ispita lui? Eva „a vazut ca pomul e bun la gust, frumos la vedere si ca da stiinta”. Deci a actionat asupra trupului: bun la gust – pofta trupului; frumos la vedere – pofta ochilor; si ca da stiinta – trufia vietii.

Pofta trupului si pofta ochilor si trufia vieti – adica puterea rationala de a descoperi noi ratiuni, noi sensuri. Ce fel de ratiuni sunt acelea? Rupte de divinitate. Aici lucreaza demonul. Postul trebuie privit ca puterea de a te ridica deasupra lumii, infrangand pofta trupului; mai ales sub cele doua forme: hrana si sexualitate. In post te-ai ridicat deja deasupra stricaciunii pe care demonul a adus-o in lume. Fara aceasta traire adanca nici nu putem sa motivam postul. Dumnezeu nu vrea nici suferinta, nici moartea pacatosului; ci sa luptam. El ne-a dat o cale, ca prin suferinta sa se inalte spiritul nostru, sa se ascuta, sa se adanceasca. Cati bolnavi, postind zile indelungate, au infrant diverse boli! Pentru ca numai asa ai depasit tot ceea ce a adus stricaciunea si mergi la esenta, la adanc, la sufletul tau cel nemuritor, care stapaneste asupra trupului, si nu invers.

Imi staruie in minte acel moment descris de Ava Dorotei, in care ucenicul lui, Dositei, bolnav, cu o febra puternica si cu un trup istovit, statea asezat in pat, acoperit cu ce era pe atunci, tot un fel de cearsaf – o panza – si in fiecare dimineata venea Ava Dorotei si il intreba: „Cum iti este? Roaga-te!” Fa din nou legatura cu Dumnezeu, caci faci legatura cu Izvorul vietii! Caci pacatul te-a despartit, te-a aruncat in stricaciune si durere. Refa legatura!

Au marturisit toti credinciosii ca in rugaciune uita de durere, pentru ca in rugaciune faci legatura intre adancul din tine si adancul dumnezeiesc. Nu uitati! Asa au suferit martirii; pentru ca stricaciunea, pacatul, nu ajung pana la adanc, pana la ultima adancime. „Dumnezeu a pus in vistierii adancul” – retineti ideea aceasta!

Suferinta se manifesta in straturile superficiale, nu in ultima adancime. Daca mintea mea, atentia mea e indreptata numai spre locul durerii, acolo unde e boala, atunci eu raman pironit in boala. Dar daca eu reusesc prin rugaciune sa refac legatura adancului din mine (ultima adancime) cu Dumnezeu, durerea se estompeaza; si gandurile negre dispar.

Asa l-a indemnat Ava Dorotei pe Dositei: „Roaga-te! Roaga-te!” Si in fiecare zi venea: „Inalta-te dincolo de lume, dincolo de durerile lumii, dincolo de patimile ei! Inalta-te!” Dupa cateva zile insa, venind si privindu-l in suferinta lui, totusi il vede cu fata mai senina, linistita: „Dositei, Dositei! Inalta-ti inima, cugetul!”. Si Dositei a putut raspunde, tremurand: „Nu mai e nevoie sa ma inalt. Nu ma mai inalt eu, pentru ca a coborat El la mine”. Si din inaltimea Lui a coborat, asa cum a facut Dumnezeu totdeauna, si mai ales in Fiul Sau a coborat, „caci asa a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau L-a dat ca toti cei ce cred in El sa nu piara”.

Toti care credem in El sa nu pierim! Si toata lumea sa creada! Ca astfel sa avem viata de veci! Amin.

Parintele Constantin Galeriu

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

SA RIDICAM MINTEA NOASTRA DIN FUNDUL VAII PACATELOR

Ruga1

Dragii mei,

Frasineiul pentru mine este locul unde ma folosesc mult. De obicei intreb diversi monahi imbunatatiti despre o problema sau alta. Se intampla ca de multe ori sa intreb ceva puncual si sa primesc un raspuns mai vast care pare ca nu are legatura cu ce am intrebat, dar dupa ce-l „mestec” vad ca mi-a raspuns la mai multe probleme deodata. Iata un astfel de raspuns:

„Cei ce ne balacim in fundul vaii, putem afla si trebuie sa aflam diverse moduri de a ne elibera atentia. Cand nu reusim sa biruim gandurile patimase cu rugaciunea, putem citi. Daca nu putem sa citim poate putem discuta cu cineva care ne poate indruma sa ne eliberam din pacatul respectiv. Este dureroasa si indelunga despartirea de pacat. Este greu sa ne eliberam mintea si sa ne mutam atentia catre Imparatia Cerurilor. Mintea de pe fundul vaii, adica robita de patimile joase, pamantesti, este neputincioasa a se ridica la Cer. Deci trebuie sa ne luptam pe toate caile: cu rugaciunea, cu osteneala, cu o plimbare contemplativa, prin citit, prin conversatii despre Dumnezeu etc. Toate acestea sunt lucruri mici, dar repetate, combinate si mai ales indesite duc la un rezultat deosebit de pretios”.

Eu am ramas masca. Am fugit la camera si am scris tot.

Observati ca este o reteta practic pentru orice? Am citit si recitit si nu pare mare lucru.
DAR SA INCERCAM SA TRAIM, ADICA SA APLICAM SI VOM VEDEA CE O SA NE STEA IN CALE, FIECARUIA DUPA PATIMILE NOASTRE.

Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

Schools in Kenya

Kenya1

Dear friends thank you for your support towards saint Tabitha orphanage and school. I really appreciate.

We are about open the schools in Kenya after three weeks holy day. We need to buy stationary. We need money food,money for school fees for those in high school ,we need money to pay our staff and all our daily needs .
Any support through our paypal will be appreciated

PayPal
giving@sttabithahouse.com
GoFundMe
www.sttabithahouse.com

(Habbil Lipesa Omukuba)

mai mult
Creștinătate

MAICA DOMNULUI SFATUITOAREA – 14 AUGUST

Ic73

Dragii mei,

Icoana Maicii Domnului „Sfătuitoarea” este numită astfel deoarece Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor sunt reprezentați sfătuindu-l pe paraclisierul Gheorghe.

Preacurata Fecioară i-a zis: „Omule, ducându-te la biserică, să spui Preoţilor şi oamenilor să nu pună crucea de fier, pe care vor s-o pună pe biserica mea, ci să pună o cruce de lemn; pentru că aşa am voit eu”. Când unul dintre acei lucrători, după porunca preoţilor, a luat crucea de fier şi s-a suit cu ea pe biserică şi a început să o aşeze, deodată s-a pornit un vânt tare cu vifor mare, iar pe omul cu crucea de fier, apucându-l cineva nevăzut, ca şi cu mâinile, l-a pus pe pământ nevătămat, ca şi cum s-ar fi coborât singur cu picioarele lui.

Acest eveniment a avut loc la scurt timp după apariția icoanei Maicii Domnului din Tikhvin, în 1383, când însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a poruncit paraclisierului Gheorghe să înlocuiască crucea de metal de pe biserica nou construită în cinstea ei la Tikhvin, cu una din lemn.

Pe locul acestei viziuni a fost construit un paraclis în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. Paraclisul a ars de mai multe ori (prima dată în 1390, în același timp cu biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tikhvin).

În 1515 a fost construită o biserică de lemn și s-a fondat o mănăstire în cinstea acestei sfinte icoane.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

INTRE INDUMNEZEIREA „DE SINE” SI SATANISM

Family

(Va rog aveti rabdare sa cititi. ESTE FFF IMPORTANT !!!)

Dragii mei

Pe 28 Iulie am postat un documentar despre care am afirmat ca este dovada folosirii unor tehnici de comunicare de uz militar in Romania si in alte tari. S-a urmarit manipularea populatiei. In acea postare nu eram sigur daca aceste tehnici au fost folosite la referendumul pentru familie.

Vezi aici postarea:

SENZATIONAL!!! VA ROG CITITI!Dragii mei,Pe 24 iulie a fost lansat pe reteaua NETFLIX un documentar care se…

Publicată de Catalin Rusu pe Duminică, 28 iulie 2019

ACUM VA POT SPUNE CA SUNT 100% CONVINS CA ACESTE TEHNICI AU FOST FOLOSITE LA REFERENDUM.

Intre timp a mai aparut tot pe Netflix un documentar pe care vi-l recomand intitula FAMILIA (The Family).

In acest documentar niste SATANISTI (NEO MARXISTI sustinatori AI MINORITATILOR SEXUALE SI ADEPTII EDUCATIEI TRASGENDER) incearca sa ne convinga ca exista o conspiratie CRESTINA de acaparare a lumii printr-o retea care isi propune sa creeze GRUPURI DE RUGACIUNE DE TIP OCULT in toate tarile.

Sigur daca esti NAIV SI NEINFORMAT (asta ca sa nu zic PROST) pare destul de convingator.

„FAMILIA” este o organizatie de tip NEOPROTESTANT care practica INDUMNEZEIREA „DE SINE” adica au credinta ca liderii lumii sunt alesii Lui Iisus ca sa conduca planeta. Ei se cunosc si se promoveaza unii pe altii la asa numitele Grupuri de rugaciune. VA DATI SEAMA CE ABERATIE?? Hristos sa conduca lumea cand El a spus CLAR ca Imparatia sa nu este din lumea asta.

Oricum in documentar CRESTINII SUNT PREZENTATI CA UN MARE PERICOL LA ADRESA DEMOCRATIEI. Adica astia din grupurile de rugaciune, inclusiv administratia TRUMP sunt Crestinii cei rai. Sunt numiti FUNDAMENTALISTI.

Cei ce fac documentarul, in care se vede ca s-au BAGAT MULTI BANI, sunt ff probabil ONGurile NEOMARXISTE adversare lui Trump. De fapt sub masca Liberalismului sunt niste SATANISTI care incearca sa ne convinga ca daca esti crestin esti cu Rusii si ca Ortodoxia si crestinismul in general sunt dusmanii cei rai.

CE ESTE FFF ALARMANT este ca Romania apare ca un exemplu NEGATIV in episodul 4 (din 5) alturi de tari Africane in care Homosexualitatea este pedepsita cu moartea. Se dau multe detalii despre referendumul pentru famile si suntem prezentati ca niste primitivi.

FRATILOR SI SURORILOR am convingerea ca pe Romania, PESTE CAPUL nostru se da o batalie CRANCENA intre niste forte mult peste puterile noastre de reactie LUMESTI.

Intre NEOPROTESTANTII de tip indumnezeire „de sine”care urmaresc sa faca un Dumnezeu dupa chipul si mintea omului si SATANISTII de tip Neo Marxist.

Nu-mi dau seama inca ce gravitate au lucrurile, dar daca reteaua NETFLIX a bagat multi bani (5 episoade) in propaganda asta e clar ca Ortodoxia ii incomodeaza GRAV. La capitolul Ortodoxie suntem citati noi si Rusia.

Deci incercati sa va spovediti si sa va rugati mai mult ca nu se stie ce urmeaza.
VIZIONATI DOCUMENTARUL! MERITA!
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Sfântul Constantin Brâncoveanu şi Muntele Athos

SfBrancoveni

În cei 26 de ani de domnie, Domnitorul martir Constantin Brâncoveanu s-a arătat un neobosit ctitor de biserici şi mănăstiri, revărsându-şi milostivirea îndeosebi spre locaşurile monahale, până la Sinai, Muntele Athos şi Ierusalim. În Sfântul Munte, Vodă Brâncoveanu şi-a arătat mărinimia către nouă din cele douăzeci de mănăstiri athonite.

 

Mănăstirea Marea Lavră

Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ajutat Marea Lavră în două rânduri, la 1691 şi la 1696 Mănăstirea Marea Lavră.

Aflat în cel de-al treilea an al domniei (1691), Sfântul Constantin Brâncoveanu vedea ţara secătuită de roiuri de lăcuste care devastau de şapte ani „încă din zilele lui Şerban Voda (…) de se făcea multă stricăciune şi pagubă”. Amintirea minunilor din vremea procesiunii din 1641 cu sfintele moaşte (preacinstitul cap al) Sfântului Mihail al Sinadelor pe vremea domnitorului muntean Matei Basarab (1632-1654),  nu s-a şters multă vreme din sufletul poporului dreptcredincios. Astfel, Sfântul Constantin Brâncoveanu a adus din nou moaştele Sfântului Mihail Mărturisitorul.

Atunci domnitorul „trimis-au la Sfetagora şi au pohtit pe părinţii de acolo cu rugăciune de au adus capul lui Sfântul Mihail Sinadichi (…) de umbla făcând rugăciuni şi sfeştanii prin toate locurile unde erau lăcuste”, scăpând ţara de năpasta. Drept mulţumire pentru binecuvântarea revărsată asupra ţării, domnitorul „au făcut cunună de aur cu pietre scumpe asupra capului şi au făcut cutie de argint frumoasă de au aşezat capul Sfântului” (Cronica logofătului Radu Greceanu), iar mănăstirii Marea Lavră a dăruit 6000 de aspri anual.

Tot în 1691, Constantin Brâncoveanu a dăruit Relicvariul pentru moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur (o parte din braţul stâng) – dăruite de Împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul şi de Constantin al VIII-lea. Relicvariul este realizat din argint, cu 5 turle, iar pereţii laterali sunt decoraţi pe primul registru cu portrete de sfinţi în relief, iar pe registrul superior cu elemente florale şi serafimi.

În anul 1713, din banii donaţi de Vodă Brâncoveanu, la Marea Lavră se construieşte un paraclis în cinstea icoanei Maicii Domnului „Cucuzeliţa”.

Mănăstirea Sfântul Pavel

Pe când Antioh Vodă al Moldovei, în anul 1698, închina Zografului altă zidire a lui Ştefan, Căpriana din Basarabia, Vodă Brâncoveanu zidea turnul de apărare cu chiliile, din aripa ieşită în afară, şi trapeza.

În plus, a construit şi paraclisul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. O inscripţie, astăzi dispărută, menţiona că paraclisul a fost zugrăvit în 1708 “cu ajutorul prea cuviosului sânt egumen chir Luca şi cu cheltuiala prea luminatului Io Constantin Voievod, din neamul Basarab”. Tabloul votiv îi reprezenta pe ctitori, Constantin Brâncoveanu şi doamna Maria. Paraclisul este total refăcut azi, fiind închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca noi ctitori ai mănăstirii.

La „Sfântul Pavel“, domnul a ajutat pe călugări atât direct, cât şi indirect. Începând din 15 mai 1698, i-a acordat o sumă anuală de 150 de taleri.

I-a ajutat însă şi indirect pe monahii athoniţi. Între 1688-1694 a emis şapte documente, cuprinzând mile către aceasta – scutiri de impozite, întăriri de moşii şi de ţigani etc. În plus, dintr-o milă către mănăstirea Jitianu (1689), o parte din bani luau drumul mănăstirii athonite.

O danie neobişnuită

Înaintea bătăliei de la Zărneşti (1690) dintre austrieci şi turci, lângă care erau şi români, soseşte din Rusia arhimandritul Isaia, de la mănăstirea Sfântul Pavel, din Muntele Athos. El era încărcat de daniile de tot felul, ce le strânsese, în drumul său prin Rusia. Acuzat de Constantin Bălăceanul ca fiind spion al lui Constantin Vodă Brâncoveanu, părintele Isaia este predat generalului austriac Haizler, care dispune arestarea arhimandritului Isaia şi confiscarea tuturor lucrurilor sale.

După doi ani şi jumătate, arhimandritul Isaia soseşte în Ţara Românească şi se jeluieşte lui Constantin Vodă Brâncoveanu, care, impresionat, cere mitropolitului Teodosie să cheme marea adunare spre a judeca această întâmplare. Mitropolitul convoacă pe reprezentanţii ţării; aceştia judecă împrejurările şi hotărăsc ca arhimandritul, recte mănăstirea Sfântul Pavel de la Athos, să se despăgubească, luând în stăpânirea sa moşiile, satele şi ţiganii ce avea aga Constantin Bălăceanul în ţară. Era, aşadar, o confiscare a averilor lui, care se dau în stăpânirea mănăstirii Sfântul Pavel.

Călugărul athonit, prin bunăvoinţa adunării naţionale, îşi găsea o despăgubire completă. Era o danie neobişnuită făcută mănăstirii Sfântul Pavel în mod indirect, în urma unei confiscări.

Danii pentru alte şapte mănăstiri athonite

La Mănăstirea Dionisiu, Constantin Brâncoveanu a trimis ajutoare în bani de două ori. În data de 6 aprilie 1696 a acordat suma de 8.000 de bani pe an, iar la 6 februarie 1712, 100 de taleri pe an plus 20 de taleri monahului care va veni să ridice suma.

La Hilandar, domnitorul martir a trimis bani în 1704, după cum şi Mănăstirea Pantokrator a beneficiat de sprijinul său. Indirect a întărit şi Mănăstirea Simonopetra, prin mile către metocul ei – mănăstirea Mihai Vodă.

Mănăstirea Vatoped a fost sprijinită în trei rânduri – în 1692 (cu 20.000 de aspri), 1696 (aceeaşi sumă) şi în 1702.

În 1703, o sumă necunoscută a fost trimisă Mănăstirii Xenofont, iar pe 30 octombrie acelaşi an, Constantin Brâncoveanu scuteşte de dări schitul Roaba, metoh al Xenofontului.

Mănăstirea Xiropotamu a fost ajutată indirect, prin metocul ei – Plumbuita (500 de ughi).

Proschinitarului lui Ioan Comnen

Sfântului Constantin Brâncoveanu îi datorăm şi acel preţios Prosehinetariu al Sfântului Munte, redactat de Ioan Comnenul, vlădică de Silistra şi tipărit la Snagov, în 1701, din porunca domnitorului.

Cuvântul proschinitar provine de la grecescul “proschinitarion” şi înseamnă Manualul închinătorului. Prosehinitarele pot fi denumite ghiduri pentru pelerinii ce vizitează Sfintele Locuri.

Proschinitarul lui Ioan Comnen Primul a fost primul proschinitar al Sfântului Munte Athos tipărit pe pământ românesc. Erudit profesor al Şcolii Domneşti din Bucureşti şi medic al domnitorului Constantin Brâncoveanu, Ioan Comnen şi-a scris proschinitarul în 1698, în urma pelerinajului făcut la Sfântul Munte Athos în acelaşi an. La trei ani de la scrierea proschinitarului, Comnen îl tipărea la Snagov, în 1701.

Titlul complet al Proschinitarului lui Ioan Comnen – în traducere românească – este următorul: „Proschinitarul Sfântului Munte Atlios. Scris şi tipărit în timpul luminatei domnii a prea evlaviosului, prea măritului şi prea înălţatului domnitor şi principe al întregii Ţări Româneşti, Domnul Ioan Constantin Basarab Voievod. Dedicat prea sfinţitului mitropolit al Ţării Româneşti, Domnului Teodosie. Cu grija şi cheltuiala luminăţiei sale, Domnul medic Ioan Comnen. Că să fie dăruit credincioşilor pentru mântuirea Iui. Tipărit de Ieromonahul cel din Iviria. în mănăstirea Snagov”.

Proschinitarul lui Comnen este considerat Cea mai bună descriere a Sfântului Munte făcută pentru pelerini, de aceea s-a şi bucurat de cea mai mare circulaţie.

Manuscrisul original al Proschinitarului lui Comnen s-a conservat în Biblioteca universitară din Iaşi.

(Pr. Silviu Cluci – doxologia.ro)

mai mult
Creștinătate

MAICA DOMNULUI DIN DON – 19 AUGUST

ic51

Dragii mei,

Iata inca o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului din Don a fost pictată de Teofan Grecul. În ziua bătăliei de la Kulikovo, icoana a fost ținută în paraclisul militar, aducând izbândă soldaților, punându-i pe tătari pe fugă. În amintirea victoriei de pe malurile râului Don, icoana a fost numită „Don” sau „Donskoy”. După victorie a fost dăruită de către cazacii din Don comandantului lor, marele cneaz Dimitrie al Donului (1363-1389), care a mutat-o la Moscova.

Icoana a fost așezată prima dată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, iar mai târziu în Catedrala „Buna Vestire” (acum, icoana se află în Galeriile de Stat „Tretiakov”). În amintirea victoriei de pe malurile râului Don, icoana a fost numită „Don” sau „Donskoy”.

În anul 1591, hanul Nuradin al Crimeei și fratele său, Murat-Girey, au invadat Rusia cu o armată numeroasă. Avansând spre Moscova, au poposit pe dealurile Vorobiev. Pentru a proteja orașul de dușmani, a fost făcută o procesiune în jurul Moscovei cu icoana Maicii Domnului din Don.

În ziua bătăliei, icoana a fost ținută în paraclisul militar, aducând izbândă soldaților, punându-i pe tătari pe fugă. În semn de recunoștință pentru binecuvântarea săvârșită prin icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Don, în 1592 a fost înființată, pe locul paraclisului militar, Mănăstirea Donskoy. Icoana făcătoare de minuni a fost așezată în această mănăstire, iar pomenirea ei a fost stabilită la 19 august.

Conform tradiției, pe lângă pelerinajul cu icoana Maicii Domnului, odată la patru ani, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii săvârșește slujba de pregătire și sfințire a Sfântului și Marelui Mir în catedrala mică, în onoarea icoanei Maicii Domnului din Don.

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Umblarea pe mare – potolirea furtunii

Galeriu

Predica la Duminica a noua dupa Rusalii: Umblarea pe mare – potolirea furtunii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.18

Dreptmaritori si vrednici de iubire crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos.

Impartasirea de astazi din cuvantul lui Dumnezeu, din Evanghelia Lui, ne incredinteaza de darul preamarit al lui Dumnezeu, pe care-l avem in Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu si Om. Dar in care, cum marturisim neincetat, ne descoperim pe noi insine, caci El este adevaratul chip al omului. Si maretia chipului ne-o descopera in aceasta stralucire neincetata a Evangheliei, astazi in actul divino-uman al mergerii pe mare, deasupra apelor marii. Sa ascultam si sa ia aminte fiecare, nu numai cei care sunt mai elevati, mai sporiti pe calea aceasta a suisului pe scara lui Iacov.

In vremea aceea, Iisus Se afla pe tarmul de rasarit al Marii Galileei, dupa ce hranise multimile cu cele cinci paini si cei doi pestisori, din darul unui baietas care le avea puse in traista de mamica lui, vrand si el sa mearga dupa Iisus, sa-L vada si sa-L auda. Si acolo, multimile – inaripate in duhul lor, ca, iata, Iisus toate le rezolva pentru ei: pe bolnavi ii vindeca, cuvant cum nu le graise nimeni le graieste si le mangaie cautarile sufletelor lor; ba le da si de mancare – au vrut sa-L proclame imparat, in locul Cezarului de la Roma. Lucru pentru care Il vor si osandi, spunand ca ar fi vrut sa devina imparat. De aceea asa s-a si scris deasupra Crucii, ca un fel de indreptatire a lui Pilat in fata imparatului sau: Iisus Hristos Regele Iudeilor.

Dar Iisus, cunoscand gandurile lor, catre seara, „a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt” – al lumii acesteia; dar nu numai, caci orice tarm e intai mai presus de lume si apoi si in lume, cum l-a zidit Dumnezeu in lume: in timp si spatiu. „Apoi a slobozit multimile”, le-a lasat. Asa lucreaza Dumnezeu: Iti da un dar, apoi te lasa sa-l lucrezi. Totdeauna in Scripturi este miscarea aceasta intre har si libertate. Harul lui Dumnezeu, darul Lui si libertatea sa lucrezi, sa intelegi.

De aceea, in darurile Duhului Sfant, dupa darul intelepciunii este darul intelegerii: „Si va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul intelepciunii si al intelegerii…” (Isaia 11, 1-3). Adesea ne-am intrebat de ce mereu in Scriptura dupa duhul intelepciunii urmeaza duhul intelegerii. Inteleptul a spus: “Intelepciunea Si-a zidit eisi casa”. Intelepciunea este El, Fiul lui Dumnezeu, iar casa Intelepciunii este Maica Domnului. Tot darul si intelepciunea de la El este; de la Parintele Luminilor, prin Fiul, in Duhul Sfant. Iar darul intelegerii ne priveste pe noi: libertatea, ca sa intelegem darul intelepciunii.

Deci a dat multimilor si paine si vindecari si cuvant, apoi le-a slobozit: libertatea, pentru a intelege darul lui Dumnezeu. A sclipit – dupa strigatul inimii tale: Lumineaza-mi, Doamne, intunericul! – ca o scanteie de intelepciune divina; si tu o intelegi si o lucrezi. Cum simti impartasania, cum simti cuvantul lui Dumnezeu. Si a dat drumul multimilor, ca ele sa cugete. Neincetat sa fim atenti la dar si la lucrare! Iar Iisus S-a suit in munte sa se roage singur. Dar nu insingurat. Caci, inainte de patimire, dupa Cina cea de Taina, Iisus va spune ucenicilor: “Voi toti va veti risipi si pe mine ma veti lasa singur. Dar eu nu sunt singur; Tatal este cu Mine.” Si spune Inteleptul: “Vai celui singur”. Si precum Dumnezeu nu e singur – e Tata, Fiu si Duh Sfant – nici omul nu e singur vreodata; e neincetat cu Dumnezeu. Nimeni nu este singur daca e cu Dumnezeu; nicaieri si niciodata, nici in moarte.Se ruga singur, cu Tatal, deci, si cu ucenicii, cu noi.

Dar in noaptea aceea, cand se roaga Iisus, “corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra srtaja din noapte a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! Iar Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand dincolo, au venit in pamantul Ghenizaretului.” (Matei 14, 22-34)

Ghenizaretul, adica partea dinspre noi: Capernaum, Tebaida, Tiberiada, de la unele ramase urmele, iar altele ramase pana astazi. Cine a calatorit pe acolo a aflat tainele lor. Iar noi aflam acum, smeriti, tainele acestei Evanghelii.

Iubitilor, revin putin la cuvantul de mai inainte: Iisus hranise multimile, apoi le-a slobozit. Se lasau umbrele serii… Se retrage in singuratate, cum se ruga adesea. Multimile, jos, la malul marii. Noapte, se odihnesc. Ca in gradina Ghetsimani, ucenicii dorm, iar El se roaga; El, Care e viu in veci. Nu te vei simti niciodata singur stiind ca El se roaga si acum in fata Tatalui, in cer. Iar noi sa ne simtim nu cu cei care se hranisera si vroiau sa-L faca imparat si dupa aceea au adormit, ci cu ucenicii care erau in corabie. Noi sa ne simtim in corabie. Cum zice rugaciunea: „Marea vietii vazand-o inaltandu-se de viforul ispitelor, la limanul Tau cel lin alergand, strig catre Tine: Scoate din stricaciune viata mea!”

Rugaciunea aceasta, inspirata Parintilor Bisericii, ne infatiseaza marea furtunoasa, corabia valurita, aruncandu-ne intr-un fel de cutremur pe care trebuie sa-l privimi intr-o dubla intelegere: cutremur al pamantului, dar si al sufletului si al duhului. Sa te simti mereu in aceasta taina vie. Si chiar acest cutremur al pamantului, cand se petrece, sa nu te mai tulburi. De ce? Pamantul sa ramana incremenit, orb? Doamne pazeste! Dar nu poate, are si el nelinistea lui, are si el suspinul lui, are dorul lui de a deveni, precum cerurile, cer nou si pamant nou. E intr-o neliniste neincetata. Taina a nelinistii, a cautarii, pe care Iisus a cuprins-o in cuvantul: „Cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide”. Altfel ti se descopera lumea si intelesul ei.

Corabia lor, pe marea vietii, se afla in neliniste. Si Iisus era singur si nu era singur, ci cu Tatal si cu noi si in duhul Lui, in rugaciune cu noi toti, ascultand si suspinul marii si vuietul marii in inimile ucenicilor si freamatul lor si zbuciumul lor. Priveste cu duhul de pe munte pe mare si-i vede pe ucenici, vede corabia unduindu-se in valuri. Parca-ti vine cuvantul poetului: “Sta castelul singuratic oglindindu-se in valuri, iar in fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. Se inalta printre cetini intre raristea de brazi, dand atata unduire rotitorului talaz.” Dar in talazuri vii.

Asa cum alta data Iisus a zis furtunii: „Taci, linisteste-te”, ar fi putut sa faca si acum. Acum, insa, altfel lucreaza, dezvaluind alta ipostaza, am zice: Coboara si calca pe crestetul valurilor. Si spuma valurilor, stralucirea lor e patrunsa acum de stralucirea cea adevarata a Celui ce calca peste valuri – stralucirea pururea. Iisus spune: “Parinte, slava pe care Mi-ai dat-o Mie Eu le-am dat-o lor, slava pe care o am de la Tine mai inainte de a fi veacurile”. Acea slava, cum zice Sfantul Simeon Noul Teolog, niciodata nu L-a parasit. E pururea, dar El nu o arata. O arata pentru a ne impartasi noua, care ne schimbam, noua care crestem ori scadem; care aici, in momente privilegiate, o simtim. Alteori, in nesimtirea tragica, care e moartea sufletului inainte de a trupului, n-o simtim. Calcand peste valuri, slava Lui se unea cu stralucirea crestetului valurilor. Si ucenicii, vazandu-L in acea lumina, acea imbinare divina, unica, a slavei Lui cu lumina valurilor, se inspaimanta. Si de frica striga: Naluca!

Cum spunea dumnezeiscul Pavel, si cel rau ia chip de lumina. Adesea s-a aratat in lumina, sa nu ne tulburam. Pustnicii o marturisesc. Dar cu smerenie, cand venea vreunul sa-i laude, ii raspundeau: vezi, poate ai fost trimis la altul. Eu nu sunt vrednic de lauda. Alta data, aratandu-i-se un fel de imitare, momeala a luminii, pustnicul isi face cruce si se stinge si ca un fulger cade din cer. Astfel intelegem de ce ucenicii au strigat: Naluca. Nici sa te tulburi, nici sa te inalti, ci, in ispita, in incercari sa te rogi. Daca e un talhar, fereasca Dumnezeu, dar, din nefericire se petrece, ca pe mare zici: Doamne Iisuse, miluieste-ma! E cu putinta ca si in el sa patrunda strigatul si numele lui Iisus. Si sa-ti faci cruce. In degetele impreunate pentru semnul crucii e si Treimea si doimea divina: Tatal, Fiul si Duhul Sfant si Dumnezeu-Omul (Fiul lui Dumnezeu). Si atunci, se lumineaza.

Iar Iisus a luminat. Cand au strigat, Iisus stim ce a raspuns. E greu sa rostesti acest cuvant pe care numai El il poate rosti. Dar, intrucat si apostolii si evanghelistii Matei, Marcu si Luca rostesc, rostim. A zis Iisus: “Eu sunt. Nu va temeti. Indrazniti!” Cu un inteles nesfarsit, infinit, parca ar fi rostit pentru fiecare suflet, din toata istoria, de pretutindeni, acest cuvant: Eu sunt. Sa-l auzi asa cum l-a rostit Iisus lui Moisi, la Horeb. Cand Moisi a vazut rugul, acel maracine smerit, care ardea si nu se mistuia, ci ramanea verde, viu. Caci focul dumnezeirii nu desfiinteaza, ci transfigureaza, indumnezeieste, chiar firea smerita a unui maracine. Cu cat mai mult firea ta, pe care a luat-o Cel mai presus de tine. Si atunci Moise, intrebandu-L: Cine esti, Doamne?, a primt raspuns: “Eu sunt Cel ce este” – Existenta.

Si acum S-a descoperit ca El este. Sa simti ca-ti spune si tie: Eu sunt; Existenta. Iar noi, cum spune dumnezeiescul Palama suntem partasi ai existentei Lui. Caci fapturii ii este daruita existenta, cu cele trei stari ale ei, cum spune dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: starea daruita intregii fapturi in prima ei chemare, de a exista; apoi sporeste darul lui Dumnezeu: existenta in har. Noi toti suntem in har, toti suntem botezati, de la Adam, care a primit suflarea divina de viata; si apoi vom exista in inviere – a treia stare.

Eu sunt… nu va temeti… indrazniti! – le spune ucenicilor. Precum Ma vedeti pe Mine indraznind, in furtuna, peste valuri, neinspaimantandu-Ma, si voi indrazniti! La acest cuvant – indrazniti – a raspuns Petru: “Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa.” Tu ai zis: Indrazniti. Pot indrazni, Doamne, a merge la Tine, spre Tine, cu Tine? Da. Aceasta indrazneala e data fiecaruia, in smerenie. Sa vin la Tine pe apa. Precum mergi Tu pe apa, si eu sa merg. “Vino!”, i-a spus. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. A mers Petru o vreme pe apa, venind catre Iisus! Dar apoi, vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat: “Doamne, scapa-ma!” Iar Iisus i-a intins mana. L-a apucat si i-a zis: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” Si au urcat in corabie.

O clipa primeasca dragostea dumneavoastra sa talcuim acest moment. Indrazniti!… Petru indrazneste; cu privirea catre Iisus, fata catre fata. Spune Scriptura: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul” – fata in fata cu Tatal. Iar omul, creat dupa chipul Lui, e fata in fata cu Hristos. Petru, fata in fata cu Iisus, se impartaseste de harul si adevarul care vine impreuna cu Iisus, si calca impreuna cu El pe valuri. Si merge. Dar, vazand ca vantul e potrivnic, o clipa de indoiala, se inspaimanta si se scufunda. Sa intelegem acest moment, intai duhovniceste.

Nu de la mine, ci de la sfinti. Noi putem da marturie dupa ei. Ei au si vietuit. Zice dumnezeiescul Isaac Sirul: “Cere de la Dumnezeu sa-ti dea sa ajungi la masura credintei, faptura prea mica (ce dulce si duios!). Voiesti sa afli viata? Tine in tine credinta si smerenia, caci prin ele afli mila, ajutorul si cuvintele graite in inima de Dumnezeu si pe Cel el ce te pazeste intru ascuns si ramane cu tine si se arata si la aratare. Si atunci, tu, daca simti desfatarea credintei in sufletul tau, nu-mi este greu sa spun iarasi: nimic nu te va impiedica sa ajungi la Hristos (cum Petru ajunge la Hristos). Si nu-ti va fi greu sa fii rapit in tot ceasul de la cele pamantesti si sa uiti de lumea aceasta neputincioasa (si de furtuna si de valurile din jur) si de amintirea lucrurilor ei (slabiciunile celelalte). Roaga-te, pentru acest lucru, fara preget. Roaga-te! Cerseste cu caldura si cere cu multa sarguinta, pana ce vei primi pe Hristos deplin in tine.

Si sa nu slabesti dupa aceasta (sa ramai staruind cu fata catre El). Te vei invrednici daca te vei sili mai intai sa arunci grija ta asupra Lui cu credinta si vei schimba grija ta de tine cu purtarea de grija a lui Dumnezeu. Si cand vei vedea voia ta ca se increde cu toata curatia cugetului mai mult in Dumnezeu decat in tine, si ca te silesti sa nadajduiesti in El mai mult decat in sufletul tau, atunci se va salaslui in tine puterea aceea necunoscuta de tine (mai presus de aceasta lume). Vei simti puterea Celui ce este cu tine in chip neindoielnic. Puterea aceea pe care multi, simtind-o, intra in foc si nu se tem, si calcand pe apa, nu se indoiesc”. In cugetul lor nici o clipa n-au indoiala, socotind ca se vor scufunda. Nu. Cu El nu te scufunzi. “Caci credinta intareste simturile sufletului si acesta simte pe Cineva nevazut, care-l convinge sa nu ia in seama vederea lucrurilor infricosatoare, nici sa priveasca la vreo vedere ce intrece simturile.”

Cata vreme Petru a simtit ca se increde in Dumnezeu, nu in el, in vointa Lui, in purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu a sa, a mers pe valuri. Aici e taina negraita a privirii, a impartasirii in adevar, a vietuirii. Nu furtuna s-a intetit. Putea sa mugeasca… In clipa aceea el a mutat gandul credintei din Hristos in el. In el s-a produs sfasierea, indoiala. Ca si in Adam si Eva. In tine se produce o scindare a personalitatii. Si atunci el s-a intors catre sine. E intoarcere spre Dumnezeu, care-i pocainta (Intoarceti-va catre Mine si Eu Ma voi intoarce catre voi) si intoarcere catre lumea aceasta, pamantul din care ai fost zidit. Si a cazut sub lume. Se scufunda. Atunci striga: Scapa-ma, Doamne!

Cateva clipe sa gandim: Petru a mers pe valuri cum mergea Iisus. Nu dus de mana sau luat in brate, ci calca aievea, cu Iisus, intr-o altfel de comuniune. Poti sa fii si in bratele Lui. Dar El nu ne ia in brate cum ia mama pruncul. In bratele harului, adica dandu-ti si tie din El. Iti da Dumnezeu din El. Asa a creat Dumnezeu lumea – nu din nimic, ci din voia lui, cu puterea lui, cu harul lui, cu iubirea lui, cu intelepciunea lui, cu lumina lui. De aceea ne-a daruit si noua lumina, ne-a dat si minte si cuvant si duh. Si ne-a dat din puterea, din harul, din lumina lui dumneziasca, lumina deosebita de noi pentru ca e vesnica; dar e unita cu noi. Tocmai pentru ca e real dumnezeiasca, vesnica, nemuritoare, deasupra acestei lumi create, aduse de la nefiinta la fiinta, cum se spune. Si sa simti chemarea lui Dumnezeu in tine, harul lui Dumnezeu in tine.

Aici e adevarul adanc al chemarii mai presus de lume. Acea prezenta dumnezeiasca inalta. Cum spune dumnezeiescul Ioan Damaschin, vorbind de teantropie sau divino-umanitate: In noi e si dumnezeiesc si omenesc, din Hristos, care ne-a daruit si noua sa fim partasi. Si cata vreme noi, prin harul lui Dumnezeu, simtim si traim si nici o clipa nu provocam ruptura, sfasierea, prin credinta, pastrand darul lui Dumnezeu in noi, prezenta Lui in noi, ajutorul Lui, puterea Lui, credinta, nadejdea, dragostea… atunci, desi in lume, suntem mai presus de aceasta lume. Si e in noi aceasta. Sa n-o uitam nici o clipa! Sa ne simtim mereu vii!

Doua ganduri vi le mai impartasesc acum spre final, care-mi stau atat de mult la inima. Zilele acestea cugetam asa: La unele surori ale noastre apar niste suferinte – chisturi, fie la sani, care au forme dureroase. Si am fost intrebat ce sa faca, sa se opereze? Da. Spovedania nu scoate raul din noi? Tot la fel si fizic: scoatem raul din noi. Doctorul, si el e de la Dumnezeu. Si Mantuitorul spune: N-au trebuinta cei sanatosi, ci cei bolnavi de doctor. M-am intrebat cum se formeaza, cum apar. E plina presa noastra si televiziunea de indemnuri catre tineri sa-si “traiasca viata”, sa se arunce intr-un fel de dezlantuire a trupului acestuia. Caci daca nu-l dezlantui, zice Freud, aceste dorinte, inabusite, refulate, provoaca nevroze, psihoze, psihopatii; te imbolnavesti. Si atunci, cum e cu castitatea tinerei?

Noi stim legea de la parinti: castitate pana la altar, ca sa te poti incununa, si credinciosie in camin toata viata. Si tu, tinere, asa sa stii: sa nu stii decat de un Dumnezeu si o nevasta. Dar vine Freud cu prietenii lui, spunand ca se imbolnaveste daca-si pastreaza castitatea. Si, cugetand, mi-am zis si eu: E posibil ca aceste energii nedescarcate sa se adune in anumite zone specifice, in legatura cu firea omului si, acolo, adunate, coagulate, nelucrate, sa formeze aceste locuri, formatiuni moarte. Atunci, care e calea? Am inteles atunci, si putem face aceasta marturie inaintea lui Dumnezeu si a intregii lumi. Auzeam astazi la Apostol: “Fratilor, noi ai lui Dumnezeu impreuna lucratori suntem, iar voi sunteti ogorul lui Dumnezeu. Zidirea lui Dumnezeu, dupa harul lui Dumnezeu dat mie, eu ca un intelept mester am pus temelia. Altul cladeste deasupra. Dar fiecare sa ia seama cum cladeste. Si sa cladeasca fiecare, ca nimeni nu poate pune alta temelie, decat cea pusa, care este Iisus Hristos”.

Iar Mantuitorul spune: “Tatal meu pana acum lucreaza si Eu lucrez.” Toata existenta, iubitilor, e o zidire. In fiecare faptura noi vedem o opera. Nimic nu e static; nimic nu e incremenit, nimic nu e inchis. Noi am provocat acestea. Pretutindeni e zidire, e viata, neincetat. Dar in om existenta si viata e pe doua planuri. O, nefericitii care fac atata cult numai trupului! Ca o obsesie. Or, cum poate scapa omul? Prin viata lui deplina, iubitilor. De ce un calugar sau o calugarita adevarata nu traieste aceste fenomene? Mai mult, o calugarita care s-a dus la Sfantul Mormant cu o asemnea boala s-a rugat si a venit vindecata. Care-i taina? Omul trebuie sa fie viu, neincetat, dar pe amandoua planurile. Nu numai la nivelul planului bietei vietuitoare necuvantatoare. Dar si acolo este neincetata viata; este neincetata eliberare de energii ziditoare. Ce-ar fi bobul de grau daca nu s-ar inmulti? Ce-ar fi mieluselul?

Aflandu-ma la un vivarium la Bacau, sa tin o cuvantare, la invitatia unei doamne, la final mi-a spus ca face o teza de doctorat despre albine. Si eu am pus intrebarea: De ce produsul albinelor – mierea – e singurul care nu se altereaza? A inceput cu probleme de la gena… Aceasta structura a mierii… Eu cred altceva, intr-o convergenta intre credinta si stiinta: Cred ca mierea nu se altereaza pentru ca e produsul fecioarelor. E savarsit acest dar in cea mai desavarsita curatie.

Atunci, cand o tanara isi pastreaza aceasta curatie, dar nu incremenind, nu cu spaima: ce ma fac? – asemeni lui Petru, care s-a inspaimintat de valuri – nu cu teama, ci mereu sa fie in ea viul vietii la masura omului, atunci nu va aduna in ea energii care acumulandu-se sa produca raul. Sa ai in tine credinta, nadejdea, dragostea; sa ai mereu fata lui Hristos, sa te rogi si sa lucrezi dupa chipul lui Dumnezeu in toate domeniile. Chipul lui Dumnezeu Ziditorul. Si tu sa zidesti mereu. Zidesti sfintenia in tine, zidesti eroismul moral, jertfelnic, daruindu-te semenilor tai, sarmani, bolnavi, neputinciosi, sau ca om politic, daruindu-te, servind multimilor. Ca om de stiinta, ca om al artei, zidind in icoana ta, in cuvantul tau, in toate ale tale, in muzica… mereu sa fii viu si o clipa sa nu opresti. Energiile tale sa nu se adune acolo sa faca boala. N-ai timp de asa ceva. Sunt incredintat desavarsit de acest adevar deplin, al omului.

Atunci calci pe valuri, calci pe cancer, pe toate acestea pe care tu le-ai produs in lume. Tu, in ceea ce Parintii au numit uriasii care ucid sufletul: Uitarea – L-ai uitat pe Dumnezeu, ignoranta – nestiinta si lenea. Nu ramai in lene nici o clipa. Esti viu si calci peste serpi si peste balauri, peste valurile marii. Si in tine e harul lui Dumnezeu. Neincetat.

Un doctor, Nae Constantinescu, era preocupat cum sa dreaga un os; cum sa-l repare, cum sa opereze. Si, in zbuciumul lui, deodata, noaptea, a scanteiat ca o lumina in el: Maduva rosie la adult contine celule care poseda capacitatea de a genera un os nou cu maduva rosie la mijloc. “Ma framantam sa stiu de ce am fost trezit brusc in miezul noptii de o idee care mi-a fulgerat in cap, provocandu-mi o stare de epuizare fericita, daca pot spune asa. Ceea ce am observat eu in maduva rosie adulta reflecta ceea ce se intampla de fapt in perioada embrionara – la zamislirea si la formarea vietii noastre. Deci celulele multipotente embrionare raman toata viata in peretele capilarelor sinusale din maduva.” Doamne, cum aceasta, cum s-a petrecut aceasta luminare? Am inteles ca la toti laureatii premiului Nobel asa le-au venit ideile: scanteind. Iluminand deodata. Aceasta scanteiere a harului, a luminii divine care e in noi. Cum zice Sfantul Pavel: Comoara aceasta, pe care o purtam in vasele de lut; comoara harului; vasul de lut – este al nostru. Sa luam seama la aceasta scanteiere. Intr-un moment al vietii mele, daca luam seama la aceasta scanteiere n-as fi facut o greseala in viata mea.

Luati aminte toti: Petru, in fata lui Iisus, era in fata harului si a mers pe valuri. Indata ce a privit catre el a cazut in valuri. Luati toti aminte cand va rugati, cand aveti o intrebare, rugati-va si lumina divina nu va intarzia. Sfantul Serafim, fiind intrebat cum da raspuns, cuvant cuiva, a raspuns: Eu ma rog si cuvantul care vine intai, acela il spun. Scanteia divina sa n-o pierdem! Clipa sa n-o pierdem; e clipa harului

Da-ne, Doamne, clipa aceasta a lui Petru, care in fata Ta calca pe valuri! Aceasta lumina in noi… Noi n-o putem stinge, dar ne stingem noi fata de ea. Nici o clipa sa nu apuna. Sa nu fie apus, sa nu fie noapte in noi. Acolo sa fie, cum zice Inteleptul: Eu dorm, dar inima mea vegheaza. – Veghere neadormita in fata luminii, in fata puterii ajutorului Tau. Cu Tatal si cu Duhul Sfant, cu rugaciunile Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

(calendarortodox)

mai mult
Creștinătate

SF. MAHRAMA A DOMNULUI – 16 AUGUST

Ic43

Dragii mei,

In acele zile în care Domnul nostru Iisus Hristos arătându-se pe pământ şi petrecând cu oamenii, a cercetat cetăţile şi satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduind toată neputinţa şi toată boala din popor; era în cetatea Edesa cea din Siria, care se află de partea cealaltă a râului Eufrat, un boier cu numele Avgar.

El pătimea de o boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vânătă, iar pe dinăuntru de sfărâmarea oaselor, şi era chinuit cu slăbănogirea tuturor mădularelor.

Acesta auzind de Domnul nostru Iisus Hristos şi de acele minuni pe care le făcea, căci cu cuvântul tămăduia stricăciunile şi slăbănogirile şi toate bolile între oameni, a dorit să vadă cu ochii săi pe lucrătorul unor minuni ca acelea, nădăjduind că va câştiga tămăduire de la El. Dar de vreme ce lui îi era cu neputinţă să meargă el însuşi în Iudeea, a trimis rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dânsul, în Edesa. Dar îndoindu-se şi de aceasta, că nu va voi să vină la dânsul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puţin să-i închipuiască faţa Lui pe icoană; ca măcar închipuirea feţei Lui să o vadă şi să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare dragoste câştigase către El, încredinţân-du-se din auzire.

Domnul a implinit dorinţa a lui Avgar şi a zugravului, a poruncit ca să-i aducă apa şi Şi-a spălat Preasfânta Sa faţă şi a şters-o cu mahrama cea în patru colţuri ce i s-a dat Lui. Şi, o, minune! Apa cea proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele şi preasfânta asemănare a feţei celei dumnezeieşti s-a închipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dând-o cu scrisoarea lui Anania, i-a zis: „Du-o şi dă-o celui ce te-a trimis pe tine!” Acestea au fost în zilele cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pământ a lui Hristos, aproape de pătimirea Lui.

(Cătălin Rusu)

mai mult
1 2 3 4 26
Page 2 of 26