Creștinătate

BUCUREȘTI – Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) din septembrie 2026 a demonstrat din nou că credința depășește orice graniță geografică sau culturală, aducând laolaltă povești impresionante de viață. Printre miile de participanți sosiți în Capitală s-au remarcat tineri veniți de la distanțe uriașe, din medii complet diferite, dar uniți de o căutare comună: un interes profund pentru spiritualitatea și credința ortodoxă.

Din Africa, Alexandru și Policarp au străbătut mii de kilometri din Tanzania natală până în România. Tot în cadrul evenimentului de la București s-a remarcat și prezența părintelui Petru Neaga, de la Biserica „Buna Vestire” din Olmsted Township, Ohio, sosit însoțit de un grup de tineri americani.

Poveștile distincte aduse la ITO 2026 de studenții din Tanzania și de grupul sosit din Ohio pun în lumină caracterul universal al Ortodoxiei contemporane.

Prezența acestor tineri din Ohio și Tanzania, documentată într-un reportaj realizat de TRINITAS TV, oferă o frumoasă și vie mărturie despre modul în care Ortodoxia atrage noi generații din toate culturile lumii.

D.O.D.

Bilanțul tragic al masacrului din Kenscoff:

47 de morți, 50+ răpiți în Haiti. 22 executați în curtea Bisericii Ark. Atac împotriva creștinilor sau împotriva ideii de refugiu?

KENSCOFF, Haiti — În noaptea de 23-24 august 2026, coaliția de bande Viv Ansanm a transformat comuna Kenscoff în scenă de teroare. Bilanț ONU: 47 de morți, 22 răniți, peste 50 răpiți. Ținta centrală: Biserica Evanghelică Ark of the New Testament, unde se adăposteau familii strămutate din Port-au-Prince.

Potrivit primarului Massillon Jean și BINUH, atacul a început la 22:30 și a durat până dimineața. 150 de oameni înarmați au incendiat 25 de case, au ucis animale, apoi au urmărit 50 de strămutați refugiați în biserică. I-au scos în curte și i-au executat: 22 în curte, 12 în spatele bisericii. Cinci dintre morți erau copii. 2.600 de oameni au rămas fără adăpost.

Guvernul haitian: „Doliul acesta este și o provocare. Răspundem cu forța legii.”

Este un atac împotriva creștinilor?

1. NU — ca motivație. ONU și Amnesty International încadrează atacul ca expansiune teritorială. Viv Ansanm atacă din 2025 comunele agricole ca să controleze hrana capitalei. Biserica nu a fost atacată pentru Hristos, ci pentru că era plină de oameni. Au fost arse și case, nu doar altare.
2. DA — ca efect și ca simbol. (argumentul naoslogic)

Pentru bandă, biserica nu e adversar teologic, e adversar ontologic. E singurul loc din comună care a rămas Naos — gol păzit să rămână gol de arme, de taxă, de violență. Un loc unde oamenii cred că pot spune „aici nu intră banda”.

Executând 22 de oameni în curtea bisericii, banda nu a omorât 22 de creștini pentru că erau creștini. A executat ideea însăși de refugiu. A profanat Naosul.

De aceea creștinii sunt victime de două ori:

• Ca oameni, ca ceilalți 25 morți din case — strămutați, fermieri, copii.
• Ca păzitori ai Naosului — pentru că au făcut ce face Biserica dintotdeauna: au deschis ușa când toți au închis-o.

Iată de ce știrea nu poate fi despărțită: atacul împotriva celorlalți oameni și atacul împotriva creștinilor sunt același atac. Împotriva celorlalți, pentru că i-a ucis. Împotriva creștinilor, pentru că i-a ucis tocmai acolo unde încercau să-i salveze.

Când nu mai poți fugi nicăieri, fugi în biserică. Când banda te execută și în biserică, nu mai ai unde să fugi.

De aceea, cum a spus Arhiepiscopul Max Leroy Mésidor: „Biserica trebuie să-și continue misiunea pe vreme bună și rea.”

Pentru că dacă Naosul cade în Kenscoff, nu cade o clădire evanghelică. Cade ultima dovadă că omul mai poate păzi un loc gol de idoli.

Sursa: United Nation, ABC News, ACN International ș.a.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 se desfășoară la București în perioada 31 august – 3 septembrie 2026, fiind considerată una dintre cele mai importante manifestări dedicate tineretului creștin-ortodox la nivel mondial.

Ediția a opta a debutat solemn la Catedrala Națională, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Președintelui României Nicușor Dan și a altor oficialități de stat, reunind peste 2.400 de tineri cu vârste între 16 și 35 de ani sosiți din România, din comunitățile din diaspora și din alte țări.

Printre cele mai memorabile alocuțiuni din cadrul festivității s-au numărat mesajele de suflet ale Președintelui României și ale Patriarhului Daniel care i-au îndemnat pe tineri să prețuiască valorile familiei creștine și să descopere în Hristos repere morale solide pentru o societate a iubirii și a solidarității.

Sub tema centrală „Tinerii, familia și sensul vieții în Hristos”, participanții sunt implicați într-un program complex care îmbină momentele liturgice cu activități educative și culturale [doxologia.ro, patriarhia.ro]. Agenda evenimentului include conferințe duhovnicești și ateliere de lucru interactive axate pe vocație, importanța familiei și identitatea creștină în societatea contemporană. Identitatea vizuală a ediției reflectă o puternică simbolistică națională și spirituală, fiind inspirată din mozaicul Catedralei Mântuirii Neamului și Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși. Pentru a facilita interacțiunea și informarea, organizatorii au pus la dispoziție o aplicație mobilă dedicată, un site oficial și un imn special, iar întreaga manifestare se va încheia joi, 3 septembrie, cu o Sfântă Liturghie solemnă oficiată în interiorul Catedralei Naționale.

Programul oficial al evenimentului:

Luni, 31 august 2026

• 12:00 – Sosirea și primirea participanților în campusuri.
• 19:45 – 22:00 – Concert de muzică organizat la Arenele Romane pentru celebrarea deschiderii informale

Marți, 1 septembrie 2026

• 10:00 – 10:30 – Slujba de Te Deum oficiată cu ocazia începutului Anului Bisericesc.
• 10:30 – 12:30 – Deschiderea oficială a ITO 2026 în interiorul Catedralei Naționale
• Pe parcursul zilei – Ateliere și sesiuni de lucru în grupuri.
• 18:30 – 20:30 – Conferința tematică „Tinerii și Familia în societatea de astăzi”, susținută de doamna Andreea Ogăraru și dr. Radu Țincu.

Miercuri, 2 septembrie 2026

• Până după-amiază – Continuarea atelierelor tematice pe grupuri în școlile gazdă.
• 18:00 – 19:30 – Conferința duhovnicească „Tinerii și Biserica în diaspora ortodoxă. Experiență pastorală în Europa de Nord”, susținută de Preasfințitul Părinte Macarie în Catedrala Națională
• 19:30 – 20:00 – Prezentarea oficială a Proiectului Centrului de tineret „Sfântul Ilie Tesviteanul”.
• 20:30 – 21:30 – Pelerinajul (Procesiunea luminilor) pe traseul: Catedrala Națională – Catedrala Patriarhală istorică.

Joi, 3 septembrie 2026

• 09:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie solemnă în interiorul Catedralei Naționale, săvârșită de un sobor extins de ierarhi, preoți și diaconi
• 12:00 – 12:30 – Festivitatea de încheiere a evenimentului și predarea ștafetei către următoarea eparhie gazdă.

Sursa: Comunicatul de presă al Patriarhiei Române, ziarullumina.ro, doxologia.ro, basilica.ro

Doina Ofelia Davidescu

Mitropolitul Antonie de Suroj (1914–2003) a fost unul dintre cei mai importanți teologi, duhovnici și predicatori ortodocși ai secolului XX. Medic militar în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial și ulterior ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse în Marea Britanie, el a lăsat o operă vastă formată din conferințe, predici și scrieri pastorale traduse în întreaga lume. Opera sa se remarcă printr-un limbaj simplu, profund și direct, axat pe dialogul onest dintre om și Dumnezeu, pe importanța prezenței conștiente în rugăciune și pe responsabilitatea creștinului în fața provocărilor lumii moderne.

Un exemplu elocvent al gândirii sale realiste și deschise către dialog este textul următor:

„Până când nu eşti sfânt, te rog, fii un om învăţat

Omul trebuie să se dezvolte pe sine cât mai deplin în toate privinţele: cu mintea, cu inima şi cu toată fiinţa sa, pentru a fi o persoană cât mai bogată lăuntric. Ca să fii creştin, aceasta nu este neapărat o condiţie; dar ca, fiind creştin, să poţi aduce un rod, o contribuţie în viaţă, eu spun: da, este o condiţie!

Tinerilor noştri preoţi din Londra le-am spus mereu: alege – ori să fii un neînvăţat, dar sfânt, ori un om bine instruit; însă, până ce nu ai ajuns la sfinţenie, fii, te rog, un om învăţat. Căci altfel se întâmplă că, la întrebările la care omul are dreptul să primească răspuns, tu nu răspunzi nici prin sfinţenie, nici prin cunoştinţe…

Eu nu sunt în mod deosebit instruit în cele lumeşti, dar experienţa arată că, uneori, chiar puţinul pe care îl ştiu îmi dă acces la oameni cărora le este de trebuinţă acest acces; iar dacă aş spune: «nu ştiu, n-am auzit niciodată», oamenii pur şi simplu s-ar fi îndepărtat.”

---

Sursa: Internet

Nigeria se confruntă cu o criză de securitate profundă, soldată cu peste 125.000 de victime înregistrate din 2009 și până în prezent, conform datelor monitorizate de organizațiile pentru drepturile omului, printre care International Society for Civil Liberties and the Rule of Law (Intersociety).

Rapoartele indică o escaladare a violențelor, cu grupări armate radicale precum Boko Haram, ISWAP și milițiile Fulani vizând comunitățile de fermieri creștini din regiunea Middle Belt.

Raportul de referință (baza de 52.250 de victime) a fost publicat de Intersociety în aprilie 2023, intitulat „Martyred Christians in Nigeria”. Documentul a centralizat datele din perioada 2009–2023.

Actualizarea la 125.000 de victime provine din rapoartele de monitorizare emise de aceeași organizație spre sfârșitul anului 2025 și continuate în 2026, pe fondul escaladării atacurilor în regiuni cheie precum Middle Belt.

În timp ce organizațiile pentru drepturile omului și liderii comunitari locali folosesc aceste date pentru a trage un semnal de alarmă, guvernul federal din Nigeria tinde uneori să contextualizeze sau să dispute parțial natura cifrelor. Autoritățile de la Abuja pun un accent mai mare pe componenta socio-economică a conflictelor (dispute istorice pe resurse, pământ și apă între păstorii nomazi și fermierii sedentari), spre deosebire de organizațiile civile care subliniază puternica motivație religioasă și ideologică a atacatorilor.

Sursa: Internet – Rapoarte publicate de Intersociety, Vatican News & Global Christian Relief, Observatory for Religious Freedom in Africa (ORFA) ș.a.

Doina Ofelia Davidescu

Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul (în ebraică: אליהו; în greacă: Hλίας) este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu oamenilor, numele lui traducându-se prin „cel al cărui stăpân este Dumnezeu” sau „stăpânul meu este Dumnezeu”. Faptele sale de credință și minunile săvârșite sunt descrise pe larg în Vechiul Testament, însă importanța sa spirituală este atât de mare încât se fac multe referiri la el și în paginile Noului Testament. Prăznuit în Biserica Ortodoxă în fiecare an la data de 20 iulie, el rămâne o figură impunătoare a calendarului creștin, un simbol al dreptății și al legăturii directe dintre divinitate și omenire.

În conștiința populară românească, această zi de mijloc de vară marchează un moment de hotar, asociat direct cu marile forțe ale naturii. Sfântul Ilie este recunoscut ca stăpânul tunetelor, al fulgerelor și al ploilor binefăcătoare, fiind invocat adesea de comunitățile agricole în perioadele de secetă aspră pentru a proteja recoltele și a aduce belșug pământului. Din acest motiv, ziua sa este respectată cu sfințenie în mediul rural, fiind însoțită de o serie de interdicții stricte privind munca la câmp, pentru a evita vijeliile și grindina distrugătoare.

Sărbătoarea este strâns legată și de o serie de datini străvechi care celebrează roadele pământului și hărnicia comunității. Printre cele mai cunoscute ritualuri se numără retezatul stupilor, moment în care se recoltează pentru prima dată mierea din stupi, un produs considerat a avea proprietăți tămăduitoare. Tot acum, credincioșii duc la biserică mere proaspete, cunoscute în popor ca „merele lui Sântilie”, pentru a fi sfințite și împărțite copiilor și celor nevoiași, ca simbol al sănătății, împăcării și al darurilor verii.

În plan modern, dimensiunii spirituale și folclorice i se adaugă o componentă instituțională deosebită. Sfântul Ilie este onorat oficial ca patron spiritual și ocrotitor al Aviației Române și al Forțelor Aeriene. Astfel, ziua de 20 iulie devine anual și un prilej de ceremonii militare, zboruri festive și comemorări oficiale, în cadrul cărora sunt celebrați toți cei care veghează cerul patriei, precum și eroii aerului care s-au jertfit de-a lungul timpului în misiuni de apărare.

Florin Manole

---

STRASBOURG — Parlamentul European a adoptat o rezoluție de urgență de o importanță critică intitulată „Persecuția în curs a creștinilor din Nigeria, în special masacrul din satul Kawel”, prin care condamnă ferm escaladarea violențelor și persecuția sistematică împotriva comunităților creștine din Nigeria. Decizia vine pe fondul agravării crizei de securitate și a masacrelor repetate din regiune.

Adoptarea documentului a urmat o procedură accelerată, structurată pe parcursul a două zile cheie:

8 iulie 2026: Dezbatere tensionată în plen
În cadrul unei sesiuni plenare de urgență, europarlamentarii au purtat o dezbatere vie și aprinsă cu privire la deteriorarea gravă a securității din Nigeria. Oficialii europeni au analizat rapoartele alarmante privind atacurile sistematice asupra satelor creștine, denunțând totodată pasivitatea și lipsa de reacție eficientă din partea autorităților locale de la Abuja.

9 iulie 2026: Vot istoric și consens politic
În urma dezbaterilor, textul final al rezoluției a fost supus la vot, obținând o majoritate covârșitoare: 510 voturi pentru și doar 1 vot împotrivă. Acest rezultat extrem de rar reflectă un consens politic total la nivelul Uniunii Europene și trimite un semnal diplomatic de o forță majoră.

Prin această rezoluție, Parlamentul European solicită oficial investigații independente pentru aducerea vinovaților în fața justiției, intensificarea luptei împotriva grupărilor teroriste precum Boko Haram și extremiștilor Fulani, dar și abrogarea legilor locale privind blasfemia, folosite adesea ca pretext pentru violențe interreligioase.Organizațiile internaționale pentru drepturile omului au salutat decizia, catalogând votul drept un pas istoric pentru combaterea unui „genocid tăcut” în Africa de Vest.

Sursa: Comunicatul de presă al Parlamentului European

Doina Ofelia Davidescu

Familia de români Daniel și Bianca Samson, stabilită în Suedia, trece printr-o situație critică după ce autoritățile locale le-au preluat abuziv cele două fetițe. În decembrie 2022, serviciile sociale suedeze au preluat fetele sub pretextul unui stil de viață prea religios. De peste trei ani, părinții nu își pot vedea copiii, caz care a provocat proteste mari și intervenția autorităților române.
Patriarhia Română este pe deplin solidară cu familia Samson și susține ferm toate eforturile statului pentru repatrierea imediată a minorelor.

Redăm integral comunicatul Patriarhiei Române:

Patriarhia Română este îngrijorată de situația foarte dificilă în care se află familia de români Samson din Suedia, ca urmare a separării de părinții lor a celor două fiice, Sara și Tiana, în urma deciziei autorităților locale suedeze din data de 2 decembrie 2022.

Biserica învaţă dintotdeauna că responsabilitatea principală pentru creșterea și formarea copiilor revine părinților, iar familia rămâne mediul natural și binecuvântat al dezvoltării armonioase a copiilor. 

De asemenea, Biserica apără demnitatea familiei în societate şi încurajează mereu cooperarea dintre Stat și Biserică în toate domeniile care privesc activitatea socială, educațională, spirituală și culturală referitoare la familie. Aşadar, suntem solidari cu familia Samson şi ne alăturăm demersului Senatului României către Statul Suedez, pentru repatrierea în România a celor două fiice ale familiei Samson, astfel încât să fie create condițiile necesare pentru restabilirea conviețuirii celor două surori alături de părinții şi de fraţii lor mai mici.

Totodată, ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască putere și speranţă copiilor și părinților aflați în această încercare grea și să-i lumineze pe toți cei responsabili de soluționarea acestei situații.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

https://share.google/kJTZqwjsGBd0uPv0T

Doina Ofelia Davidescu

„Homosexualitatea ca erezie” – o analiză tăioasă semnată de părintele Savatie Baștovoi despre cum societatea modernă încearcă să schimbe ordinea creației. Părintele Savatie Baștovoi explică de ce transformarea unui păcat într-o ideologie publică înseamnă, de fapt, o rătăcire a minții (erezie). O analiză dură, dar extrem de profundă despre vremurile noastre.
Gânduri de pus pe gânduri:

„Homosexualitatea nu este doar un păcat al trupului, ci și al minții. Dacă avem astăzi o săptămîna a homosexualității pe străzile capitalelor noastre, este pentru că cineva a avut mintea să impună acest păcat în așa fel, încît nimeni să nu i se mai poată împotrivi. Dacă pînă acum glasuri din Biserică cereau interzicerea paradelor gay, în acest an un episcop a făcut apel către credincioși cerînd să nu participe la astfel de evenimente.

A trata homosexualitatea doar ca pe un păcat trupesc, chiar și contra firii, a fost o greșeală care, pe termen lung, a erodat poziția Bisericii. În replică, am auzit mereu că ceilalți desfrînați nu sînt cu nimic mai breji, ba chiar că mulți episcopi și călugări sînt gay și asta nu face ca bisericile să ia foc. Că homosexualii fac SIDA și mor ca Freddie Mercury a fost un alt argument contrazis de mitropoliți octagenari care nu au făcut sida. În sfîrșit, prea multa anatomie și medicină internă pe care s-a bazat zidul anti-gay ridicat în numele Creștinismului a dăunat înțelegerii, surpîndu-se sub tăvălugul ideatic al ofensivei homosexuale.

Majoritatea celor care mărșăluiesc în aceste zile sub flamurile curcubeului nu sînt homosexuali. Ei au fost atrași nu de o poftă trupească nouă stîrnită de vreun homosexual, ci au fost convinși de ideile care întemeiază și întrețin această mișcare. Faptul că tabăra homosexuală a devenit țintă electorală, ca în cazul ultimelor alegeri prezidențiale din România, ne vorbește despre amploarea fenomenului. Homosexualii au o platformă politică capabilă să obțină legi care să le înlesnească ofensiva, dar au și o doctrină care trece dincolo de zona politicului, căutînd întemeieri academice și chiar biblice pentru propria lor condiție.

Homosexualitatea militează pentru o nouă antropologie și, din această perspectivă, pentru o nouă raportare la creație și Creator. Începînd de la simbolul biblic al curcubeului sub care se adună, discursul activismului gay este înțesat de citate și referințe biblice, terminînd cu pretenția de a fi cununați de Biserică și de a accede în cler, fapte care se petrec tot mai des peste tot în lume. Biserica Catolică și papii Romei suportă presiuni mari pentru că nu acceptă căsătoriile homosexuale. Aceste presiuni fac apel la dragostea divină și speculează tema egalității tuturor “copiilor” lui Dumnezeu. Îndemnurile la iubirea, iertarea și nejudecarea aproapelui propovăduite de creștinism sînt și ele mereu pe buzele homosexuale.

În timp ce miile de absolvenți ai facultăților de teologie își scriau tezele de licență și doctoratele despre cîte căruțe avea cutare mănăstire în preajma Reformeu lui Cuza, mediile academice s-au umplut de pseudo studii despre mutațiile creierului și alienarea hromozomilor care au dus la apariția speciei homosexuale, la confuzia genurilor și, desigur, la nevoia de a rescrie antropologia și felul în care ne organizăm familia, societatea și Biserica. Biserica – pentru că, de vreme ce unii se nasc homosexuali (auzim expresia “așa i-a făcut Dumnezeu”), înseamnă că preferința lor pentru același sex e una firească și nu poate fi incriminată.

Cu siguranță ați auzit toate aceste lucruri, iar unii poate că le și credeți adevărate. Mulți preoți au de acum aceste convingeri pe care le prezintă ca pe niște argumente științifice de ultimă oră. În fapt, toată această învățătură este o rafală de erezii care strică ordinea naturală a creației, deci lovește în Creator.

Dacă bărbatul poate fi femeie, iar femeia poate fi bărbat, toate celelalte lucruri pot fi răsturnate, răstălmăcite, anulate, distruse prin instaurarea minciunii apocaliptice. Așa ne-am pomenit în ceea ce numim epoca post-adevăr.

Homosexualitatea este măciuca cu care Antihristul bate popoarele pentru a le îndepărta de Dumnezeu.

Că homosexualitatea este o Erezie Apocaliptică o arată amploarea globală prin care acest păcat își obține nu doar dezincriminarea morală și biblică, ci și pedepsirea celor care i se opun. Faptul că nimeni nu i se mai poate împotrivi în tot mai multe țări ale lumii, ne convinge că acest război e purtat de puternicii lumii. De aceea putem spune că păcatul homosexualității este în strînsă legătură cu puterea.

Acest duh necurat și hulitor pune stăpînire pe sufletele semețite de putere și bogăție, regăsindu-se printre conducătorii de diferite ranguri, printre judecători, procurori și mai marii poliției și armatei, precum și printre ierarhii și preoții care, necunoscînd puterea lui Dumnezeu, s-au socotit pe sine puternici și stăpîni peste sufletele și trupurile celor ce vin la ei, vînzînd sfințenia preoției în schimbul spurcării.

Toți sîntem păcătoși și nici un păcat nu este mai breaz ca altul. Desfrînații se pot mîntui prin smerenie și cei curați cu trupul se pot pierde prin înălțarea minții. Mintea este cea care ne înalță sau ne coboară. Mintea care îndreptățește păcatul, mintea care hulește pe Ziditor, mintea care plăsmuiește cuvintele ispitei și ale amăgirii, mintea care urzește planurile diavolești prin care se pierd chiar și cei aleși, aceasta se opune minții care se unește cu Dumnezeu în rugăciune și vede adevărul lucrurilor.

Paza de erezie, care este o stricare a minții, un cancer al diavolului, a fost grija milenară a Bisericii. Erezia nu este altceva decît un păcat îndreptățit, un păcat care ajunge să nu mai fie considerat păcat, un rău care ajunge să fie numit bine. De aceea Hristos ne învață să ne rugăm cu “Și ne izbăvește de cel viclean”, adică de cel care ne prezintă răul drept bine.

Nu mulțimea celor ce mărșăluiesc în aceste zile mă îngrijorează, căci înțeleg prea bine cum funcționează mulțimile, ci lipsa de înțelepciune și înainte-vedere a ierarhiei și preoției noastre care nu au înțeles că homosexualitatea, în forma în care este astăzi promovată, nu mai este demult doar un păcat trupesc și o imoralitate, ci este un păcat al minții, o erezie apocaliptică și poate cea mai cuprinzătoare și distrugătoare dintre toate cîte s-au abătut asupra omenirii, lovind nu doar în Biserica lui Hristos, ci nărăvind să schimonosească firea întregii zidiri.

Biserica nu este chemată să alerge cu biciul prin piețe după homosexuali și desfrînați, nici să facă referendumuri care să ne apere de păcat, căci firea păcatului nu poate fi biruită decît de harul lui Dumnezeu. Destul ne este să combatem prin învățătură orice îndreptățire a păcatului, orice hulă adusă Ziditorului prin batjocorirea zidirii Lui, revenind la practica anatemelor răspicat formulate.

Anatema teoriilor care răstoarnă sau anulează genurile făcute de Dumnezeu, anatema celor care încuviințează ciuntirea mădularelor pentru a face din bărbat femeie și din femeie bărbat, anatema tuturor celor care schimonosesc învățătura despre om, despre zămislire și naștere, despre începutul și sfîrșitul vieții, ucigînd în pîntece sau la bătrînețe, luptînd în tot chipul împotriva vieții și a Izvorului vieții Care este Dumnezeu.

Oricine își îndreptățește păcatul este blestemat de Dumnezeu, după chipul lui Adam în Rai și oricine își mărturisește păcatele cu încrede în mila lui Dumnezeu, este iertat. Credem în iertarea tuturor celor ce se întorc cu pocăință, indiferent de felul și mărimea păcatelor, și nu socotim pierdut pe nimeni pînă în ultimul ceas, ba chiar și după trecerea din viața aceasta ne rugăm pentru mîntuirea tuturor.

Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feței Tale ca întru dînsa să vedem lumina cea neapropiată. Îndreptează pașii noștri spre lucrarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.”

Savatie Baștovoi

Preluare internet, via facebook

Doina Ofelia Davidescu

Lavra Peșterilor din Kiev, un monument istoric de o importanță rară protejat de UNESCO, a fost grav afectată în urma unui atac cu rachete în iunie 2026.

Catedrala istorică din interiorul complexului a luat foc, provocând distrugeri mari unui simbol al credinței ortodoxe.
Patriarhia Română a reacționat imediat și a condamnat cu fermitate printr-un mesaj acest incident dureros. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au numit distrugerea lăcașului de cult o mare pierdere pentru întreaga creștinătate. Ei au subliniat că violența armată nu ar trebui niciodată să distrugă locurile sfinte ale rugăciunii și păcii.

Redăm integral mesajul Biroului de Presă al Patriarhiei Române:

„Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și tristețe în legătură cu atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualității ortodoxe și monument înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

Orice atingere adusă unui lăcaș de cult și unui monument de o asemenea valoare religioasă, istorică și culturală reprezintă o pierdere pentru întreaga creștinătate și pentru patrimoniul universal al umanității.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru încetarea violențelor, pentru restabilirea păcii, pentru protejarea vieților omenești și pentru conservarea patrimoniului spiritual și cultural aflat în calea conflictelor armate.”

Foto: via Internet

Doina Ofelia Davidescu

Prin scrisoarea sa pastorală intitulată „Non c’è amore più grande di questo” („Nu este dragoste mai mare decât aceasta”), publicată pe 24 mai 2026 pe portalul oficial al Diecezei de Ventimiglia-San Remo, Episcopul italian Antonio Suetta a lansat o dezbatere profundă care sparge tabuurile corectitudinii politice din Europa.

Ierarhul afirmă cu fermitate că asistarea imigranților de confesiune islamică rămâne incompletă, fiind chiar o „trădare” a misiunii creștine, dacă biserica le oferă acestora sprijin material, dar le ascunde esențialul: vestirea lui Iisus Hristos.

Această inițiativă, programată să fie implementată ca un program eparhial concret începând cu anul pastoral 2026–2027, marchează o schimbare majoră de paradigmă în contextul crizei migrației. Într-o Europă puternic secularizată, în care acțiunile caritabile ale comunităților religioase sunt deseori reduse la un simplu activism social de tip ONG, documentul asumat de Monseniorul Suetta reașază identitatea misionară în centrul acțiunii sociale.
Mesajul său transmite un adevăr clar: adevărata integrare a imigranților nu se poate limita la asimilarea economică sau birocratică. Ea necesită un dialog cultural și religios onest, în care creștinii își asumă curajos și public propria credință, oferind-o ca pe cel mai de preț dar, nu ca pe un motiv de izolare.

O nouă ediție a Sinaxei Educaționale a reunit duminică, 24 mai a.c., peste 250 de cadre didactice din județul Sibiu. Evenimentul de amploare l-a avut ca invitat special pe istoricul Ioan-Aurel Pop care a conferențiat despre originile latine ale creștinătății în spațiul românesc.

În cadrul prelegerii, academicianul a demonstrat cum limba religioasă actuală reflectă rădăcinile noastre latine și a plasat etnogeneza românilor în context european. „Ceea ce e sigur, este că ne-am format ca popor latin în primul mileniu al erei creștine, cum s-au format toate popoarele”, a explicat Ioan-Aurel Pop.

Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Colegiul Național „Octavian Goga”. Carmen Jinariu, organizatoarea evenimentului, a subliniat amploarea acestui proiect național care a reunit peste 1.700 de profesori în ultimii trei ani. Evidențiind importanța valorilor în școala actuală, a declarat: „Într-o perioadă în care învățământul caută repere stabile, întoarcerea la izvoarele spirituale și culturale ale poporului român nu este un gest nostalgic, ci unul profund necesar”.

Conferința s-a încheiat cu o sesiune de dialog pe teme actuale — precum predarea istoriei și influența tehnologiei — urmată de un moment muzical susținut de profesorul Sebastian Emanuel Stan alături de un grup de tineri.

Preluare BAZILICA.RO

Harul Duhului Sfânt ne păzeşte din pruncie, ne păzeşte în anii tinereţii, când putem fi ademeniţi de frumuseţile amăgitoare ale lumii, ca să nu cădem în grele păcate şi să ne pustiim frumuseţea sufletului, ci să tindem spre desăvârşirea frumuseţii spirituale. Harul Sfântului Duh bate la uşa inimii noastre în tot cursul vieţii noastre şi ne mustră pentru păcatele făptuite, chemându-ne la îndreptare, la căinţă şi pocăinţă, până nu vine ceasul cel greu al bolii, al suferinţei şi al morţii. Pe mulţi, harul Sfântului Duh îi scoate din adâncul patimilor. Duhul Sfânt sădeşte în sufletele noastre părerea de rău pentru greşelile şi păcatele noastre, căinţa, puterea spre îndreptare, face să crească puterile noastre duhovniceşti în luptă cu ispitele trupului şi ale lumii, în luptă cu păcatul, în luptă cu înşelăciunile, meşteşugurile şi uneltirile diavolului.

„Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce cred în El. ” (loan VII, 38-39).

Între toate sărbătorile creştine de peste an, trei strălucesc în chip deosebit în calea pregătirii şi desăvârşirii noastre spirituale: Naşterea cea după trup a Domnului Hristos, Învierea Sa cea prea minunată din morţi şi Coborârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, numită de poporul nostru Rusaliile.

Astăzi cinstim în chip deosebit prin imnuri, cântări şi rugăciuni, cu nespusă bucurie duhovnicească, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli adunaţi în ziua Cincizecimii în foişorul din Ierusalim, precum şi asupra celor ce au fost de faţă la acest fapt minunat.

Puterea sfinţitoare şi înnoitoare a Sfântului Duh în lume s-a făcut cunoscută în toate veacurile, căci El pururea lucrează pentru sfinţirea oamenilor împreună cu Tatăl şi cu Fiul; Duhul cel Sfânt a îndemnat pe oameni către adevăr şi i-a învăţat să săvârşească cele plăcute lui Dumnezeu. Chiar de la prima pagină a Sfintei Scripturi ni se spune: „Şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor” (Gen. I, 2). Dar El s-a făcut lumii mai lămurit prin Iisus Hristos şi mai ales astăzi, în ziua Cincizecimii, prin coborârea Sa cea minunată asupra Sfinţilor Apostoli adunaţi în foişorul din Ierusalim. Prin coborârea directă a puterii sfinţitoare a Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli, s-a împlinit făgăduinţa Domnului Hristos, Care, după învierea Sa din morţi, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim până ce „vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca XXIV, 49).

În această sfântă sărbătoare a Rusaliilor este potrivit să cunoaştem şi noi, creştinii de astăzi, mai întâi evenimentul coborârii Sfântului Duh şi apoi semnificaţia lui pentru întreaga noastră viaţă creştină.

La 50 de zile după Paşti, aceia care puteau dintre iudei şi prozeliţii iudei, adică cei care adoptaseră Legea lui Moise, în orice colţ al lumii s-ar fi aflat, aveau obiceiul să meargă la Ierusalim pentru a cinsti împreună cu mare fast sărbătoarea Cincizecimii. Aceasta era una din cele trei mari sărbători ale iudeilor. Ea încorona timpul celor şapte săptămâni de la Paştele Iudeilor, căci numărul şapte avea semnificaţie deosebită în viaţa religioasă a poporului iudeu. În acelaşi timp, în ziua Cincizecimii, iudeii sărbătoreau prin deosebite ceremonii sfârşitul secerişului.

Sfinţii Apostoli se aflau adunaţi împreună cu Maica Domnului şi alţi credincioşi într-o casă din Ierusalim, în foişor, fiind ascunşi şi fricoşi de teama iudeilor. In timp ce ei stăruiau în citiri, rugăciuni şi cântări, deodată, pe la ceasul al treilea din zi, care corespunde orei a noua de dimineaţă, după împărţirea timpului la noi, a venit din cer un vuiet puternic ca puterea unei vijelii şi a umplut toată casa unde şedeau ei ascunşi. Celor de faţă li s-au arătat nişte lumini puternice ca nişte limbi de foc, împrăştiindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt, încât au început să vorbească în alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi.

Iar când s-a auzit sunetul acesta puternic, care s-a coborât asupra foişorului unde se aflau Apostolii Domnului, au alergat toţi bărbaţii cucernici aflători în Ierusalim. Locul unde se aflau Sfinţii Apostoli nu era departe de Templul din Ierusalim, unde se desfăşurau ceremoniile sărbătorii Cincizecimii. Se adunaseră în Sfânta cetate iudei şi prozeliţi din toate părţile cunoscute ale lumii vechi, din ţările Răsăritului, părţi, mezi şi elamiţi şi cei din Mesopotamia şi Iudeea, din provinciile Asiei Mici, din Capadocia, Pont, Asia, Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, veniseră oaspeţi până de la Roma, din insula Creta şi din Arabia. Şi se minunau toţi, căci fiecare îi auzea pe Sfinţii Apostoli vorbind în limba lui măririle lui Dumnezeu. Mulţi dintre cei de faţă au început să-i ia în râs, socotindu-i plini de vin, adică beţi. Dar Sfântul Petru, cu un curaj pe care nu-l avusese mai înainte, le-a lămurit tuturor că cele întâmplate s-au făcut prin puterea Sfântului Duh. El le-a arătat în acelaşi timp rostul şi semnificaţia Jertfei şi învierii lui Hristos, pentru tot neamul omenesc, îndemnându-i pe toţi să se pocăiască şi să primească botezul spre iertarea păcatelor. Mulţi au primit cu bucurie cuvântul lui şi în această sărbătoare a Cincizecimii s-au botezat ca la trei mii de suflete, bărbaţi, femei şi copii, după vârsta şi starea în care se aflau. Astfel s-a făcut începutul Bisericii creştine. Iar ei cu toţii stăruiau în învăţătura Apostolilor, în iubire frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (F.A. II, 1-41).

Din temători, îndoielnici şi şovăitori, din necărturari şi puţin înţelegători ai dumnezeirii lui Hristos şi ai adevărurilor credinţei, Apostolii ajung acum neînfricaţi, înflăcăraţi, plini de o râvnă sfântă în propovăduirea cuvântului. Stăruinţa cuvântului lor a fost încoronată de roade neaşteptate, căci în curând numărul celor care au intrat în grădina cea plină de mireasmă a Bisericii a sporit la cinci mii (F.A. IV, 4), „şi din ce în ce mai mult sporeau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei” (F.A. V, 14).

Întrebarea firească pe care şi-o pune acum fiecare inimă împodobită cu simţăminte creştine este aceasta: Oare puterea Sfântului Duh s-a revarsat numai asupra Sfinţilor Apostoli in sărbătoarea Cincizecimii, iar de atunci a încetat revărsarea şi acţiunea sfinţitoare şi preînnoitoare a Sfântului Duh în lume ?

Nicidecum. Sfântul Duh S-a pogorât asupra Apostolilor nu numai ca să-i sfinţească pe ei, ci ca să le dăruiască lor haruri mai presus de fire, pe care să le împărtăşească urmaşilor lor, iar viaţa duhovnicească a Bisericii să sporească. Urmaşii Sfinţilor Apostoli, Episcopii şi Preoţii au primit prin taina preoţiei puterea de a împărtăşi tuturor credincioşilor darurile harice ale Sfântului Duh. Astfel, puterea înnoitoare, sfinţitoare şi îndumnezeitoare a Sfântului Duh rămâne permanent lucrătoare şi creatoare în lume.

Încă fiind Domnul Hristos împreună cu Sfinţii Apostoli în lume, i-a încredinţat de prezenţa şi permanenţa Sfântului Duh, spunându-le: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac, şi anume Duhul Adevărului” (Ioan XIV, 16-17). De asemenea, în prima zi a învierii, seara, Domnul Hristos S-a arătat Sfinţilor Apostoli, care stăteau ascunşi cu uşile încuiate şi, după ce i-a binecuvântat, le-a spus: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 22-23).

A doua întrebare care se pune minţilor şi inimilor noastre este aceasta: In ce constă puterea sfinţitoare a Sfântului Duh ?

Darurile Sfântului Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, sunt nenumărate, căci bogăţia Duhului este nesfârşită. „Intr-adevăr eu mă cutremur de spaimă, ne spune Sfântul Grigorie de Nazianz, când mă gândesc la bogăţia numirilor… Sfântului Duh. El este numit Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, mintea lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul însuşi, Duhul învierii, al adevărului, al libertăţii, Duhul înţelepciunii, al priceperii, al sfatului, al tăriei, al cunoaşterii, al credinţei, al temerii de Dumnezeu, căci şi este făcătorul acestora toate, umplându-le pe toate de fiinţa Lui, pe toate ţinându-le… El reface pe om prin Botez şi înviere, cunoaşte toate, învaţă, suflă unde vrea şi cât vrea… Şi premerge botezului şi e căutat după Botez. Câte le lucrează Dumnezeu, El le lucrează; El se împarte în limbi de foc şi împarte harurile, care face apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi învăţători’’ (Cuvântul 31 [Teologic 5], XXIX, Migne, P.G. XXXVI, col. 159).

Duhul Sfânt e viaţă, făcător şi dătător de viaţă, lumină şi dătător de lumină, izvorul sfinţeniei şi al bunătăţii. Prin El se cunoaşte Tatăl şi se preamăreşte Fiul. După cuvântul Sfintei Scripturi, din bogăţia nemăsurată şi nesecată a darurilor Sfântului Duh, şapte daruri sunt mai însemnate pentru viaţa noastră creştină: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe (Isaia XI, 2).

Noi toţi, arhierei, preoţi, diaconi şi credincioşi, suntem fiii împărţirii darurilor Sfântului Duh. în dumbrăvile răcoroase ale Bisericii creştine curge neîncetat râul cel cu multe ape al harului lui Dumnezeu, care se împarte tuturor prin Duhul.

Orice lucrare sfinţitoare se săvârşeşte de slujitorii Bisericii prin invocarea puterii îndumnezeitoare a Sfântului Duh. Duhul Sfânt preface, curăţă şi înnoieşte firea noastră cea căzută şi stricată mai întâi prin baia Botezului şi „ne îmbracă în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului” (Ef. IV, 24). însuşi Domnul Hristos ne-a asigurat de aceasta când a spus lui Nicodim, unul din fruntaşii iudeilor: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan, III, 5). Apoi, prin Taina Mirungerii, pune asupra sufletului şi trupului nostru „pecetea harului Sfântului Duh”, căci, după cuvântul Sfântului Ioan, „Duhul este cel care dă viaţă” (Ioan VI, 63). Tot aşa şi cu celelalte taine, dar mai ales prin taina Sfintei Cuminecări, care le covârşeşte pe toate. Sfinţirea şi prefacerea pâinii şi vinului în Sângele şi Trupul Domnului, le face episcopul sau, în lipsa acestuia, preotul, prin invocarea harului Sfântului Duh. „Indestulează-mă cu puterea Sfântului Tău Duh, ca, fiind îmbrăcat în darul preoţiei… să jertfesc sfântul şi preacuratul Tău Trup şi cinstitul Tău Sânge”, se roagă arhiereul sau, în lipsa lui, preotul, în timpul imnului Heruvic. Iar în momentul cutremurător şi înfricoşat al prefacerii Sfintelor Daruri, slujitorii se roagă: „Doamne, Cela ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duli în ceasul al treilea Apostolilor Tăi, pe acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor care ne rugăm Ţie”.

Ca fii ai Bisericii, credincioşii primesc tainele Bisericii, iar prin rugăciunile şi binecuvântările episcopilor şi preoţilor, fiecare credincios se împărtăşeşte de puterea harică dumnezeiască a Sfântului Duh care-l curăţă de păcate, îl reînnoieşte şi-l zideşte din nou.

Noi, toţi oamenii, suntem supuşi ispitelor şi păcatului. Noi toţi avem nevoie de trezirea cugetului, de pocăinţă şi iertare, de mila şi îndurarea lui Dumnezeu, de revărsarea bunătăţii Duhului Sfânt, care curăţeşte, înnoieşte, sfinţeşte şi zideşte din nou sufletul omenesc.

Harul Duhului Sfânt ne păzeşte din pruncie, ne păzeşte în anii tinereţii, când putem fi ademeniţi de frumuseţile amăgitoare ale lumii, ca să nu cădem în grele păcate şi să ne pustiim frumuseţea sufletului, ci să tindem spre desăvârşirea frumuseţii spirituale. Harul Sfântului Duh bate la uşa inimii noastre în tot cursul vieţii noastre şi ne mustră pentru păcatele făptuite, chemându-ne la îndreptare, la căinţă şi pocăinţă, până nu vine ceasul cel greu al bolii, al suferinţei şi al morţii. Pe mulţi, harul Sfântului Duh îi scoate din adâncul patimilor. Duhul Sfânt sădeşte în sufletele noastre părerea de rău pentru greşelile şi păcatele noastre, căinţa, puterea spre îndreptare, face să crească puterile noastre duhovniceşti în luptă cu ispitele trupului şi ale lumii, în luptă cu păcatul, în luptă cu înşelăciunile, meşteşugurile şi uneltirile diavolului.

Puterea harului Sfântului Duh smereşte pe cei mândri, îmblânzeşte pe cei cruzi, pe cei lacomi şi avari îi face milostivi şi îndurători, pe cei desfrânaţi îi curăţă şi-i întoarce cu iubire către familia şi copiii lor.

Chipul peste care se revarsă roua răcoritoare a harului Sfântului Duh străluceşte de curăţie şi frumuseţe duhovnicească. Bogăţia darurilor Duhului Sfânt ne duce la bunătate, blândeţe şi bunăvoinţă, la smerenie şi răbdare, la curăţia inimii, la dreptate şi milostenie, la rugăciune, la păzirea celor sfinte, la neţinerea de minte a răului făcut de cineva, la iubirea aproapelui şi a lui Dumnezeu, la nevoinţe şi osteneli pentru câştigarea împărăţiei cerurilor, la pacea şi liniştea sufletului, la împăcarea şi buna înţelegere cu toţi oamenii, la veselia duhovnicească neîncetată, la dorirea continuă a binelui şi a frumuseţii celei nepieritoare de sus.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că roadele Duhului sunt acestea: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Gal. V, 22).

Inimile creştinilor umbriţi de puterea sfmţitoare a harului Duhului Sfânt strălucesc de nevinovăţie ca inimile copilaşilor, despre care Hristos Mântuitorul nostru a spus: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. De darurile Duhului Sfânt se învredniceşte nu numai sufletul nostru, ci şi trupul nostru, în mod potrivit lucrărilor trupului. După cuvântul Sfântului Pavel, trupul nostru „este locaşul Duhului Sfânt care locuieşte întru noi şi pe care-L avem de la Dumnezeu” (I Cor. VI, 19). A face din trupurile şi sufletele noastre templul sau Biserica Duhului Sfânt e cea mai mare cinste, sfinţenie şi fericire, la care poate râvni un credincios. încă din această viaţă chiar şi natura noastră corporală primeşte prin lucrarea Sfântului Duh unele dispoziţii spirituale. „Dacă trupul trebuie să ia parte împreună cu sufletul la bunurile cele negrăite ale lumii viitoare, ne spune Sfântul Grigorie Palama (între 1363-1371), e sigur că el trebuie să participe la ele de pe acum… Căci trupul însuşi are de asemenea, într-un chip potrivit sieşi, experienţa lucrurilor dumnezeieşti, când forţele pasionale ale sufletului nu sunt date morţii, după obicei, ci sunt transformate şi sfinţite” (Tomul aghioritic pentru isihaşti, în Migne, P.G. t. CL, col. 1233 C). Căci dacă trupul nu s-ar bucura şi el de darurile Duhului, de ce ar mai fi necesară învierea morţilor? Tot Sfântul (îrigorie Palama ne mai spune: „Noi nu aplicăm numele de om în chip separat sufletului sau trupului, ci la amândouă împreună, căci omul în întregime a fost creat după chipul lui Dumnezeu”. ((‘e cuvinte ar spune trupul împotriva sufletului când s-ar judeca cu el în faţa judecătorilor, în Migne, P.G. t. CL, col. 1361 C).

Noi, cei ce facem parte din sânul Sfintei Biserici apostolice şi soborniceşti, nu suntem lipsiţi în nici un moment al vieţii noastre de asistenţa Duhului Sfânt, de puterea lui înnoitoare, creatoare şi simţitoare. în acest sens, Sfântul Petru ne spune tuturor: „Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată” (I Petru II, 9).

Duhul Sfânt sădeşte lucrarea mântuirii în străfundul inimilor noastre şi le face să se întoarcă de la spiritul lumii către Dumnezeu cel în Treime lăudat. El ne leagă de Hristos, iar prin Hristos ne pune în legătură cu Tatăl. Duhul Sfânt ne deschide şi ne luminează ochii minţii ca să înţelegem că Hristos nu este un simplu om, ci Dumnezeu adevărat. Hristos este uşa spre Tatăl, iar Duhul Sfânt este cheia care ne deschide uşa spre Tatăl ceresc, Creatorul a toate.

Domnul Dumnezeul nostru, izvorul vieţii şi al înţelepciunii şi dătătorul a tot binele, Cel ce ne-a adus pe noi din nefiinţă la fiinţă, Cel ce a creat pământul şi întreg universul pentru a ne pune la dispoziţie un cadru potrivit cu aptitudinile noastre, să ne trimită şi nouă îndurările milostivirii şi ale iubirii Sale de oameni. Să nu cumpănească fărădelegile şi păcatele noastre îndurările şi miloşii virile lui Dumnezeu, ci să prisosească spre noi bunătatea şi maica lui iubire de oameni. Să nu lipsească de la noi mai ales puterea îndumnezeitoare, înnoitoare şi sfinţitoare a Duhului Sfânt,

Cel ce S-a pogorât astăzi asupra Apostolilor în Ierusalim, ca să nu fim răpiţi, răniţi şi ademeniţi de amăgirea frumuseţilor celor stricăcioase ale lumii acesteia şi să cădem în meşteşugirile şi vrăjmăşiile diavolului, voitorul de rău al oamenilor. Astfel, pururea fiind întăriţi, înnoiţi şi sfinţiţi cu puterea harului celui neîmpuţinat al Duhului Sfânt, să ne învrednicim a ajunge la frumuseţea cea nepieritoare de sus, ca să ne bucurăm de lumina cea neînserată a lui Dumnezeu Cel veşnic, în prea frumosul Ierusalim ceresc, în împărăţia Sa cea veşnică. Amin.

Pr. asist. I. Rămureanu (Glasul Bisericii, nr. 5, 1958, pp. 403-407)

21 mai 2026 reprezintă o aliniere rară și o zi cu o triplă semnificație majoră, deoarece sărbătoarea creștină Înălțarea Domnului coincide cu cu Ziua Eroilor dar si cu praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Înălțarea Domnului (Ispas) este celebrată mereu la 40 de zile de la Paște, în zi de joi, marcând ultimul moment pământesc al lui Iisus Hristos alături de ucenici, cărora le-a lăsat promisiunea Pogorârii Sfântului Duh.

Sărbătoarea este cunoscută sub numele de Ispas.Tradiția cere ca în această zi oamenii să poarte frunze de nuc la brâu, să vopsească din nou ouă roșii și să folosească salutul pascal „Hristos S-a înălțat!”, urmat de răspunsul „Adevărat S-a înălțat!”

Dimensiunea spirituală a zilei este completată în mod firesc de Ziua Eroilor, celebrată în mod oficial în aceeași zi cu Înălțarea Domnului.

Peste acest fundament se suprapune sărbătoarea cu dată fixă a Sfinților Împărați Constantin și Elena, „cei întocmai cu Apostolii”. Împăratul Constantin a rămas în istorie pentru acordarea libertății religioase creștinilor prin Edictul de la Milano, în timp ce mama sa, Elena, este venerată pentru descoperirea Sfintei Cruci pe Dealul Golgotei.

Doina Ofelia Davidescu

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, celebrată anual pe 23 aprilie, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, simbolizând biruința binelui asupra răului și renașterea naturii.

Sfântul Gheorghe este cunoscut drept „Purtătorul de biruință”. Militar de carieră în garda împăratului Dioclețian, acesta și-a mărturisit public credința creștină, trecând prin chinuri cumplite înainte de a fi ucis de sabie.
În tradiția populară, această zi marchează începutul anului pastoral și este legată de ritualuri pentru protecția casei și a animalelor, precum împodobirea stâlpilor porților cu ramuri verzi.

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Gheorghe, Asociația Culturală 24 PH ARTE Ploiești transmite cele mai calde urări de bine tuturor celor care poartă numele acestui sfânt.

În mod special, aducem un omagiu memoriei scriitorului Gheorghe Iova, membru de onoare al Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești.

Doina Ofelia Davidescu