Este considerat cel mai vechi miracol al lumii creștine. Primele descrieri ale acestui fenomen datează din secolul al IV- lea și se produce în Sâmbăta sfântă, înainte de Paștele ortodox.
În Sâmbăta sfântă, mormântul este închis și totodată verificat de autoritățile israeliene, să nu existe în interiorul său, surse de a se aprinde focul. La prânz patriarhul ortodox grec sau armean intră în interiorul mormântului. Afară mulțimea strigă, Doamne ai milă! Patriarhul iese cu focul sacru, pe care îl împarte mulțimii. În biserică se aud tunete și se văd explozii de lumină.
Conform documentelor, în anul 137, împăratul Adrian a ordonat să fie dărâmată biserica și pe acel loc, să fie construit un templu închinat lui Venus. Când Constantin cel Mare a urcat pe tron, mama sa, în vârstă de 80 de ani, merge la Ierusalim și descoperă Mormântul Sfânt. Constantin ordonă să fie ridicată o biserică pe acel loc. Această minune a focului sacru se produce numai de Paștele ortodox. O lumina de o culoare deosebită se ridică din mormânt, care aprinde candelele și lumânările din biserică. Martorii descriu lumina ca fiind de culoare albastră și care țâșnește din piatra de deasupra Mormântului Sfânt.
Lumina este feerică și nu este periculoasă pentru om, în sensul că nu arde. Aprinde numai lumânările și candelele din biserică.
Sunt și sceptici care contestă veridicitatea minunii. Istoricul Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului și prăbușirii Imperiului Roman, susține că apariția luminii este o făcătură a sectelor preoțești grecești, armene și copte pentru a atrage vizitatori și a spori visteria Ierusalimului. O altă sursă istorică este arhimandritul rus Profirie care în secolul al XVII-lea se afla la Ierusalim și descrie că focul este aprins de la o candelă care nu se stinge niciodată și se află în interiorul mormântului.
În anul 1990, Victoria Clark, corespondent pentru România, al ziarului britanic The Observer, scrie în una din cărțile sale că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare și spirituale au fost considerate prea mari, așa că ideea a fost abandonată.
În 2001, un făclier armean a declarat că nu este nici un miracol. Preoții greci aduc o lampă, cea folosită în acest scop de 1500 de ani și aprind focul. Pentru pelerini este un foc din rai. Pentru noi, nu. Un specialist grec care a studiat mulți ani fenomenul susține că nu poate exista o lampă, pentru că patriarhul la intrare în mormânt este controlat de către autorități.
El susține că lumânările dacă sunt impregnate cu fosfor alb, în contact cu aerul umed din mormânt, aceste se aprind instantaneu. Fosforul era folosit încă din antichitate, fiind utilizat de magicieni, încă din anul 23 e.n. Spațiul pe care îl ocupă biserica este împărțit cu exactitate în șase zone.
Fiecare zonă aparține unui cult religios, de peste 155 de ani. Zonele sunt împărțite între ortodocșii greci, romano-catolici, etiopieni, copți, asirieni. Cu toate acestea, biserica este într-o stare avansată de deteriorare, pentru că cele șase culte religioase nu se pun de acord cu restaurarea monumentului și cu construcția unei alte intrări în biserică.
În 1834, a avut loc un grav incident, în care și-au pierdut viețile câteva sute de pelerini, pentru că biserica nu are decât o singură intrare. În momentul apariției luminii, pelerinii s-au speriat și s-au călcat în picioare.
Românii au avut ocazia să afle despre ceremonia Focului Sacru din cartea părintelui Iosif TRIFA, „Pe urmele Mântuitorului”, după un pelerinaj românesc la Locurile Sfinte, din anul 1925. Ulterior au mai asistat la acest miracol şi alţi preoţi români, care au adus mărturie despre Focul Sacru în faţa creştinilor ortodocşi. Unul dintre aceştia este şi prof. Ion LAZÃR, care a scris apoi cartea „Lumină din lumină”.
O altă mărturie este cea a părintele CLEOPA (în Pelerinul român), care a fost la locurile sfinte în anul 1974, cât şi cea a Pr. Prof. Constantin GALERIU („Duhovnici români în dialog cu tinerii”) din anul 1993.
Lumina Sfântă se manifestă diferit de la un an la altul: ca o stea strălucitoare, ca roua, ploaia sau zăpada strălucitoare ori nori, ca înger sau porumbel, ca flăcări de foc care nu mistuie, ca sclipiri de lumină sau ca fulgere, ca o lovitura de trăsnet, ca o lumină albastră care creşte în intensitate şi devine albă.
Timp de aproximativ trei minute, flacăra lumânărilor aprinse din Focul ceresc nu arde, iar credincioşii îşi ating faţa, gura, mâinile, hainele, spre binecuvântare si tămăduire.
Mormântul păzit Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câţiva poliţişti civili necreştini – un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel.
Ei verifica ca toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfântului Mormânt si controlează corporal pe arhiereul grec care presară vata pe mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt cu doua mari peceţi, benzi de pânză albă cu ceara şi sigilii la capete, în forma de X. Gardienii rămân de pază la uşa Mormântului, până când se aprinde Sfânta Lumina. 7. Patriarhul percheziţionat
Sâmbătă în jurul orei 12, patriarhul se dezbracă, si rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuţe şi brâu. Mai întâi este controlat peste tot de poliţiştii necreştini, în prezenta reprezentanţilor oficiali armeni, catolici şi copţi, să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează uşa Sfântului Mormânt, prin ruperea peceţilor şi întră în prima încăpere, numită „Capela Îngerului,” însoţit, după tradiţie, de un arab musulman.
Cine vrea să vadă o mare minune a zilelor noastre, cine doreşte să se întărească mai mult în credinţă, să meargă la Mormântul Domnului de Sfintele Paşti şi va vedea minune negrăită.
Persoana care experimentează o astfel de minune pleacă de la Ierusalim complet schimbată. Pentru mulţi dintre cei care participă la ceremonie, viaţa se împarte in două mari perioade: „înainte” si „după” miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim.
