Dacă toamna se numără bobocii, la începutul iernii se numără patrioții. După Ziua Națională a României, membrii Cenaclului literar I.L. Caragiale se readună pentru o „bulgăreală” literară. Președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiș ne prezintă rubrica Revista Presei,incluzând în analiza sa articole și recomandări din revistele ”Contemporanul”, ”România literară”, ”Week-end”, ”Apostrof”, ”Flamuri” etc. Fintiș prezintă starea în care se găsește starea antologiei, aducând la cunoștința colegilor ultimile retușuri. Din motive obiective, poetul Valentin Iacob, redactor al ziarului ”Formula As” nu s-a prezentat la ședință.
”Cel mai recent poem” ne dezvăluie creațiile doamnelor Luminița Bratu (”Prima barcă la mal” și ”Timp/anotimp”), Ramona Müller (”Silabisim duminici”) și Caty Enache (”Leac”). Ioan Vintilă Fintiș apreciază evoluția doamnei Luminița Bratu și calitatea versului său, mai ales de când frecventează acest cenaclu.
Doi dintre colegii noștri înscriși la rubrica ”Eseu”, în cadrul antologiei prognozate, Sorin Vânătoru și Teodor Ghiondea sunt prezentați cu câte un scurt CV de către președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiș.
Astfel, Sorin Vânătoru, născut la 9 iulie 1954, atestat în jurnalism în urma unui concurs la ”România literară” este translator engleză-română, membru al Grupului de studii Interdisciplinare afiliat Academiei Române. Alex Ștefănescu scrie despre Sorin Vânătoru: ”Poezia sa este un alcool tare. Te amețește și îți creează un fel de dependență.” Nicolae Stanciu menționează: ”Trebuie să spun că Republica de la Ploiești este o republică culturală. Acest Sorin Vânătoru are o latură specială. Negativist, nu acceptă tiparele, modelele anchilozate, și atunci vine și le dinamitează.”
Sorin Vânătoru ne prezintă eseul ”În ceasul al 12-lea al existenței noastre” . Într-un cotidian vremelnic și câteodată cenzurat de întrebări și neputință, existența obligatorie ne înfățișează un ”Dumnezeu ermetic”, atunci când ”pariul cu dimineața a luat sfârșit”. Cei care sunt capabili să treacă de simțul datoriei, destinați ”extazului mental”, trecând în ”beția lucidă” își pot asigura ordinea interioară doar dacă îl vor lua ”cu asalt pe Dumnezeu”. Contemplația valorilor spirituale are nevoie de concret și realități factuale. Logica propriilor sisteme de valori ne dă dreptul ca fiecare să fie ”definit și liber să fie fericit cu matricola pe frunte”. Credința versus rațiune dezvoltă ideea conform căreia ”continuăm să credem în ceva, pierduți în părinți.” Un registru realist cu germeni puternici de structurare presupune un echilibru între exteriorul și interiorul eu-lui.
Caty Enache menționează că sunt multe variabilele care se pot construi dinamica unei situații, dar nu este de acord cu generalizarea și mai ales cu pluralul ”noi” folosit de Sorin Vânătoru. În contradicție cu colega noastră, Fintiș consideră că el se regăsește în acest eseu. Depănând amintiri referitoare la plimbările de acum 40 de ani, pe Bulevardul cu Castanil, îl evocă pe Sorin Vânătoru ca un autentic filosof și, totodată, un poet eretic. Revolta de care dă dovadă în scrierile sale Sorin Vânătoru, se pare că este o parte constitutivă de spargere a șabloanelor, lucru pe care Livia Dimulescu îl apreciază la scriitorul ploieștean. ”Viața este așa cum scrie Sorin Vânătoru. Întotdeauna m-am regăsit în ceea ce scrie el. Viața nu înseamnă numai petale de trandafiri și romantism.” (Livia Dimulescu)
Domnul Teodor Ghiondea, ”recrutat” din București de către colegii noștri, soții Gabriela și Eugen Petri, participă de un an de zile, regulat la ședințele Cenaclului literar I.L. Caragiale PLOIEȘTI.
Asolvent al Facultății de filosofie-istorie și fost cadru didactic s-a axat pe studiul istoriei religiilor, pe cele ale esoterismului islamic, dovedind în același timp un profund interes pentru opera lui René Guénon. Alături de Florin Mihăescu publică numeroase articole și reviste, fiind membru cofondator al revistei ”Scrieri și studii tradiționale„.
Eseul din această seară ”Cuvântul ca Poiesis” supune atenției importanța poeziei ca mijloc de ființare prin cuvântul creatorului său, al poetului. Identitatea actului poetic comportă, prin cele două segmente ale sale Adevărul și Frumosul, un proces de metamorfoză, pentru ca poezia, rezultând ca produs final, să poată fi legitimată în ascensiunea ei în absolut. Pornind de la aprecierile lui Heiegger, conform cărora complexitatea identității umane are nevoie să se raporteze la ființă, iar pentru aceasta poetul întemeiază cuvântul: ”Principial, Clipa îşi exteriorizează lipsa de dimensiune prin perenitate, iar Punctul prin plenitudine; cele două fiind condiţiile primordiale ale oricărei manifestări, moduri esenţiale ale Fiinţei, iar prin aceasta actul poetic este originar şi generic.”
”Prin cuvântul său, poetul devine un “interval” între lume şi Dumnezeu; separă lumea de Creatorul său prin natura exprimabilului şi prin tenuitatea formei acestuia, dar şi uneşte creatura şi Creatorul prin tăcerea ce constituie esenţa şi taina poiesis-ului; numai aceasta, tăcerea, este “cuprinzătoare de veşnicii” (după expresia lui Mateiu Caragiale). ”
” Actul poetic, poiesis-ul, este o moarte şi o înviere”
Atenția captată în timpul lecturii se soldează cu ropote de aplauze. Caty Enache aprofundează paragraful conform căruia ”poetul reprezintă un interval între Dumnezeu și lume”. Domnul Teodor Ghindea completează ideea cu rădăcini în ezoterismul islamic, care susține că totul este o realitate, inclusiv Dumnezeu reprezintă o realitate între El și Creația sa Absolută. ”Atâta timp cât noi privim lucrurile din postura noastră, ne situăm în acest interval și în această realitate.”, adaugă domnul profesor. Sorin Vânătoru, completează, amplificând semnificațiile eseistice: ”Această critică literară ține mai mult de romantism. Câtă aplicabilitate poate avea ea în cadrul unei picturi de Picasso? Ce fel de critică este actuală?”
Teodor Ghiondea conchide că în momentul în care ești doar consumator de muzică și de pictură, poți percepe mesajul artistic cu totul diferit față de cel al creatorului. Acest lucru, înseamnă, până la urmă, geniul creatorului care, poate transmite prin opera sa ceva diferit față de ceea ce a gândit. ”Eu pot vedea și pot simți mai mult decât a simțit Picasso”. Un pictor de biserici, trebuie să se plieze anumitor canoane, datorită sistemului de aplicație. Asta nu înseamnă că un preot trebuie să fie un bun teolog. Analog cu funcționalitatea hieratismul impersonal, se dezvoltă ideea că modernitatea a început o dată cu Isus (scena plecării de la Cina cea de Taină), iar Biserica nu poate avea superioritate la nivel metafizic sau filosofic. Florin Manole apreciază că experiența gândirii constituie o condiție existențială și că puterea creatoare a cuvintelor este dată de faptul că ” poezia are putere”.
Raul Sebastian Baz, absolvent al Facultății de Matematică, cu numeroase volume apărute ne prezintă ultima carte ”Numere prime” publicată la ed. Brumar, în 2019. Colegul nostru ne citeşte două povestiri, inspirate din viața rurală a Prahovei: ”Răzbunarea” (cu narațiunea despre meleagurile din Blejoi) și ”Călugărul și vinurile”. Amestecul de real și ficțiune, împletirea satirei cu realitatea istorică, precum și originalitatea narativă a scriitorului mențin și captează atenția auditoriului. Domnul Octavian Onea consideră că Raul Sebastian Baz ne poartă printr-un domeniu, prin care nu ne mai poartă nimeni. În același timp îi sugerează câteva adnotări referitoare la personaje și membrii familiei prezentate. Teodor Ghiondea recunoaște autenticitatea din scrierea lui Baz, precum și altitudinea originală a mesajului transmis. Un stil indedit față de un fapt divers. Un alt sens al istoriilor paralele și rigoarea care ține de autenticitate constituie filonul original care duce la o scriitură foarte bine închegată.
La sfârșitul ședinței Nicu Drăgulin ne recită în modul său impresionant ”Un actor destul de fad”, de George Țărnea.
După acești bulgări de literatură, așteptăm avalanșa literară în următoarele săptămâni. Pe curând!
(Ramona Muller)
