close
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronică literară, ședința Cenaclului literar I.L. Caragiale, 23.09.2019

Cuvintele ruginii săgetate de echinocțiul de toamnă prind sensul convingător și filosofico-teologic în spațiul primitor al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești. Rubrica ”Revista presei” este înlocuită de către președintele cenaclului Ioan Vintilă Fintiș cu rezolvarea unor probleme administrative legate de acivitatea literară a grupului.

Dacă ”toamna se numără bobocii” și în cadrul cenaclului se numără persoanele noi care s-au adăugat minunatului nostru colectiv. Ne bucură prezența unor membri ai cenaclului literar ”Atitudini” și sperăm într-o bună colaborare reciproc avantajoasă.

Rubrica ”Cel mai recent poem” ni-i aduce în prim plan pe : Adrian Iliescu (epigrama ”Unei fete visătoare”), Ema Petrescu (”Așteptare”), Ionel Sima ( ”Dumerire”, ”Joc poetic”), Mihai Ivănescu (poezii din vol. ”Fecioarele de la Parepa), Luminița Bratu (”Gânduri la pândă”, “Toamnă”), Maria Bem (”Balerina”), Georgeta Popescu (”Taina vieții), Anda Miroiu (”Cronică abstractă”) și Dorin Boroianu (”Stare civilă”).

Rubrica ”Despre suflet” ne redescoperă prin Florin Manole interiorul uman insistând asupra unor analize aplicate ce pornesc de la cartea lui Platon ”Phaidon”, considerată una dintre cele mai importante cărți ale lumii. Socrate, condamnat la moarte, încearcă să își convingă prietenii săi că sufletul este nemuritor. Pornind de la experiența religioasă și revoluția filosofică legată de Platon, sufletul este indestructibil. Civilizația este doar un instrument mental , pe când singur adevăr al libertății și singura libertate a adevărului constă în ”soarta sufletului”. Teodoru Ghiondea referindu-se, în acest context la criza majoră a umanității, consideră că ”mitul este o realitate spirituală în sine și că Aristotel ne dă începutul tuturor științelor.” ”M-am născut de unde nu știam, de ce să îmi fie frică de moarte?” Avem nevoie de sacru, de autenticitatea și autentificarea mitului în care transcendența are un rol major pentru redescoperirea sensului și a sufletului.

Ioan Vintilă Fintiș ne prezintă ”Poetul în recital”, pe Valentin Irimia, vechi membru al cenaclului și cu o vastă experiență literară. În anul 2014, colegul nostru a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor din România la secțiunea debut, filiala Brașov pentru volumul ”Chemarea nedeslușitului”. Au urmat alte volume și prezența sa în numeroase antologii literare.

”Valentin Irimia este un autor cu o bogată conștiință estetică, experimentat. Poezie discursivă, bine scrisă, potrivită pentru a fi recitată pe scenă. Creațiile lui sunt străbătute de un lirism autentic unde imaginativul se degrevează de orice încorsetare. Sonoritatea unor neologisme paote aduce aminte de retorica poeziei păunesciene” afirmă Alex Ștefănescu.

”Valentin Irimia nu este, deci, un autor monocord.

Lectura poeziilor sale cere, sau invită la implicare. Sentimentul tristeții, cel care tutelează poeziile ce aparțin acestei secțiuni, este generat nu atât de frustrările individului cât de categoria general-umanului.” îl prezintă Florin Costinescu în prefața volumului de debut pe colegul nostru.

Remarcând importanța sonetului în literatura universală (Francesco Petrarca, Rimbaud) și în literatura română (Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, Adrian Munteanu, Grigore Grigore) Ioan Vintilă Fintiș apreciază noua carte a lui Valentin Irimia, ce va include cele 100 de sonete se va bucura de un real succes. Poetul ne încântă cu 10 sonete din care exemplificăm:

Noduri și semne

Tăcerea mea dormind pe-un pat de pușcă
Visează semne-n fiecare nord,
O altă zi e alt atac de cord
Ce cu zminteală din cuvinte mușcă.
Ca niște aripi ce învață mersul,
Peste credințe, peste gingășii,
Se-așterne bruma resemnării și-i
Un fel de boală ce-mi subjugă versul.
Cu-anestezii ce mă-nfășoară încă,
Coboară-n trup târâșuri de năluci,
Spre-o zare mai umbroasă, mai adâncă.
Sonetul acesta cară-n spate cruci
Până când tâmpla mea devine stâncă
Să o ciocnească îngerii uituci.

În viziunea lui Ioan Vintilă Fintiș, Valentin Irimia este un poet viguros, în care starea poetică este foarte profundă , vie și supremă. Poezia lui ”este împănată cu metafore, dar el construiește o stare poematică necesară.”

Livia Dimulescu apreciază că subiectul liric al poemelor prezentate are sevă, acumulează sensul și concentrează unitatea într-o manieră net superioară etapelor anterioare. Teodoru Ghiondea apreciază că partea puternică a sonetelor prezentate o reprezintă proximitatea simbolului, iar poezia vie este exprimată de legitimitatea sincerității cu care a fost creată. Domnul profesor remarcă structura coerentă a textelor lui Valentin Irimia. Aprecierile doamnelor Ana Hâncu și Maria Bem completează portretul scriitorului Valentin Irimia, ca model de rafinament artistic și plurivalență. Florin Manole consideră că acest stil i se potrivește cel mai bine autorului, deoarece se integrează funcțional în toate cerințele și regulile sonetului.

”Eseul săptămânii” ne este prezentat de domnul profesor universitar, Teodoru Ghiondea în maniera sa deja obișnuită, dezvăluind semnificații surprinzătoare și fețe ale unui alt înțeles de situații și contextual. ”Eternul feminin” ne-o descoperă pe Pena Corcodușa în diferite ipostaze, inaccesibile la prima citire sau simțire, dar reintrepretate major de domnul Ghiondea în studiul său analitic.

“Pena Corcoduşa e cheia de boltă, martorul mut, masca superlativă a dramei. Apare numai la începutul şi la sfârşitul ei, cum se cuvine într-o adevărată fabulă sacră, în marginea omenirii obişnuite”

Numele Penei este unul cu multiple sensuri: V. Lovinescu o numeşte “Doamna Pena”, adică “Doamna înaripată” , urmând o etimologie preponderent de tip nirukta; dar nu credem că trebuie ignorată nici etimologia latină: poena, ae = suferinţă, durere,

chin, pedeapsă (aşa cum apare la Seneca şi Ovidiu), sau chiar răzbunare (Horaţiu). Se pare că provine din limba greacă: poine = (personificarea) răzbunării şi a pedepsei, identificată în anumite împrejurări, cu Eriniile 11 , ceea ce ar explica, împreună cu etimologia sa latină, aspectul “sacrificial”, de încarnare a suferinţei, a durerii, poate chiar acela de obiect al “răzbunării” zeilor pentru clipa de Lumină pe care a întâlnit-o pe parcursul unei vieţi mai mult decât anonime:

“Era o fată de mahala, nu prea tânără, puţin căruntă la tâmple; o ştiam dela balurile mascate şi dela grădinile de vară.” (Mateiu Caragiale – Craii de Curtea –Veche).

Inimitabilul nostru actor, Nicu Drăgulin încheie o seară minunată lecturându-ne un fragment din ”Moromeții” lui Marin Preda.

(Ramona Muller)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.